Stati acasa!

A nins. In Timisoara nu s-a miscat nici un utilaj de deszapezire. Drept urmare, se circula cu viteza melcului turbat. Patru din zece masini nu sunt echipate cu cauciucuri de iarna. Sase din zece soferi merg ca lesinatii de teama sa nu cumva sa le derapeze masina. Derapeaza la fel de tare si la 20km/h, si la 50km/h. Alegem 20, sa fim "on the safe side". Trei din zece soferi in timpul anului nu folosesc masina, deoarece le place sa mearga pe jos. Mai putin iarna, cand ninge si ne topim cu totii din cauza ninsorii. Atunci isi scot javrele de Dacii 1300 si se dau de-a dura cu ele pe soselele orasului. Sapte din zece soferi pur si simplu se blazeaza si isi spun ca daca asta e mersul lucrurilor, asa mergem si noi. Se conformeaza si petrec zeci de minute pe distante de 3 km.

Si uite asa, multimile de mai sus se intrepatrund si ajungi la trista concluzie ca cei doi soferi din zece care au cauciucuri de iarna si s-ar descurca sa conduca pe zapada fara probleme, au de suferit. Mi se pare absolut absurd sa faci O ORA pe Ar-Tm, 47 de km in cap, pentru ca se merge cu 20km/h. Ce e si mai trist e ca drumul fusese curatat. Era doar ud. Atat. Apa. Si se rula cu 20km/h. Drept pentru care, sunt convinsa ca in momentul in care Ale a depasit o coloana intreaga cu ametitoarea viteaza de 50km/h, brusc a devenit "nebunul ala care depaseste o coloana, el nu vede ca se merge incet?"

Astfel incat, dragi participanti la trafic, voi cei care nu aveti cauciucuri corespunzatoare, nu stiti sa conduceti in general si pe zapada in special, nu va grabiti niciunde, va rog eu mult, nu ati vrea sa stati acasa?

Faux-Pas

Faux-pas sa depinzi de oameni. Te vor fute negresit, cand ti-e lumea mai draga! Argh!

Faux-Pas de Noiembrie

Asa cum Martie e luna martisoarelor, Decembrie e luna cadourilor, Noiembrie a devenit oficial luna datului cu batzul in balta.

Mi-ar lua cel putin vreo 15.00o de cuvinte sa va explic cum am dat eu cu batzul in balta, dupa care altii au preluat aceasta indeletnicire. Ceea ce insa pot sa va spun sigur este ca atunci cand dai cu batzul in balta, se vor stropi toti din jurul tau. Inclusiv tu. Iar daca nu ai haine de schimb pentru toata lumea, prosoape si uscatoare de par, fii sigur ca va curge destula apa pe Dunare pana sa se usuce toti cei pe care i-ai stropit. Plus ca sun sanse maxime sa ramana cu sosetele umede mereu. Faux-pas.

Pana revenim la sentimente mai bune, sa ratacim putin prin campiile cu capsune. Am auzit ca pe acolo nu sunt nici baltzi, nici betze :D

Cand am sa fiu mare...

De dimineata m-au luat la rost Pupu si Marmo. Pupu m-a batut la cap sa mai scriu ceva pe blog, Marmo m-a batut la cap sa mai pun niste poze. Asa ca hai sa ii multumim pe amandoi.

Tocmai am coborat pana la vecinii de la Profi pentru o mini-aprovizionare cu materie prima pentru bolognese. Nu stiu cat de mult am vorbit despre asta, sau mai bine zis DACA am vorbit despre asta, insa zona in care am placerea sa rezid este colorata. Foarte colorata. Nu as fi rasista si nu as avea nici o problema cu ei daca ar sti sa taca din gura si daca ar avea un pic de bun-simt. Insa le lipseste cu desavarsire. Se plang ca sunt asupriti si ca oamenii ii desconsidera, insa nu fac nici cel mai mic efort sa depaseasca acest stigmat. Si a naibii sa fiu daca nu ii detest mai mult pe zi ce trece.

