Wag the Dog in varianta .ro

De vreo cateva zile bune toate canalele de stiri fac chefuri peste chefuri, pentru ca Terra s-a suparat putin si a zdruncinat Japonia rau de tot. Desigur, intre timp a izbucnit si razboiul in Libia, nici Yemen-ul nu sta cu mult mai bine, ma rog, toate conflictele mondiale au devenit fief-ul jurnalistilor de senzatie.

Am urmarit timp de cateva zile feed-ul live al celor de la Reuters, imediat dupa dezastrul din Japonia. Frumos, scurt si la obiect, fara pareri, fara prezumtii, fara insinuari si supozitii. Dupa care, intr-una din zile, am deschis televizorul. Pe Antena 3, pentru ca deh, e canal de stiri. Si nu mica mi-a fost mirarea sa dau de un ditamai reportajul realizat la Centrala de la Cernavoda. Imi zic: sa vedem despre ce o fi vorba, poate niste experti de acolo explica oamenilor de rand ce inseamna cand un reactor nuclear se topeste, poate ne povestesc despre tehnologia din spatele centralei de la Fukushima. Pe naiba! Moderatoarea intreba intr-una cu o voce extrem de grava daca expertii nostri considera ca suntem in pericol de explozii sau scurgeri de elemente radioactive, iar oamenii de acolo se chinuiau sa explice in cat mai putine cuvinte ca lucrurile la centrala de la Cernavoda stau asa cum stateau si in urma cu o saptamana, o luna, un an. Adica totul e in regula.

Buuuuun. Am depasit momentul, m-am gandit ca a fost pur si simplu un reportaj menit sa aminteasca romanilor ca avem si noi o centrala nucleara. In urma cu jumatate de ora insa, am deschis televizorul. Din nou pe Antena 3. Si nu mica mi-a fost mirarea cand am auzit urmatoarea stire, din care spicuiesc: "expertii SUSTIN ca nivelul radiatiilor din zona este normal", "SE PARE ca centrala nu este in pericol IMINENT sa fie lovita de un tsunami, in special pentru ca nu se afla in zona cu risc seismic ridicat, si pentru ca Marea Neagra nu poate genera astfel de tsunamiuri", "NI S-A COMUNICAT ca generatoarele alternative sunt mai puternice decat cele de la Fukushima". In traducere libera, expertii au zis ca e asa, insa noi nu suntem siguri, daca un pericol nu este iminent, aia inseamna ca el exista, insa nu e dupa colt, si ni s-a comunicat, adica aia zic ca e asa, insa nu putem sa ne punem gatul pe butuc pentru asta.

Titlul postului acestuia nu este intamplator. Mi se pare ca tot ceea ce se difuzeaza pe televiziunile nationale este corupt, mizer, neadevarat, superfluu si menit sa distraga atentia publicului de la adevaratele probleme. Cum care adevaratele probleme? Ah, nu mai stim care sunt ele din cauza afluxului mare de balast mediatic? Este cel putin trist, daca nu chiar tragic. Si ma intreb ce am putea face pentru a reda oamenilor dreptul sa cunoasca realitatea asa cum este ea, nu prin ochii dirijati de interese ai patronilor de televiziuni.

Stati acasa!

A nins. In Timisoara nu s-a miscat nici un utilaj de deszapezire. Drept urmare, se circula cu viteza melcului turbat. Patru din zece masini nu sunt echipate cu cauciucuri de iarna. Sase din zece soferi merg ca lesinatii de teama sa nu cumva sa le derapeze masina. Derapeaza la fel de tare si la 20km/h, si la 50km/h. Alegem 20, sa fim "on the safe side". Trei din zece soferi in timpul anului nu folosesc masina, deoarece le place sa mearga pe jos. Mai putin iarna, cand ninge si ne topim cu totii din cauza ninsorii. Atunci isi scot javrele de Dacii 1300 si se dau de-a dura cu ele pe soselele orasului. Sapte din zece soferi pur si simplu se blazeaza si isi spun ca daca asta e mersul lucrurilor, asa mergem si noi. Se conformeaza si petrec zeci de minute pe distante de 3 km.

Si uite asa, multimile de mai sus se intrepatrund si ajungi la trista concluzie ca cei doi soferi din zece care au cauciucuri de iarna si s-ar descurca sa conduca pe zapada fara probleme, au de suferit. Mi se pare absolut absurd sa faci O ORA pe Ar-Tm, 47 de km in cap, pentru ca se merge cu 20km/h. Ce e si mai trist e ca drumul fusese curatat. Era doar ud. Atat. Apa. Si se rula cu 20km/h. Drept pentru care, sunt convinsa ca in momentul in care Ale a depasit o coloana intreaga cu ametitoarea viteaza de 50km/h, brusc a devenit "nebunul ala care depaseste o coloana, el nu vede ca se merge incet?"

