La Serenissima - It's a Wrap

Desi Alecu este inginer de profesie, aceasta nu a fost un impediment in calea dezvoltarii simtului artistic. Dimpotriva, s-ar putea spune ca pregatirea lui profesionala l-a ajutat in intelegerea procesului tehnic necesar creerii unei fotografii. Mai mult decat atat, atentia pentru detalii si perfectionismul, caracteristici pregnante pentru un inginer, s-au dovedit a-i fi de un real folos la compunerea cadrelor si transpunerea lor de la o simpla idee la un rezultat spectaculos.

Faptul ca La Serenissima este prima colectie pe care Alecu Grigore o expune nu este o intamplare. La doar cateva luni de la inceputul calatoriei in lumea fotografiei, Alecu a ajuns in Venezia, oras de care artistul s-a indragostit definitiv. A stiut inca de pe atunci ca se va intoarce la chemarea Serenissimei si ca doua mari iubiri s-au descoperit una pe cealalta: fotografia si Venezia. Pentru Alecu pasiunea pentru fotografie si fascinanta atmosfera a Carnavalului de la Venezia au devenit coordonate esentiale menite sa redea o lume colorata, aproape ireala.

Daca la inceput exista doar entuziasmul fotografului amator, iata ca dupa cinci ani, Alecu Grigore prezinta o colectie de lucrari mature, imagini care redau o Venezie incantatoare, mascata, scaldata in lumina moale a rasaritului din laguna. Prin aceste lucrari, artistul reușește perfect, printr-un nemărginit altruism, să împartă celor din jurul său vise, uneori nostalgii sau povești încă nespuse, adunate toate într-o pleiadă de forme și culori, etalate cu atâta farmec pe o banală bucata de panza.

In perioada Carnavalului, Venezia se inunda in culoare si exuberanta, strazile sunt impanzite de localnici si turisti costumati in personaje imaginare sau care reproduc figuri cunoscute. Insa dimineata si seara, Venezia redevine laguna tacuta, molcoma, uneori chiar trista. Lucrarile din aceasta colectie redau exact aceste doua fete ale Veneziei, o parte din ele prezinta portrete ale mastilor de Carnaval, iar cealalta parte portretizeaza La Serenissima asa cum este ea cand mastile se retrag: linistita si nostalgica.

Pe strazile Venezie, fotograful isi poarta aparatul ca pe propria-i mască, cu un grotesc obiectiv îndreptat amenințător înspre orice formă de “Altfel” i s-ar ivi naiv și firesc în cale, pleacă la vânătoarea de Miracol și Iluzoriu, adunând astfel Oameni și Cuvinte, stropi de rouă sau de Soare, valuri de ape sărate sau de Lumină. Tot aici, Apa și Cerul, Cântecul și Stelele, Pielea și Porțelanul, trăiesc într-o omogenitate absolută cu neguțătorul shakespearian, gondolierul medieval sau bizantina piață a sfântului Marcu, în acest timp și spațiu al eternelor iubiri si al tradarilor furtunoase.

This is NOT the Winter of Our Discontent

Vine iarna, vine iarna, vine frigul si ceata si ploile si intr-un final si zapada. Insa mai presus de toate astea, vine anotimpul ceaiurilor negre cu lapte, al paturilor moi si al lucrurilor frumoase!

Ah, I soooo cannot wait!!!

Cum sa pasesti in noul an

Probabil ca s-ar putea scrie tomuri intregi despre cea mai buna metoda de a pasi intr-un An Nou. Majoritatea vor spune ca e bine sa incepi anul punandu-ti o dorinta, ca e bine sa nu ai datorii peste an, ca e bine sa iti ceri iertare de la cei pe care i-ai ranit (chestie pe care nu o consider a fi dependenta de Anul Nou), ca e bine sa iti stabilesti niste rezolutii de care cu siguranta vei uita in 2 Ianuarie, odata cu prima tigara aprinsa sau cu prima cafea care o sa te ispiteasca intr-o cafenea draguta.

Eu cred ca e bine sa iti incepi anul cu rezervari. E bine sa iti incepi anul stiind ca aceleasi cladiri si aceiasi oameni si aceiasi pereti nu sunt singurii care te vor inconjura timp de 365 de zile. Asa ca am rezervari. Plec si sunt fericita ca plec. E ciudat cum in fiecare decembrie incep sa trepidez la gandul lunii Februarie din anul care urmeaza. Am vazut-o deja de mai multe ori decat am vazut Bucurestiul. Si nu m-am saturat de ea. Plec, deci. Intr-o luna voi avea bataturi si o mie de povesti fara cuvinte.

V-am mai spus, Venezia nu se poate povesti in cuvinte. Se aude acolo in spate, Balanel si Miaunel?

(N)UD in 5 minute

Cateva cadre de la Intalnirea Fotografica de Toamna, editia 2009, Poiana Marului, Caras -Severin.

Copyright - Radu Grindei & Alecu Grigore - 2009

Multumiri Sinpro Plus pentru sprijinul acordat.