O progenitura din aceasta rasa in spatele meu la casierie. Dupa ce ma imbranceste de vreo doua ori incercand sa isi faca mai mult loc la coada, elucubreaza: "Io cand o sa fiu mare, o sa sparg o banca. Si o sa ii impusc pe toti. O sa le zic si o sa ii impusc. Hahaha". Mie instant a inceput sa mi se plimbe prin cap reclama aceea cu copiii care spun ce vor cand o sa fie mari: "Eu vreau sa fiu domnisoara!", "Eu vreau sa fiu Schumacher!", si ma intrebam cum s-a incadra si "Eu vreau sa sparg o banca" acolo. Ei bine, nu, nu s-ar incadra. Asteptam, speram la o reactie din partea mamei. Care mama pare-se ca era prea ocupata sa isi adune toate cele 5 vlastare pe langa ea, ce sa ii mai faca si morala copilului atomic? Tot ce a putut sa spuna a fost: "Vrei o Cola?"

Mi s-a facut greata. Mi-e teama sa deschid televizorul, pentru ca am sa dau de vreo Naomi, Nikita, OTV All Stars, si am sa fug. Intr-o zi voi fugi din tara asta. Sa nu va intrebati de ce.

Si pentru ca am fost destul de acra, hai sa va mai indulcesc putin cu niste poze, vechi vechi, dar care intamplator inca imi plac :D Enjoy!

The Generation Gap

Fosta mea profesoara de engleza din liceu ne innebunea de cap cu "the generation gap". Pe atunci, mi se parea ca abereaza. Aveam un prieten cu 8 ani mai mare decat mine, parintii mei il cunosteau bine, relatia mea cu ai mei era excelenta, deschisa si permisiva, bunicii mele ii faceam cadou produse cosmetice pe care chiar le folosea, asa ca in universul meu perfect ma intrebam unde naiba e gap-ul asta mare intre generatii?

Ani mai tarziu mi s-a raspuns la intrebare. Printr-un concurs de imprejurari, am cunoscut un om deosebit. Un om de varsta mamei mele, care insa sta cu mine la masa si radem la aceleasi glume, vedem aceleasi filme pe youtube, avem pareri, uneori contradictorii, insa discutiile noastre se poarta mereu pe picior de egalitate.

Ei, de la o vreme, am inceput sa ii cunosc si prietenii acestui om. Prietenii din aceeasi generatie cu el, sau chiar mai in varsta. Si ma innebunesc acesti prieteni ai lui. Intotdeauna, la prima intalnire, ma simt ca si cum mi-ar face un X-Ray pe loc. Toti, fara exceptie, au incercat sa ma domine prin prisma varstei si a experientei de viata, toti au avut dorinta (satisfacuta sau nu) sa imi puna la incercare capacitatea de a lega coerent 3 propozitii intr-o fraza, toti au dorit sa stie totul despre mine dintr-o singura privire.

Si ma intreb de unde naibii vine aceasta dorinta. Singurele rapsunsuri viabile pe care le pot gasi sunt:
1. Fie generatia 50-60 sufera de complexe majore de inferioritate derivate din faptul ca o tanara de 26 de ani in 2009 are acces mult mai repede la mult mai multa informatie decat au avut ei, informatie pe care eu o pot acumula cu un click, iar ei au acumulat-o cu sudoarea fruntii, in ani de zile. (Fac aici o paranteza, am toata stima si respectul pentru ei si pentru anii pe care i-au petrecut invatand lucruri, insa nu am de gand sa ma simt prost pentru ca eu pot acumula acele informatii in jumatate de ora.)

2. Fie sunt o prezenta absolut fascinanta, inca de la primul contact vizual, si toti isi doresc sa imi patrunda chintesenta in cel mai scurt timp posibil. (Fac si aici o paranteza, mi se pare foaaaarte putin probabila aceasta varianta, deoarece sunt intr-un moment de very low self-esteem si nu cred ca as putea sa fascinez vreodata pe cineva.)