Astfel incat, dragi participanti la trafic, voi cei care nu aveti cauciucuri corespunzatoare, nu stiti sa conduceti in general si pe zapada in special, nu va grabiti niciunde, va rog eu mult, nu ati vrea sa stati acasa?

This is NOT the Winter of Our Discontent

Vine iarna, vine iarna, vine frigul si ceata si ploile si intr-un final si zapada. Insa mai presus de toate astea, vine anotimpul ceaiurilor negre cu lapte, al paturilor moi si al lucrurilor frumoase!

Ah, I soooo cannot wait!!!

Despre lasitate si oportunism, intr-o forma delicata

Ceea ce a fost o zi extrem de ciudata se incheie apoteotic cu un post extrem de violent. Mi s-a spus de N ori sa nu postez cand sunt nervoasa, uite ca azi am ignorat acest sfat si postez cu tensiunea la maxim.

As vrea sa stiu cine naibii a inventat notiunea de "a doua sansa"? La ce naiba ne trebuie o a doua sansa? Ca sa ce? Ca sa ni se demonstreze doar ca am avut dreptate din prima? Ca sa putem sa spunem la sfarsit "Ti-am acordat o a doua sansa si ai irosit-o?". E o tampenie. E o bufonerie care ne transforma in lasi si oportunisti pe noi toti cei care acordam si cerem o a doua sansa.

Serios acum. E culmea tupeului sa CERI o a doua sansa? De ce? Nu puteai sa faci lucruri bine din prima? De ce naibii ti-as mai acorda o a doua sansa? Oamenii NU SE SCHIMBA. Asta e un lucru pe care ar fi bine sa ni-l tatuam pe creier. Oamenii doar se modeleaza, se muleaza. O femeie usoara nu va fi niciodata o mama si o sotie model, ii vor bantui mereu ganduri prin creieras, un alcoolic niciodata nu va fi SOBER, ci doar unul care va bea un pahar cand i se va oferi prima ocazie. Deci: de ce ai acorda o a doua sansa unui om care, de o vreme buna, nu face altceva decat sa iti demonstreze ca nu merita o a doua sansa?

Aaaa, da, cum era sa uit? "Toata lumea merita o a doua sansa". NUUUU. Nimeni nu merita nimic. Sa ne fie clar. Nu meritam lucrurile care ni se intampla, fie bune, fie rele. Ele se intampla pur si simplu prin concursuri de circumstante. Dar nu meritam ceea ce ni se intampla. Nu e nici un merit al meu ca acele chipuri dragi mie nu imi mai sunt aproape, nu e nici un merit al meu ca locuiesc intr-o casa frumoasa, si in mod sigur nu e nici un merit al meu o a doua sansa. Mi s-a oferit ocazia sa demonstrez ca sunt worthwhile, as face bine sa o fructific din prima.

Trei femei extrem de dragi mie de cateva zile incoace se tot lupta cu aceasta a doua sansa. Cu toatele imi sunt dragi, sunt cele mai dragi prietene ale mele, si pe toate trei le vad cu mintea incetosata de aceasta a doua sansa. Bai, serios, nu e cazul. Spargeti-va naibii farfuriile alea goale, nu va da nimeni nimic la bufet. Si in plus, mai sunt si alte locuri unde puteti manca. For free. All you can eat.

Argh, mai bine m-as culca...

Blank

Pentru ca nu are absolut nici o relevanta despre cine si pentru cine vorbesc, in randurile urmatoare voi trai viata cuiva drag mie.

De o vreme buna, m-am apucat de squash. Mi s-a parut aproape amuzant la inceput. Dar incepe sa ma cam plictiseasca peretele ala previzibil. Mingea se intoarce din inertie. Peretele nu schiteaza nici un gest, nici macar nu ajuta mingea sa se intoarca, ba dimpotriva, ii si reduce viteza (e o chestie de fizica aici, dar eu am terminat filologia). Deja devine de-a dreptul frustrant sa ma tot uit la mine cum alerg si transpir alergand ca nebuna, dupa care ma uit in fata si vad... BLANK...

Cam tot pe atunci m-a apucat pofta de trufe, si am descoperit ceea ce eu credeam ca e o cofetarie cu delicatese. Merg zilnic pe acolo. Ma asez la coada. Mereu e o aceeasi doamna in fata mea, niciodata nu vad ce i se serveste. Ma enerveaza madama asta. Iau si eu o tava si o farfurie si ma indrept spre casa, sperand ca pe traseu cineva imi va pune si mie o trufa in farfurie. Ajung la casa, platesc zilnic sume indecente, ma gandesc ca probabil sunt nebuna daca pot sa cheltui atat de mult pentru pofta mea de trufe, ma uit in farfurie si vad... BLANK...


