Si mai e ceva...

Mama, tu stii ca iarna tu esti marea mea?

Purple Bastard

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Cand tu taci

Am dormit ingrozitor de prost asta-noapte. Am visat numai tampenii. M-am trezit, m-am aruncat sub dus, incercand sa spal urmele viselor. Nu mi-a iesit. Am luat o bucatica de ciocolata. Speram sa imi indulceasca un pic gustul de metal. Nu mi-a iesit nici aia. Mi-am cautat telefonul ca sa trimit un sms simplu: "Esti ok?" si nici aia nu mi-a iesit.

Si am inteles brusc ceva: tacerea nu se spala, nu se indulceste, si nu se scrie. Tacerea se tace pana nu mai doare.

La rêveuse et le rêveur

Mi-am schimbat numele blogului. Am tot stat si m-am gandit zilele astea de ce se numeste blogul meu "Pushed". Pentru ca nimeni nu ma poate impinge sa fac ceva. Nimeni in afara de mine. Insa eu stiu ca trebuie sa fac asta.

Asa ca m-am hotarat sa imi schimb numele blogului. Am devenit Amelia, La rêveuse. Pentru ca asta imi place mie cel mai mult sa fac. Sa visez cu ochii deschisi, sa fac si sa desfac vise, sa ma joc cu visele mele si ale altora, si mai ales, sa stiu ca viata mea e as dreamy as I want it to be.

Sure enough, seasons change

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!