La rêveuse

Geanta de voiaj

2011-11-18T15:10:00.002+02:00

Miroase a iarna. Miroase a zapada care sta sa cada. Saptamana trecuta am inceput sa aprind lumanarile de mere si scortisoara. Ancu si Arle ne-au adus primul glob pentru bradul de Craciun. Parca nu mai trece odata luna noiembrie! Parca se incapataneaza sa se lungeasca si sa isi tarasca zilele reci si anoste pana ti se intinde rabdarea la maxim!

Nu-i nimic! Avem ac de cojocul lunii asteia! Avem ceai, avem cizme calduroase, paltoane usoare si moi, avem manusi lungi si casti in urechi. Parca luna asta e construita special sa te lase sa te acomodezi cu toata nebunia Craciunului, sa iti dozezi exaltarea, sa iti antrenezi picioarele pentru mers pe jos la putine grade si sa te scuturi de orice te-ar apasa. Asa ca exact asta o sa fac: o sa imi adun toate gandurile, toate asteptarile, dezamagirile, supararile, o sa le arunc intr-o geanta si o sa le imprastii pe strazi.

Am plecat, va pup!

Boardgames - Where Friendships go to Die

2011-11-10T10:24:00.007+02:00

Nu ne plac defel jocurile collaborative. Trebuie sa fie bataioase, sa ne certam, sa ne luam de cap si sa ne juram unii altora ca nu vom mai juca acel joc niciodata. De cele mai multe ori ne tinem de cuvant, asta daca luam in cosiderare faptul ca "niciodata" inseamna de fapt "pana data viitoare cand vom juca acelasi joc".

Colectia de boardgames a inceput acum 400 de ani, cu un Risk imprumutat. Care inca este in posesia noastra, se pare ca proprietara nu il revendica. Si de acolo, serile linistite cu o carte in mana sau in fata televizorului la un film (de calitate indoielnica, mai nou), s-au transformat in seri de "Cum sa faci pact cu EL? Stii bine ca o sa te atace si o sa te scoata de pe harta!". Am jucat foarte mult Risk. Nu imi amintesc sa fi castigat vreodata, cel putin nu cand e si Alecu la masa. Dar nu conteaza. As pierde oricand o partida de Risk doar ca sa ma mai cert putin cu oameni de care, de altfel, imi este extrem extrem de drag.

Insa nu despre Risk e vorba aici. Risk-ul doar a dat tonul. Au urmat rand pe rand, Activity, Scrabble, Saboteur, Mystery Express, Settlers of Catan, Fresco, Jenga, Dixit, Ticket to Ride, Small World, Diplomacy. Sunt refreshing si iti pun la incercare o parte a creierului tau care nu credeai ca exista, sau daca stiai ca exista, in mod sigur nu mai functiona de ceva vreme. Timp de o ora, o ora si jumatate, poti sa fii ceea ce iti doresti, fara sa te mai chinuie stressul zilnic. Poti sa fii un inspector undercover, poti sa fii un soldat care apara cu indarjire Ukraina, poti sa fii un fotograf care investigheaza o crima, poti sa aberezi cat vrei tu pe baza unor cartonase frumos pictate, poti sa iti arunci de pe umeri orice fel de povara.

Se spune ca nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim atunci cand ne oprim din joaca. Sper sa nu se intample prea curand asta, si daca vom reusi sa avem o colectie precum cea din imagine, voi fi extrem de incantata. Asta va insemna ca nu vom imbatrani niciodata!

The Wrong Kind of Right

2011-05-06T14:03:00.003+03:00

I may have been wrong so many times, I may have believed I was right, I may have made faulty decisions, I may have never seen the big picture for what it really was. I will never know how right or wrong I was. Still, I know one thing: I am the best me I ever was!

Wag the Dog in varianta .ro

2011-03-23T14:26:00.003+02:00

De vreo cateva zile bune toate canalele de stiri fac chefuri peste chefuri, pentru ca Terra s-a suparat putin si a zdruncinat Japonia rau de tot. Desigur, intre timp a izbucnit si razboiul in Libia, nici Yemen-ul nu sta cu mult mai bine, ma rog, toate conflictele mondiale au devenit fief-ul jurnalistilor de senzatie.

Am urmarit timp de cateva zile feed-ul live al celor de la Reuters, imediat dupa dezastrul din Japonia. Frumos, scurt si la obiect, fara pareri, fara prezumtii, fara insinuari si supozitii. Dupa care, intr-una din zile, am deschis televizorul. Pe Antena 3, pentru ca deh, e canal de stiri. Si nu mica mi-a fost mirarea sa dau de un ditamai reportajul realizat la Centrala de la Cernavoda. Imi zic: sa vedem despre ce o fi vorba, poate niste experti de acolo explica oamenilor de rand ce inseamna cand un reactor nuclear se topeste, poate ne povestesc despre tehnologia din spatele centralei de la Fukushima. Pe naiba! Moderatoarea intreba intr-una cu o voce extrem de grava daca expertii nostri considera ca suntem in pericol de explozii sau scurgeri de elemente radioactive, iar oamenii de acolo se chinuiau sa explice in cat mai putine cuvinte ca lucrurile la centrala de la Cernavoda stau asa cum stateau si in urma cu o saptamana, o luna, un an. Adica totul e in regula.

Buuuuun. Am depasit momentul, m-am gandit ca a fost pur si simplu un reportaj menit sa aminteasca romanilor ca avem si noi o centrala nucleara. In urma cu jumatate de ora insa, am deschis televizorul. Din nou pe Antena 3. Si nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit urmatoarea stire, din care spicuiesc: "expertii SUSTIN ca nivelul radiatiilor din zona este normal", "SE PARE ca centrala nu este in pericol IMINENT sa fie lovita de un tsunami, in special pentru ca nu se afla in zona cu risc seismic ridicat, si pentru ca Marea Neagra nu poate genera astfel de tsunamiuri", "NI S-A COMUNICAT ca generatoarele alternative sunt mai puternice decat cele de la Fukushima". In traducere libera, expertii au zis ca e asa, insa noi nu suntem siguri, daca un pericol nu este iminent, aia inseamna ca el exista, insa nu e dupa colt, si ni s-a comunicat, adica aia zic ca e asa, insa nu putem sa ne punem gatul pe butuc pentru asta.

Titlul postului acestuia nu este intamplator. Mi se pare ca tot ceea ce se difuzeaza pe televiziunile nationale este corupt, mizer, neadevarat, superfluu si menit sa distraga atentia publicului de la adevaratele probleme. Cum care adevaratele probleme? Ah, nu mai stim care sunt ele din cauza afluxului mare de balast mediatic? Este cel putin trist, daca nu chiar tragic. Si ma intreb ce am putea face pentru a reda oamenilor dreptul sa cunoasca realitatea asa cum este ea, nu prin ochii dirijati de interese ai patronilor de televiziuni.

Raise Your Glass!

2011-01-06T15:10:00.003+02:00

Pentru 2011, pentru voi toti, pentru ca we will never be anything but loud!
I love you all!

Two Wrongs Make a Right, One Wrong Makes Everything Right

2010-12-24T10:24:00.002+02:00

Ar trebui sa fac un bilant, ca asa se poarta la final de an. Si daca e sa ma iau dupa conceptia tuturor celor din jurul meu, ar trebui sa incep bilantul cu "abia astept sa se termine anul acesta, a fost un an oribil!"

Ei bine, m-am gandit mult daca a fost sau nu un an oribil. Si concluzia la care am ajuns este ca anul acesta probabil ca a fost unul dintre cei mai buni ani ai mei. Lasand la o parte problemele de sanatate, nu cred ca am fost vreodata mai linistita si mai implinita. Anul acesta mi-a adus inapoi oameni dragi, oameni fara care sufletul meu nu poate fi linistit, anul acesta mi-a adus locuri frumoase, cu povesti nenumarate, locuri pe care le-am strabatut cu dragul meu drag si cu oamenii de care vorbeam mai sus. Anul acesta mi-a adus atat de multe emotii, cat nu as fi crezut ca poti trai intr-o viata intreaga.

Insa toate astea nu ar fi insemnat nimic, daca anul 2010 nu mi-ar fi adus ceea ce pretuiesc acum cel mai mult: liniste. Am invatat anul acesta sa imi las la o parte temerile, frustrarile, supararile, nemultumirile, si sa imi incep fiecare zi spunandu-mi ca e bine... e din ce in ce mai bine...

2011 va fi mai bun. Stiu asta, o simt prin toti porii. Asa ca va urez si voua un 2011 cel putin la fel de incredibil cum a fost 2010-le meu. Si va iubesc, asa de mult va iubesc, si nu v-o spun niciodata, dar va iubesc, bah!

Stati acasa!

2010-12-15T10:18:00.002+02:00

A nins. In Timisoara nu s-a miscat nici un utilaj de deszapezire. Drept urmare, se circula cu viteza melcului turbat. Patru din zece masini nu sunt echipate cu cauciucuri de iarna. Sase din zece soferi merg ca lesinatii de teama sa nu cumva sa le derapeze masina. Derapeaza la fel de tare si la 20km/h, si la 50km/h. Alegem 20, sa fim "on the safe side". Trei din zece soferi in timpul anului nu folosesc masina, deoarece le place sa mearga pe jos. Mai putin iarna, cand ninge si ne topim cu totii din cauza ninsorii. Atunci isi scot javrele de Dacii 1300 si se dau de-a dura cu ele pe soselele orasului. Sapte din zece soferi pur si simplu se blazeaza si isi spun ca daca asta e mersul lucrurilor, asa mergem si noi. Se conformeaza si petrec zeci de minute pe distante de 3 km.

Si uite asa, multimile de mai sus se intrepatrund si ajungi la trista concluzie ca cei doi soferi din zece care au cauciucuri de iarna si s-ar descurca sa conduca pe zapada fara probleme, au de suferit. Mi se pare absolut absurd sa faci O ORA pe Ar-Tm, 47 de km in cap, pentru ca se merge cu 20km/h. Ce e si mai trist e ca drumul fusese curatat. Era doar ud. Atat. Apa. Si se rula cu 20km/h. Drept pentru care, sunt convinsa ca in momentul in care Ale a depasit o coloana intreaga cu ametitoarea viteaza de 50km/h, brusc a devenit "nebunul ala care depaseste o coloana, el nu vede ca se merge incet?"

Astfel incat, dragi participanti la trafic, voi cei care nu aveti cauciucuri corespunzatoare, nu stiti sa conduceti in general si pe zapada in special, nu va grabiti niciunde, va rog eu mult, nu ati vrea sa stati acasa?

Be Italian!

2010-11-30T18:10:00.003+02:00

Mi-ar place sa traiesc in Italia. Glamour, clasa, stil, locuri superbe, muzee, cladiri ametitoare, cafea extraordinara, muzica incredibila, Venezia si Ligabue :D

Am atat de multe povesti care ma leaga de Italia, de Venezia cu precadere, incat daca ar fi sa le astern pe toate aici, as posta zilnic timp de un an si tot nu as reusi sa le fac dreptate tuturor. Doua dintre ele insa imi sunt dragi in mod deosebit. Una in care, cot la cot cu the Cookie, am reusit sa ratam tot intr-o zi, insa pe aceea o pastram pentru sarbatori, si inca una despre Walter Berton si extraordinarele lui lucrari.

Februarie, soare moale si 16 grade. O zi aproape ireala pentru o laguna batuta de vanturi din toate cele patru zari, si inca si pe timp de iarna. Asa ca ne-am scos caciulile, ne-am scos manusile, ne-am descheiat paltoanele si am luat-o in pas saltat spre piateta de langa Ponte dell'Accademia. O piateta superba, micuta, ticsita de terase mici si cochete, de la care miroase intr-una a cafea. De cum am intrat in piateta ne-a atras atentia o taraba colorata. Ne-am dus glont spre ea, si am descoperit un perete intreg de pluta pe care erau prinse cu ace de gamalie picturile lui Walter Berton. Walter ne-a salutat politicos, ne-a intrebat ce anume ne-ar place si a inceput sa ne povesteasca despre tehnica folosita. Nu am auzit nimic din ce ne-a spus. Ma uitam la el fascinata. Mi-am dat seama ca acest Walter era intruchiparea imaginii fanteziei mele despre ceea ce trebuie sa insemne un pictor: o bascuta verde pe cap, un fular infasurat strans in jurul gatului, manusi fara degete, cu mansetele indoite si camasa iesita din pantaloni. Sa nu ma intelegeti gresit, nu descriu aici un om murdar, ci un om curat, ingrijit, si extrem de bland.

Ne-am uitat la lucrarile lui minute in sir. Le-am fi luat pe toate. La un moment dat, cand parea ca nu vom mai depasi impasul alegerii, eu trageam spre o lucrare care reprezenta Canalul Grande la rasarit, iar Alecu spre niste detalii de pe un pod, dintr-un colt ne-a sarit in ochi EA: o litografie superba, un contur fin al basilicii San Marco, evident neterminata, insa absolut sclipitoare. Ii lipseau atat de multe, si totusi, nu mai era nevoie de nimic in plus. Am vrut-o din secunda cand am vazut-o. L-am intrebat pe Walter daca ne mai poate face inca una care sa arate la fel. Ne-a invitat sa ne asezam la o cafea la una din terase si sa il lasam jumatate de ora.

Asa ca am luat inca un latte macchiato, probabil al cincilea pentru ziua aceea, si am stat cuminti. Langa noi, un papusar tocmai isi asezase "menajeria" si isi incepuse spectacolul cu o papusa fara fata. Mai incolo putin, o tanara chinezoaica iti scria numele cu niste buretei desenand tot felul de dragoni si delfini, pentru doar cateva monede. Mi-a trecut acea jumatate de ora prin toti porii, am filtrat-o prin toate emotiile posibile si imposibile, am savurat-o din plin si la capacitate maxima. M-am simtit de-a lor, m-am simtit libera si fara vreo apasare, am simtit ca nu e nimic pe lumea asta care sa imi poata strica acea zi. Mi-am luat si jumatatea de Puntea Suspinelor de la Walter si am plecat din piateta cu lumea intreaga in palma mea.

Asta e povestea lui Walter, caruia nu pot decat sa ii multumesc pentru frumusetile pe care ni le-a daruit, dar si pentru acea jumatate de ora in care am inteles ca nu e nimic pe lumea asta mai frumos ca momentele cand ti-e cald in suflet, dintr-un motiv sau altul.

Nu e oare ironic?

2010-11-06T17:35:00.002+02:00

Azi-noapte urmaream programele de stiri ale televiziunilor nationale. Toate vorbeau despre acelasi lucru, si anume trecerea in nefiinta a poetului Adrian Paunescu. M-am trezit in miez de noapte bantuita de "Ruga pentru parinti" doar pentru a imi da seama de dimineata de ironia sortii. Intr-un alt noiembrie 6, aveam in cap exact aceleasi versuri. Insa intr-un context mult mai dureros.

Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi.

Cheamă-i Doamne înapoi
Că şi-aşa au dus-o prost,
Şi fă-i tineri cum au fost,
Fă-i mai tineri decât noi.

Pentru cei ce ne-au făcut
Dă un ordin, dă ceva
Să-i mai poţi întârzia
Să o ia de la început.

Au plătit cu viaţa lor
Ale fiilor erori,
Doamne fă-i nemuritori
Pe părinţii care mor.

Ia priviţi-i cum se duc,
Ia priviţi-i cum se sting,
Lumânări în cuib de cuc,
Parcă tac, şi parcă ning.

Plini de boli şi suferind
Ne întoarcem în pământ,
Cât mai suntem, cât mai sunt,
Mângâiaţi-i pe părinţi.

E pământul tot mai greu,
Despărţirea-i tot mai grea,
Sărut-mâna, tatăl meu,
Sărut-mâna, mama mea.

Dar de ce priviţi asa,
Fata mea şi fiul meu,
Eu sunt cel ce va urma
Dragii mei mă duc şi eu.

La Serenissima - It's a Wrap

2010-10-18T14:38:00.005+03:00

Desi Alecu este inginer de profesie, aceasta nu a fost un impediment in calea dezvoltarii simtului artistic. Dimpotriva, s-ar putea spune ca pregatirea lui profesionala l-a ajutat in intelegerea procesului tehnic necesar creerii unei fotografii. Mai mult decat atat, atentia pentru detalii si perfectionismul, caracteristici pregnante pentru un inginer, s-au dovedit a-i fi de un real folos la compunerea cadrelor si transpunerea lor de la o simpla idee la un rezultat spectaculos.