Iar seara, cand ajung acasa, asudata de la squash si infometata de la cofetaria cu trufe, mi-arunc hainele de pe mine si imi exfoliez sub dus nemultumirea zilnica de a fi asudata si infometata. Ma intind obosita in pat, imi intorc privirea spre perna din dreapta si vad... BLANK...

Si mai ca imi vine sa imi spun ca m-am saturat de atata BLANK in jurul meu. Dar stii ce? In loc de squash, as putea alerga. Asa sigur s-ar schimba mereu peisajul. Sau as putea inota. Asa as ramane curata si macar apa opune rezistenta. Si stii ce? Nu vreau sa mananc trufe. Milka de la ABC-ul din colt s-ar putea sa fie de ajuns. Si daca la ABC nu au Milka, sigur au la OMV. Si perna... Perna alba din dreapta nu mi-a fost niciodata dusman. Si nici plapuma rece.

Si totusi, de ce nu fac toate astea? De ce ma rezum la a imi infiera zilele cu stigmatul asta? Eu merit altceva. Eu sunt ROGVAIV. Blankul NU.

Probabil ca fix O persoana a inteles povestea mea. Mi-a placut sa traiesc viata altcuiva pret de un post. And I sooooo hope ca povestea asta sa se incheie asa cum am vrut eu. ROGVAIV si Blank pur si simplu nu merg in aceeasi propozitie, darling...

Awww

This is the official Aww of the Day :D

Din cand in cand ti se mai intampla si lucruri frumoase. Din cand in cand zambesti si cu ochii. Din cand in cand un prieten se mai gandeste la tine cand vede un elefant albastru cu o funda cu inimoare roz pe trompa (inca nu sunt sigura ca asta e un lucru bun, hmmm, Jules, care to enlighten me on the connection?).

Mi se pare ca sunt tot mai putini oamenii astia. Mi se pare ca nu mai am cui sa fac un cadou dragut, venit spontan, mi se pare ca nu mai am cui sa arat prostioare dragute care ma amuza. I le arat lui Ale, care mai face bahzah de mine din cand in cand (thanks, boo), i le arat mamei mele (pentru ca in vocabularul meu exista omniprezenta propozitie: "Uite mama!" si i le arat lui Jules (pentru ca e vie). Paranteza la paranteza: cand spun ca e vie, ma refer la putin mai mult decat sensul propriu al cuvantului. Vii suntem cu totii, desi spiritele ne sunt cel putin letargice, daca nu in coma sau moarte. Ok, that was just a teetsy bitsy morbid, dar e real. Baygons acum.

Sa revenim la lucrurile frumoase. Vin dintr-un weekend in care mi-am luat ramas bun de la primul chip pe care mi-l amintesc din copilarie. Mi-am luat ramas bun de la cea care mi-a cusut un fluture mare galben pe camasuta de noapte, de la cea care mi-a tricotat de 5 ori un acelasi pulover, de la cea care m-a pus sa scriu cate o pagina de "a mic de mana" si "A mare de mana" pana cand alfabetul mi-a devenit prieten. Vin dintr-un weekend in care ar fi trebui sa fiu prezenta la un eveniment mult mai fericit, un weekend in care ar fi trebuit sa sarbatoresc aniversarea dragului meu drag, weekend in care ar fi trebuit sa chefuiesc cu Dannyelle.

Feelingul ca sunt intr-un film prost inca imi da tarcoale. Senzatia de emptiness si loneliness persista si acum.

Dar uite ca apare asta mica si elefantelul ei albastru si brusc imi risipeste temerile. Oamenii care iti sunt dragi vor fi mereu one phone call away. There is no way you can be alone and lonely in this world.

Sencs, cookie :*

Four Weddings and a Funeral

Cam asta ar fi bilantul pe anul acesta. Tocmai cand speram sa treaca fara nici un eveniment nasol. Eh well, pare-se ca socoteala de acasa chiar nu se potriveste deloc cu cea din targ, dovada si poza de mai jos.

De fapt si de drept, postul asta nu este despre funeral, nu este nici despre weddings, ci mai degraba despre cateva maaaaari nedumeriri ale mele, si anume:

1. Cum a ajuns fotograful nr 1 sa fie DJ?

2. Cum a ajuns fotografa nr 2 sa fie modeala?

3. Cum a ajuns mirele sa fie fotograf?

Daca are cineva cate un raspuns viabil, please feel free to share :D

Faux Pas

Mi se tot spune ca sunt a naibii. Mda, probabil ca am o gena nativa a rautatii in mine, care nu ma lasa sa respir fara sa isi scoata putin la iveala dracosenia. Dar pe cuvant ca nu vreau sa fiu asa rautacioasa. Atat de mult mi-ar placea sa fiu the nice girl everybody wants to talk to! Insa pur si simplu nu pot, pentru ca ma izbesc zilnic de atat de multe faux-pas-uri, incat pur si simplu the evil side of me nici macar nu se mai oboseste sa stea ascunsa, e mereu acolo, cu glontul pe teava (asta ca sa citez un mare ganditor in viata).

