Despre dragoste si alte nenorociri

Ieri a fost o zi proasta. Foarte proasta. Nici astazi nu e mai stralucita, insa azi am programare la "Nenea Bzzz - Bzzz" sa ma scape de dureri.

Am ajuns in fata blocului, cu gandurile amortite de durere. Acolo, un domn de o varsta respectabila, urla dupa colt (si ma veti scuza pentru limbaj): "Treci aici in pizda ma-tii, misca-te, futu-ti gura ta, vino AICI ACUUUUM!". Alecu gandeste cu voce tare: "Asta e un bunic?" Desigur ca nu ma pot abtine sa nu imi ridic acelasi semn de intrebare, ma cobor din masina cu gandul sa il pun la respect daca CHIAR urla in acel hal dupa nepotel sau nepotica. Trantesc portiera, imi pregatesc in gand discursul si pornesc hotarata spre el. Cotesc dupa colt si ma blochez. La 20m distanta, intr-o oarecare raza de siguranta, o doamna. O doamna bine imbracata, pantofi curati, taior deux-pieces cu pantalon, camasa alba curata si cu gulerul bine calcat, cu o poseta pe umar, cu mainile incrucisate si cu o privire care trada teama, desi atitudinea pe care doamna incerca sa o afiseze era una de sfidare. Aha, am descoperit deci tinta futaiurilor in gura. Perfect.

Discursul pregatit brusc nu se mai potriveste, toate acele "batran tampit si fara inima", "dar nepotul cu ce e de vina ca tu esti alcoolic?", parca s-au evaporat din capul meu. Am tacut si am mers inainte.

Cu fiecare pas pe care il faceam mi se derula un film trist in cap. Un film in care doamna respectiva indura betiile unui nenorocit de ani de zile, in tacere, un film in care niciodata personajul masculin nu va spune "Here's lookin' at you, kid", ci va da peste cap o stampla de vodka doaaar de dragul arsurii de pe esofag, un film in care serile nu inseamna o lumanare aprinsa pe masa, o cina gatita acasa si un vin bun, ci mai degraba o lada de bere, un meci de fotbal, eructatii si flatulatii cu 1000rpm, si o perna uda de lacrimi, mototolita in pumni, o mie de intrebari fara raspuns, un film prost si trist, un film ipocrit in care amandoi pretind ca totul este bine si ca viata lor este normala, atat de ipocrit incat ea probabil ca inventeaza scuze pentru sotul ei deja din reflex, in fiecare dimineata, chiar daca nu e nevoie. Stie ca o sa fie nevoie cat de curand. Un film atat de ipocrit incat el isi injura sotia la betie dupa care cand se trezeste isi cere iertare si ii cumpara un buchet de flori invelit in staniol ieftin.

Inchizand usa blocului in urma mea, m-am intrebat de ce nu am intervenit. M-am intrebat de ce nu am chemat Politia sa il ia de acolo, de ce nu am trimis-o pe femeie acasa. Am inteles de ce: pentru ca filmul ala, prost, trist, ipocrit, cum o fi el, e filmul lor. E filmul pe care ei si l-au ales, e singurul film in care stiu sa joace, e filmul vietilor lor, e filmul lor de dragoste si de... alte nenorociri.

I'm a Bomb Creator...

... I'm fighting and I don't know why

Traiesc cu convingerea ca oamenii isi creeaza singuri tristetile, mahnirile, nemultumirile. Si de fiecare data dau vina pe altcineva. Nimeni nu pare sa fie dispus sa isi asume propriile esecuri, hell, majoritatea nu isi asuma nici macar raspunderea propriilor cuvinte, daramite esecurile :))

Nu fac nici eu exceptie de multe ori. Desi m-am educat sa fiu cat se poate de rationala, am momente cand devin si eu propriul meu sabotor. Si nimeni nu stie sa ma saboteze mai bine decat mine. Merit un premiu pentru cat de bine ma sabotez si cat de adanc pot sa cad in galeata cu amaraciune. Si de fiecare data ma enervez pe mine. Asa ca sunt double mohorata: pe de-o parte pentru ca mi se pare ca traiesc tragediile unei lumi intregi adunate in mine, si pe de alta parte pentru ca imi dau seama ca e o stare self-inflicted.

Ma lupt cu tot felul de monstri din mine, tac si mocnesc, ma zvarcolesc si ma rasucesc cu capul in perna si mi-este absolut clar ca nu exista nici o modalitate sa ies din acea stare. Si nu, nu poate sa ma scoata nimeni altcineva decat my little own self. Creez dinamite si bombe cu ceas pe care mi le arunc singura in brate, incerc sa le arunc si pe urma realizez ca au toate forma de boomerang, le prind, le arunc iarasi, tot mai hasty, doar-doar vor exploda in aer.

Nu stiu daca trebuie sa ma bucur ca sunt constienta de lucrurile astea sau sa ma intristez ca inca nu sunt indeajuns de stapana pe mine, astfel incat sa imi dresez toate gandurile negre away?

PS: Note to self: acest post a fost scris la modul general, sunt prea moale astazi ca sa pot sa fiu amarata. Amaraciunea are nevoie de energie. Si eu nu am. Acest PS este scris pe de-a-ntregul pentru mine, in caz ca peste 3 luni voi reciti postul si ma voi intreba ce naibii aveam? :))

Friday, Bloody Friday

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D