Faptul ca La Serenissima este prima colectie pe care Alecu Grigore o expune nu este o intamplare. La doar cateva luni de la inceputul calatoriei in lumea fotografiei, Alecu a ajuns in Venezia, oras de care artistul s-a indragostit definitiv. A stiut inca de pe atunci ca se va intoarce la chemarea Serenissimei si ca doua mari iubiri s-au descoperit una pe cealalta: fotografia si Venezia. Pentru Alecu pasiunea pentru fotografie si fascinanta atmosfera a Carnavalului de la Venezia au devenit coordonate esentiale menite sa redea o lume colorata, aproape ireala.

Daca la inceput exista doar entuziasmul fotografului amator, iata ca dupa cinci ani, Alecu Grigore prezinta o colectie de lucrari mature, imagini care redau o Venezie incantatoare, mascata, scaldata in lumina moale a rasaritului din laguna. Prin aceste lucrari, artistul reușește perfect, printr-un nemărginit altruism, să împartă celor din jurul său vise, uneori nostalgii sau povești încă nespuse, adunate toate într-o pleiadă de forme și culori, etalate cu atâta farmec pe o banală bucata de panza.

In perioada Carnavalului, Venezia se inunda in culoare si exuberanta, strazile sunt impanzite de localnici si turisti costumati in personaje imaginare sau care reproduc figuri cunoscute. Insa dimineata si seara, Venezia redevine laguna tacuta, molcoma, uneori chiar trista. Lucrarile din aceasta colectie redau exact aceste doua fete ale Veneziei, o parte din ele prezinta portrete ale mastilor de Carnaval, iar cealalta parte portretizeaza La Serenissima asa cum este ea cand mastile se retrag: linistita si nostalgica.

Pe strazile Venezie, fotograful isi poarta aparatul ca pe propria-i mască, cu un grotesc obiectiv îndreptat amenințător înspre orice formă de “Altfel” i s-ar ivi naiv și firesc în cale, pleacă la vânătoarea de Miracol și Iluzoriu, adunând astfel Oameni și Cuvinte, stropi de rouă sau de Soare, valuri de ape sărate sau de Lumină. Tot aici, Apa și Cerul, Cântecul și Stelele, Pielea și Porțelanul, trăiesc într-o omogenitate absolută cu neguțătorul shakespearian, gondolierul medieval sau bizantina piață a sfântului Marcu, în acest timp și spațiu al eternelor iubiri si al tradarilor furtunoase.

La Serenissima

2010-10-11T11:00:00.005+03:00

Pentru ca am decis deja ca La Serenissima nu se poate povesti in cuvinte, incercam sa o povestim in imagini. Va asteptam vineri, 15.10.2010, la orele 19:00, la vernisajul primei expozitii de fotografie a lui Alecu Grigore.

Ochii care nu se vad, se uita

2010-10-07T22:34:00.004+03:00

Exceptie fac ochii negri. Ochii negri nu prea se uita.

De doua zile imi citesc jurnalele din generala si liceu. E extraordinar de amuzant, si in acelasi timp, e extraordinar de trist. E amuzant pentru ca realizez ca exista cateva cuvinte care m-ar putea carateriza pentru ceea ce eram atunci, si toate descriu stari patologice, si trist pentru ca imi dau seama ca aproape nu o cunosc pe fata aia.

Dar nu despre asta era vorba. Era vorba de ochii negri. Mama, mama, rau m-au mai chinuit pe mine ochii negri. Primul jurnal care mi-a picat in mana a fost cel inceput in clasa a sasea. Jurnal cu lacat si cheita, bine ca intre timp am renuntat la masura asta de siguranta, altfel ar fi trebuit sa ma apuc de lock-picking. Ce trairi, ce emotii, ce sa va povestesc? M-am topit patru ani de zile de dragul lui M., niciodata nu stiam daca ma baga in seama, de ce ma baga in seama, daca ii place si lui de mine, azi imi placea, maine il uram, un rollercoaster demn de Disneyland, I tell you :))

Cativa ani mai tarziu, o alta agenda. Una fara lacat de data asta. Credeam ca descoperisem eu un loc mai sigur pentru depozitat jurnalul. Pana la primele pagini scrise de mama mea :)) Dar asta e o paranteza. Ei, daca in generala ma chinuiam eu rau de tot sa intru in contact cu persoana mea, in liceu m-am descoperit. O femeie nebuna. Patologic. Serios. O femeie care in prima faza nu vedea altceva decat P., doar ca P. nu indeplinea conditia obligatorie pentru zbucium sufletesc: ochii. Avea ochi caprui. Asa ca nu e de mirare ca 20 de pagini mai tarziu gasim astfel de afirmatii: P. ma enerveaza. Dupa care, oh, dear Lord! Il descoperim pe R., cu cei mai negri ochi care exista pe planeta, frumos de pica, inabordabil, ce mai? Reteta succesului. Sau nu. Paginile care ii sunt dedicate, si sunt muuuulte, credeti-ma, se intind pe un an de zile bun, sunt pline de nedumeriri si de dileme si de dorinte ascunse si de dureri si intrebari fara raspuns. I-am scris chiar si o scrisoare, pe care printr-un miracol nu i-am dat-o. I-am citit lui Jules din ea. Mi-a zis sa ma bat pe umar ca nu i-am dat-o, which I did.

Stiti ce mi-ar place mult de tot? Mi-ar placea sa citesc jurnalele altora, in care scrie despre mine. Ma intreb, daca eu acum ma percep ca fi fost o femeie nebuna, oare cum ma percepeau cei cu care intram in contact? :))

PS: Negri, negri si pana la urma am ajuns la albastri :D

This is NOT the Winter of Our Discontent

2010-10-06T20:21:00.004+03:00

Vine iarna, vine iarna, vine frigul si ceata si ploile si intr-un final si zapada. Insa mai presus de toate astea, vine anotimpul ceaiurilor negre cu lapte, al paturilor moi si al lucrurilor frumoase!

Ah, I soooo cannot wait!!!

Luni

2010-09-23T00:04:00.002+03:00

Lunea nu prea functionez la capacitate normala. Cred ca am unele sechele din vremea scolii, cand detestam lunea la maxim! Asa incat cand m-a sunat Jules sa ne vedem pe la 5, am acceptat, desi corpul meu era la un pas de a intra in hibernare. Insa cumva, simteam nevoia sa ma vad cu ea. Stiam ca urmeaza sa plec la Cluj pentru operatie, si parca aveam nevoie de fete prietenoase inainte de pasul asta.

In cel mai non-caracteristic outfit pentru mine, baggy pants si adidasi, am iesit pe usa incruntata. Nu mi-a placut deloc de mine pana la coltul strazii. Calcam apasat si greoi, cu privirea in pamant, cu o mie de ganduri care stateau sa imi picure de pe frunte. Am strabatut strada bunicii mele, strada unde am copilarit, fara sa mai numar pasii pana la colt, asa cum faceam cand eram copil. M-am asezat tafnoasa la trecerea de pietoni si m-am uitat in dreapta. Nici urma de vreo masina. Tot ce am vazut in schimb, a fost minunea mea de strada, umbrita de castani de-o parte si de alta a soselei, strada mea ca un tunel verde, galben, rosu, strada anilor mei de jurnale cu lacat si cheita.

Parca mi s-a ridicat un val de pe ochi. Mi-am scos castile din geanta, am pornit muzica si am plecat mai departe, cu Edith invaluindu-mi simturile. Am ridicat privirea de pe trotuar si mare mi-a fost mirarea sa vad ca afara era soare caldut, moale. Pasii parca deja se succedau mai usor, iar gandurile negre incepeau sa mi se risipeasca, padam-padam.

Am vazut din nou povesti in jurul meu, povestile oamenilor mult prea impovarati de ei insisi, povestile copiilor cu ghiozdane mai mari decat ei si cu tenisi prafuiti, povestea femeii de afaceri cu tocuri cui si ochi tristi, povestea barbatului care foaaarte probabil tocmai pleca de la amanta, dupa cat de atent se uita in dreapta si in stanga la iesirea din bloc. Povesti de care mi-a fost dor in tot timpul asta, si nici macar nu mi-am dat seama. Povesti pe care nu le voi mai neglija de aici inainte.

Am sa imi fac un target. Cel putin o zi pe saptamana am sa ies din casa, cu castile in urechi, si am sa merg fara tinta, sa imi umplu tolba cu povesti. Am sa fiu usoara ca un fulg (ma rog, asa, sufleteste vorbind, ca fizic, mai e ceva vreme pana acolo :P) Am sa imi scutur fruntea de orice ganduri care mi-ar impovara-o si am sa le zambesc trecatorilor. Chiar daca vor spune ca sunt putin dusa cu capul. Nu conteaza. Conteaza doar sa ne hranim sufletele cu ce ne face fericiti, nu?

Circular

2010-09-21T22:55:00.002+03:00

Imi pun tot felul de intrebari despre cum evolueaza destinele oamenilor. Desi nu prea cred eu in chestia asta cu "de ce ti-e scris nu scapi", mi se pare fascinant cum pare ca ne invartim in cerc.

Am iesit la ceai cu fetele. Fetele mele din scoala generala. Fetele cu care am impartasit prima mea iubire, fetele cu care am fost in tabara, la filme, la cofetarii, fetele cu care am ascultat Ambra si Laura Pausini, fetele cu care am fumat prima tigara. Si mi-am dat seama ca nu mai avem mai nimic in comun. Vietile noastre s-au dus in directii atat de diferite, si totusi, 2 ceaiuri si 2 ore mai tarziu, mi-am dat seama ca inca mai avem povesti sa ne spunem, inca mai avem lucruri de care sa radem, inca ne simtim bine una cu cealalta. E ca si cum m-as fi intors in timp. E ca si cum m-as invarti in cerc, ne-am despartit cu 14 ani in urma, doar pentru a ne intoarce una la cealalta.

In alta ordine de idei, ma gandesc la dragul meu drag, pe care l-am cunoscut tot cu vreo 14 ani in urma. Si ne-am indepartat apoi, doar pentru a ne regasi, apriga regasire as spune. :)) Din nou, ma invart in cerc.

Ma intreb, oare chiar totul e circular? Oare exista un punct in viata cand te vei izbi de fiecare din oamenii pe care i-ai lasat in urma? In mod cert nu e vorba de involutie, in mod cert nu se pune problema de stagnare. De acea ma intriga asa de mult ciclicitatea asta. Am certitudinea ca forma Pamantului nu are nimic de-a face cu asta. Am de asemenea certitudinea ca nici muzica sferelor pe care o auzea Eminescu nu are nimic de-a face cu asta. Atunci ce ne face sa ne intoarcem mereu de unde am plecat?

Nu credeam...

2010-09-16T18:52:00.003+03:00

...sa-nvat a muri vreodata.

Postul acesta a fost inceput in data de 16 Ianuarie, in ziua cand mi s-a pus cel mai crunt diagnostic pe care cineva il poate auzi. Moarte in tesuturi, care te mananca de viu si te transforma intr-o leguma. Desigur, asta daca nu decizi sa lupti.

Postul acesta nu se vrea a fi un strigat de ajutor. Nici un manifest de autocompatimire. Mai degraba as vrea sa fie un mic ghid de supravietuire atunci cand ti se spune ca ai cancer. Sa ne intelegem de la inceput: cancerul nu inseamna "ai sa mori, bah!". Cancerul inseamna "mi se mai da o sansa sa invat sa traiesc.". Si asa ar fi bine sa gandeasca toti cei care se confrunta cu porcaria aceasta de boala, care nu tine cont de nimic, varsta, sex, intelect, sistem de valori sau idei preconcepute. Exact cum spunea Montaigne: "Chiar si pe cel mai elevat tron din lume, tot pe propriu fund stai asezat." Exact asa e si boala asta.

Am trecut prin chimioterapie severa. Noua cicluri, ca sa fiu mai exacta. V-as putea spune ce substante mi s-au administrat, insa sunt sigura ca pentru prea putini dinte voi ar avea vreo insemnatate. E de ajuns sa va spun ca mi s-a administrat cea mai agresiva chimioterapie posibila. Si am trecut cu bine peste ea. Am trecut cu fruntea sus, cu zambetul pe buze, chiar daca nu aveam uneori energie nici macar sa curat un cartof. Insa nu m-am lasat. M-am setat ca voi invinge caracatita asta si nimic altceva nu a mai contat pentru mine.

Acum scriu de pe patul de spital. Ieri am fost operata, chirurgul imi spune ca totul a mers excelent. Cred sincer de acum ca mi s-a dat o noua viata. Nu plang, nu ma plang, doare, dar nu ma intereseaza. E viata mea cea noua si imi place mult de ea. E viata pentru care m-am luptat, e viata pentru care am tras cu dintii.

Nu sunt sigura ca era necesar acest post. Insa am simtit ca e momentul sa inchei tacerea asta lunga de pe blog. De saptamana viitoare, voi incepe o serie de povesti de strada. Va promit ca vor fi frumoase.

V-as multumi voua, tuturor celor care ati fost alaturi de mine. Insa decat sa o fac prin vorbe goale, prefer sa ne vedem fata in fata si sa va imbratisez si sa va spun ca va iubesc.

Sa fiti sanatosi!

Faux-Pas

2010-08-23T00:18:00.002+03:00

Faux-pas sa depinzi de oameni. Te vor fute negresit, cand ti-e lumea mai draga! Argh!

Welcome to the Multiverse!

2010-05-26T15:05:00.003+03:00

Daca e sa ne luam dupa Teoria Corzilor, intreaga materie este determinata de mult mai multe dimensiuni decat stiam noi, nu existam doar pe lungime, latime si inaltime, ci suntem construiti din sute, mii de corzi care vibreaza, definindu-ne astfel. Urmand aceasta teorie, ne aflam intr-un Multivers, nu Univers.

Incercati sa va imaginati ca fiecare vibratie a corpului vostru produce un alter ego. Incercati acum sa va imaginati ca ati putea cumva sa va vizualizati toate alter egourile pe care corpul vostru le vibreaza. E ca si cum te-ai afla pe un camp plin cu figuri de carton care te reprezinta, doar ca figurile nu sunt din carton, ci sunteti chiar voi. E ca si cum ai avea mereu o oglinda langa tine, in care sa iti vezi miscarile.

Am incercat sa fac exercitiul asta. E foarte amuzant. Pana la un punct. Pana la punctul unde descoperi ca vibratiile tale pot fi si urate. Cu totii credem ca suntem frumosi (si desigur ca acum nu ma refer la frumusetea fizica). Nici unul din noi nu vrea sa isi imagineze ca propriul lui sanctuar poate vibra si negativ. Daca ar fi sa va zugraviti un portret pe panza, sigur nimeni nu ar alege un rictus rautacios al gurii, un rid incruntat pe frunte, ci cea mai senina si blanda fata.

M-am gandit apoi ce as picta eu pe o panza. Si mi-am amintit si de Dorian Gray cu ocazia asta. Da, cred ca as alege sa imi pictez un portret pe care sa se vada toate corzile mele vibrante. Pe care sa se poata citi mania, supararea, tristetea, bucuria, linistea, impacarea. Si mi-as purta portretul cu mine mereu, m-as uita la el ca intr-o oglinda, sa stiu mereu ce coarda imi vibreaza la momentul T zero.

Control freak?

Despre lucrurile simple

2010-04-13T21:45:00.002+03:00

De cateva zile, Nana insista sa imi spuna ca bucuria vine din lucruri simple. Ma gandesc des la asta, tot mai des in ultima vreme. Mi se pare ca am devenit un fel de burete care absoarbe totul. Orice lucru, cat de mic, cat de simplu, il iau si il asez cuminte in cutia mea de valori. Nu conteaza daca e o zi ploioasa, daca e un aer de munte sau o carte buna. Conteaza doar ca sunt lucruri simple, de care stiu ca am uitat multa vreme sa ma bucur.

Vezi tu, prietene, cu totii stim teoria ca trebuie sa te bucuri de lucrurile simple, cu totii am spus macar o data ca e maine ne vom opri sa mirosim iarba, si de fapt nici unul nu am facut-o. Si nici nu o sa o facem vreodata, pana atunci cand anumite lucruri ne vor fi negate, atunci cand dintr-un motiv sau altul nu vom putea sa le mai facem. Din acest punct de vedere, ma pot considera norocoasa de fapt: mi-e atat de frica de lucruri care probabil imi vor lipsi, incat nu mai las nimic sa treaca pe langa mine. Azi m-am surprins numarand masini rosii la semafor. Maine probabil am sa ma bucur de mirosul de Coccolino, iar vineri, cu putin noroc, am sa ies la soare si am sa ma uit la ultimele flori de magnolie, pana imi vor lacrima ochii de la lumina.

Va urez noapte buna acum, cu vise frumoase. Astept comentarii de la voi, spuneti-mi care e cel mai recent lucru simplu de care v-ati bucurat?

