Come on you raver, you seer of visions

De ce nu am ascultat eu Floyd de asa de multa vreme? Mi-era dor sa ma rascoleasca prin toate venele, sa ma doara capul si sa ametesc, sa imi vina sa rad si sa plang in acelasi timp.

Cred ca aveam vreo 10 ani cand am auzit prima oara Shine on You Crazy Diamond. Ii placea mult de tot tatalui meu, si mai tarziu am aflat ca si maica-mea era inenbunita dupa piesa asta. Au mai trebuit sa treaca aproape vreo 10 ani ca sa pricep si eu de ce.

Nu am mai postat de mult playlisturi. Nu stiu de ce. Ei, asta mi-e playlistul pentru azi. DOAR melodia asta. Probabil printre foarte putinele ale lui Pink Floyd care pot fi ascultate separat de restul albumului.

Ah, si mai am o recomandare. Daca cumva va ajunge shuffle-ul pe Floyd, va sugerez sa dati next, pentru ca daca prindeti un On the Run de exemplu, nu o sa intelegeti nimic, si o sa va muscati venele.

Enjoy!

How?

Cand stii ca ai ftt-o, how do you say you are sorry?

2007 RoudUp

Am mari lapsusuri in ceea ce priveste anul care a trecut. Poate pentru ca a zburat incredibil de repede.

Noroc cu Cata sa imi mai amintesca de unele zile insorite :D

Din cufar

Cand eram mai mica, imi doream foarte multe lucruri in ceea ce privea viitorul meu. Mi-am dorit mult de tot sa invat sa vorbesc frumos, mi-am dorit sa scriu poezii, mi-am dorit sa pictez, mi-am dorit sa cant, sa dansez, sa vorbesc multe limbi straine si sa ajung sa folosesc asta in tarile aferente, mi-am dorit sa fiu in centrul atentiei mereu, si, daca s-ar fi putut, la scara larga.

Evident ca nu mi-a iesit tot din ce mi-am dorit. Doamnei Vancu ii voi multumi mereu pentru ca m-a invatat ce inseamna limba romana, pentru ca mi-a pus carti in mana, si pentru ca m-a incurajat mereu sa citesc. Bine, pentru citit am de multumit si familiei, pentru ca de mica mi-au cumparat tone de carti.

Am scris si poezii. Mi-e si teama sa le mai citesc acum, le-am lasat acasa, mamei mele, desi cred ca si ea ar rade cu lacrimi daca le-ar reciti acum. Eh, dezamagiri de adolescenta, impinse la cote maxime. Suferinte, ce mai! :)) Cu pictatul am lasat-o mai moale, ca deh, la mine oamenii erau o chestie ovala pe post de cap, un bat mai lung care reprezenta trunchiul, si inca patru bete mai scurte, care cica erau membrele. Inutil sa mai spun ca eram mereu pe muchia corigentei la desen in scoala... De cantat am cantat in cor, in generala, si pe urma, cat m-au tinut plamanii, sub dus, sau in masina cu fetele, plecand de la bac :)) Fals, evident. Cu cantatul inca mai insist, desi zaresc priviri vadit speriate de trilurile mele. Afoni, desigur :))

De dansat, inca mai dansez. Prin casa. Ca prin cluburi nu mai ajung, dorm dusa pe cand se deschide un club... Asta este, intre timp cica m-am facut fata de cariera (asa se spune cand iti iei un job ca sa iti platesti facturile), si dorm dusa la orele la care studentii abia ce incep sa chefuiasca.

Mi-am mai scos din gaura cu limbile straine si cu tarile, am avut maaaarele noroc sa gasesc un companion la fel de ahtiat dupa nou ca si mine :D

Unde vroiam sa ajung de fapt? Ma gandeam ca e ciudat cat de multe dorinte aduni intr-un cufar, si cat de putine din ele se materializeaza vreodata. E din cauza ca nu putem sa ni le indeplinim, sau pur si simplu din cauza ca nu mai prezinta nici un interes pentru noi? Crestem mari si incepem sa rationam si atunci cand ne dorim ceva?

