Nu-mi pasa?!?! La naiba, pe cine pacalim?

Santa's Little Helper: ma ambitionezi?
Amelia: imi iese? :P
Santa's Little Helper: iti iese, da mie nu-mi place sa fac chestii "de ciuda"

De la asta mi-a pornit azi dilema. Suntem atat de corupti genetic, incat din inertie incercam sa facem lucruri numai ca sa fim pe invers fata de ce asteptari au altii de la noi?

Trebuie sa spun de la inceput ca randurile de mai sus sunt extrase din context, nu se generalizeaza, si metodele prezentate in ele nu sunt specifice celor doua personaje. Nici ambitionarea din partea Ameliei, nici actiunile de "ciuda" din partea lui Santa's Little Helper. Insa mi s-au parut foarte elocvente ca punct de pornire pentru niste intrebari pe care mi le ridicasem de mult.

Continuarea logica ar fi fost "ok, daca nu iti place sa le faci , de ce le faci?" Probabil ca actiunam in baza principiului astuia ca sa nu ne afectam in vreun fel orgoliul si ambitiile. Dar pe de alta parte, incalcam un alt principiu. Cel de a nu face lucruri "de ciuda". Care dintre cele doua principii e mai usor de incalcat? Sau, altfel spus, e neaparat nevoie, cand iei o decizie, cand actionezi intr-un anumit fel, sa alegi pe care dintre principii sa iti calci?

Asta ar insemna ca, pentru minimizarea pierderilor, sa ne construim doua sisteme principiale, pe care sa le aplicam alternativ, functie de situatie. Evident ca e imperativ ca aceste doua sisteme sa se contrazica pe de-a-ntregul. Si atunci nu ne-am mai putea acuza de nestatornicie principiala. Numai ca si asta ar contraveni principiului major de a fi sincer MACAR cu tine insuti.

E clar, de la A la Z, nu inteleg fiinta umana. Merge de la A pana la G, merge de la H la Q, merge de la R la Z. Insa sincopele nu le pot umple nicicum.

Erata: No character was harmed while conceiving the rows above :X