Daca a gasit cineva raspunsul la intrebarea mea, va rog eu mult de tot, spuneti-mi si mie.

PS: Decat sa performeze ecografii pe viu, nu mai bine ne-ar povesti lucruri? Pentru ca sunt convinsa ca toti oamenii astia au atat de multe de spus, lucruri interesante, povesti frumoase, pe care nici 3 zile de google search nu o sa mi le gaseasca.

Cum sa iti umpli timpul cand LITERALMENTE nu faci nimic

Iei de la Mordechai leapsa lasata pe banca :D

Daca eram o luna as fi fost Septembrie cu siguranta.

Daca eram o zi a saptamanii as fi fost vineri.

Daca eram o parte a zilei as fi fost rasaritul.

Daca eram un animal marin as fi fost mamifer carnivor in mod sigur, si in nici un caz necrofag :D

Daca eram o direcţie as fi fost dreapta.

Daca eram o virtute as fi fost plictisitoare rau de tot.

Daca eram o personalitate istorica as fi fost Marie Antoinette.

Daca eram o planeta as fi gravitat in jurul unui Soare.

Daca eram un lichid as fi fost apa de ploaie de vara.

Daca eram o piatra as fi lovit mereu pe cine nu trebuie.

Daca eram o pasare ar fi fost nasol. As fi fost intr-o colivie.

Daca eram o planta as fi fost un copac fara umbra.

Daca eram un tip de vreme as fi fost ploaie de vara.

Daca eram un instrument muzical as fi fost muzicuta.

Daca eram o emotie as fi fost mereu pe obrajii tuturor. Si de bucurie si de tristete.

Daca eram un sunet as fi fost sunetul respiratiei tale in urechea mea stanga.

Daca eram un element as fi fost hidrogen.

Daca eram un cantec as fi fost Who Wants to Live Forever.

Daca eram un film as fi locuit intr-un Hasselblad.

Daca eram o carte as fi fost Lorelei.

Daca eram un personaj de fictiune as fi fost Rada.

Daca eram un fel de mancare as fi fost greu de inghitit si de digerat. Cam ca acum.

Daca eram un oras as fi fost Venezia.

Daca eram un gust eram otet balsamic.

Daca eram o aroma as fi fost cafea cu lapte dimineata.

Daca eram o culoare as fi fost roz. In mod sigur.

Daca eram un material probabil ca as fi fost in.

Daca eram un cuvant as fi fost Alfa.

Daca eram o parte a corpului as fi fost degetele de la maini.

Daca eram o expresie a feţei as fi fost :D.

Daca eram o materie de scoală as fi fost limba romana.

Daca eram un personaj de desene animate as fi fost Sailor Mars.

Daca eram o forma as fi fost pentagon.

Daca eram un număr as fi fost 4.

Daca eram o masina as fi fost mica si a dracu.

Daca eram o haina as fi fost o caciula de blana alba.

Si daca ma ducea putin capul, nu completam leapsa asta pe recviemul lui Mozart. Las si eu leapsa deschisa, cine pofteste sa se infrupte. :D

Te iubesc atat de...

Inca nu sunt sigura daca melodia asta se vrea a fi un pamflet. Cert e ca mi-a luminat ziua. Ceea ce va doresc si voua. Pentru ca va iubesc atat de... :))

Of all the gin joints...

Uneori asa ma simt si eu. Daca exista o sansa CAT de mica sa mi se intample ceva nasol, asa va fi. Daca ma intreaba cineva, cred ca as putea sa enumar cel putin 4-5 ghinioane majore, pe care ma tot intreb cum am reusit sa le adun. La examenul de economie de la Bac, eram morcovita, era UN capitol pe care nu il invatasem: somajul. Take a wild guess ce mi-a picat? Somajul, desigur.

