Este deja al treilea an cu o luna februarie deosebita. Este al treilea an cand imi parasesc corpul de zi cu zi si ma incarnez in ceva mai presus de mine, intr-o fiinta care respira prin culoare, muzica si strazi pavate.
Este al treilea an cand mi-am petrecut un sfarsit de saptamana senzational in Venezia. La Serenissima Venezia. Desi deja cunosc cotloanele cele mai ascunse ale Veneziei, nu ma pot satura de ea. Toate cele 6 simturi se ascut cand ajungi acolo, ratiunea nu mai are nimic de-a face cu realitatea de acolo, cuvintele nu iti mai ajung, picioarele urla de durere si de bucurie in acelasi timp, obosesti si te bucuri ca ai obosit dupa o zi intreaga de colindat strazile cu pietre mari, ochii te dor de la atata culoare, urechile ti-au inghetat din cauza vantului taios de februarie care strabate neobosit laguna, pielea ti-e mereu putin incretita de aerul umed, in timp ce gura iti soarbe cu nesat un ristretto si inca unul si inca unul. Si in ciuda oboselii, esti asa cum scrie mare pe toate cladirile din oras. Serenissima.
Nu prea e just fata de minunata Venezie sa incerci sa o povestesti in cuvinte care cu siguranta nu au cum sa cuprinda tot ceea ce simti acolo. Poate e mai bine sa o lasam asa. Va bene cosi. Senza parole.
No comments:
Post a Comment