Primavara soarele se joaca-n mana ta

2010-04-02T11:53:00.001+03:00

Parca asa spunea un cantec vechi. Da, primavara soarele se joaca cu siguranta in mana mea. Am innebunit de cand a venit primavara. Cot la cot cu salcamii si cu magnoliile. Primavara vine cu puteri supranaturale pentru mine. Primavara mi se dezmortesc gandurile, ideile, primavara am energie sa mut muntii din loc, primavara pot sa fac orice.

A inceput frumos primavara mea. Daca as fi caustica as spune ca inca sunt aici, deci a inceput extrem de frumos. Dar fiindca in aprilie nu pot fi caustica, am sa va spun doar atat: am o primavara si nu mi-e frica sa o folosesc. :p

FINALLY!!!!

2010-03-04T14:04:00.002+02:00

The Diary of a Corporate Guy in Converse Shoes is FINALLY online! Enjoy it!

The World is Changed...

2010-02-04T13:30:00.003+02:00

Am recitit zilele trecute postul de la inceputul anului. M-a apucat un ras de-a dreptul isteric cand am realizat cat de deplasata am fost. E crunt sa realizezi cum ti se schimba viata intreaga in doar cateva ore. Iar ce e si mai crunt, e sa iti dai seama ca tot ce poti sa faci este sa te adaptezi schimbarilor fara sa cracnesti, fara sa ai ceva de spus, fara sa ti se ceara parerea. Iti doresti tu sa iti schimbi viata? Iti doresti tu sa devii o mica mimoza? Iti doresti tu sa fii atenta la orice schimbare, cat de mica in corpul tau? Iti doresti sa fii intr-o anumita masura dependenta de unii si de altii? Nu m-a intrebat nimeni daca imi doresc lucrurile astea. Pur si simplu mi-au fost servite pe o tava, urata si amara tava, si pe care nu am avut nici o sansa sa o refuz. Astfel incat m-am adaptat. Voi, cei care imi sunteti aproape, stiti foarte bine despre ce vorbesc. Iar cei care nu stiti, probabil veti afla cu timpul.

Poate ca e cazul sa va pun pe toti in garda. Va fi lung drumul, va fi greu si urat, iar eu nu voi fi cea mai placuta companie intotdeauna. Vreau doar sa stiti ca sunt tot eu, ca nu mi-am dorit asta si ca urasc din tot sufletul ce mi se intampla, si vreau sa stiti ca la final, totul va fi bine. Ma vor ierta Hi-Q ca i-am citat fara sa cer voie :))

Si ca sa inchei intr-o nota pozitiva, va anunt pe toti ca prostia asta nu si-a gasit cu cine sa se puna! We ride, Rohirrim, we ride for a dreadful battle, we ride for the battle of our lives!

Cum sa pasesti in noul an

2010-01-06T13:52:00.003+02:00

Probabil ca s-ar putea scrie tomuri intregi despre cea mai buna metoda de a pasi intr-un An Nou. Majoritatea vor spune ca e bine sa incepi anul punandu-ti o dorinta, ca e bine sa nu ai datorii peste an, ca e bine sa iti ceri iertare de la cei pe care i-ai ranit (chestie pe care nu o consider a fi dependenta de Anul Nou), ca e bine sa iti stabilesti niste rezolutii de care cu siguranta vei uita in 2 Ianuarie, odata cu prima tigara aprinsa sau cu prima cafea care o sa te ispiteasca intr-o cafenea draguta.

Eu cred ca e bine sa iti incepi anul cu rezervari. E bine sa iti incepi anul stiind ca aceleasi cladiri si aceiasi oameni si aceiasi pereti nu sunt singurii care te vor inconjura timp de 365 de zile. Asa ca am rezervari. Plec si sunt fericita ca plec. E ciudat cum in fiecare decembrie incep sa trepidez la gandul lunii Februarie din anul care urmeaza. Am vazut-o deja de mai multe ori decat am vazut Bucurestiul. Si nu m-am saturat de ea. Plec, deci. Intr-o luna voi avea bataturi si o mie de povesti fara cuvinte.

V-am mai spus, Venezia nu se poate povesti in cuvinte. Se aude acolo in spate, Balanel si Miaunel?

Spectaculera

2009-12-16T00:08:00.004+02:00

Daca ar fi sa descriu lumea asa cum o vad eu in decembrie, ar fi o conversie alb-negru, cu 45 pe rosu, 10 pe verde si 60 pe albastru. E un spectacol de tonuri de gri, un circ cu acrobati mici si albi care cad in gol, fara coarda de asigurare, pana se zdrobesc de frunti aplecate, de maini inrosite de frig si de trotuarele alunecoase. Umbrele care aluneca pe strazi, desi se definesc ca siluete umane, nu sunt altceva decat cortine, trambuline si franghii pentru micii trapezisti albi.

Probabil ca nu ati facut niciodata exercitiul acesta de imaginatie. Va invit sa dati play, sa inchideti ochii, sa va imaginati gustul de mere si scortisoara si sa imi vedeti spectacolul de decembrie. Who enters my spectaculera?

Faux-Pas de Noiembrie

2009-11-25T16:32:00.003+02:00

Asa cum Martie e luna martisoarelor, Decembrie e luna cadourilor, Noiembrie a devenit oficial luna datului cu batzul in balta.

Mi-ar lua cel putin vreo 15.00o de cuvinte sa va explic cum am dat eu cu batzul in balta, dupa care altii au preluat aceasta indeletnicire. Ceea ce insa pot sa va spun sigur este ca atunci cand dai cu batzul in balta, se vor stropi toti din jurul tau. Inclusiv tu. Iar daca nu ai haine de schimb pentru toata lumea, prosoape si uscatoare de par, fii sigur ca va curge destula apa pe Dunare pana sa se usuce toti cei pe care i-ai stropit. Plus ca sun sanse maxime sa ramana cu sosetele umede mereu. Faux-pas.

Pana revenim la sentimente mai bune, sa ratacim putin prin campiile cu capsune. Am auzit ca pe acolo nu sunt nici baltzi, nici betze :D

Look out!

2009-10-20T13:57:00.003+03:00

"When I get to the bottom I go back to the top of the slide, Where I stop and turn and I go for a ride, Till I get to the bottom and I see you again"

Have a great Tuesday, dear darlings!

Acopera-mi inima cu ceva?

2009-10-14T13:48:00.003+03:00

De o saptamana imi spun in fiecare zi "a venit toamna". De luni ploua fara incetare, din cand in cand mai scapara cate o raza de soare printre nori, dar adevarul e ca toamna chiar a venit. E octombrie, era si normal sa vina. Miroase a ploaie mai tot timpul, pielea mi-e mai mereu acoperita cu lana moale si calduroasa, dimineata imi caut sosetele groase cu ochii tot mai mici. Ceai negru cu lapte si vin fiert, filme, muzica si prieteni. Asa va fi toamna mea.

Fara nici o legatura, o melodie care mie mi-e foarte draga si pe care o simt de toamna:

Lina

2009-09-30T15:01:00.010+03:00

In urma cu mai bine de un an, am cunoscut-o pe Lina. Alecu a luat-o la o sedinta de test, dupa care am cunoscut-o si eu. A invatat multe de atunci. Nu mai are nevoie sa ii spui de la A la Z ce are de facut, se misca natural si usor in fata aparatului.

Duminica am iesit cu Lina la dezmortit oase, aparate si inspiratie. Habar nu am daca mi-a iesit sau nu, cert e ca mi s-a deschis apetitul mai tare decat pana acum.

PS: Multumesc, Alecu, for the priceless help! :p

(N)UD in 5 minute

2009-09-18T13:06:00.007+03:00

Cateva cadre de la Intalnirea Fotografica de Toamna, editia 2009, Poiana Marului, Caras -Severin.

Copyright - Radu Grindei & Alecu Grigore - 2009

Multumiri Sinpro Plus pentru sprijinul acordat.

Nota: Pentru a viziona clipul in varianta HD, CLICK AICI

(N)UD

2009-09-01T14:43:00.004+03:00

Mimesis, mimesis, dar fara Katharsis???

2009-08-26T14:02:00.004+03:00

A avea locatie, a avea modele, a avea tot ceea ce tine de partea tehnica sunt conditii necesare, dar nu suficiente pentru a pune mana pe aparat si a scoate ceva demn de mentionat.

Nu as fi crezut asta pana nu am invatat-o pe pielea mea. As fi jurat ca indiferent de conditii, la orice ora, sunt in stare sa scot un cadru decent, avand toate conditiile mentionate mai sus. Ei bine, nu e asa. Mi s-a demonstrat in urma cu doua saptamani. Nici Irenne, nici Aida nu au reusit sa ma scoata din pana inspiratioLALA. Nici eu nu am reusit. Si dupa ce jumatate de ora am tras vreo 40 de cadre pe care le-am sters unul cate unul, am decis ca e mai bine sa stau pe bara. Asta e, irosire totala de locatie si de modele, insa prefer sa sterg tot, decat sa ma multumesc cu porcarii. You are only as good as your worst photograph, nu?

Pe de alta parte, o iesire inopinata s-a dovedit a fi un setting ideal pentru un cadru care recunosc ca imi place mult.

Morala? 99% Mimesis, 1% Katharsis. Now THAT makes a whole!

Sogni di Rock'n Roll

2009-08-08T23:07:00.002+03:00

Uneori asa imi simt amintirile: ca niste vise de rock'n roll. Daca cineva mi-ar spune intr-o zi: "Stii, viata ta e cumplit de plictisitoare si de lipsita de orice aroma", cred ca as incepe sa mor cate putin din ziua aceea. Nu stiu sa traiesc fara emotii, fara freamat, fara galagie, agitatie, culori, sunete, gusturi si miresme. Nu stiu cum e sa nu te trezesti in fiecare zi fara sa te intrebi: "Astazi ce mi se va mai intampla?"

Mi-amintesc de un an care se intampla in urma cu ceva vreme. Mi-e atat de prezent si de viu in memorie, incat cred ca l-as putea recrea zi cu zi. A fost probabil cel mai tumultuos an, cea mai nesigura si mai zapacita perioada din viata mea. A fost anul cand am refuzat sa imi recunosc mie ca m-am indragostit, a fost anul cand mi-am alergat talpile dintr-un oras in altul la ore mici, cand am zarit primele raze ale diminetii pe sosele, cand am strabatut mii de km alaturi de un om care nu are decat viteza a cincea si m-am intrebat zi de zi daca pot sa tin pasul. A fost anul cu cele mai multe nopti nedormite, anul cand mi-am crescut coeficientul de dactilografiere de la 30 la 90 de cuvinte pe minut, anul cand puteam sa scriu un sms fara sa ma uit la telefon, anul cand am ascultat mai mult rock ca oricand.

Imi spun acum ca au fost valurile tineretii. Ma gandesc ca a fost o nebunie, ca am fost inconstienta si nechibzuita. Dupa care imi dau seama ca daca ar fi sa o iau de la capat, probabil as face la fel. Mi-e oarecum dor de zilele acelea. Mi-ar place ca fiecare zi a mea sa fie la fel de tumultuoasa ca acelea. Imi dau seama ca intre timp am crescut si ca impreuna cu mine mi-a crescut si sufletul si toata indragosteala aia s-a transformat in cu totul altceva, mai mare si mai adanc. Iar visele mele s-au metamorfozat si ele. S-au facut o opera desavarsita pe care mi-o cant in note de rock'n roll, ca sa nu le uit aroma intepatoare. Aroma diminetilor pe sosele.

La Mia Serenissima Venezia

2009-08-03T15:32:00.008+03:00

Este deja al treilea an cu o luna februarie deosebita. Este al treilea an cand imi parasesc corpul de zi cu zi si ma incarnez in ceva mai presus de mine, intr-o fiinta care respira prin culoare, muzica si strazi pavate.

Este al treilea an cand mi-am petrecut un sfarsit de saptamana senzational in Venezia. La Serenissima Venezia. Desi deja cunosc cotloanele cele mai ascunse ale Veneziei, nu ma pot satura de ea. Toate cele 6 simturi se ascut cand ajungi acolo, ratiunea nu mai are nimic de-a face cu realitatea de acolo, cuvintele nu iti mai ajung, picioarele urla de durere si de bucurie in acelasi timp, obosesti si te bucuri ca ai obosit dupa o zi intreaga de colindat strazile cu pietre mari, ochii te dor de la atata culoare, urechile ti-au inghetat din cauza vantului taios de februarie care strabate neobosit laguna, pielea ti-e mereu putin incretita de aerul umed, in timp ce gura iti soarbe cu nesat un ristretto si inca unul si inca unul. Si in ciuda oboselii, esti asa cum scrie mare pe toate cladirile din oras. Serenissima.

Nu prea e just fata de minunata Venezie sa incerci sa o povestesti in cuvinte care cu siguranta nu au cum sa cuprinda tot ceea ce simti acolo. Poate e mai bine sa o lasam asa. Va bene cosi. Senza parole.

Cand am sa fiu mare...

2009-07-28T14:51:00.004+03:00

De dimineata m-au luat la rost Pupu si Marmo. Pupu m-a batut la cap sa mai scriu ceva pe blog, Marmo m-a batut la cap sa mai pun niste poze. Asa ca hai sa ii multumim pe amandoi.

Tocmai am coborat pana la vecinii de la Profi pentru o mini-aprovizionare cu materie prima pentru bolognese. Nu stiu cat de mult am vorbit despre asta, sau mai bine zis DACA am vorbit despre asta, insa zona in care am placerea sa rezid este colorata. Foarte colorata. Nu as fi rasista si nu as avea nici o problema cu ei daca ar sti sa taca din gura si daca ar avea un pic de bun-simt. Insa le lipseste cu desavarsire. Se plang ca sunt asupriti si ca oamenii ii desconsidera, insa nu fac nici cel mai mic efort sa depaseasca acest stigmat. Si a naibii sa fiu daca nu ii detest mai mult pe zi ce trece.

O progenitura din aceasta rasa in spatele meu la casierie. Dupa ce ma imbranceste de vreo doua ori incercand sa isi faca mai mult loc la coada, elucubreaza: "Io cand o sa fiu mare, o sa sparg o banca. Si o sa ii impusc pe toti. O sa le zic si o sa ii impusc. Hahaha". Mie instant a inceput sa mi se plimbe prin cap reclama aceea cu copiii care spun ce vor cand o sa fie mari: "Eu vreau sa fiu domnisoara!", "Eu vreau sa fiu Schumacher!", si ma intrebam cum s-a incadra si "Eu vreau sa sparg o banca" acolo. Ei bine, nu, nu s-ar incadra. Asteptam, speram la o reactie din partea mamei. Care mama pare-se ca era prea ocupata sa isi adune toate cele 5 vlastare pe langa ea, ce sa ii mai faca si morala copilului atomic? Tot ce a putut sa spuna a fost: "Vrei o Cola?"

Mi s-a facut greata. Mi-e teama sa deschid televizorul, pentru ca am sa dau de vreo Naomi, Nikita, OTV All Stars, si am sa fug. Intr-o zi voi fugi din tara asta. Sa nu va intrebati de ce.

Si pentru ca am fost destul de acra, hai sa va mai indulcesc putin cu niste poze, vechi vechi, dar care intamplator inca imi plac :D Enjoy!

The Generation Gap

2009-07-15T13:03:00.002+03:00

Fosta mea profesoara de engleza din liceu ne innebunea de cap cu "the generation gap". Pe atunci, mi se parea ca abereaza. Aveam un prieten cu 8 ani mai mare decat mine, parintii mei il cunosteau bine, relatia mea cu ai mei era excelenta, deschisa si permisiva, bunicii mele ii faceam cadou produse cosmetice pe care chiar le folosea, asa ca in universul meu perfect ma intrebam unde naiba e gap-ul asta mare intre generatii?

Ani mai tarziu mi s-a raspuns la intrebare. Printr-un concurs de imprejurari, am cunoscut un om deosebit. Un om de varsta mamei mele, care insa sta cu mine la masa si radem la aceleasi glume, vedem aceleasi filme pe youtube, avem pareri, uneori contradictorii, insa discutiile noastre se poarta mereu pe picior de egalitate.

Ei, de la o vreme, am inceput sa ii cunosc si prietenii acestui om. Prietenii din aceeasi generatie cu el, sau chiar mai in varsta. Si ma innebunesc acesti prieteni ai lui. Intotdeauna, la prima intalnire, ma simt ca si cum mi-ar face un X-Ray pe loc. Toti, fara exceptie, au incercat sa ma domine prin prisma varstei si a experientei de viata, toti au avut dorinta (satisfacuta sau nu) sa imi puna la incercare capacitatea de a lega coerent 3 propozitii intr-o fraza, toti au dorit sa stie totul despre mine dintr-o singura privire.

