Din cufar

Cand eram mai mica, imi doream foarte multe lucruri in ceea ce privea viitorul meu. Mi-am dorit mult de tot sa invat sa vorbesc frumos, mi-am dorit sa scriu poezii, mi-am dorit sa pictez, mi-am dorit sa cant, sa dansez, sa vorbesc multe limbi straine si sa ajung sa folosesc asta in tarile aferente, mi-am dorit sa fiu in centrul atentiei mereu, si, daca s-ar fi putut, la scara larga.

Evident ca nu mi-a iesit tot din ce mi-am dorit. Doamnei Vancu ii voi multumi mereu pentru ca m-a invatat ce inseamna limba romana, pentru ca mi-a pus carti in mana, si pentru ca m-a incurajat mereu sa citesc. Bine, pentru citit am de multumit si familiei, pentru ca de mica mi-au cumparat tone de carti.

Am scris si poezii. Mi-e si teama sa le mai citesc acum, le-am lasat acasa, mamei mele, desi cred ca si ea ar rade cu lacrimi daca le-ar reciti acum. Eh, dezamagiri de adolescenta, impinse la cote maxime. Suferinte, ce mai! :)) Cu pictatul am lasat-o mai moale, ca deh, la mine oamenii erau o chestie ovala pe post de cap, un bat mai lung care reprezenta trunchiul, si inca patru bete mai scurte, care cica erau membrele. Inutil sa mai spun ca eram mereu pe muchia corigentei la desen in scoala... De cantat am cantat in cor, in generala, si pe urma, cat m-au tinut plamanii, sub dus, sau in masina cu fetele, plecand de la bac :)) Fals, evident. Cu cantatul inca mai insist, desi zaresc priviri vadit speriate de trilurile mele. Afoni, desigur :))

De dansat, inca mai dansez. Prin casa. Ca prin cluburi nu mai ajung, dorm dusa pe cand se deschide un club... Asta este, intre timp cica m-am facut fata de cariera (asa se spune cand iti iei un job ca sa iti platesti facturile), si dorm dusa la orele la care studentii abia ce incep sa chefuiasca.

Mi-am mai scos din gaura cu limbile straine si cu tarile, am avut maaaarele noroc sa gasesc un companion la fel de ahtiat dupa nou ca si mine :D

Unde vroiam sa ajung de fapt? Ma gandeam ca e ciudat cat de multe dorinte aduni intr-un cufar, si cat de putine din ele se materializeaza vreodata. E din cauza ca nu putem sa ni le indeplinim, sau pur si simplu din cauza ca nu mai prezinta nici un interes pentru noi? Crestem mari si incepem sa rationam si atunci cand ne dorim ceva?

Anul trecut, in decembrie, o alta mare dorinta a mea era sa ajunga in acel cufar. Azi insa, m-am razgandit. Poate merita sa ii mai dau o sansa. Poate nu e totul pierdut. Si, drept urmare, scot la mezat unul din puisorii acelei dorinte ale mele. Nu e o capodopera, insa uitandu-ma azi la fotografie, mi s-a parut ca respira un pic altfel fata de ultima oara cand am vazut-o. Maybe it's just me, dar inca nu sunt gata sa imi pun aparatul de fotografiat in cufar.

PS: Da, imi doream sa fiu in centrul atentiei. Si as minti daca as spune ca nu e asa. De fapt, a fost asa dintotdeauna. Totul e sa stii in centrul atentiei cui vrei sa fii. Aia cu "la scara larga" e pure crap. Ma indoiesc sincer ca Tarantino m-ar distribui intr-unul din filmele lui fucked up, asa ca mi-am rearanjat prioritatile. :D