Si uite asa am renuntat la contul de Flickr. Cred ca era timpul. Moving on, noi idei, noi orizonturi, noi varste. All grown up now, renuntam la ceea ce a insemnat inceputuri. Concepts and props, here I come :D
Da, nu imi plac nuntile noastre. Din o mie de motive, pe care nu o sa ma apuc sa le insir aici.
Vreau sa fiu invitata la o nunta asa sau asa. Vreau sa nu imi mai fie servite 6 feluri de mancare, sa nu fie furata mireasa, sa nu se strige darul, sa nu faca mirele si nasul striptease, sa nu fie camere video si invitati cu aparate foto.
De fiecare data cand mai apare cate un job de nunta, ma acresc si ma fac ca un arici pentru ca stiu ca o sa fie naspa. Oricat de frumosi ar fi mirii, oricat de dragi mi-ar fi, oricat de misto prieteni ar avea, per total nunta va fi naspa.
Insa de fiecare data, cand ajung acolo si ma apuc de treaba, ma cuprinde un sentiment (probabil tipic feminin) de dulcegarie si ma gandesc "Uite mah, si la astia, ce frumosi sunt ei si ce fericiti" si cumva vreau sa fac ziua aceea sa conteze pentru ei.
A fi fotograful secundar la o nunta are niste avantaje de nedescris. In timp ce fotograful principal e uneori fortat (muahaha) sa faca si nenorocitele alea de poze cu maimutza (le stiti, pozele pe care daca le puneti in slideshow, doar invitatii de langa miri se schimba, mirii raman inerti in aceeasi pozitie), fotograful secundar isi ia tele-ul in spinare si porneste la vanatoare. Nu trebuie sa le ceri sa fie atenti la tine, nu ai nevoie sa iti zambeasca, nici macar nu vrei sa stie ca esti acolo. Din spatele un 135mm esti la o distanta tampon indeajuns de mare ca "subiectul" sa nu se simta privit si sa nu iti pozeze. Si cred ca de la 135mm incolo poti sa vezi adevaratele emotii si sentimente, cele pe care un 12-24 nu le va surprinde niciodata.
Asa ca pot sa spun ca sunt norocoasa. Ei nu stiu niciodata ca eu sunt acolo. Eu insa stiu exact unde sunt ei, si, cu un strop de rabdare, se vor intampla acele cadre de care mie mi-e drag pana peste poate.
Fara vreun sens anume, doar franturi din prefata a ceea ce azi se numeste "THE Story of my Life", sau o demonstratie ca uneori lucrurile nu se intampla decat daca le vrei cu adevarat.
Ea: ce tre sa faca o fata daca vrea ceva de la tine? El: vrei un "how to in 10 pasi " ?! =)) Ea: i dare you. El: why r u doing this ? Ea: poate ca e doar momentul, sau poate ca e tacerea de pana acum. nici eu nu as stii sa iti spun asta. stiu poate mai bine decat oricine ca nu esti un tip impulsiv (ca altii din dialogul asta :P), insa nu pot sa nu intreb acum: cat chemistry este? :P El: chemistry este, dar nu stiu de cat ai nevoie sau ce vrei de la chestia asta Ea: ceea ce vreau de fapt, e probabil o confirmare a faptului ca nu degeaba ma simt bine in compania ta El: eu ma simt bine in compania ta de multa vreme, iar 'chatul' asta se indreapta vertiginos catre o imposibilitate de continuare pe mail, n-ai zice ? [insert boring bla bla here] Ea: ti-e dor de mine? :"> El: but r u asking the right questions ?! :D Ea: nici o intrebare nu e mai buna decat "ti-e dor de mine" :"> El: imi potolesc setea de tine
Daca ai ajuns sa citesti asta, esti PREA curios!!!
Copyright 2006-2007 Alina Vasilescu - http://ame-lia.blogspot.com/ - alina.vasilescu@gmail.com. Toate textele si imaginile aflate pe acest site sunt proprietatea autorului si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.