Nota: Pentru a viziona clipul in varianta HD, CLICK AICI

(N)UD

Mimesis, mimesis, dar fara Katharsis???

A avea locatie, a avea modele, a avea tot ceea ce tine de partea tehnica sunt conditii necesare, dar nu suficiente pentru a pune mana pe aparat si a scoate ceva demn de mentionat.

Nu as fi crezut asta pana nu am invatat-o pe pielea mea. As fi jurat ca indiferent de conditii, la orice ora, sunt in stare sa scot un cadru decent, avand toate conditiile mentionate mai sus. Ei bine, nu e asa. Mi s-a demonstrat in urma cu doua saptamani. Nici Irenne, nici Aida nu au reusit sa ma scoata din pana inspiratioLALA. Nici eu nu am reusit. Si dupa ce jumatate de ora am tras vreo 40 de cadre pe care le-am sters unul cate unul, am decis ca e mai bine sa stau pe bara. Asta e, irosire totala de locatie si de modele, insa prefer sa sterg tot, decat sa ma multumesc cu porcarii. You are only as good as your worst photograph, nu?

Pe de alta parte, o iesire inopinata s-a dovedit a fi un setting ideal pentru un cadru care recunosc ca imi place mult.

Morala? 99% Mimesis, 1% Katharsis. Now THAT makes a whole!

La Mia Serenissima Venezia

Este deja al treilea an cu o luna februarie deosebita. Este al treilea an cand imi parasesc corpul de zi cu zi si ma incarnez in ceva mai presus de mine, intr-o fiinta care respira prin culoare, muzica si strazi pavate.

Este al treilea an cand mi-am petrecut un sfarsit de saptamana senzational in Venezia. La Serenissima Venezia. Desi deja cunosc cotloanele cele mai ascunse ale Veneziei, nu ma pot satura de ea. Toate cele 6 simturi se ascut cand ajungi acolo, ratiunea nu mai are nimic de-a face cu realitatea de acolo, cuvintele nu iti mai ajung, picioarele urla de durere si de bucurie in acelasi timp, obosesti si te bucuri ca ai obosit dupa o zi intreaga de colindat strazile cu pietre mari, ochii te dor de la atata culoare, urechile ti-au inghetat din cauza vantului taios de februarie care strabate neobosit laguna, pielea ti-e mereu putin incretita de aerul umed, in timp ce gura iti soarbe cu nesat un ristretto si inca unul si inca unul. Si in ciuda oboselii, esti asa cum scrie mare pe toate cladirile din oras. Serenissima.

Nu prea e just fata de minunata Venezie sa incerci sa o povestesti in cuvinte care cu siguranta nu au cum sa cuprinda tot ceea ce simti acolo. Poate e mai bine sa o lasam asa. Va bene cosi. Senza parole.

Praga & Regensburg

Cica e bine sa iti lasi pozele la fezandat inainte sa le prelucrezi/publici. Pai le-am lasat la fezandat cam un an. Oare ajunge? Imi dau seama ca e o profanare sa adun poze din doua orase atat de frumoase intr-un singur post, insa adevarul este ca nu vreau sa le mai tin pentru mine. Pentru ca daca nu vad ACUM lumina zilei toate, voi mai astepta inca un an pana sa le postez.

Drept pentru care, here they are, Praga (octombrie 2007) si Regensburg (martie 2008).

Enjoy!

2007 RoudUp

Am mari lapsusuri in ceea ce priveste anul care a trecut. Poate pentru ca a zburat incredibil de repede.

Noroc cu Cata sa imi mai amintesca de unele zile insorite :D

Pentru ca pot

- Tu pentru ce revista lucrezi?
- Pentru nici una.
- Si atunci de ce te risti si stai in ac de par?
- Pentru ca imi place?!

PS: Copyright 2006-2007 Alina Vasilescu. Toate imaginile sunt proprietatea mea si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea mea, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.

Frana si de la capat?

Ne trece timpul prea repede, si habar nu avem ce sa facem cu el. Ne trec secundele si nici macar nu ne dam seama. Pana ne desteptam noi din crunta reverie in care ne azvarlim voit, rotile incep sa nu ni se mai invarta la capacitate maxima, sabotii de frana par sa fi ruginit, si viteza maxima admisa pe sinele noastre scade dramatic. Nici macar atunci nu cred ca devenit perfect constienti de cat de mult si de intens ne irosim viata, cat de neglijenti suntem si cat de aroganti. Nu am sa imi reincep discursul ala vechi cu "mergeti acasa si spuneti-le celor dragi cat de mult ii iubiti", insa, in sinea mea, stiu ca asta am de facut. Stiu ca nu am timp de pierdut, stiu ca daca nu ma trezesc acum, s-ar putea sa fie deja prea tarziu. Am atatea lucruri de facut inainte sa trebuiasca sa ma supun limitei de viteza...

Corbii nu zboara singuri

Who we are never changes
What we are never stops changing.