La limba romana oral, mi-am spus: "Numai Zodia Cancerului si O scrisoare pierduta sa nu imi pice". Well, subiecul 1 de pe bilet: caracterizati un personaj la alegere din Zodia Cancerului; subiectul doi: comentati paragraful urmator, desigur din O scrisoare pierduta.

La admiterea in facultate, am fost prima. Prima sub linia de locuri fara taxa, desigur. La o sutime fata de cel dinaintea mea.

Recent mi-a extras stomatologul o masea. Am facut alveolita. Cica 2% din cei care sufera extractii fac alveolita. Eu sunt 1%. Celalalt 1% tot eu o sa fiu, la urmatoarea extractie. Sunt sigura.

"S-ar putea", "E posibil", "Exista o mica sansa sa..." pur si simplu nu exista pentru mine. Daca exista cea mai mica posibilitate sa se intample ceva, mie mi se va intampla. Pentru ca, nu-i asa, Murphy nu doarme. Mama lui.

In ceea ce ii priveste pe Julius si Phillip Epstein, doresc sa le multumesc ca au inclus in scenariul lor si celebra: "Of all the gin joints in all the towns in all the world, she walks into mine". Asa ma simt si eu.

Thank you, Fortuna, ca nu ma lasi sa uit ca existi!

Un mare noroc am si eu pe lumea asta:

Despre dragoste si alte nenorociri

Ieri a fost o zi proasta. Foarte proasta. Nici astazi nu e mai stralucita, insa azi am programare la "Nenea Bzzz - Bzzz" sa ma scape de dureri.

Am ajuns in fata blocului, cu gandurile amortite de durere. Acolo, un domn de o varsta respectabila, urla dupa colt (si ma veti scuza pentru limbaj): "Treci aici in pizda ma-tii, misca-te, futu-ti gura ta, vino AICI ACUUUUM!". Alecu gandeste cu voce tare: "Asta e un bunic?" Desigur ca nu ma pot abtine sa nu imi ridic acelasi semn de intrebare, ma cobor din masina cu gandul sa il pun la respect daca CHIAR urla in acel hal dupa nepotel sau nepotica. Trantesc portiera, imi pregatesc in gand discursul si pornesc hotarata spre el. Cotesc dupa colt si ma blochez. La 20m distanta, intr-o oarecare raza de siguranta, o doamna. O doamna bine imbracata, pantofi curati, taior deux-pieces cu pantalon, camasa alba curata si cu gulerul bine calcat, cu o poseta pe umar, cu mainile incrucisate si cu o privire care trada teama, desi atitudinea pe care doamna incerca sa o afiseze era una de sfidare. Aha, am descoperit deci tinta futaiurilor in gura. Perfect.

Discursul pregatit brusc nu se mai potriveste, toate acele "batran tampit si fara inima", "dar nepotul cu ce e de vina ca tu esti alcoolic?", parca s-au evaporat din capul meu. Am tacut si am mers inainte.

Cu fiecare pas pe care il faceam mi se derula un film trist in cap. Un film in care doamna respectiva indura betiile unui nenorocit de ani de zile, in tacere, un film in care niciodata personajul masculin nu va spune "Here's lookin' at you, kid", ci va da peste cap o stampla de vodka doaaar de dragul arsurii de pe esofag, un film in care serile nu inseamna o lumanare aprinsa pe masa, o cina gatita acasa si un vin bun, ci mai degraba o lada de bere, un meci de fotbal, eructatii si flatulatii cu 1000rpm, si o perna uda de lacrimi, mototolita in pumni, o mie de intrebari fara raspuns, un film prost si trist, un film ipocrit in care amandoi pretind ca totul este bine si ca viata lor este normala, atat de ipocrit incat ea probabil ca inventeaza scuze pentru sotul ei deja din reflex, in fiecare dimineata, chiar daca nu e nevoie. Stie ca o sa fie nevoie cat de curand. Un film atat de ipocrit incat el isi injura sotia la betie dupa care cand se trezeste isi cere iertare si ii cumpara un buchet de flori invelit in staniol ieftin.