Si ma intreb de unde naibii vine aceasta dorinta. Singurele rapsunsuri viabile pe care le pot gasi sunt:
1. Fie generatia 50-60 sufera de complexe majore de inferioritate derivate din faptul ca o tanara de 26 de ani in 2009 are acces mult mai repede la mult mai multa informatie decat au avut ei, informatie pe care eu o pot acumula cu un click, iar ei au acumulat-o cu sudoarea fruntii, in ani de zile. (Fac aici o paranteza, am toata stima si respectul pentru ei si pentru anii pe care i-au petrecut invatand lucruri, insa nu am de gand sa ma simt prost pentru ca eu pot acumula acele informatii in jumatate de ora.)

2. Fie sunt o prezenta absolut fascinanta, inca de la primul contact vizual, si toti isi doresc sa imi patrunda chintesenta in cel mai scurt timp posibil. (Fac si aici o paranteza, mi se pare foaaaarte putin probabila aceasta varianta, deoarece sunt intr-un moment de very low self-esteem si nu cred ca as putea sa fascinez vreodata pe cineva.)

Daca a gasit cineva raspunsul la intrebarea mea, va rog eu mult de tot, spuneti-mi si mie.

PS: Decat sa performeze ecografii pe viu, nu mai bine ne-ar povesti lucruri? Pentru ca sunt convinsa ca toti oamenii astia au atat de multe de spus, lucruri interesante, povesti frumoase, pe care nici 3 zile de google search nu o sa mi le gaseasca.

- Sus! Acum!

2009-07-09T17:03:00.006+03:00

"- Cum adica vin cainii?
- Uite-asa, pur si simplu, vin cainii! Sus, toata lumea!"

Si cainii galopeaza in continuare spre noi, lasa un nor de praf in urma lor, vin latrand din toti rarunchii. Si noi alergam cu totii, ne repezim pe niste scari usor instabile, ne facem sandalele praf, insa ce mai conteaza? Fugi de frica. O frica primordiala, o denumesti "teroare" in mintea ta, iti lasi naibii poseta, aparatul, TOT in urma si fugi sus pe scari. Cainii pleaca in final, insa invatatura cea mai de pret din aceasta experienta este urmatoarea: Nici o locatie care arata bine pe dinafara nu e lipsita de paznici. Si daca sunt paznici, au caini. Daca cumva NU sunt paznici, sigur s-au aciuat pe acolo caini vagabonzi. Infometati. Si nici o locatie nu arata ATAT de bine incat sa te risti sa mai mergi si a doua oara pe acolo dupa ce ai alergat ca nebunul sa scapi de caini vagabonzi.

Astfel incat, am decis. Am nevoie de locatii fara caini, fara paznici. Am nevoie de acces in locatii fotogenice. Daca e cineva care stie unde le pot gasi si cu cine trebuie sa vorbesc pentru asta, va rog sa ma anuntati.

PS: "Ale: mda, vad ca nici o vorba despre cum m-ati lasat cu ochii-n soare". Da, asa este. L-am lasat pe Alecu cu ochii in soare. Cu o geanta foto nu tocmai usoara, un trepied, o blenda si doua bucati posete de femei in care incap cel putin cate o chiuveta si o masina de spalat.
TOOOOOWYYYY! :D

Povesti de miercuri

2009-07-02T11:23:00.005+03:00

Imi place sa ies singura in oras. Imi place sa ascult povestile oamenilor de la terase, imi place sa imi imaginez, doar privindu-i, cum traiesc ei si ce simt. Ieri a fost o zi prolifica. Am trei povesti noi. Nu sunt povesti vesele si fericite, dar sunt importante.

1. Povestea lui Luca
Luca are vreo 4 ani. Sta cu tatal lui la terasa unei cafeterii din centru. Pare un copil fericit. E preocupat de jocul cu sarpe de pe telefonul tatalui. Mult mai preocupat de sarpe decat de tatal lui care incearca sa primeasca o aprobare de la copil de a merge in weekend la munte. Cu Oana. Care Oana il iubeste mult pe Luca. Si care vrea sa mearga cu Luca si cu tatal lui la munte. Inteleg repede ca Oana nu e mama si ca probabil e una din zilele de vizita ale tatalui. "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun, in timp ce Luca decreteaza: "Da, vreau sa mergem la munte, dar ciocolata nu ii dau!". Mi-ar place sa il intalnesc pe Luca peste vreo 15 ani si sa il intreb despre weekendul la munte cu Oana. Si nu mi-as dori sa imi raspunda: "Mda, care din ele era Oana?"

2. Povestea blondei cu bucle si bluza inflorata.
Am trecut pe langa cabinetul unei doamne doctor ginecolog. La intrare, o fata frumoasa, blonda, buclata, cu o bluza inflorata care mi-a atras privirile. Fata plangea cu sughituri. M-am gandit ca ar putea fi vorba de o sarcina nedorita, tinand seama de locul unde plangea fata. Mama tragea cu sete dintr-o tigara care ii tremura in mana, si ii repeta tatalui: "Taci! Opreste-te! Inceteaza!". Cavalcada tatalui era insa mult prea dezlantuita ca sa se mai poata opri: "Cine dracu te-a facut asa curva ordinara?". "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun din nou, si imi doresc sa ma intalnesc cu fata blonda cu bucle si bluza inflorata peste 10 ani, sa o intreb care e cel mai mare regret al vietii ei si sa imi spuna "Nici unul. Ti-o prezint pe fiica mea. Are 10 ani."

3. Povestea dragostei. Din vremea holerei.
Pe pervazul vitrinei unei librarii dormea un barbat, cu mana pe vitrina. In dreptul mainii lui era expus un volum din "Dragoste in vremea holerei". Poate era o pura coincidenta, poate pur si simplu asa adormise, poate era atat de beat incat nici nu stia unde se afla. Ma intrebam unde ii e familia. Dupa care mi-am amintit ca 80% dintre familii sunt disfunctionale. Mi-ar fi placut sa il trezesc si sa il intreb de ce s-a oprit acolo. Si da, mi-ar fi placut sa imi spuna o poveste care sa inceapa cu "Astept de mai bine de jumatate de veac ocazia sa imi reinnoiesc juramantul de eterna fidelitate si dragoste vesnica."

Acestea sunt povestile mele de miercuri. Dupa cum spuneam, nu sunt vesele, insa recunosc ca m-au facut sa inteleg cat de mult am, cat de bine e sa fi intr-o minoritate de 20%, si cat de fericita sunt de fapt. Si probabil ca in acel moment am devenit ciudata orasului: singura femeie care zambea pe strada.

Faux-Pas

2009-06-09T15:20:00.002+03:00

Atunci cand stai pe scaunul stomatologului, incerci sa te gandesti la orice altceva decat la ceea ce se intampla in acel moment. Asta am facut si astazi, numai ca astazi nu am reusit sa ma setez decat pe faux-pas. Faux-pas ale mele. Sa vedem:

1. De cate ori am avut divergente temporare cu cineva, am fost furioasa si am exprimat pareri din cele mai colorate despre persoana respectiva. Da, imi asum dreptul sa spun ce imi vine la gura atunci cand sunt nervoasa, fara a simti fundamental lucrurile respective. Ceea ce nu cred ca e bine. Well, spank me, I am bad. De fiecare data cand a existat o situatie de genul asta, clar ca am picat prost. Cel caruia m-am destainuit cu nervii si dracii mei mereu a considerat sa aduca la cunostinta targetului ce am iterat eu. Situatie de unde nu mai ai cum sa iesi onorabil. Buuuun.

2. De cate ori cineva mi-a povestit ceva despre altcineva, m-a pus dracul sa imi exprim parerea. Desi nu e nevoie. Desi din partea mea fiecare este absolut liber sa isi traiasca viata exact asa cum doreste. Nu ma afecteaza direct, nu e problema mea. Insa gura mea nu stie sa taca. Gura mea trebuie sa exprime o parere. Interlocutorii mei mereu au simtit nevoia sa impartaseasca si altora parerea mea. De parca ar fi cuvantul vreunui profet. Astfel incat toti cei despre care am spus la un moment dat ceva naspa, au aflat. Take it back daca poti. Nu, nu poti. Nu ai cum sa iesi onorabil nici de aici. Ce e funny e ca niciodata, dar NICIODATA cand spui ceva bun despre cineva care nu e de fata, nu se va afla. Nuuuuuu. Buuuuuun.

3. Nu mai suport sa fiu tampon. Toata viata mea am fost tampon. Daca doi oameni s-au certat, eu am fost tamponul dintre ei. Si nu e funny deloc. Indiferent cat ai incerca sa fii nepartinitor, vei lua partea unuia dintre ei, si el va intelege asta. In final, cele doua parti se vor impaca pupandu-se in fund most likely, pentru ca adevarurile nu se spun niciodata pe de-a-ntregul, ci trunchiate si cosmetizate, si eu voi pica naspa. Situatie din care iarasi nu am cum sa ies onorabil.

Drept urmare, eu am decis urmatoarele: dragii mei prieteni, va rog eu mult, nu imi mai spuneti nimic despre nimeni. Daca doriti sa discutam despre voi, perfect. Daca nu, discutam despre vreme. Insa eu nu mai vreau sa stiu nimic despre viata nimanui. Hai sa le lasam tutuor libertatea sa impartaseasca ceea ce vor ei. Hai sa nu mai emitem pareri, hai sa nu mai dam cu presupusul.

Pe aceasta cale, doresc si sa imi cer scuze public de la toti cei despre care am emis vreodata pareri. La modul cel mai serios. Nu ma intereseaza ce faceti, cum faceti, cum rationati si ce trairi aveti. Nu am dreptul sa emit pareri despre voi. Drept urmare, imi cer scuze. Faux-pas, pur si simplu faux-pas. :(

Uite, mama!

2009-05-28T00:41:00.003+03:00

Ziua cand nu voi mai spune "Uite, mama!" va fi cea mai saraca si cea mai nenorocita zi a vietii mele.

Ma intreb, oare mamele stiu ca ele ne dau amintiri pentru toata viata? Oare ele stiu ca noi incepem de la ele si ne incheiem tot cu ele? Stie mama mea oare ca numarul ei de telefon e contactul meu in cazuri de urgenta? I-am spus eu oare mamei mele vreodata ca nu exista nimeni pe lumea asta care sa stie sa imi descreteasca fruntea si sa imi stearga lacrimile prin telefon? A inteles ea oare ca mama e mama, cu lucrurile sfinte nu te joci?

Mama mea buna, sunt atat de multe lucruri pe care nu ti le-am spus. Si nici nu ti le voi spune vreodata, pentru ca inca nu s-au inventat cuvintele potrivite care sa rosteasca tot ceea ce e in inima unui copil. Dar imi doresc asa de mult ca tu sa stii deja lucrurile acelea!

Cum sa iti umpli timpul cand LITERALMENTE nu faci nimic

2009-05-21T19:59:00.005+03:00

Iei de la Mordechai leapsa lasata pe banca :D

Daca eram o luna as fi fost Septembrie cu siguranta.

Daca eram o zi a saptamanii as fi fost vineri.

Daca eram o parte a zilei as fi fost rasaritul.

Daca eram un animal marin as fi fost mamifer carnivor in mod sigur, si in nici un caz necrofag :D

Daca eram o direcţie as fi fost dreapta.

Daca eram o virtute as fi fost plictisitoare rau de tot.

Daca eram o personalitate istorica as fi fost Marie Antoinette.

Daca eram o planeta as fi gravitat in jurul unui Soare.

Daca eram un lichid as fi fost apa de ploaie de vara.

Daca eram o piatra as fi lovit mereu pe cine nu trebuie.

Daca eram o pasare ar fi fost nasol. As fi fost intr-o colivie.

Daca eram o planta as fi fost un copac fara umbra.

Daca eram un tip de vreme as fi fost ploaie de vara.

Daca eram un instrument muzical as fi fost muzicuta.

Daca eram o emotie as fi fost mereu pe obrajii tuturor. Si de bucurie si de tristete.

Daca eram un sunet as fi fost sunetul respiratiei tale in urechea mea stanga.

Daca eram un element as fi fost hidrogen.

Daca eram un cantec as fi fost Who Wants to Live Forever.

Daca eram un film as fi locuit intr-un Hasselblad.

Daca eram o carte as fi fost Lorelei.

Daca eram un personaj de fictiune as fi fost Rada.

Daca eram un fel de mancare as fi fost greu de inghitit si de digerat. Cam ca acum.

Daca eram un oras as fi fost Venezia.

Daca eram un gust eram otet balsamic.

Daca eram o aroma as fi fost cafea cu lapte dimineata.

Daca eram o culoare as fi fost roz. In mod sigur.

Daca eram un material probabil ca as fi fost in.

Daca eram un cuvant as fi fost Alfa.

Daca eram o parte a corpului as fi fost degetele de la maini.

Daca eram o expresie a feţei as fi fost :D.

Daca eram o materie de scoală as fi fost limba romana.

Daca eram un personaj de desene animate as fi fost Sailor Mars.

Daca eram o forma as fi fost pentagon.

Daca eram un număr as fi fost 4.

Daca eram o masina as fi fost mica si a dracu.

Daca eram o haina as fi fost o caciula de blana alba.

Si daca ma ducea putin capul, nu completam leapsa asta pe recviemul lui Mozart. Las si eu leapsa deschisa, cine pofteste sa se infrupte. :D

Te iubesc atat de...

2009-05-20T11:46:00.001+03:00

Inca nu sunt sigura daca melodia asta se vrea a fi un pamflet. Cert e ca mi-a luminat ziua. Ceea ce va doresc si voua. Pentru ca va iubesc atat de... :))

Of all the gin joints...

2009-05-08T11:17:00.003+03:00

Uneori asa ma simt si eu. Daca exista o sansa CAT de mica sa mi se intample ceva nasol, asa va fi. Daca ma intreaba cineva, cred ca as putea sa enumar cel putin 4-5 ghinioane majore, pe care ma tot intreb cum am reusit sa le adun. La examenul de economie de la Bac, eram morcovita, era UN capitol pe care nu il invatasem: somajul. Take a wild guess ce mi-a picat? Somajul, desigur.

La limba romana oral, mi-am spus: "Numai Zodia Cancerului si O scrisoare pierduta sa nu imi pice". Well, subiecul 1 de pe bilet: caracterizati un personaj la alegere din Zodia Cancerului; subiectul doi: comentati paragraful urmator, desigur din O scrisoare pierduta.

La admiterea in facultate, am fost prima. Prima sub linia de locuri fara taxa, desigur. La o sutime fata de cel dinaintea mea.

Recent mi-a extras stomatologul o masea. Am facut alveolita. Cica 2% din cei care sufera extractii fac alveolita. Eu sunt 1%. Celalalt 1% tot eu o sa fiu, la urmatoarea extractie. Sunt sigura.

"S-ar putea", "E posibil", "Exista o mica sansa sa..." pur si simplu nu exista pentru mine. Daca exista cea mai mica posibilitate sa se intample ceva, mie mi se va intampla. Pentru ca, nu-i asa, Murphy nu doarme. Mama lui.

In ceea ce ii priveste pe Julius si Phillip Epstein, doresc sa le multumesc ca au inclus in scenariul lor si celebra: "Of all the gin joints in all the towns in all the world, she walks into mine". Asa ma simt si eu.

Thank you, Fortuna, ca nu ma lasi sa uit ca existi!

Un mare noroc am si eu pe lumea asta:

Sleep, sweetie

2009-05-05T15:01:00.003+03:00

Toata ziua mi-a fost setata pe muzica. Madalina are nevoie de o melodie romaneasca frumoasa pentru dansul mirilor. Asa ca am inceput sa sap. Laura Stoica - Mai frumoasa, Zob si Mara - Cantec de dragoste, Dan Balan - Despre tine cant, Simona Nae - Coji de portocala, Pasarea Colibri - 2000 de ani, Adela Popescu - Mai ramai, O-zone - Oriunde ai fi.

Dupa care a aparut Julez cu melodii despre prietenie. Cica vrea sa isi faca si un CD. Drept pentru care mi-am stors creierii si cu melodii despre prietenie: Joe Cocker - With a Little Help From My Friends, Savage Garden - Crash & Burn, Sophie Ellis Bextor - Today the Sun's On Us, Creed - With Arms Wide Open,

Si ca sa imi inchei ziua muzicala magistral, am ales pana la urma dintre toate piesele de mai sus... fix niciuna. Pentru ca azi a fost o singura melodie care a revarsat in mine liniste. Enjoy the most wonderful lovesong in the history of lovesongs (o sa imi treaca si obsesia asta desigur, anual descopar cate un lovesong care e THE lovesong. Totusi, am impresia ca Sleep will make it to my top ten :D)

Despre dragoste si alte nenorociri

2009-04-22T14:13:00.006+03:00

Ieri a fost o zi proasta. Foarte proasta. Nici astazi nu e mai stralucita, insa azi am programare la "Nenea Bzzz - Bzzz" sa ma scape de dureri.