Ciudat e ca, desi ne adaptam mereu, un lucru ramane constant: talentul de a ridica ziduri intre noi si cei care nu fac altceva decat sa ne sufle vant in aripi. Si pe urma tot noi avem tupeul (sau naivitatea, inca nu sunt sigura) sa ne uitam mirati in jur, si sa ne intrebam de ce nu e nimeni prin jur, sa zboare alaturi de noi. Ne spunem apoi ca, aidoma corbilor, putem sa zburam si singuri, doar ca, inainte sa apucam sa ne afisam zambetul tamp al victoriei nemeritate, aripile ni se desfac, ceara din ele se topeste, si, intr-un picaj dement, ne revedem toate erorile si ororile de pana atunci. Si, cu doar o secunda inainte de a ne face creierii zob, ne cuprind regretele si remuscarile si am vrea sa putem da timpul inapoi, sa ne spargem zidurile inainte de a le cladi, si sa ne intindem aripile alaturi de cei care ne-au suflat vant in ele.

And the raven, never flitting,
Still is sitting, still is sitting...

Wishing Upon a Star

Bitter are the tears of a child: Sweeten them.

Deep are the thoughts of a child: Quiet them.

Sharp is the grief of a child: Take it from him.

Soft is the heart of a child: Do not harden it.

Still Life vs Real Life

Uneori ma intreb daca nu e mai simplu sa fii o masa plastica, intr-o vitrina Valentino, sa flirtezi cu o alta masa plastica dintr-o vitrina Max Mara, sa ai sticla care te apara de intemperii, de orice fel ar fi ele, si, desigur, ai plasticul prin care nimic nu poate penetra. Nimic uman, cel putin.








Disclaimer: Then again, nimeni, niciodata nu o sa ma poata convinge ca e mai bine sa traiesti la adapost, decat in mijlocul junglei. Nici macar eu.

Never Through a Rearview

Avem de ales sa ne privim viata prin prisma lucrurilor pe care le-am lasat in urma, sau din perspectiva celor ce vor sa vie.

Decat o oglinda retrovizoare, prefer sa imi privesc viata printr-un viewfinder.

Father Figure

Se spune ca daca iti doresti ceva indeajuns de tare, se va intampla. Bun, si cum se procedeaza daca iti doresti ceva absolut imposibil de realizat?

In circumstantele date, s-a creat cadrul propice ca sa imi ridic urmatoarea intrebare: "Who's gonna walk ME down the isle?"

Mama lor de imperialisti

Io nu ii mai injur pe unguri. Cum naiba sa injuri un oras imperial?

N-a fost chiar bou Franz Josef, a cam stiut ce ia sub aripa. Si bine a facut. Dixit!

Text cam rar azi, din varii motive:
1. Lene
2. Lene
3. Teama ca nu as folosi cele mai potrivite cuvinte pentru a povesti despre Budapesta
4. Nu as vrea sa elucubrez prea mult pe o tema anume, ca mi-e teama ca Horhe , care uploadeaza din aceeasi serie as we speak, o sa emuleze apropiat. Nu ar fi prima sincronizare tembela pe seara asta :P
5. Lene
6. Lista de atribute: imperialist, curat, "spalat" (quoting smn), istoric, gotic pe alocuri, cosmopolit, gazda a reprezentantelor, au Vertu nenorocitii, reflectoare, poduri, clopote, lumina multa, citadela.

Da' e frumos. E frumos foc. Io mai vreau o tura. Mai lunga si fara flip-flops care sa imi faca rani.


PS: Si printre altele, Budapesta tastes like you :-))
PPS: A-HA!!!! Am descoperit miseleste ca Horhe uploadeaza pe alta tema. Ce serios s-a facut, dom'le! Da' acu mi-e si mai lene sa reiau. And YES!!!! Firenze e Barcelona ci sono!!!! \:D/

bubble shooter

ce mult imi plac zilele in care pot sa nu fac nimic, si totusi, sa fac atat de multe. mi se pare ciudat cum timpul capata cu totul alte dimensiuni cand esti cu oameni dragi. incepi sa nu te mai plangi dimineata ca alarma aia nenorocita iar ti-a facut creierii praf, incepe sa nu te apese greata provocata de o foame crunta pe la ora 10 dimineata, ti se pare ca toate lucrurile din jurul tau sunt acolo doar pentru ca li s-a spus din start ca tu esti cea careia trebuie sa i se supuna.

libertatea de miscare imi da o senzatie ciudata de siguranta. desi stiu ca nu sunt acasa, desi nu e nimeni care sa ma protejeze, sunt oarecum singura printre oameni necunoscuti, niciodata si niciunde nu ma simt mai in siguranta decat afara din oras. poate ca imi e usor teama de orasul asta. am senzatia ca inghite si ultima farama de energie pe care o am. insa in secunda in care l-am lasat in afara usii de vagon, incepe sa imi creasca totul in mine.

afara de aici, pot sa fac orice. sunt stapana mea, nimeni nu imi cere socoteala, o dau doar cui vreau si atat cat vreau. nu ma va judeca nimeni, si daca o va face, ma va preocupa exact atat de mult cat ma preocupa in momentul de fata flagelul neonazismului.

daca vreau, pot sa fac si baloane de sapun.