Serios acum, nu ar fi lumea asta mai frumoasa daca serviciile a fi de calitate? Nu ar fi lumea mai linistita daca nu am avea parte de prost gust si comportamente badarane? N-am fi cu totii mai fericiti daca am invata semnificatia cuvantului "TACT"? Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, take a look.

Faux Pas-ul saptamanii:
Media Galaxy (da, nu ma sfiesc sa le spun numele, cred ca e national stiut ca presteaza servicii de cocos). Doresc sa achizitionez un aspirator pentru tanti care e indeajuns de draguta sa imi intretina apartamentul curat. Nu ma pricep la aspiratoare. My better half nici atat. Drept pentru care, intr-un acces de buna-dispozitie, la intrebarea "Ce aspirator doriti sa cumparati?", eu raspund ca o panseluta: "ROZ".

Si eu ca Dono ma apuc sa glumesc cu oameni carora cred ca le-a fost extirpat nervul rasului. Donsoara ma masoara de sus pana jos, dupa care cu o privire pe care i-o arunci unui gandac de bucatarie ma intreaba: "Dumneavoastra va alegeti aspiratoul dupa culoare?!"

Aceasta este secunda exacta cand am inceput sa vad in fata ochilor scene de groaza, intocmai ca Ally McBeal. Ma vedeam sarind ca o leoaica pe ea, sfasiindu-i gatul cu coltii, lingandu-mi boticul satisfacuta in timp ce ea saraca se zbate muribunda sub labele mele. Nu am facut asta, in schimb rautatea din mine a iesit la suprafata si i-am suierat fetii printre dinti: "Avand in vedere ca il va folosi MENAJERA MEA, DA, imi permit sa imi aleg aspiratorul dupa culoare." Un fel de "mori in bezna, tu esti o nenorocita de vanzatoare care nu va avea vreodata o menajera".

Pe cuvant ca mi-a parut rau dupa aceea. Mi-am dat seama ca am fost un fel de Cruella DeVil, insa mi-a trecut imediat ce domnisoara in loc sa imi ARATE accesoriile unor aspiratoare m-a chemat sa imi arate POZELE accesoriilor pe cutie, dupa care m-a intrebat extrem de ofuscata daca tin neaparat sa imi faca si proba aspiratorului inainte de a semna certificatul de garantie. Avea dreptate Jules, mare pacat ca nu se lucreaza pe comision...

Concluzia faux pas-ului saptamanii: Daca lucrezi in servicii, incearca sa inveti sa vorbesti frumos cu clientii tai. Vei intalni tembeli, dobitoci, nesimtiti, oameni mici, oameni limitati, oameni amuzanti, oameni de treaba, oameni normali. Cu toti va trebui sa ai TACT.

Si cu asta, cred ca tocmai am inceput o noua serie de posturi pe blog. Pentru ca pur si simplu simt ca intr-un fel sau altul, faux pas-urile trebuie amendate. This is my way of doing it.

Fantasia

Nu vreau sa ma iau la tranta cu limitele mele. Ultima oara cand ne-am incercat puterile, m-au cam trantit limitele. La propriu. De gresie. Yes, it did leave a mark.

All in all, sunt cam obosita. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi vreo saptamana in care sa nu fac altceva decat... wait, o saptamana in care sa nu fac, punct. O saptamana in care sa dorm cat am chef, sa ma plimb, sa stau pe fotolii de cafenele cu dim light, sa ma incalzesc cu winter tea, sa mi se umple narile cu miros de scortisoara si coji de portocale, sa imi admir pantofii strivind sub varful de lac o ultima ramasita a verii. Dar toate acestea nu se vor intampla. Cel putin nu acum. Mai vorbim peste 2 saptamani despre asta, si daca INCA voi avea un singur adjectiv in cap, care sa descrie ritmul meu, si anume HECTIC, cel mai probabil iar ma voi lua la tranta cu limitele.

Pana atunci insa, imi permit luxul ca macar in seara asta sa raman in Fantasia. Sit back and enjoy the ride.

This Ain't Goodbye, It's Au Revoir!

A murit Richard Wright. A murit Stefan Iordache. A murit Ilarion Ciobanu. A murit Bernie Mac. Andrea Pinifarina. Ruslana Korshunova. Heath Ledger. Yves Saint Laurent. Sydney Pollack. Colea Rautu. Monica Lovinescu. George Pruteanu. Sir Arthur C. Clarke. Luciano Pavarotti.