Am ajuns in fata blocului, cu gandurile amortite de durere. Acolo, un domn de o varsta respectabila, urla dupa colt (si ma veti scuza pentru limbaj): "Treci aici in pizda ma-tii, misca-te, futu-ti gura ta, vino AICI ACUUUUM!". Alecu gandeste cu voce tare: "Asta e un bunic?" Desigur ca nu ma pot abtine sa nu imi ridic acelasi semn de intrebare, ma cobor din masina cu gandul sa il pun la respect daca CHIAR urla in acel hal dupa nepotel sau nepotica. Trantesc portiera, imi pregatesc in gand discursul si pornesc hotarata spre el. Cotesc dupa colt si ma blochez. La 20m distanta, intr-o oarecare raza de siguranta, o doamna. O doamna bine imbracata, pantofi curati, taior deux-pieces cu pantalon, camasa alba curata si cu gulerul bine calcat, cu o poseta pe umar, cu mainile incrucisate si cu o privire care trada teama, desi atitudinea pe care doamna incerca sa o afiseze era una de sfidare. Aha, am descoperit deci tinta futaiurilor in gura. Perfect.

Discursul pregatit brusc nu se mai potriveste, toate acele "batran tampit si fara inima", "dar nepotul cu ce e de vina ca tu esti alcoolic?", parca s-au evaporat din capul meu. Am tacut si am mers inainte.

Cu fiecare pas pe care il faceam mi se derula un film trist in cap. Un film in care doamna respectiva indura betiile unui nenorocit de ani de zile, in tacere, un film in care niciodata personajul masculin nu va spune "Here's lookin' at you, kid", ci va da peste cap o stampla de vodka doaaar de dragul arsurii de pe esofag, un film in care serile nu inseamna o lumanare aprinsa pe masa, o cina gatita acasa si un vin bun, ci mai degraba o lada de bere, un meci de fotbal, eructatii si flatulatii cu 1000rpm, si o perna uda de lacrimi, mototolita in pumni, o mie de intrebari fara raspuns, un film prost si trist, un film ipocrit in care amandoi pretind ca totul este bine si ca viata lor este normala, atat de ipocrit incat ea probabil ca inventeaza scuze pentru sotul ei deja din reflex, in fiecare dimineata, chiar daca nu e nevoie. Stie ca o sa fie nevoie cat de curand. Un film atat de ipocrit incat el isi injura sotia la betie dupa care cand se trezeste isi cere iertare si ii cumpara un buchet de flori invelit in staniol ieftin.

Inchizand usa blocului in urma mea, m-am intrebat de ce nu am intervenit. M-am intrebat de ce nu am chemat Politia sa il ia de acolo, de ce nu am trimis-o pe femeie acasa. Am inteles de ce: pentru ca filmul ala, prost, trist, ipocrit, cum o fi el, e filmul lor. E filmul pe care ei si l-au ales, e singurul film in care stiu sa joace, e filmul vietilor lor, e filmul lor de dragoste si de... alte nenorociri.

I'm a Bomb Creator...

2009-04-08T15:23:00.007+03:00

... I'm fighting and I don't know why

Traiesc cu convingerea ca oamenii isi creeaza singuri tristetile, mahnirile, nemultumirile. Si de fiecare data dau vina pe altcineva. Nimeni nu pare sa fie dispus sa isi asume propriile esecuri, hell, majoritatea nu isi asuma nici macar raspunderea propriilor cuvinte, daramite esecurile :))

Nu fac nici eu exceptie de multe ori. Desi m-am educat sa fiu cat se poate de rationala, am momente cand devin si eu propriul meu sabotor. Si nimeni nu stie sa ma saboteze mai bine decat mine. Merit un premiu pentru cat de bine ma sabotez si cat de adanc pot sa cad in galeata cu amaraciune. Si de fiecare data ma enervez pe mine. Asa ca sunt double mohorata: pe de-o parte pentru ca mi se pare ca traiesc tragediile unei lumi intregi adunate in mine, si pe de alta parte pentru ca imi dau seama ca e o stare self-inflicted.

Ma lupt cu tot felul de monstri din mine, tac si mocnesc, ma zvarcolesc si ma rasucesc cu capul in perna si mi-este absolut clar ca nu exista nici o modalitate sa ies din acea stare. Si nu, nu poate sa ma scoata nimeni altcineva decat my little own self. Creez dinamite si bombe cu ceas pe care mi le arunc singura in brate, incerc sa le arunc si pe urma realizez ca au toate forma de boomerang, le prind, le arunc iarasi, tot mai hasty, doar-doar vor exploda in aer.

Nu stiu daca trebuie sa ma bucur ca sunt constienta de lucrurile astea sau sa ma intristez ca inca nu sunt indeajuns de stapana pe mine, astfel incat sa imi dresez toate gandurile negre away?

PS: Note to self: acest post a fost scris la modul general, sunt prea moale astazi ca sa pot sa fiu amarata. Amaraciunea are nevoie de energie. Si eu nu am. Acest PS este scris pe de-a-ntregul pentru mine, in caz ca peste 3 luni voi reciti postul si ma voi intreba ce naibii aveam? :))

Friday, Bloody Friday

2009-04-03T12:17:00.004+03:00

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D

Si mai e ceva...

2009-03-30T16:23:00.003+03:00

Mama, tu stii ca iarna tu esti marea mea?

Purple Bastard

2009-03-30T13:42:00.004+03:00

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Cand tu taci

2009-03-28T16:07:00.002+02:00

Am dormit ingrozitor de prost asta-noapte. Am visat numai tampenii. M-am trezit, m-am aruncat sub dus, incercand sa spal urmele viselor. Nu mi-a iesit. Am luat o bucatica de ciocolata. Speram sa imi indulceasca un pic gustul de metal. Nu mi-a iesit nici aia. Mi-am cautat telefonul ca sa trimit un sms simplu: "Esti ok?" si nici aia nu mi-a iesit.

Si am inteles brusc ceva: tacerea nu se spala, nu se indulceste, si nu se scrie. Tacerea se tace pana nu mai doare.

La rêveuse et le rêveur

2009-03-27T17:36:00.003+02:00

Mi-am schimbat numele blogului. Am tot stat si m-am gandit zilele astea de ce se numeste blogul meu "Pushed". Pentru ca nimeni nu ma poate impinge sa fac ceva. Nimeni in afara de mine. Insa eu stiu ca trebuie sa fac asta.

Asa ca m-am hotarat sa imi schimb numele blogului. Am devenit Amelia, La rêveuse. Pentru ca asta imi place mie cel mai mult sa fac. Sa visez cu ochii deschisi, sa fac si sa desfac vise, sa ma joc cu visele mele si ale altora, si mai ales, sa stiu ca viata mea e as dreamy as I want it to be.

Sure enough, seasons change

2009-03-25T17:41:00.005+02:00

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

2009-03-24T13:55:00.004+02:00

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

2009-03-06T01:03:00.005+02:00

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!

THE Cookie

2009-02-26T17:02:00.006+02:00

Photo by Alecu Grigore

Prieteniile se nasc fie din interes, fie prin concursul unor imprejurari. A mea cu Jules s-a nascut datorita unor imprejurari. I used to dispise her. Mi se parea o muratura infatuata. Pe vremea cand eu eram cea mai mare muratura infatuata. Am crescut, ne-am REcunoscut, si astazi mi-e draga, asa de draga ca mi-as dori uneori sa pot muta muntii din loc pentru ea.

E exact asa cum i-a spus Alecu in poza de mai sus: Moody. Cand Jules e furioasa, ar fi bine sa fugi din calea ei. Cand e molcutza, e cel mai bun om, cand e trista, i se increteste buza de jos, si cand i se cojeste nasul din varii motive, e clar o scuza buna pentru doliu mondial :))

Pentru ea nu exista gri. Exista alb sau negru si totul se filtreaza prin sentimentele ei. E egoista pana in panzele albe cand vine vorba de ceea ce da si ceea ce primeste in schimb. Adica niciodata Jules nu va fi prinsa cu garda jos, dand tot de la ea si neprimind nimic in schimb. Are o putere analitica ciudata. O paraseste in momentele critice, doar pentru a i se intoarce la apogeul crizei si pentru a ii servi at its best. Are un sense of fashion de invidiat, de multe ori cand o vad langa alte femei ma gandesc involuntar la Madame Chanel: "Style is style, either you have it, or you don't".

Accepta sa i se spuna nu. Nu ii place, dar accepta. Si nu suporta sa i se vorbeasca de sus. Si bine face. She is sparkling smart and sparkling beautiful. So beautiful incat barbatii roiesc in jurul ei. And she has the most amazing talent to pick the most inappropriate for her. Luckily, mai are a friend or two sa o traga de maneci cand e cazul.

In alta ordine de idei, Jules is on my speed dial. Si mi-ar placea sa fie tot acolo si peste 20 de ani. And that is totally up to both of us :p

Cookie, glad to have you around!

PS: Edited, dupa ce am postat am vazut ca pe youtube la embed imi scria "Enable delayed cookies" :)) Da, she is always late :)))

La Jolie

2009-02-12T11:22:00.005+02:00

Sau Dana. Care mi-a placut de cand a intrat prima oara in firma. Olteanca pur-sange, rade mult si tare, are maaaari dileme daca e mai indragostita de sotul ei sau de Wentworth Miller.

Habar nu am cum de mi-a picat cu tronc atat de repede. Suntem nu diferite, suntem de-a dreptul diametral opuse. Imi place ca se consuma pentru tot felul de nimicuri, imi place ca si-a creat o lume a ei in care se simte bine, imi place ca a invatat valoarea adevarata a lucrurilor si imi place ca nu se sfieste sa spuna "Ce draguta esti astazi!"

Danseaza pana cade epuizata si ii place muzica sarbeasca. Era sa cred ca e manelista din acest motiv! :))

Am o polita neplatita la Dana. Sper sa se incalzeasca vremea repede, ca sa ma pot achita de ea. Abia astept!!!

Jolie, glad to have you around!

BigBro

2009-02-10T16:37:00.003+02:00

Prin alianta. Ciudata alianta. De sange nu am avea cum, ca deh, de la bruneta cu ochi negri, pana la blond cu ochi albastri e cale cam lunga :))

So, BigBro sau Paul. Ne cunoastem de un an. Un an si o luna ca sa fix mai exacti. Si de cand ne cunoastem, a devenit as protective as a big brother.

Paul e genul de om pe care il pui pe rana. Vorba blanda, mereu acolo sa te asculte, cu un dar absolut fantastic sa te scoata din sarite in doi timpi si trei miscari, si cu cel mai binevoitor "Ce faci, tzuska?" din lume. A real darling copilul asta.

De la 600 km distanta, m-a facut mereu sa rad. de la 600 km distanta, mi-a tinut spatele si mi-a mai oblojit din rani cand am dat cu capul. And I am utterly thankful for that.

Allegedly, seman cu sor-sa. Am vazut si eu in poze. E frumoasa de mori sor-sa. Asa ca nu mi se pare ca seman cu ea. :))

Uite, Paul, avand in vedere ca in 6 a fost ziua ta de nastere, I am taking this opportunity sa iti urez again La Multi Ani! De fapt nu, nu iti urez la multi ani. Iti urez exact atatia ani cat ai nevoie to make it count. Daca or fi 20 sau 60 sau 80, ramane de vazut. Stiu insa ca ai sa profiti de fiecare portita pe care o sa o ai sa storci tot ce poti din viata. You are a fighter, si stiu ca toate lucrurile urate din ultimul an nu te-au pus la pamant. Stiu ca ai puterea sa mergi mai departe.

Si, pentru ca e posibil ca circumstantele sa fie de asa natura incat cei 600 de km sa se transforme in vreo 1.200, as putea foarte bine sa iti urez tot binele din lume. God speed!

Glad to have you around, BigBro!

Ciao, ce mai faci?

2009-02-06T15:45:00.006+02:00

Bogdan e un om mare. Mare din toate punctele de vedere. Mare de stat, mare la suflet, mare la minte. A real American Gangsta :D

Nu e acelasi Bogdan cu Omu' cu Paru' Rosu. Nu e acelasi Bogdan nici cu my precious Stardust Fairy. Se pare ca oamenii cu numele asta sutn deosebiti. Mai am inca unul pe lista, urmeaza cat de curand si el :D

Revenind la Bob (da, incercam sa ii spunem Bob ca sa il deosebim de restul, desi e greu de confundat cu oricine altcineva). Bob stie exact care este replica cea mai buna pentru agatat femei in club. Nu, nu e "Si tie ti se pare ca batista asta miroase a cloroform?", ci "Ciao, ce mai faci?" You had me at hello, ca sa zic asa. Bob insa stie foarte bine ca acelorasi femei dimineata le va spune: "Asta a fost sex magic. Ne-am tras-o, acum dispari!"

Pe Bob nu l-am suportat cand l-am cunoscut. Mi s-a parut a fi un arogant si un infatuat, complet gratuit. Insa cu timpul am descoperit ca Bob isi cerne astfel oamenii din jurul lui. Rezisti, you are in, dai inapoi, mai bine, il scutesti de efortul de a iti da cu flit. Bob e cel care m-a invatat ca trebuie sa fii destept ca sa poti sa fii rautacios. Tot el m-a invatat si ca nu e nimeni pe lumea asta mai important decat sufletul tau, si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Bob are un ras sanatos si un tupeu de zile mari. Bob nu se sfieste sa imi spuna: "Ai fost la cosmetica? Nu se vede!". Bob e in continuare in cautarea femeii ideale, desi stie ca ideala e luata deja, thank you very much :))))

Pe scurt, Bob are 208 cm in inaltime si cam tot atata in agerime si in marimea sufletului. Glad to have you around, Bob!

Omu' cu Paru' Rosu

2009-02-05T11:47:00.004+02:00

Photo by Alecu Grigore

Sau THE Dude.

Omu' cu paru' rosu face parte din acea categorie de oameni pe care iti vine sa ii pocnesti de dragi ce iti sunt. Dude e rozosin somon, dude citeste mult si imi recomanda carti frumoase si calde, dude asculta muzica buna si vede o mie de filme.

Dude bea vin rosu sec si mananca branza care pute a sosete. And he does them all very well.

Dude e probabil unul dintre cei mai smart oameni pe care ii cunosc, si probabil si one of the laziest. Dar nu pot sa spun ca ma supara acest fapt, pentru ca ma uit la mine si imi dau seama ca suntem FIX pe aceeasi lungime de unda.

Dude e the most wicked and twisted mind, cu replici atat de acide ca fac pana si vitriolul sa para apa de ploaie, cu o minte atat de ascutita de ti-e mai mare dragul, si cu the cutest way to make things better: he simply goes silent for a while. And then it is all back to normal and peachy.

Astea sunt doar cateva dintre motivele pentru care sunt mai mult decat happy ca il cunosc pe omul asta. Oh da, era sa uit, dude are cea mai misto nazi-jacket in the history of nazi-jackets. Si mi-o da sa o imbrac cateodata. :D

Long story short, dude, glad to have you around!

The Stardust Fairy

2009-02-05T00:04:00.005+02:00

Photo by Alecu Grigore

M-am hotarat sa incep de astazi o serie de posturi (scurta, ce e drept) despre prietenii mei. Regula e simpla: one post, one friend. Explicatia acestei serii este de asemenea simpla: indiferent de circumstante, vreau sa mi-i amintesc mereu asa cum ii simt acum: dragi si apropiati.

Astazi, The Stardust Fairy. Adica Bogdan. Numit astfel pentru ca mai nou a descoperit like the uberdorky game, in care se afla pe o nava, intr-un univers imaginar, si face brokeraj. Cu stardust, cred eu, ca deh, ce altceva ai putea sa vinzi si sa cumperi intre stele? :D

Bogdan probabil ca e the geekiest guy I know. Si asta nu e deloc un lucru rau. Cred ca e singurul dintre prietenii mei pe care pot sa il rog sa imi scrie din memorie un cod de html. Si mai e si casual-smart, ca sa zic asa. Atat de funny incat stiu ca orice intalnire cu el se va lasa cu hohote de ras. Bogdan e singurul om pe care il cunosc care recunoaste Genius - Orasul trist dupa primele acorduri. Bogdan rade des. Si sincer. Si are o mansarda deliciously cozy. :D

Bogdan are si doua maaaaari carente: unu - nu ii place fundul meu and I am currently working on that, si doi - nu are prietena. And I have noooo idea why.

Logstory short, acesta e primul dintre prietenii mei. Mentionez ca nu am ales o ordine anume, Bogdan a fost primul pentru simplul motiv ca tocmai ce m-am vazut cu el. Si da, am ras.

