Desi Alecu este inginer de profesie, aceasta nu a fost un impediment in calea dezvoltarii simtului artistic. Dimpotriva, s-ar putea spune ca pregatirea lui profesionala l-a ajutat in intelegerea procesului tehnic necesar creerii unei fotografii. Mai mult decat atat, atentia pentru detalii si perfectionismul, caracteristici pregnante pentru un inginer, s-au dovedit a-i fi de un real folos la compunerea cadrelor si transpunerea lor de la o simpla idee la un rezultat spectaculos.
Faptul ca La Serenissima este prima colectie pe care Alecu Grigore o expune nu este o intamplare. La doar cateva luni de la inceputul calatoriei in lumea fotografiei, Alecu a ajuns in Venezia, oras de care artistul s-a indragostit definitiv. A stiut inca de pe atunci ca se va intoarce la chemarea Serenissimei si ca doua mari iubiri s-au descoperit una pe cealalta: fotografia si Venezia. Pentru Alecu pasiunea pentru fotografie si fascinanta atmosfera a Carnavalului de la Venezia au devenit coordonate esentiale menite sa redea o lume colorata, aproape ireala.
Daca la inceput exista doar entuziasmul fotografului amator, iata ca dupa cinci ani, Alecu Grigore prezinta o colectie de lucrari mature, imagini care redau o Venezie incantatoare, mascata, scaldata in lumina moale a rasaritului din laguna. Prin aceste lucrari, artistul reușește perfect, printr-un nemărginit altruism, să împartă celor din jurul său vise, uneori nostalgii sau povești încă nespuse, adunate toate într-o pleiadă de forme și culori, etalate cu atâta farmec pe o banală bucata de panza.
In perioada Carnavalului, Venezia se inunda in culoare si exuberanta, strazile sunt impanzite de localnici si turisti costumati in personaje imaginare sau care reproduc figuri cunoscute. Insa dimineata si seara, Venezia redevine laguna tacuta, molcoma, uneori chiar trista. Lucrarile din aceasta colectie redau exact aceste doua fete ale Veneziei, o parte din ele prezinta portrete ale mastilor de Carnaval, iar cealalta parte portretizeaza La Serenissima asa cum este ea cand mastile se retrag: linistita si nostalgica.
Pe strazile Venezie, fotograful isi poarta aparatul ca pe propria-i mască, cu un grotesc obiectiv îndreptat amenințător înspre orice formă de “Altfel” i s-ar ivi naiv și firesc în cale, pleacă la vânătoarea de Miracol și Iluzoriu, adunând astfel Oameni și Cuvinte, stropi de rouă sau de Soare, valuri de ape sărate sau de Lumină. Tot aici, Apa și Cerul, Cântecul și Stelele, Pielea și Porțelanul, trăiesc într-o omogenitate absolută cu neguțătorul shakespearian, gondolierul medieval sau bizantina piață a sfântului Marcu, în acest timp și spațiu al eternelor iubiri si al tradarilor furtunoase.
No comments:
Post a Comment