Inchizand usa blocului in urma mea, m-am intrebat de ce nu am intervenit. M-am intrebat de ce nu am chemat Politia sa il ia de acolo, de ce nu am trimis-o pe femeie acasa. Am inteles de ce: pentru ca filmul ala, prost, trist, ipocrit, cum o fi el, e filmul lor. E filmul pe care ei si l-au ales, e singurul film in care stiu sa joace, e filmul vietilor lor, e filmul lor de dragoste si de... alte nenorociri.

I'm a Bomb Creator...

... I'm fighting and I don't know why

Traiesc cu convingerea ca oamenii isi creeaza singuri tristetile, mahnirile, nemultumirile. Si de fiecare data dau vina pe altcineva. Nimeni nu pare sa fie dispus sa isi asume propriile esecuri, hell, majoritatea nu isi asuma nici macar raspunderea propriilor cuvinte, daramite esecurile :))

Nu fac nici eu exceptie de multe ori. Desi m-am educat sa fiu cat se poate de rationala, am momente cand devin si eu propriul meu sabotor. Si nimeni nu stie sa ma saboteze mai bine decat mine. Merit un premiu pentru cat de bine ma sabotez si cat de adanc pot sa cad in galeata cu amaraciune. Si de fiecare data ma enervez pe mine. Asa ca sunt double mohorata: pe de-o parte pentru ca mi se pare ca traiesc tragediile unei lumi intregi adunate in mine, si pe de alta parte pentru ca imi dau seama ca e o stare self-inflicted.

Ma lupt cu tot felul de monstri din mine, tac si mocnesc, ma zvarcolesc si ma rasucesc cu capul in perna si mi-este absolut clar ca nu exista nici o modalitate sa ies din acea stare. Si nu, nu poate sa ma scoata nimeni altcineva decat my little own self. Creez dinamite si bombe cu ceas pe care mi le arunc singura in brate, incerc sa le arunc si pe urma realizez ca au toate forma de boomerang, le prind, le arunc iarasi, tot mai hasty, doar-doar vor exploda in aer.

Nu stiu daca trebuie sa ma bucur ca sunt constienta de lucrurile astea sau sa ma intristez ca inca nu sunt indeajuns de stapana pe mine, astfel incat sa imi dresez toate gandurile negre away?

PS: Note to self: acest post a fost scris la modul general, sunt prea moale astazi ca sa pot sa fiu amarata. Amaraciunea are nevoie de energie. Si eu nu am. Acest PS este scris pe de-a-ntregul pentru mine, in caz ca peste 3 luni voi reciti postul si ma voi intreba ce naibii aveam? :))

Friday, Bloody Friday

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D

Purple Bastard

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Sure enough, seasons change

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!

THE Cookie

Photo by Alecu Grigore

Prieteniile se nasc fie din interes, fie prin concursul unor imprejurari. A mea cu Jules s-a nascut datorita unor imprejurari. I used to dispise her. Mi se parea o muratura infatuata. Pe vremea cand eu eram cea mai mare muratura infatuata. Am crescut, ne-am REcunoscut, si astazi mi-e draga, asa de draga ca mi-as dori uneori sa pot muta muntii din loc pentru ea.

E exact asa cum i-a spus Alecu in poza de mai sus: Moody. Cand Jules e furioasa, ar fi bine sa fugi din calea ei. Cand e molcutza, e cel mai bun om, cand e trista, i se increteste buza de jos, si cand i se cojeste nasul din varii motive, e clar o scuza buna pentru doliu mondial :))

Pentru ea nu exista gri. Exista alb sau negru si totul se filtreaza prin sentimentele ei. E egoista pana in panzele albe cand vine vorba de ceea ce da si ceea ce primeste in schimb. Adica niciodata Jules nu va fi prinsa cu garda jos, dand tot de la ea si neprimind nimic in schimb. Are o putere analitica ciudata. O paraseste in momentele critice, doar pentru a i se intoarce la apogeul crizei si pentru a ii servi at its best. Are un sense of fashion de invidiat, de multe ori cand o vad langa alte femei ma gandesc involuntar la Madame Chanel: "Style is style, either you have it, or you don't".