Glad to have you around, Bogdan!

Payé, balayé, oublié

2009-01-20T11:47:00.005+02:00

Cat de usor se achita, se matura, se uita tristetile...

Daca zilele trecute eram bittersweet, azi ma simt like a spoiled little brat. :D Intotdeauna sunt lucrurile marunte cele care contribuie la starile astea. Fie ele joie de vivre, fie ele spleen, tot din lucruri mici vin. Un mesaj, un mail alert, un "Buna dimineata frumoasa mea", un "Baby" mormait somnoros, si uite cum toate la un loc m-au facut azi molcutza si spoiled. Ma gandesc sa ii spun intr-un fel starii asteia. Poate o sa ii spun "the French mood". Visez numai cafenele cu ferestre mari, incalzite de un soare de Ianuarie, miros de ceai, palton caldut si moale, si Edith.

Ce matin, pour vous, milords et miladies, va stiti voi care sunteti, la Mome:

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passéA
vec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux
Balayés mes amours
Avec leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Car ma vie
Car mes joies
Aujourd'hui
Ça commence avec toi...

You're my Sunshine

2009-01-18T12:22:00.004+02:00

M-am reintors la a fi the old me. Am redevenit reflexiva, asa cum ma stiu dintotdeauna. Si nu sunt neaparat convinsa ca e un lucru bun, pentru ca de fiecare data cand devin reflexiva, descopar monstri. Sper sa fie altfel de data asta.

M-am gandit foarte mult la prieteni zilele acestea si am dezbatut problema cu cativa dintre ei. Desigur ca e un subiect perimat si probabil overrated, insa stiu in aceeasi masura ca e un subiect pentru care imi voi face intotdeauna timp.

Am avut cateva zbuciumari recent, am avut cateva suparari pe care le-am sters cu buretele, dupa cum bine stiam ca o voi face, insa nu am reusit sa ma setez sa NU imi pun anumite intrebari. Se stie ca prieteniile se nasc fie din interes, fie datorita conjuncturii. Se stie si faptul ca cele nascute din interes nu au cum sa supravietuiasca. Imi place sa cred ca nu am prieteni interesati. Si daca am, si imi citesc postul, ii rog sa nu ma mai caute never ever. N-am ce sa va dau, si la my perfect little life nu renunt :))

Insa ma incapatanez sa cred ca prieteniile nascute datorita conjuncturii sunt pasibile sa supravietuiasca frumos. Dar stau si ma intreb oare in cate prietenii de genul acesta am investit mai mult decat ar fi fost cazul? Din nou ma incapatanez sa cred ca in nici una (da, stiu ca ar fi trebuit sa scriu "niciuna" conform noului DOOM, I guess I am old fashioned :P). Vreau sa stiu ca am prieteni carora le pot spune "I love you and I missed you on New Year's night", "Nu, nu ai dreptate", "Imi pare rau, am gresit fata de tine", "Esti deplasat si ma jignesti", "You are wrong", "Am vazut un elefant mov si vroiam sa il impart cu tine", "Te-am sunat doar pentru ca vroiam sa te aud", "You're my sunshine".

Astfel incat, pornind de la aceste premise, imi invit toti prietenii (care stiu ca in majoritate imi rasfoiesc blogul din cand in cand) sa imi intareasca banuiala ca nu am investit degeaba in ei. Mda, mi-ar placea sa ma trezesc maine dimineata si sa gasesc cateva mailuri de comment alert, insa mi-e teama ca as suferi o usoara dezamagire. Asa incat, pentru ca am invatat sa ma menajez, imi rog prietenii sa imi dea saptamana asta un telefon sau un mesaj, just because it's Wednesday. Stiu ca ma expun riscului MAJOR sa am niste dezamagiri monstruoase, insa stiu si ca ma expun posibilitatii MAJORE sa am surprize foarte placute.

Fingers crossed for me now.

Fereastra mea de iarna

2009-01-04T22:51:00.004+02:00

S-a dus iarna mea. S-au dus sarbatorile, s-a dus linistea si calmul, s-a dus ceaiul negru cu lapte servit in miezul zilei pe canapele comode de cafenele, s-a dus "Nu mi-e somn"-ul de la 3 dimineata, s-a dus "Buna dimineata"-ul de la amiaza, s-au dus barfele cu fetele si halatul de baie purtat ca uniforma zi dupa zi dupa zi.

De maine reincepe anotimpul gri si rece...

Oare poate fereastra mea de iarna sa imi pastreze calde trairile?

Despre lasitate si oportunism, intr-o forma delicata

2008-11-19T23:14:00.002+02:00

Ceea ce a fost o zi extrem de ciudata se incheie apoteotic cu un post extrem de violent. Mi s-a spus de N ori sa nu postez cand sunt nervoasa, uite ca azi am ignorat acest sfat si postez cu tensiunea la maxim.

As vrea sa stiu cine naibii a inventat notiunea de "a doua sansa"? La ce naiba ne trebuie o a doua sansa? Ca sa ce? Ca sa ni se demonstreze doar ca am avut dreptate din prima? Ca sa putem sa spunem la sfarsit "Ti-am acordat o a doua sansa si ai irosit-o?". E o tampenie. E o bufonerie care ne transforma in lasi si oportunisti pe noi toti cei care acordam si cerem o a doua sansa.

Serios acum. E culmea tupeului sa CERI o a doua sansa? De ce? Nu puteai sa faci lucruri bine din prima? De ce naibii ti-as mai acorda o a doua sansa? Oamenii NU SE SCHIMBA. Asta e un lucru pe care ar fi bine sa ni-l tatuam pe creier. Oamenii doar se modeleaza, se muleaza. O femeie usoara nu va fi niciodata o mama si o sotie model, ii vor bantui mereu ganduri prin creieras, un alcoolic niciodata nu va fi SOBER, ci doar unul care va bea un pahar cand i se va oferi prima ocazie. Deci: de ce ai acorda o a doua sansa unui om care, de o vreme buna, nu face altceva decat sa iti demonstreze ca nu merita o a doua sansa?

Aaaa, da, cum era sa uit? "Toata lumea merita o a doua sansa". NUUUU. Nimeni nu merita nimic. Sa ne fie clar. Nu meritam lucrurile care ni se intampla, fie bune, fie rele. Ele se intampla pur si simplu prin concursuri de circumstante. Dar nu meritam ceea ce ni se intampla. Nu e nici un merit al meu ca acele chipuri dragi mie nu imi mai sunt aproape, nu e nici un merit al meu ca locuiesc intr-o casa frumoasa, si in mod sigur nu e nici un merit al meu o a doua sansa. Mi s-a oferit ocazia sa demonstrez ca sunt worthwhile, as face bine sa o fructific din prima.

Trei femei extrem de dragi mie de cateva zile incoace se tot lupta cu aceasta a doua sansa. Cu toatele imi sunt dragi, sunt cele mai dragi prietene ale mele, si pe toate trei le vad cu mintea incetosata de aceasta a doua sansa. Bai, serios, nu e cazul. Spargeti-va naibii farfuriile alea goale, nu va da nimeni nimic la bufet. Si in plus, mai sunt si alte locuri unde puteti manca. For free. All you can eat.

Argh, mai bine m-as culca...

Blank

2008-11-13T17:28:00.004+02:00

Pentru ca nu are absolut nici o relevanta despre cine si pentru cine vorbesc, in randurile urmatoare voi trai viata cuiva drag mie.

De o vreme buna, m-am apucat de squash. Mi s-a parut aproape amuzant la inceput. Dar incepe sa ma cam plictiseasca peretele ala previzibil. Mingea se intoarce din inertie. Peretele nu schiteaza nici un gest, nici macar nu ajuta mingea sa se intoarca, ba dimpotriva, ii si reduce viteza (e o chestie de fizica aici, dar eu am terminat filologia). Deja devine de-a dreptul frustrant sa ma tot uit la mine cum alerg si transpir alergand ca nebuna, dupa care ma uit in fata si vad... BLANK...

Cam tot pe atunci m-a apucat pofta de trufe, si am descoperit ceea ce eu credeam ca e o cofetarie cu delicatese. Merg zilnic pe acolo. Ma asez la coada. Mereu e o aceeasi doamna in fata mea, niciodata nu vad ce i se serveste. Ma enerveaza madama asta. Iau si eu o tava si o farfurie si ma indrept spre casa, sperand ca pe traseu cineva imi va pune si mie o trufa in farfurie. Ajung la casa, platesc zilnic sume indecente, ma gandesc ca probabil sunt nebuna daca pot sa cheltui atat de mult pentru pofta mea de trufe, ma uit in farfurie si vad... BLANK...

Iar seara, cand ajung acasa, asudata de la squash si infometata de la cofetaria cu trufe, mi-arunc hainele de pe mine si imi exfoliez sub dus nemultumirea zilnica de a fi asudata si infometata. Ma intind obosita in pat, imi intorc privirea spre perna din dreapta si vad... BLANK...

Si mai ca imi vine sa imi spun ca m-am saturat de atata BLANK in jurul meu. Dar stii ce? In loc de squash, as putea alerga. Asa sigur s-ar schimba mereu peisajul. Sau as putea inota. Asa as ramane curata si macar apa opune rezistenta. Si stii ce? Nu vreau sa mananc trufe. Milka de la ABC-ul din colt s-ar putea sa fie de ajuns. Si daca la ABC nu au Milka, sigur au la OMV. Si perna... Perna alba din dreapta nu mi-a fost niciodata dusman. Si nici plapuma rece.

Si totusi, de ce nu fac toate astea? De ce ma rezum la a imi infiera zilele cu stigmatul asta? Eu merit altceva. Eu sunt ROGVAIV. Blankul NU.

Probabil ca fix O persoana a inteles povestea mea. Mi-a placut sa traiesc viata altcuiva pret de un post. And I sooooo hope ca povestea asta sa se incheie asa cum am vrut eu. ROGVAIV si Blank pur si simplu nu merg in aceeasi propozitie, darling...

Awww

2008-11-12T17:13:00.002+02:00

This is the official Aww of the Day :D

Din cand in cand ti se mai intampla si lucruri frumoase. Din cand in cand zambesti si cu ochii. Din cand in cand un prieten se mai gandeste la tine cand vede un elefant albastru cu o funda cu inimoare roz pe trompa (inca nu sunt sigura ca asta e un lucru bun, hmmm, Jules, care to enlighten me on the connection?).

Mi se pare ca sunt tot mai putini oamenii astia. Mi se pare ca nu mai am cui sa fac un cadou dragut, venit spontan, mi se pare ca nu mai am cui sa arat prostioare dragute care ma amuza. I le arat lui Ale, care mai face bahzah de mine din cand in cand (thanks, boo), i le arat mamei mele (pentru ca in vocabularul meu exista omniprezenta propozitie: "Uite mama!" si i le arat lui Jules (pentru ca e vie). Paranteza la paranteza: cand spun ca e vie, ma refer la putin mai mult decat sensul propriu al cuvantului. Vii suntem cu totii, desi spiritele ne sunt cel putin letargice, daca nu in coma sau moarte. Ok, that was just a teetsy bitsy morbid, dar e real. Baygons acum.

Sa revenim la lucrurile frumoase. Vin dintr-un weekend in care mi-am luat ramas bun de la primul chip pe care mi-l amintesc din copilarie. Mi-am luat ramas bun de la cea care mi-a cusut un fluture mare galben pe camasuta de noapte, de la cea care mi-a tricotat de 5 ori un acelasi pulover, de la cea care m-a pus sa scriu cate o pagina de "a mic de mana" si "A mare de mana" pana cand alfabetul mi-a devenit prieten. Vin dintr-un weekend in care ar fi trebui sa fiu prezenta la un eveniment mult mai fericit, un weekend in care ar fi trebuit sa sarbatoresc aniversarea dragului meu drag, weekend in care ar fi trebuit sa chefuiesc cu Dannyelle.

Feelingul ca sunt intr-un film prost inca imi da tarcoale. Senzatia de emptiness si loneliness persista si acum.

Dar uite ca apare asta mica si elefantelul ei albastru si brusc imi risipeste temerile. Oamenii care iti sunt dragi vor fi mereu one phone call away. There is no way you can be alone and lonely in this world.

Sencs, cookie :*

Four Weddings and a Funeral

2008-11-12T15:40:00.002+02:00

Cam asta ar fi bilantul pe anul acesta. Tocmai cand speram sa treaca fara nici un eveniment nasol. Eh well, pare-se ca socoteala de acasa chiar nu se potriveste deloc cu cea din targ, dovada si poza de mai jos.

De fapt si de drept, postul asta nu este despre funeral, nu este nici despre weddings, ci mai degraba despre cateva maaaaari nedumeriri ale mele, si anume:

1. Cum a ajuns fotograful nr 1 sa fie DJ?

2. Cum a ajuns fotografa nr 2 sa fie modeala?

3. Cum a ajuns mirele sa fie fotograf?

Daca are cineva cate un raspuns viabil, please feel free to share :D

Praga & Regensburg

2008-10-26T21:21:00.000+02:00

Cica e bine sa iti lasi pozele la fezandat inainte sa le prelucrezi/publici. Pai le-am lasat la fezandat cam un an. Oare ajunge? Imi dau seama ca e o profanare sa adun poze din doua orase atat de frumoase intr-un singur post, insa adevarul este ca nu vreau sa le mai tin pentru mine. Pentru ca daca nu vad ACUM lumina zilei toate, voi mai astepta inca un an pana sa le postez.

Drept pentru care, here they are, Praga (octombrie 2007) si Regensburg (martie 2008).

Enjoy!

Faux Pas

2008-10-26T13:27:00.003+02:00

Mi se tot spune ca sunt a naibii. Mda, probabil ca am o gena nativa a rautatii in mine, care nu ma lasa sa respir fara sa isi scoata putin la iveala dracosenia. Dar pe cuvant ca nu vreau sa fiu asa rautacioasa. Atat de mult mi-ar placea sa fiu the nice girl everybody wants to talk to! Insa pur si simplu nu pot, pentru ca ma izbesc zilnic de atat de multe faux-pas-uri, incat pur si simplu the evil side of me nici macar nu se mai oboseste sa stea ascunsa, e mereu acolo, cu glontul pe teava (asta ca sa citez un mare ganditor in viata).

Serios acum, nu ar fi lumea asta mai frumoasa daca serviciile a fi de calitate? Nu ar fi lumea mai linistita daca nu am avea parte de prost gust si comportamente badarane? N-am fi cu totii mai fericiti daca am invata semnificatia cuvantului "TACT"? Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, take a look.

Faux Pas-ul saptamanii:
Media Galaxy (da, nu ma sfiesc sa le spun numele, cred ca e national stiut ca presteaza servicii de cocos). Doresc sa achizitionez un aspirator pentru tanti care e indeajuns de draguta sa imi intretina apartamentul curat. Nu ma pricep la aspiratoare. My better half nici atat. Drept pentru care, intr-un acces de buna-dispozitie, la intrebarea "Ce aspirator doriti sa cumparati?", eu raspund ca o panseluta: "ROZ".

Si eu ca Dono ma apuc sa glumesc cu oameni carora cred ca le-a fost extirpat nervul rasului. Donsoara ma masoara de sus pana jos, dupa care cu o privire pe care i-o arunci unui gandac de bucatarie ma intreaba: "Dumneavoastra va alegeti aspiratoul dupa culoare?!"

Aceasta este secunda exacta cand am inceput sa vad in fata ochilor scene de groaza, intocmai ca Ally McBeal. Ma vedeam sarind ca o leoaica pe ea, sfasiindu-i gatul cu coltii, lingandu-mi boticul satisfacuta in timp ce ea saraca se zbate muribunda sub labele mele. Nu am facut asta, in schimb rautatea din mine a iesit la suprafata si i-am suierat fetii printre dinti: "Avand in vedere ca il va folosi MENAJERA MEA, DA, imi permit sa imi aleg aspiratorul dupa culoare." Un fel de "mori in bezna, tu esti o nenorocita de vanzatoare care nu va avea vreodata o menajera".

Pe cuvant ca mi-a parut rau dupa aceea. Mi-am dat seama ca am fost un fel de Cruella DeVil, insa mi-a trecut imediat ce domnisoara in loc sa imi ARATE accesoriile unor aspiratoare m-a chemat sa imi arate POZELE accesoriilor pe cutie, dupa care m-a intrebat extrem de ofuscata daca tin neaparat sa imi faca si proba aspiratorului inainte de a semna certificatul de garantie. Avea dreptate Jules, mare pacat ca nu se lucreaza pe comision...