Au plecat dintre noi. Sunt oameni care au lasat ceva in urma lor. Sunt oameni carora merita sa le spui macar in gand "Odihneste-te in pace!".

Dar noi, ca in reclama, betmen, betmen. Ce facem? Transmitem priveghiuri si inmormantari in direct, ne doare fix la doi metri in fata ca omul cere expres sa nu se stie de ce boala sufera, lasam enshpe mii de commenturi cu "RIP" pe site-uri care plang de ti se rupe tie sufletul de cat de rau ii doare pe bietii jurnalisti, ne punem statusuri la messenger cu "RIP ...cine o fi".

Saptamana asta va fi una a desteptilor, presimt. Saptamana asta voi da numai de iubitori de teatru si film, care probabil ca nu l-au vazut vreodata pe Iordache jucand LIVE, si iubitori de Pink Floyd, care se vor da rotunzi cu maaarea dragoste pe care o poarta acestei formatii. Si vor lasa commenturi cu versuri ale lor (de preferat din The Great Gig in the Sky, ca NBC asta au folosit-o ca titlu pe stirea despre disparitia lui Wright si e coooool).

Uof. Pacat, maaare pacat. Ca sa citez un banner pe care l-am vazut mai devreme "Un PET dispare in 800 de ani. Cretinii niciodata. Desi sunt biodegradabili".

Oamenii mici

Am mai povestit eu mai demult de oamenii astia. Energofagii. Oamenii mici, care se hranesc cu energia ta si care se micesc pe zi ce trece, desi in proprii lor ochi cresc intr-o zi cat altii in zece.

Oamenii mici sunt acei oameni carora pur si simplu le place sa te faca sa te simti de rahat, si daca reusesc sa mai atinga si pe altii in acest quest, nici o problema, e just more energy for them to feed on.

Insa, dupa cum bine spunea Capreta, what goes around comes around. Si desi stiu ca nu e bine, si nu e frumos ca spun si ca gandesc asta, atunci cand roata se va intoarce, eu voi fi acolo si voi rade.

Si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, tin pe aceasta cale sa imi cer scuze de la Ancu, the most innocent collateral intr-o disputa stupida, din care nimeni altcineva decat rautatea genetica nu a avut de castigat. Ancule, if you are ever going to read this, although I doubt it, vreau sa stii ca mi-esti draga si ca nu ai meritat sa ti se intample nimic din ceea ce s-a intamplat. Nu a fost vina ta, nu ai fost tu cauza, si cu atat mai mult, nu ar fi trebuit sa auzi nimic din toata povestea asta. Imi pare rau, really, truly, honestly. :(

Acestea fiind spuse, am incheiat inca un capitol din viata mea. Cel care se numea "TEAM - Together Everyone Achieves More". Mda, team my ass... Ptiu!

Cuvant inainte

Fara vreun sens anume, doar franturi din prefata a ceea ce azi se numeste "THE Story of my Life", sau o demonstratie ca uneori lucrurile nu se intampla decat daca le vrei cu adevarat.

Ea: ce tre sa faca o fata daca vrea ceva de la tine?
El: vrei un "how to in 10 pasi " ?! =))
Ea: i dare you.
El: why r u doing this ?
Ea: poate ca e doar momentul, sau poate ca e tacerea de pana acum. nici eu nu as stii sa iti spun asta. stiu poate mai bine decat oricine ca nu esti un tip impulsiv (ca altii din dialogul asta :P), insa nu pot sa nu intreb acum: cat chemistry este? :P
El: chemistry este, dar nu stiu de cat ai nevoie sau ce vrei de la chestia asta
Ea: ceea ce vreau de fapt, e probabil o confirmare a faptului ca nu degeaba ma simt bine in compania ta
El: eu ma simt bine in compania ta de multa vreme, iar 'chatul' asta se indreapta vertiginos catre o imposibilitate de continuare pe mail, n-ai zice ?
[insert boring bla bla here]
Ea: ti-e dor de mine? :">
El: but r u asking the right questions ?! :D
Ea: nici o intrebare nu e mai buna decat "ti-e dor de mine" :">
El: imi potolesc setea de tine

Misandrie acuta...

... sau feminism prost inteles?

Wicked jura de dimineata ca revista pentru femei pe care o rasfoiam de dimineata o sa ajunga pe Evilbloggers. Pai acolo ar fi si ajuns, daca nu ma lovea intre timp in moalele capului concluzia la care mi-e teama ca am ajuns. Pagini intregi de reviste, topicuri nenumarate pe forumuri dedicate femeilor, tratate, biografii ale femeilor celebre, TOATE, fara exceptie, cauta solutia catre sexul perfect in relatia ideala.