Accepta sa i se spuna nu. Nu ii place, dar accepta. Si nu suporta sa i se vorbeasca de sus. Si bine face. She is sparkling smart and sparkling beautiful. So beautiful incat barbatii roiesc in jurul ei. And she has the most amazing talent to pick the most inappropriate for her. Luckily, mai are a friend or two sa o traga de maneci cand e cazul.

In alta ordine de idei, Jules is on my speed dial. Si mi-ar placea sa fie tot acolo si peste 20 de ani. And that is totally up to both of us :p

Cookie, glad to have you around!

PS: Edited, dupa ce am postat am vazut ca pe youtube la embed imi scria "Enable delayed cookies" :)) Da, she is always late :)))

La Jolie

Sau Dana. Care mi-a placut de cand a intrat prima oara in firma. Olteanca pur-sange, rade mult si tare, are maaaari dileme daca e mai indragostita de sotul ei sau de Wentworth Miller.

Habar nu am cum de mi-a picat cu tronc atat de repede. Suntem nu diferite, suntem de-a dreptul diametral opuse. Imi place ca se consuma pentru tot felul de nimicuri, imi place ca si-a creat o lume a ei in care se simte bine, imi place ca a invatat valoarea adevarata a lucrurilor si imi place ca nu se sfieste sa spuna "Ce draguta esti astazi!"

Danseaza pana cade epuizata si ii place muzica sarbeasca. Era sa cred ca e manelista din acest motiv! :))

Am o polita neplatita la Dana. Sper sa se incalzeasca vremea repede, ca sa ma pot achita de ea. Abia astept!!!

Jolie, glad to have you around!

Ciao, ce mai faci?

Bogdan e un om mare. Mare din toate punctele de vedere. Mare de stat, mare la suflet, mare la minte. A real American Gangsta :D

Nu e acelasi Bogdan cu Omu' cu Paru' Rosu. Nu e acelasi Bogdan nici cu my precious Stardust Fairy. Se pare ca oamenii cu numele asta sutn deosebiti. Mai am inca unul pe lista, urmeaza cat de curand si el :D

Revenind la Bob (da, incercam sa ii spunem Bob ca sa il deosebim de restul, desi e greu de confundat cu oricine altcineva). Bob stie exact care este replica cea mai buna pentru agatat femei in club. Nu, nu e "Si tie ti se pare ca batista asta miroase a cloroform?", ci "Ciao, ce mai faci?" You had me at hello, ca sa zic asa. Bob insa stie foarte bine ca acelorasi femei dimineata le va spune: "Asta a fost sex magic. Ne-am tras-o, acum dispari!"

Pe Bob nu l-am suportat cand l-am cunoscut. Mi s-a parut a fi un arogant si un infatuat, complet gratuit. Insa cu timpul am descoperit ca Bob isi cerne astfel oamenii din jurul lui. Rezisti, you are in, dai inapoi, mai bine, il scutesti de efortul de a iti da cu flit. Bob e cel care m-a invatat ca trebuie sa fii destept ca sa poti sa fii rautacios. Tot el m-a invatat si ca nu e nimeni pe lumea asta mai important decat sufletul tau, si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Bob are un ras sanatos si un tupeu de zile mari. Bob nu se sfieste sa imi spuna: "Ai fost la cosmetica? Nu se vede!". Bob e in continuare in cautarea femeii ideale, desi stie ca ideala e luata deja, thank you very much :))))

Pe scurt, Bob are 208 cm in inaltime si cam tot atata in agerime si in marimea sufletului. Glad to have you around, Bob!

Omu' cu Paru' Rosu

Photo by Alecu Grigore

Sau THE Dude.