Concluzia faux pas-ului saptamanii: Daca lucrezi in servicii, incearca sa inveti sa vorbesti frumos cu clientii tai. Vei intalni tembeli, dobitoci, nesimtiti, oameni mici, oameni limitati, oameni amuzanti, oameni de treaba, oameni normali. Cu toti va trebui sa ai TACT.

Si cu asta, cred ca tocmai am inceput o noua serie de posturi pe blog. Pentru ca pur si simplu simt ca intr-un fel sau altul, faux pas-urile trebuie amendate. This is my way of doing it.

Pentru cei de care vreau sa imi amintesc

2008-10-23T23:53:00.002+03:00

Pot trai fara tine? [...] Vreau nu sa-mi amintesc de tine, ci sa-ti traiesc viata, sa fiu tu, sa iubesti si sa palpiti prin mine, fiecare gest al meu sa fie unul de-al tau, glasul meu sa fie al tau. Vreau sa ma sterg, sa dispar ca sa pui tu stapanire pe mine, vreau ca bunatatea ta neobosita si vesela sa-mi inlocuiasca pe de-a-ntregul bietele mele ambitii, obosita mea vanitate. As vrea sa-ti port doliul urland pana la ultima rasuflare, smulgandu-ni hainele si parul din cap, acoperindu-ma cu cenusa, dar [...] am devenit experta in a refuza indignarea si a suporta durerea, nu mai am glas ca sa tip.
(Isabel Allende - Paula)

Nu sunt cuvintele mele, insa intamplator azi, cand mi-am dorit sa imi amintesc, mi-a cazut pasajul acesta sub ochi, si nu mi-am mai putut lua mintea de la el.

Sole Has no Eyes

2008-10-11T20:18:00.001+03:00

Sometimes I feel like going home
You swear you'll never let things go by again.
Sometimes I miss the rain and snow
And you'll never toe the party line again
And when the east wind blows
Sometimes I feel like going home

Am I happy, am I sad, am I good, am I bad?

Fantasia

2008-09-25T22:26:00.000+03:00

Nu vreau sa ma iau la tranta cu limitele mele. Ultima oara cand ne-am incercat puterile, m-au cam trantit limitele. La propriu. De gresie. Yes, it did leave a mark.

All in all, sunt cam obosita. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi vreo saptamana in care sa nu fac altceva decat... wait, o saptamana in care sa nu fac, punct. O saptamana in care sa dorm cat am chef, sa ma plimb, sa stau pe fotolii de cafenele cu dim light, sa ma incalzesc cu winter tea, sa mi se umple narile cu miros de scortisoara si coji de portocale, sa imi admir pantofii strivind sub varful de lac o ultima ramasita a verii. Dar toate acestea nu se vor intampla. Cel putin nu acum. Mai vorbim peste 2 saptamani despre asta, si daca INCA voi avea un singur adjectiv in cap, care sa descrie ritmul meu, si anume HECTIC, cel mai probabil iar ma voi lua la tranta cu limitele.

Pana atunci insa, imi permit luxul ca macar in seara asta sa raman in Fantasia. Sit back and enjoy the ride.

This Ain't Goodbye, It's Au Revoir!

2008-09-17T02:10:00.000+03:00

A murit Richard Wright. A murit Stefan Iordache. A murit Ilarion Ciobanu. A murit Bernie Mac. Andrea Pinifarina. Ruslana Korshunova. Heath Ledger. Yves Saint Laurent. Sydney Pollack. Colea Rautu. Monica Lovinescu. George Pruteanu. Sir Arthur C. Clarke. Luciano Pavarotti.

Au plecat dintre noi. Sunt oameni care au lasat ceva in urma lor. Sunt oameni carora merita sa le spui macar in gand "Odihneste-te in pace!".

Dar noi, ca in reclama, betmen, betmen. Ce facem? Transmitem priveghiuri si inmormantari in direct, ne doare fix la doi metri in fata ca omul cere expres sa nu se stie de ce boala sufera, lasam enshpe mii de commenturi cu "RIP" pe site-uri care plang de ti se rupe tie sufletul de cat de rau ii doare pe bietii jurnalisti, ne punem statusuri la messenger cu "RIP ...cine o fi".

Saptamana asta va fi una a desteptilor, presimt. Saptamana asta voi da numai de iubitori de teatru si film, care probabil ca nu l-au vazut vreodata pe Iordache jucand LIVE, si iubitori de Pink Floyd, care se vor da rotunzi cu maaarea dragoste pe care o poarta acestei formatii. Si vor lasa commenturi cu versuri ale lor (de preferat din The Great Gig in the Sky, ca NBC asta au folosit-o ca titlu pe stirea despre disparitia lui Wright si e coooool).

Uof. Pacat, maaare pacat. Ca sa citez un banner pe care l-am vazut mai devreme "Un PET dispare in 800 de ani. Cretinii niciodata. Desi sunt biodegradabili".

Oamenii mici

2008-09-15T20:27:00.000+03:00

Am mai povestit eu mai demult de oamenii astia. Energofagii. Oamenii mici, care se hranesc cu energia ta si care se micesc pe zi ce trece, desi in proprii lor ochi cresc intr-o zi cat altii in zece.

Oamenii mici sunt acei oameni carora pur si simplu le place sa te faca sa te simti de rahat, si daca reusesc sa mai atinga si pe altii in acest quest, nici o problema, e just more energy for them to feed on.

Insa, dupa cum bine spunea Capreta, what goes around comes around. Si desi stiu ca nu e bine, si nu e frumos ca spun si ca gandesc asta, atunci cand roata se va intoarce, eu voi fi acolo si voi rade.

Si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, tin pe aceasta cale sa imi cer scuze de la Ancu, the most innocent collateral intr-o disputa stupida, din care nimeni altcineva decat rautatea genetica nu a avut de castigat. Ancule, if you are ever going to read this, although I doubt it, vreau sa stii ca mi-esti draga si ca nu ai meritat sa ti se intample nimic din ceea ce s-a intamplat. Nu a fost vina ta, nu ai fost tu cauza, si cu atat mai mult, nu ar fi trebuit sa auzi nimic din toata povestea asta. Imi pare rau, really, truly, honestly. :(

Acestea fiind spuse, am incheiat inca un capitol din viata mea. Cel care se numea "TEAM - Together Everyone Achieves More". Mda, team my ass... Ptiu!

O mana de om

2008-09-15T01:28:00.000+03:00

Da, in fond si la urma urmei, asta e ceea ce va ramane: o mana de om. O mana din tot ceea ce femeia aceasta extraordinara a fost vreodata.

"Sa te fereasca Dumnezeu de tot ce e rau pe lume si sa aiba grija de tine. Sa nu fi rea, sa fii buna, si chiar daca altii te dusmanesc, tu sa nu ii dusmanesti pe ei." Mda, stiu ca ar putea suna ca niste versuri de manea sau de poezie patriotica. Insa pentru mine sunt doar cuvintele cele mai de pret acum. Si imi doresc si ma rog cu toata fiinta mea sa nu fie acestea ultimele cuvinte, ultimul sfat pe care il primesc de la EA.

Sunt zile in care ma intreb daca stiu sa ma rog, daca e bine ceea ce spun, daca stiu sa cer si sa multumesc. Habar nu am. Stiu doar ca tot ceea ce imi doresc e ca EA sa fie din nou ceea ce a fost. Desi stiu ca nimeni, oricate puteri ar avea, nu mi-o poate da inapoi. Insa nu imi pierd speranta. Nici macar nu stiu la ce sper. La o minune? Mi-a trecut. Accesul la informatie nu prea imi mai permite sa cred in minuni. La o eliberare? Poate. Poate pentru EA, poate pentru mama, poate pentru mine.

Atat de multe ganduri mi se invalmasesc in minte, si as vrea sa le ordonez, as vrea sa gasesc o noima si un sens pentru toate franturile astea care mi s-au incurcat printre axoni, as vrea sa imi pot lipi capat peste capat pana voi forma o franghie destul de lunga si de groasa, cu care sa ridic pe toata lumea din nenorocita asta de prapastie. Dar, dupa cum spuneam, accesul la prea multa informatie mi-a taiat si cheful de a mai impleti franghii in vis.

Ideile astea nu au un inceput si in mod sigur nu au nici sfarsit. Poate ca intr-o zi voi gasi curajul si energia necesara sa imi asez aici toate gandurile. Pe de alta parte insa, cine va fi aici sa le primeasca? Cine le va intelege si le va lua acasa, intr-o cutiuta de lemn cu miros de santal, cine le va privi cu ochi blanzi si cine le va mangaia cand se vor sufoca de dor? Probabil ca nimeni. Probabil ca tot in cutiuta mea de lemn vor ramane pana cand suflul meu va deveni el insusi o amintire...

Jules Wants to Play

2008-09-04T19:48:00.000+03:00

"Memoria este fictiune. Alegem ce e mai stralucitor si ce e mai intunecat, ignorand ceea ce ne face sa ne rusinam, si astfel tesem covorul amplu al vietii noastre."

Mi s-a spus sa nu postez cand sunt nervoasa. Ceea ce am si facut. Nu am postat ieri. Astazi in schimb ma simt mult mai detasata, and just because Jules Wants to Play, mi-am adunat gandurile, si le-am sintetizat in primele doua si ultimele doua randuri ale acestui post.

Daca cineva reuseste sa inteleaga ceva de aici, e amazing, pentru ca postul acesta e ATAT de non-sens, incat ma uimeste si pe mine :))

older and reedited

"Traiesc printre nuante difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivita pentru a-mi povesti viata seamana mai curand cu accea a unui portret in sepia..."

That's it then

2008-08-31T23:18:00.001+03:00

Your account has been deleted. Goodbye!

Si uite asa am renuntat la contul de Flickr. Cred ca era timpul.
Moving on, noi idei, noi orizonturi, noi varste.
All grown up now, renuntam la ceea ce a insemnat inceputuri.
Concepts and props, here I come :D

Nu-mi plac nuntile

2008-08-19T22:59:00.001+03:00

Da, nu imi plac nuntile noastre. Din o mie de motive, pe care nu o sa ma apuc sa le insir aici.

Vreau sa fiu invitata la o nunta asa sau asa. Vreau sa nu imi mai fie servite 6 feluri de mancare, sa nu fie furata mireasa, sa nu se strige darul, sa nu faca mirele si nasul striptease, sa nu fie camere video si invitati cu aparate foto.

De fiecare data cand mai apare cate un job de nunta, ma acresc si ma fac ca un arici pentru ca stiu ca o sa fie naspa. Oricat de frumosi ar fi mirii, oricat de dragi mi-ar fi, oricat de misto prieteni ar avea, per total nunta va fi naspa.

Insa de fiecare data, cand ajung acolo si ma apuc de treaba, ma cuprinde un sentiment (probabil tipic feminin) de dulcegarie si ma gandesc "Uite mah, si la astia, ce frumosi sunt ei si ce fericiti" si cumva vreau sa fac ziua aceea sa conteze pentru ei.

A fi fotograful secundar la o nunta are niste avantaje de nedescris. In timp ce fotograful principal e uneori fortat (muahaha) sa faca si nenorocitele alea de poze cu maimutza (le stiti, pozele pe care daca le puneti in slideshow, doar invitatii de langa miri se schimba, mirii raman inerti in aceeasi pozitie), fotograful secundar isi ia tele-ul in spinare si porneste la vanatoare. Nu trebuie sa le ceri sa fie atenti la tine, nu ai nevoie sa iti zambeasca, nici macar nu vrei sa stie ca esti acolo. Din spatele un 135mm esti la o distanta tampon indeajuns de mare ca "subiectul" sa nu se simta privit si sa nu iti pozeze. Si cred ca de la 135mm incolo poti sa vezi adevaratele emotii si sentimente, cele pe care un 12-24 nu le va surprinde niciodata.

Asa ca pot sa spun ca sunt norocoasa. Ei nu stiu niciodata ca eu sunt acolo. Eu insa stiu exact unde sunt ei, si, cu un strop de rabdare, se vor intampla acele cadre de care mie mi-e drag pana peste poate.

Cuvant inainte

2008-08-04T15:28:00.004+03:00

Fara vreun sens anume, doar franturi din prefata a ceea ce azi se numeste "THE Story of my Life", sau o demonstratie ca uneori lucrurile nu se intampla decat daca le vrei cu adevarat.

Ea: ce tre sa faca o fata daca vrea ceva de la tine?
El: vrei un "how to in 10 pasi " ?! =))
Ea: i dare you.
El: why r u doing this ?
Ea: poate ca e doar momentul, sau poate ca e tacerea de pana acum. nici eu nu as stii sa iti spun asta. stiu poate mai bine decat oricine ca nu esti un tip impulsiv (ca altii din dialogul asta :P), insa nu pot sa nu intreb acum: cat chemistry este? :P
El: chemistry este, dar nu stiu de cat ai nevoie sau ce vrei de la chestia asta
Ea: ceea ce vreau de fapt, e probabil o confirmare a faptului ca nu degeaba ma simt bine in compania ta
El: eu ma simt bine in compania ta de multa vreme, iar 'chatul' asta se indreapta vertiginos catre o imposibilitate de continuare pe mail, n-ai zice ?
[insert boring bla bla here]
Ea: ti-e dor de mine? :">
El: but r u asking the right questions ?! :D
Ea: nici o intrebare nu e mai buna decat "ti-e dor de mine" :">
El: imi potolesc setea de tine

Pffff

2008-07-25T16:50:00.000+03:00

Mai e cineva fan al melodiei asteia? :D:D:D

Oldies but goldies

2008-07-25T11:54:00.001+03:00

Am depanat zilele trecute amintiri cu Dannyelle.
Si mi-am dat ca majoritatea amintirilor pe care le am din acea perioada, sunt legate de cateva melodii. Here they are:

Dannyelle: hai mah nu ai gasit pe nimeni sa-mi ia locul?

2008-07-23T00:44:00.000+03:00

Well, NU.

Si nici nu am chef sa gasesc pe altcineva. Pentru ca ceea ce am crescut in mine pentru tine nu prea se poate smulge din radacini si muta in alt ghiveci. Pentru ca ceea ce esti tu pentru mine nu a mai fost nimeni niciodata, si stiu ca nici nu o sa mai fie.

Mi-ai tinut pachetele de tigari, ai ars hartii in chiuveta cot la cot cu mine, am facut calcule pe calendar, ai ascultat Ambra cu mine, ai tipat pe Camisra - Let Me Show You cot la cot cu mine, am baut vodka din acelasi pahar over and over again, te-am spalat pe cap, ti-am imbracat bluzele si mi-ai imbracat fustele, m-ai acoperit cand m-am dus la Rares, pfff, sa mai continuu?

Ti-e destul de clar ca nimeni nu are cum sa iti ia locul?

PS: Did I ever tell you how much I love you?

Celei care mi-a dat viata

2008-07-18T23:06:00.001+03:00

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cea care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

Sa iti dea Dumnezeu atata liniste incat sa te trezesti intr-o dimineata si sa iti spui: "Astazi mi-e bine". Sa iti dea Dumnezeu atata putere incat sa muti muntii din loc atunci cand va fi nevoie. Sa iti dea Dumnezeu atata bunatate incat sa le dai mana si celor care azi ti-o musca.
La Multi Ani, Mama mea buna, si multumesc, multumesc pentru ca scriu azi aceste randuri.

Efcinci - page cannot be displayed

2008-07-12T01:25:00.002+03:00

"Asta face parte din categoria "

Cam multi reprezentanti ai speciei asteia lately. Incep sa am filme gen "The Net", cineva o sa imi fure intr-o zi identitatea si o sa se foloseasca de ea, si eu nu o sa mai pot nici macar sa imi ridic o carte de la Oficiul Postal nr 1. :))

Bai, deci seriously, ce e cu specia asta care isi umple timpul traind viata altora? Stai de dimineata pana seara cu degetul pe efcinci pe toate site-urile pe unde stii ca iti activeaza "idolul", il gugalesti de 7000 de ori si esti convins ca there is MORE to it, sapi, ii cauti prietenii, stai de vorba cu ei, asudezi all day long incercand sa patrunzi mai adanc.

La modul cel mai serios, eu zic ca e cazul sa incepeti sa va vedeti de viata voastra. Error. E cazul sa incepeti sa va construiti o viata a voastra. Pentru inceput va sugerez ALT+F4+U in loc de F5 :D Mega efect, I swear, cea mai tare chestie inventata de Microsoft :D

In alta ordine de idei, isn't it fun to watch the struggle for knowledge of others? :D

Fluyendo

2008-06-05T23:04:00.000+03:00

If at night, when you cover the day's scratches with somebody's skin, you know you are at home, hang on to that skin as long as you can. Life doesn't play fair, and you might just wonder where did all the amazingness go.