Metode de metode, nu asa. Cele mai tari mi se par psihologiile astea, bune de aplicat cobailor, pe care noi, femeile, ar trebui sa le aplicam barbatului de langa noi. Ca sa intelegeti despre ce vorbesc, iata cateva exemple de shrink-uire de practicat pe the significant other.

1. Mananca mult si repede? Sigur e o fire deschisa, careia ii place sa asimileze cat mai multe cunostinte.
E ori asta, ori omului ii e foame.

2. Poarta pantofi negri impecabili? E perfectionist si tipicar.
E ori asta, ori jobul s-ar putea sa ii impuna o anumita tinuta.

3. Isi doreste sa faca sex anal cu tine? Iti testeaza limitele.
E ori asta, ori barbatul ala poate chiar te iubeste de ii da pe urechi si i se pare absolut natural sa faca asta cu femeia care ii clatina lumea.

4. Se uita la filme porno? E in faza de negare a relatiei.
E ori asta, ori considera porn-ul ca o manifestare normala a sexualitatii.

5. Nu v-a prezentat inca familiei? Ii e teama sa se implice intr-o relatie serioasa.
E ori asta, ori nu s-a ivit inca momentul prielnic.

Si exemplele ar putea continua. Imi pare atat de rau ca revin cu ideea asta, insa vad ca exista o preocupare pe scara foarte larga despre cum sa ne intretinem relatiile, cum sa facem sex, cum sa ne controlam barbatul, cum sa il cunoastem mai bine. Insa ceea ce putin femei realizeaza este ca de fapt lucrurile sunt atat de simple! Cea mai simpla cale sa intretii o relatie este sa fii vie, sa fii parte din ea, sa o simti TU, ca femeie, in primul rand. Nu te ingrijora, o simte si el la fel. Despre sex se vorbeste atat de mult, incat incep sa am impresia ca femeile nu mai fac sex. Pai duceti-va, mai fetele, in dormitor, si treceti la treaba. Ca discutiile nu o sa duca la orgasme multiple in nici un caz. Experimentati, dati-va frau liber imaginatiei, spuneti, aratati ce vreti, puneti suflet in ceea ce faceti. Ca daca tot timpul te gandesti cum sa stai sa nu iti bata lumina pe vergeturile de pe coapse, nu o sa iasa nimic. Si, just for the record, daca inca mai exista asemenea naivitate in randul semenelor mele, cu totii v-au vazut vergeturile si inceputul de varice si semnul de deasupra fundului. Si daca v-au luat de mana si v-au sarutat, inseamna ca nu au nici o problema cu asta.

La fel, ni se au sfaturi despre cum sa ne cunoastem barbatii dupa semne. Dar de cand viul grai nu mai conteaza? Cand cuvintele si-au pierdut atat de tare functia, incat sa trebuiasca sa ma uit in farfuria barbatului meu ca sa stiu ca lui ii place viata? Mananca sushi, uau, are simtul aventurii. Facem chef??!?!? Da' faptul ca te-a dus pana in varf de munte pe jos, la cascada care ii placea lui de mic, si ati facut sex acolo ca nebunii NU putea sa te ajute sa tragi concluzia asta?

Ascultati-i, for God's sake, pentru ca toti va spun ce isi doresc, si o fac atat de deschis si de natural, incat e pacat sa nu ii luati in seama. Si incetati sa mai despicati firul in patru pentru fiecare gest pe care il face si care iese din tiparele scenariilor create in capul vostru. De fapt, incetati sa va mai faceti scenarii. Incetatati sa va mai considerati niste misandre imuabile, sau ma rog, feministe convinse, daca vi se pare ca suna mai bine. Oricum, e fix aceeasi porcarie, numai sub alt nume. Aveti nevoie de ei, sunt frumosi si nebuni si adorabili, sunt apa, aerul, focul si pamantul vostru. Ati inteles gresit totul. Aici nu se joaca cine e cel mai tare. Si nici egalitate nu cereti. Pentru ca nu suntem egali, ci dimpotriva, delicios de diferiti. Si tocmai asta ne face interdependenti.

Se impune aici disclaimerul. Sa nu credeti ca vreau sa va fac educatie. Poate ca sunt cea mai putin indreptatita sa scriu asta, pentru simplul motiv ca nu am avut tocmai relatii model pana acum. Insa fiecare m-a definit in felul ei. Si fiecaruia din EI pot sa ii multumesc pentru ca m-a invatat cate ceva. C. m-a invatat sa ascult. R. mi-a aratat cum sa fiu mandra. R. mi-a aratat ca pot sa fiu tare. M. m-a invatat ce e voluptatea. R. mi-a aratat cum e sa visezi. A. mi-a aratat cum e sa traiesti toate astea.