Omu' cu paru' rosu face parte din acea categorie de oameni pe care iti vine sa ii pocnesti de dragi ce iti sunt. Dude e rozosin somon, dude citeste mult si imi recomanda carti frumoase si calde, dude asculta muzica buna si vede o mie de filme.

Dude bea vin rosu sec si mananca branza care pute a sosete. And he does them all very well.

Dude e probabil unul dintre cei mai smart oameni pe care ii cunosc, si probabil si one of the laziest. Dar nu pot sa spun ca ma supara acest fapt, pentru ca ma uit la mine si imi dau seama ca suntem FIX pe aceeasi lungime de unda.

Dude e the most wicked and twisted mind, cu replici atat de acide ca fac pana si vitriolul sa para apa de ploaie, cu o minte atat de ascutita de ti-e mai mare dragul, si cu the cutest way to make things better: he simply goes silent for a while. And then it is all back to normal and peachy.

Astea sunt doar cateva dintre motivele pentru care sunt mai mult decat happy ca il cunosc pe omul asta. Oh da, era sa uit, dude are cea mai misto nazi-jacket in the history of nazi-jackets. Si mi-o da sa o imbrac cateodata. :D

Long story short, dude, glad to have you around!

Despre lasitate si oportunism, intr-o forma delicata

Ceea ce a fost o zi extrem de ciudata se incheie apoteotic cu un post extrem de violent. Mi s-a spus de N ori sa nu postez cand sunt nervoasa, uite ca azi am ignorat acest sfat si postez cu tensiunea la maxim.

As vrea sa stiu cine naibii a inventat notiunea de "a doua sansa"? La ce naiba ne trebuie o a doua sansa? Ca sa ce? Ca sa ni se demonstreze doar ca am avut dreptate din prima? Ca sa putem sa spunem la sfarsit "Ti-am acordat o a doua sansa si ai irosit-o?". E o tampenie. E o bufonerie care ne transforma in lasi si oportunisti pe noi toti cei care acordam si cerem o a doua sansa.

Serios acum. E culmea tupeului sa CERI o a doua sansa? De ce? Nu puteai sa faci lucruri bine din prima? De ce naibii ti-as mai acorda o a doua sansa? Oamenii NU SE SCHIMBA. Asta e un lucru pe care ar fi bine sa ni-l tatuam pe creier. Oamenii doar se modeleaza, se muleaza. O femeie usoara nu va fi niciodata o mama si o sotie model, ii vor bantui mereu ganduri prin creieras, un alcoolic niciodata nu va fi SOBER, ci doar unul care va bea un pahar cand i se va oferi prima ocazie. Deci: de ce ai acorda o a doua sansa unui om care, de o vreme buna, nu face altceva decat sa iti demonstreze ca nu merita o a doua sansa?

Aaaa, da, cum era sa uit? "Toata lumea merita o a doua sansa". NUUUU. Nimeni nu merita nimic. Sa ne fie clar. Nu meritam lucrurile care ni se intampla, fie bune, fie rele. Ele se intampla pur si simplu prin concursuri de circumstante. Dar nu meritam ceea ce ni se intampla. Nu e nici un merit al meu ca acele chipuri dragi mie nu imi mai sunt aproape, nu e nici un merit al meu ca locuiesc intr-o casa frumoasa, si in mod sigur nu e nici un merit al meu o a doua sansa. Mi s-a oferit ocazia sa demonstrez ca sunt worthwhile, as face bine sa o fructific din prima.

Trei femei extrem de dragi mie de cateva zile incoace se tot lupta cu aceasta a doua sansa. Cu toatele imi sunt dragi, sunt cele mai dragi prietene ale mele, si pe toate trei le vad cu mintea incetosata de aceasta a doua sansa. Bai, serios, nu e cazul. Spargeti-va naibii farfuriile alea goale, nu va da nimeni nimic la bufet. Si in plus, mai sunt si alte locuri unde puteti manca. For free. All you can eat.

Argh, mai bine m-as culca...