Yo estoy dentro de las sombras

If in the morning, when the first ray of light touches your eyes, you wish for the night to come back, so you can linger in the arms of your lover, hang on to that ray.
Sufriendo, fluyendo dentro de ti

If all your dreams, hopes, wishes, sighs, shivers, fevers, are all subdued to the presence of someone in your life, you have been blessed. I don't usually vote for it, but yes, ladies and gentlemen, this time I do. I vote for love.

Besando la tierra
Llevantando te
Fluyendo dentro de ti
Atraves de ti
Cuando te lavantas
Cuando estas triste
Cuando lloras con la lluvia

Oooooh, Monday Monday

2008-05-26T11:01:00.001+03:00

Current mood: Extremely pissed
Reason: Hairdryer malfunction
Status: Looking like a fkin bichon
Forecast: Shitty day aaalllll the way

Romanta fara Muzica

2008-04-14T22:07:00.000+03:00

Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga, [...]
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Si pana la urma, ce as vrea sa spun? Sunt atat de multe... As vrea sa ii multumesc ca m-a facut ceea ce sunt azi, sa ii spun ca nimeni nu mi-a mai dat mere rase de cand m-am mutat de la ea, ca nu e nimeni pe pamant care sa fi desfacut de atatea ori un pulover, doar pentru ca ei nu i se parea ca o sa imi placa asa, ca nu stie nimeni sa imi faca taietei cu varza asa ca ea, ca nu imi place ca parul ii miroase a solutie de permanent, ca mor de dragul ei cand o vad cum se aranjeaza cand merge in oras, ca mi-e draga pana peste poate cand spune "Io zic".

Mi-e destul atat. Restul de ani am sa ii port in mine pana in ziua Z, cand am sa-i aduc ofranda doamnei.

Diamonds are a Girl's Best Friend

2008-04-05T09:12:00.000+03:00

I did not get real diamonds this year. Dar a fost o zi frumoasa. Am avut langa mine toate diamantele de care as fi putut sa am nevoie. I had my dearest friends with me, I had my mom and I had boo. Si uneori astea sunt toate diamantele de care ai nevoie.

Bine. I admit. Astea si the uber cute, adorable, lovely, priceless, collateral. I know. Deep down inside I am really shallow. But I cannot help but loving my precious gifts :D

Towy...

Si ca sa nu ma dezmint:

A kiss on the hand may be quite continental,
But diamonds are a girls best friend.
A kiss may be grand but it,
Won't pay the rental on your humble flat,
Or help you at the automat.
Tiffany's... Cartier...
Black Star, Frost, Gorhom... Talk to me Harry Winston tell me all about it...

Mustruluiala de luni

2008-03-31T17:07:00.000+03:00

Hello.
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone home?

Relax.
I need some information first.
Just the basic facts:
Can you show me where it hurts?

Pentru ca tot mi s-a facut morala ca nu mai postez de ceva vreme, here you go, dude, make some sense out of this: mi-a venit mie ideea geniala ca as putea sa imi fac o harta cu toate locurile unde ma doare. Cu autobahn, cu drumuri nationale, cu drumuri secundare. Cum ti se pare?

Frezia mea alba

2008-03-01T21:11:00.000+02:00

Frezia mea alba probabil ca a devenit doar tzarana intre timp. Frezia mea alba nu a putut sa faca ce mi-as fi dorit sa faca. Frezia mea alba nu a deschis spre mine ochii care m-au privit cu drag timp de 22 de ani. Frezia mea alba nu a vrut sa faca venele sa se lege, frezia mea alba nu a stiut cum sa faca sangele sa curga.

Pot doar sa sper ca mireasma freziei mele albe a adus un strop de alinare si de liniste. Nu am sa stiu cu siguranta niciodata.

Buona notte, amaro mio...

Come on you raver, you seer of visions

2008-01-22T20:52:00.000+02:00

De ce nu am ascultat eu Floyd de asa de multa vreme? Mi-era dor sa ma rascoleasca prin toate venele, sa ma doara capul si sa ametesc, sa imi vina sa rad si sa plang in acelasi timp.

Cred ca aveam vreo 10 ani cand am auzit prima oara Shine on You Crazy Diamond. Ii placea mult de tot tatalui meu, si mai tarziu am aflat ca si maica-mea era inenbunita dupa piesa asta. Au mai trebuit sa treaca aproape vreo 10 ani ca sa pricep si eu de ce.

Nu am mai postat de mult playlisturi. Nu stiu de ce. Ei, asta mi-e playlistul pentru azi. DOAR melodia asta. Probabil printre foarte putinele ale lui Pink Floyd care pot fi ascultate separat de restul albumului.

Ah, si mai am o recomandare. Daca cumva va ajunge shuffle-ul pe Floyd, va sugerez sa dati next, pentru ca daca prindeti un On the Run de exemplu, nu o sa intelegeti nimic, si o sa va muscati venele.

Enjoy!

How?

2008-01-14T19:04:00.000+02:00

Cand stii ca ai ftt-o, how do you say you are sorry?

2007 RoudUp

2008-01-10T08:43:00.000+02:00

Am mari lapsusuri in ceea ce priveste anul care a trecut. Poate pentru ca a zburat incredibil de repede.

Noroc cu Cata sa imi mai amintesca de unele zile insorite :D

Din cufar

2008-01-08T22:06:00.000+02:00

Cand eram mai mica, imi doream foarte multe lucruri in ceea ce privea viitorul meu. Mi-am dorit mult de tot sa invat sa vorbesc frumos, mi-am dorit sa scriu poezii, mi-am dorit sa pictez, mi-am dorit sa cant, sa dansez, sa vorbesc multe limbi straine si sa ajung sa folosesc asta in tarile aferente, mi-am dorit sa fiu in centrul atentiei mereu, si, daca s-ar fi putut, la scara larga.

Evident ca nu mi-a iesit tot din ce mi-am dorit. Doamnei Vancu ii voi multumi mereu pentru ca m-a invatat ce inseamna limba romana, pentru ca mi-a pus carti in mana, si pentru ca m-a incurajat mereu sa citesc. Bine, pentru citit am de multumit si familiei, pentru ca de mica mi-au cumparat tone de carti.

Am scris si poezii. Mi-e si teama sa le mai citesc acum, le-am lasat acasa, mamei mele, desi cred ca si ea ar rade cu lacrimi daca le-ar reciti acum. Eh, dezamagiri de adolescenta, impinse la cote maxime. Suferinte, ce mai! :)) Cu pictatul am lasat-o mai moale, ca deh, la mine oamenii erau o chestie ovala pe post de cap, un bat mai lung care reprezenta trunchiul, si inca patru bete mai scurte, care cica erau membrele. Inutil sa mai spun ca eram mereu pe muchia corigentei la desen in scoala... De cantat am cantat in cor, in generala, si pe urma, cat m-au tinut plamanii, sub dus, sau in masina cu fetele, plecand de la bac :)) Fals, evident. Cu cantatul inca mai insist, desi zaresc priviri vadit speriate de trilurile mele. Afoni, desigur :))

De dansat, inca mai dansez. Prin casa. Ca prin cluburi nu mai ajung, dorm dusa pe cand se deschide un club... Asta este, intre timp cica m-am facut fata de cariera (asa se spune cand iti iei un job ca sa iti platesti facturile), si dorm dusa la orele la care studentii abia ce incep sa chefuiasca.

Mi-am mai scos din gaura cu limbile straine si cu tarile, am avut maaaarele noroc sa gasesc un companion la fel de ahtiat dupa nou ca si mine :D

Unde vroiam sa ajung de fapt? Ma gandeam ca e ciudat cat de multe dorinte aduni intr-un cufar, si cat de putine din ele se materializeaza vreodata. E din cauza ca nu putem sa ni le indeplinim, sau pur si simplu din cauza ca nu mai prezinta nici un interes pentru noi? Crestem mari si incepem sa rationam si atunci cand ne dorim ceva?

Anul trecut, in decembrie, o alta mare dorinta a mea era sa ajunga in acel cufar. Azi insa, m-am razgandit. Poate merita sa ii mai dau o sansa. Poate nu e totul pierdut. Si, drept urmare, scot la mezat unul din puisorii acelei dorinte ale mele. Nu e o capodopera, insa uitandu-ma azi la fotografie, mi s-a parut ca respira un pic altfel fata de ultima oara cand am vazut-o. Maybe it's just me, dar inca nu sunt gata sa imi pun aparatul de fotografiat in cufar.

PS: Da, imi doream sa fiu in centrul atentiei. Si as minti daca as spune ca nu e asa. De fapt, a fost asa dintotdeauna. Totul e sa stii in centrul atentiei cui vrei sa fii. Aia cu "la scara larga" e pure crap. Ma indoiesc sincer ca Tarantino m-ar distribui intr-unul din filmele lui fucked up, asa ca mi-am rearanjat prioritatile. :D

De Anul Nou

2008-01-02T23:26:00.000+02:00

Desigur ca am vrea sa credem ca anul asta o sa fie mai bun decat cel care a trecut. Pai daca s-ar si respecta acest rationament, asta ar insemna ca toti o ducem exponential mai bine de la un an la altul. Ceea ce nu e neaparat adevarat.

Desigur ca ne punem cate o dorinta de Anul Nou, si o facem atat de generala, incat orice se poate mula ca sa corespunda acelei dorinte. Mi-am dorit anul trecut ca in 2007 sa fiu linistita. Da, desigur ca am avut momente de liniste, si as fi putut sa imi spun ca mi s-a indeplinit dorinta, insa e cam redundant sa spui ca ti s-a indeplinit dorinta raportand doar la momente singulare. Acum, daca ma gandesc in urma, 2007 nu a fost deloc un an linistit pentru mine, ba as putea spune chiar dimpotriva: e ceva vreme de cand nu am mai avut un an asa de agitat si de plin de evenimente.

Nu mi-am pus nici o dorinta de Revelion. Vreau sa ma surprinda 2008. Desigur ca pana spre sfarsitul anului voi uita ca nu mi-am dorit nimic, o sa imi inventez pe loc o dorinta desprinsa din intamplari reale, si imi voi spune, mandra de mine .

Bunch of crap, daca ma intrebati. Revelioanele nu sunt facute ca sa ne punem dorinte, nici ca sa fim alaturi de cei dragi, nici ca sa ne spunem cuvinte frumoase, nici ca sa avem vreo revelatie. Revelioanele sunt facute sa mananci, sa bei si sa te aduni cu amici pe care nu i-ai amesteca nici intr-o mie de ani intr-o seara normala. Pentru ca stii ca nu se potrivesc si ca nu au ce sa caute impreuna. Revelioanele sunt ca sa iti aminteasca de cat de singur esti de fapt, Revelioanele sunt ca sa iti amintesti de tot sau de toti pe care i-ai pierdut, Revelioanele sunt de fapt o noapte ca oricare alta. Only lonelier.

Mama mea a fost singura acasa de Revelion in acest an. Si cred ca o invidiez. Cred ca mi-ar fi placut sa stau cu ea si cu Boo, sa inchinam un pahar de sampanie la 00:00, si sa ne uitam la un film nice, cu luminitele rosii si aurii de pe brad in fundal.

Mda, all in all, cred ca incep sa intru in criza pre-30, MULT prea devreme, si nimeni si nimic nu ma mai multumeste. E 2 Ianuarie si deja m-am plicticit de anul asta. Deja am chef de vara, de soare, de apa, de iesit, de plecat prin tot felul de locuri. Deja m-am plictisit de lucru, desi nici nu am inceput inca. See, exact ce ziceam, nu ma mai multumeste nimic.

M-am gandit mai devreme ca as putea sa scriu o carte. Cu conditia sa imi pot organiza ideile si gandurile. Sa vedem daca asta m-ar multumi...

Out, for the night.

Bilant

2007-12-30T12:56:00.000+02:00

La sfarsit de an, nu am sa imi fac bilantul pe 2007. Ar fi prea multe de spus, prea multe locuri de prezentat, o groaza de intamplari care mi-au marcat anul si nenumarate emotii pe care in nici un caz nu am cum sa le reproduc in cuvinte.

Sunt insa unele lucruri care merita spuse: merita sa va amintesc tuturor ca avem cu totii asa mare nevoie de parinti... Nu ne dam seama de asta mai niciodata, decat poate in momentele in care suntem noi cu gandurile noastre. Eu am simtit asta cand am impodobit bradul cu mama mea buna. Mi-a fost bine acasa, cu ea. Mi-a lipsit papa, mi-a lipsit ultima ora tarzie din noapte cand am impodobit bradul cu el, insa am inteles ca nu pot sa imi leg existenta de amintiri pe care stiu ca nu am sa le mai pot reinvia vreodata. Am sarit de la o idee la alta. Tipic, stiu, boo. Simteam nevoia sa spun asta.

In alta ordine de idei, i-am facut mamei blog. Abia astept sa o citesc, mama scrie asa de frumos. Sper doar sa aiba puterea sa isi publice gandurile.

Si nu in ultimul rand, am si eu o dorinta pentru anul care vine: vreau sa fie toti cel putin asa de fericiti pe cum imi doresc eu sa fie. Toti o merita din plin. Mi-am schimbat complet atitudinea fata de oameni, si vreau din tot sufletul sa li se intample cele mai frumoase lucruri.

Gata, hai, La Multi Ani tuturor, happiness, merriness, peacefulness.

Papa

2007-11-27T12:00:00.000+02:00

Cica papa a publicat anul asta...

HA!

Zully

2007-11-15T20:55:00.000+02:00

Nu vreau sa spun nimic altceva decat ca ma bucur ca te-am cunoscut.

Enchante, Madame!

Yesterday...

2007-11-06T23:15:00.000+02:00

...All my troubles seemed so far away...

Ei, nu e de parca as avea troubles. Mi-am amintit de melodia asta stand sub dush. Si ca un facut, pornind de la Yesterday, mi-am amintit de ziua in care am pus mana prima oara pe un DSLR. Ca sa vedeti cam ce legaturi se fac in mintea femeilor, si cat sunt de logice si coerente ;)

Cred ca nici macar nu stiam ce inseamna DSLR. Probabil ca imi imaginam ca e o firma producatoare de aparate foto. Si ma uimea cat e de maaaare aparatul foto. Moama, ce si misto suna butonelul ala mic si negru cand il apasai. Uaaaa!!!

E clar ca habar nu aveam yesterday ce e aia apertura, ce e ala timp de expunere. Mai mult ca sigur ca as fi zis ca timpul de expunere e cat stai descoperita in fata cuiva, sau cine stie ce enormitate :)) Iar in ce priveste apertura, well, sa nu o dam in obraznicii :)) Si ca sa incheiem seara in acelasi ton, Alecu imi spune "Uite, de aici cresti ISO". Serios? You do? :)) Uau, excelent, acum stiu cum sa cresc ISO, da' cine dracu e ISO ala si ce masina are?

All in all, cred ca mai jos zace triggerul. Nu cred ca i-am multumit niciodata lui Alecu pentru ca m-a pus sa apas in seara aia. Nu o sa ii multumesc nici acum. Poate cand o sa imi tina speech-ul de deschidere la expozitie :)) Si mai mult ca sigur o sa spuna "I have ze evidence that she used to suck MORE than she does today" :)) Well, darling, ca sa nu mai ai ocazia sa spui asta, here I go on my own :D Laugh at will, dears, laugh at will... :))

Once Upon a Time

2007-11-03T12:13:00.000+02:00

I-am promis lui Lullaby un Once Upon a Time story.

Lullaby, iata-ti povestea. Am sa te las sa o descoperi by yourself. Enjoy.

Elle

2007-10-23T23:03:00.000+03:00

Desigur ca as putea sa va spun acum o poveste despre conditia femeii si lanturile pe care si le pune singura. In mod cert as putea incerca inca o analogie complicata si abstracta despre rugina unei zale si rugina care zace in noi. Dar nu as face decat sa obstructionez adevarata poveste care merita spusa.

Am sa va spun scurta poveste a Ellei. Pe Elle am cunoscut-o acum vreo jumatate de an. In secunda 2 s-a dezbracat fara vreo inhibitie in fata mea, in timp ce imi povestea despre locurile din Europa pe care le-a vazut. Vreme in care eu nu imi reveneam din siderare. Si da, de ce sa mint, nu imi puteam lua ochii de la corpul ei absolut impecabil (asta ar fi alta poveste, si nu am patratele rosii in dotare). Exrem de dezinvolta, extrem de impacata cu ea insasi, mandra ca e femeie si ca poate sa arate asta. Cu un sot care o soarbe din ochi si o incurajeaza sa pozeze, cu o voce usor ragusita, cu o atitudine prietenoasa, Elle e intr-un cuvant model.

Mi-ar placea sa lucrez mai des cu femei atat de in largul lor ca si Elle.

Si, pentru cine inca nu stie, Elle a aparut aici.