Asa ca azi pot spune cu certitudine, nu exista nici o piedica intre femeie si barbatul de langa ea. Nici una, in afara de cele impuse de ea. Viata alaturi de cineva e frumoasa. Totul e sa stii sa o vezi.

Nu-mi pasa?!?! La naiba, pe cine pacalim?

Santa's Little Helper: ma ambitionezi?
Amelia: imi iese? :P
Santa's Little Helper: iti iese, da mie nu-mi place sa fac chestii "de ciuda"

De la asta mi-a pornit azi dilema. Suntem atat de corupti genetic, incat din inertie incercam sa facem lucruri numai ca sa fim pe invers fata de ce asteptari au altii de la noi?

Trebuie sa spun de la inceput ca randurile de mai sus sunt extrase din context, nu se generalizeaza, si metodele prezentate in ele nu sunt specifice celor doua personaje. Nici ambitionarea din partea Ameliei, nici actiunile de "ciuda" din partea lui Santa's Little Helper. Insa mi s-au parut foarte elocvente ca punct de pornire pentru niste intrebari pe care mi le ridicasem de mult.

Continuarea logica ar fi fost "ok, daca nu iti place sa le faci , de ce le faci?" Probabil ca actiunam in baza principiului astuia ca sa nu ne afectam in vreun fel orgoliul si ambitiile. Dar pe de alta parte, incalcam un alt principiu. Cel de a nu face lucruri "de ciuda". Care dintre cele doua principii e mai usor de incalcat? Sau, altfel spus, e neaparat nevoie, cand iei o decizie, cand actionezi intr-un anumit fel, sa alegi pe care dintre principii sa iti calci?

Asta ar insemna ca, pentru minimizarea pierderilor, sa ne construim doua sisteme principiale, pe care sa le aplicam alternativ, functie de situatie. Evident ca e imperativ ca aceste doua sisteme sa se contrazica pe de-a-ntregul. Si atunci nu ne-am mai putea acuza de nestatornicie principiala. Numai ca si asta ar contraveni principiului major de a fi sincer MACAR cu tine insuti.

E clar, de la A la Z, nu inteleg fiinta umana. Merge de la A pana la G, merge de la H la Q, merge de la R la Z. Insa sincopele nu le pot umple nicicum.

Erata: No character was harmed while conceiving the rows above :X

happy hour

disclaimer: titlul clar nu are nici o legatura cu ce e mai jos.

de pe la orele 14:00 incoace mi s-au adunat in cap o groaza de idei, si pe drum de la birou spre casa mi-am spus: "nu, amelio, n-ai sa bloghezi azi." m-am culcat in mod expres, tocmai ca sa NU fiu tentata sa deschid compul si sa ma apuc. n-a ajutat prea mult. mai mult decat atat, somnul ala de 45 de minute a fost cea mai proasta idee pe care as fi putut sa o am. am visat non-stop si m-am trezit mai extenuata decat eram.

perfect.

inevitabilul s-a produs, nu ca m-as fi asteptat la altceva. iata-ma in fata monitorului, incercand sa scriu indeajuns de repede ca sa nu cumva sa pierd vreo idee. chestie care oricum se va intampla, whatsoever.

de ce imi spuneam "n-ai sa bloghezi azi."? pentru ca e enervant ca in ziua in care ai citit o groaza de bloguri sa te apuce si pe tine cheful de scris. ce naiba, atata vana nu ai incat sa scrii atunci cand vrei tu, nu cand subliminalul iti dicteaza sa o faci?! aparent, nu ai... e addictive blogul, si nu am vrut sa accept asta, pana cand m-a pus dracu sa le citesc pe ale unora. inutil sa o mai spun, raidul pe net de dimineata s-a extins brusc de la 3-4 site-uri la vreo 12-13... fapt care imi dauneaza mult, avand in vedere ca imi scade cumplit timpul efectiv de lucru. which is uncool, according to the guys with wide desks and large windows... n-am sa insist prea mult pe ideea asta, horhe has done a great job synthesizing the marrow of it.

