Fantasia

Nu vreau sa ma iau la tranta cu limitele mele. Ultima oara cand ne-am incercat puterile, m-au cam trantit limitele. La propriu. De gresie. Yes, it did leave a mark.

All in all, sunt cam obosita. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi vreo saptamana in care sa nu fac altceva decat... wait, o saptamana in care sa nu fac, punct. O saptamana in care sa dorm cat am chef, sa ma plimb, sa stau pe fotolii de cafenele cu dim light, sa ma incalzesc cu winter tea, sa mi se umple narile cu miros de scortisoara si coji de portocale, sa imi admir pantofii strivind sub varful de lac o ultima ramasita a verii. Dar toate acestea nu se vor intampla. Cel putin nu acum. Mai vorbim peste 2 saptamani despre asta, si daca INCA voi avea un singur adjectiv in cap, care sa descrie ritmul meu, si anume HECTIC, cel mai probabil iar ma voi lua la tranta cu limitele.

Pana atunci insa, imi permit luxul ca macar in seara asta sa raman in Fantasia. Sit back and enjoy the ride.

This Ain't Goodbye, It's Au Revoir!

A murit Richard Wright. A murit Stefan Iordache. A murit Ilarion Ciobanu. A murit Bernie Mac. Andrea Pinifarina. Ruslana Korshunova. Heath Ledger. Yves Saint Laurent. Sydney Pollack. Colea Rautu. Monica Lovinescu. George Pruteanu. Sir Arthur C. Clarke. Luciano Pavarotti.

Au plecat dintre noi. Sunt oameni care au lasat ceva in urma lor. Sunt oameni carora merita sa le spui macar in gand "Odihneste-te in pace!".

Dar noi, ca in reclama, betmen, betmen. Ce facem? Transmitem priveghiuri si inmormantari in direct, ne doare fix la doi metri in fata ca omul cere expres sa nu se stie de ce boala sufera, lasam enshpe mii de commenturi cu "RIP" pe site-uri care plang de ti se rupe tie sufletul de cat de rau ii doare pe bietii jurnalisti, ne punem statusuri la messenger cu "RIP ...cine o fi".

Saptamana asta va fi una a desteptilor, presimt. Saptamana asta voi da numai de iubitori de teatru si film, care probabil ca nu l-au vazut vreodata pe Iordache jucand LIVE, si iubitori de Pink Floyd, care se vor da rotunzi cu maaarea dragoste pe care o poarta acestei formatii. Si vor lasa commenturi cu versuri ale lor (de preferat din The Great Gig in the Sky, ca NBC asta au folosit-o ca titlu pe stirea despre disparitia lui Wright si e coooool).

Uof. Pacat, maaare pacat. Ca sa citez un banner pe care l-am vazut mai devreme "Un PET dispare in 800 de ani. Cretinii niciodata. Desi sunt biodegradabili".

Oamenii mici

Am mai povestit eu mai demult de oamenii astia. Energofagii. Oamenii mici, care se hranesc cu energia ta si care se micesc pe zi ce trece, desi in proprii lor ochi cresc intr-o zi cat altii in zece.

Oamenii mici sunt acei oameni carora pur si simplu le place sa te faca sa te simti de rahat, si daca reusesc sa mai atinga si pe altii in acest quest, nici o problema, e just more energy for them to feed on.

Insa, dupa cum bine spunea Capreta, what goes around comes around. Si desi stiu ca nu e bine, si nu e frumos ca spun si ca gandesc asta, atunci cand roata se va intoarce, eu voi fi acolo si voi rade.

Si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, tin pe aceasta cale sa imi cer scuze de la Ancu, the most innocent collateral intr-o disputa stupida, din care nimeni altcineva decat rautatea genetica nu a avut de castigat. Ancule, if you are ever going to read this, although I doubt it, vreau sa stii ca mi-esti draga si ca nu ai meritat sa ti se intample nimic din ceea ce s-a intamplat. Nu a fost vina ta, nu ai fost tu cauza, si cu atat mai mult, nu ar fi trebuit sa auzi nimic din toata povestea asta. Imi pare rau, really, truly, honestly. :(

Acestea fiind spuse, am incheiat inca un capitol din viata mea. Cel care se numea "TEAM - Together Everyone Achieves More". Mda, team my ass... Ptiu!

O mana de om

Da, in fond si la urma urmei, asta e ceea ce va ramane: o mana de om. O mana din tot ceea ce femeia aceasta extraordinara a fost vreodata.

"Sa te fereasca Dumnezeu de tot ce e rau pe lume si sa aiba grija de tine. Sa nu fi rea, sa fii buna, si chiar daca altii te dusmanesc, tu sa nu ii dusmanesti pe ei." Mda, stiu ca ar putea suna ca niste versuri de manea sau de poezie patriotica. Insa pentru mine sunt doar cuvintele cele mai de pret acum. Si imi doresc si ma rog cu toata fiinta mea sa nu fie acestea ultimele cuvinte, ultimul sfat pe care il primesc de la EA.

Sunt zile in care ma intreb daca stiu sa ma rog, daca e bine ceea ce spun, daca stiu sa cer si sa multumesc. Habar nu am. Stiu doar ca tot ceea ce imi doresc e ca EA sa fie din nou ceea ce a fost. Desi stiu ca nimeni, oricate puteri ar avea, nu mi-o poate da inapoi. Insa nu imi pierd speranta. Nici macar nu stiu la ce sper. La o minune? Mi-a trecut. Accesul la informatie nu prea imi mai permite sa cred in minuni. La o eliberare? Poate. Poate pentru EA, poate pentru mama, poate pentru mine.

Atat de multe ganduri mi se invalmasesc in minte, si as vrea sa le ordonez, as vrea sa gasesc o noima si un sens pentru toate franturile astea care mi s-au incurcat printre axoni, as vrea sa imi pot lipi capat peste capat pana voi forma o franghie destul de lunga si de groasa, cu care sa ridic pe toata lumea din nenorocita asta de prapastie. Dar, dupa cum spuneam, accesul la prea multa informatie mi-a taiat si cheful de a mai impleti franghii in vis.

Ideile astea nu au un inceput si in mod sigur nu au nici sfarsit. Poate ca intr-o zi voi gasi curajul si energia necesara sa imi asez aici toate gandurile. Pe de alta parte insa, cine va fi aici sa le primeasca? Cine le va intelege si le va lua acasa, intr-o cutiuta de lemn cu miros de santal, cine le va privi cu ochi blanzi si cine le va mangaia cand se vor sufoca de dor? Probabil ca nimeni. Probabil ca tot in cutiuta mea de lemn vor ramane pana cand suflul meu va deveni el insusi o amintire...

Jules Wants to Play

"Memoria este fictiune. Alegem ce e mai stralucitor si ce e mai intunecat, ignorand ceea ce ne face sa ne rusinam, si astfel tesem covorul amplu al vietii noastre."

Mi s-a spus sa nu postez cand sunt nervoasa. Ceea ce am si facut. Nu am postat ieri. Astazi in schimb ma simt mult mai detasata, and just because Jules Wants to Play, mi-am adunat gandurile, si le-am sintetizat in primele doua si ultimele doua randuri ale acestui post.

Daca cineva reuseste sa inteleaga ceva de aici, e amazing, pentru ca postul acesta e ATAT de non-sens, incat ma uimeste si pe mine :))

older and reedited

"Traiesc printre nuante difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivita pentru a-mi povesti viata seamana mai curand cu accea a unui portret in sepia..."