Anul trecut, in decembrie, o alta mare dorinta a mea era sa ajunga in acel cufar. Azi insa, m-am razgandit. Poate merita sa ii mai dau o sansa. Poate nu e totul pierdut. Si, drept urmare, scot la mezat unul din puisorii acelei dorinte ale mele. Nu e o capodopera, insa uitandu-ma azi la fotografie, mi s-a parut ca respira un pic altfel fata de ultima oara cand am vazut-o. Maybe it's just me, dar inca nu sunt gata sa imi pun aparatul de fotografiat in cufar.

PS: Da, imi doream sa fiu in centrul atentiei. Si as minti daca as spune ca nu e asa. De fapt, a fost asa dintotdeauna. Totul e sa stii in centrul atentiei cui vrei sa fii. Aia cu "la scara larga" e pure crap. Ma indoiesc sincer ca Tarantino m-ar distribui intr-unul din filmele lui fucked up, asa ca mi-am rearanjat prioritatile. :D

De Anul Nou

Desigur ca am vrea sa credem ca anul asta o sa fie mai bun decat cel care a trecut. Pai daca s-ar si respecta acest rationament, asta ar insemna ca toti o ducem exponential mai bine de la un an la altul. Ceea ce nu e neaparat adevarat.

Desigur ca ne punem cate o dorinta de Anul Nou, si o facem atat de generala, incat orice se poate mula ca sa corespunda acelei dorinte. Mi-am dorit anul trecut ca in 2007 sa fiu linistita. Da, desigur ca am avut momente de liniste, si as fi putut sa imi spun ca mi s-a indeplinit dorinta, insa e cam redundant sa spui ca ti s-a indeplinit dorinta raportand doar la momente singulare. Acum, daca ma gandesc in urma, 2007 nu a fost deloc un an linistit pentru mine, ba as putea spune chiar dimpotriva: e ceva vreme de cand nu am mai avut un an asa de agitat si de plin de evenimente.

Nu mi-am pus nici o dorinta de Revelion. Vreau sa ma surprinda 2008. Desigur ca pana spre sfarsitul anului voi uita ca nu mi-am dorit nimic, o sa imi inventez pe loc o dorinta desprinsa din intamplari reale, si imi voi spune, mandra de mine .

Bunch of crap, daca ma intrebati. Revelioanele nu sunt facute ca sa ne punem dorinte, nici ca sa fim alaturi de cei dragi, nici ca sa ne spunem cuvinte frumoase, nici ca sa avem vreo revelatie. Revelioanele sunt facute sa mananci, sa bei si sa te aduni cu amici pe care nu i-ai amesteca nici intr-o mie de ani intr-o seara normala. Pentru ca stii ca nu se potrivesc si ca nu au ce sa caute impreuna. Revelioanele sunt ca sa iti aminteasca de cat de singur esti de fapt, Revelioanele sunt ca sa iti amintesti de tot sau de toti pe care i-ai pierdut, Revelioanele sunt de fapt o noapte ca oricare alta. Only lonelier.

Mama mea a fost singura acasa de Revelion in acest an. Si cred ca o invidiez. Cred ca mi-ar fi placut sa stau cu ea si cu Boo, sa inchinam un pahar de sampanie la 00:00, si sa ne uitam la un film nice, cu luminitele rosii si aurii de pe brad in fundal.

Mda, all in all, cred ca incep sa intru in criza pre-30, MULT prea devreme, si nimeni si nimic nu ma mai multumeste. E 2 Ianuarie si deja m-am plicticit de anul asta. Deja am chef de vara, de soare, de apa, de iesit, de plecat prin tot felul de locuri. Deja m-am plictisit de lucru, desi nici nu am inceput inca. See, exact ce ziceam, nu ma mai multumeste nimic.

M-am gandit mai devreme ca as putea sa scriu o carte. Cu conditia sa imi pot organiza ideile si gandurile. Sa vedem daca asta m-ar multumi...

Out, for the night.