long story short, inca sunt ciupalata ca nu se pune ca literatura :))

punctul doi. in timp ce imi cautam scuze lamentabile pentru care bloghez at the moment, si faceam asta in timp ce ii scriam dragului de bogdan, mi-am dat seama ca si lui vroiam sa ii spun toate astea. sper sa nu uit sa ii pun si linkul in mail... ah, si tre sa ii atasez nebunia aia de melodie. bogdane, sper ca remarci ca nu iti mai scriu in miez de noapte, ba dimpotriva, mi se pare ca e ilegal de devreme. nu mai stiu daca template-ul asta afiseaza ora, daca nu, iti spun eu, e 19:14 just now. probabil ca o sa te intrebi cum de mailul e asa de scurt. eh, intelegi tu repede :) mi-ar fi placut sa fii astazi de fata la o discutie pe care am avut-o cu un coleg. ar fi putut sa fie o polemica pe cinste daca nu mi-ar fi fost atat de lene sa il desfiintez. imi povestea foarte convins cum pe el nu il impresioneaza femeile, si cum nu a favorizat niciodata o femeie care i-a zambit frumos. si ma gandeam invariabil: "bogdane, unde esti tu, bogdane?" te-ar fi amuzat, pe cuvant.

punctul trei. ce bine ca e doar punctul trei. de vreo juma de ora ma tot gandesc daca e sau nu e cazul. pai cam e cazul, avand in vedere ca niciunde altundeva nu mai pot sa fac asta. Happy Birthday!!! ce cretin suna sa spui asta cuiva care clar nu are cum sa vada, sa auda, sa simta... dar direct innebuneam daca nu i-o spuneam. nu m-am dus sa il vad. nu stiu de ce. maica-mea tocmai e la el, s-a dus cu restul familiei. iar o sa fiu facuta cu ou si cu otet ca nu ma prezint la meetingurile de familie. yeah well, gimme a fucking break, chiar nu aveam chef azi sa ma duc acolo. ca sa fac ce? ca sa sarbatoresc?!?! whoo-fuckin-hoo, let's party!!!! nu vreau sa ma duc acolo, okay? pur si simplu nu vreau! get a grip on yourself and get over it! multzam. anticipat. si evident inutil, ca oricum smardoiala tot mi-o iau.

4. patru? ja, macar numaratoarea nu am incurcat-o :D tre sa imi dau un premiu pentru asta :D
de ce spui, chiquito, ca sunt rea mah?!?!?!? ca nu sunt. cred. adica nah, e drept ca pot sa fiu rautacioasa at times, dar nu sunt REA prin definitie. hai mah, serios acu, nu sunt REA. sper. o tanti rea nu asculta la ora asta gianna nannini. again, bogdan, grazie tante per accendere la luce. :*
plus ca nici macar nu imi plac oameni rai. decat cei inteligenti si ascutiti. si un pic intepatori. si incomozi. si funny guys. si asta nu e rau.
asa ca nu sunt rea.
mean people suck! nice people... :))

mama, acu sar de la o idee la alta. aseara m-a vizitat o fosta colega de GENERALA for god's sake!!! si pe langa ca mi-a facut un pic capul calendar, printre altele imi declara ca nu ii plac barbatii destepti. inca incerc sa patrund sensul acestei declamatii. teama de a nu fi overpassed? nevoia de a domina? hell knows, oricum mie mi se pare cel putin la fel de ciudat ca si cum as zice eu ca urasc pantofii cu toc. nici nu pot divaga prea mult pe tema asta, m-a suprins prea tare sa aud o asemenea afirmatie.

nah acu unde naiba imi sunt ideile? vezi, bogdan, dupa cum spuneam, nu imi ia mult sa imi pierd sirul ideilor. in mod sigur e vina lui Where You End care mi-a alergat all day long prin winamp. cred ca a mers pe repeat de vreo 30 de ori pe putin. tre sa iti dau si asta, s-ar putea sa iti placa. desi e prima oara cand am indoieli serioase...

nu am avut o zi tocmai usoara la birou. m-am incapatanat sa nu ma las doborata de somn sau de greata care mi s-a instalat pe la 10 dimineata si nu prea m-a lasat decat acu vreo juma' de ora. si, in timp ce bombaneam cu mainile pe tastaura, injurandu-mi la modul cel mai elegant colaboratorii, dorindu-mi sa dinamiteze cineva fabrica, desigur cand e perfectly safe, amuzandu-ma la adresa mea ca nu sunt capabila sa ii explic unui slovac unde trebuie sa duca o nenorocita de hartie, imi mai cadeau ochii din cand in cand pe niste foi pe care mi le listasem cu scopul precis de a le citi pret de o tigara. nu mi-a iesit deloc, si ma felicit oarecum ca nu am facut-o. pe scaunul de bioru insa, parea al dracu de paradoxal sa vad non-stop in fata ochilor "How To Forget Life Sucks". am luat hartiile si mi le-am aruncat in geanta. baaad idea. acu m-au deprimat teribil. da' imi trece, ca m-a facut tata fata descurcareata :D

hai ca m-am intins rau de tot.

lalelele sunt pentru papa. niciodata nu am priceput de ce ii placeau lalelele. eu nu le vad poezia. insa nu ma pot pune in calea fericirii lui.



ps: multzam si tie ca m-ai iluminat