Thursday, September 23, 2010

Luni

Lunea nu prea functionez la capacitate normala. Cred ca am unele sechele din vremea scolii, cand detestam lunea la maxim! Asa incat cand m-a sunat Jules sa ne vedem pe la 5, am acceptat, desi corpul meu era la un pas de a intra in hibernare. Insa cumva, simteam nevoia sa ma vad cu ea. Stiam ca urmeaza sa plec la Cluj pentru operatie, si parca aveam nevoie de fete prietenoase inainte de pasul asta.

In cel mai non-caracteristic outfit pentru mine, baggy pants si adidasi, am iesit pe usa incruntata. Nu mi-a placut deloc de mine pana la coltul strazii. Calcam apasat si greoi, cu privirea in pamant, cu o mie de ganduri care stateau sa imi picure de pe frunte. Am strabatut strada bunicii mele, strada unde am copilarit, fara sa mai numar pasii pana la colt, asa cum faceam cand eram copil. M-am asezat tafnoasa la trecerea de pietoni si m-am uitat in dreapta. Nici urma de vreo masina. Tot ce am vazut in schimb, a fost minunea mea de strada, umbrita de castani de-o parte si de alta a soselei, strada mea ca un tunel verde, galben, rosu, strada anilor mei de jurnale cu lacat si cheita.

Parca mi s-a ridicat un val de pe ochi. Mi-am scos castile din geanta, am pornit muzica si am plecat mai departe, cu Edith invaluindu-mi simturile. Am ridicat privirea de pe trotuar si mare mi-a fost mirarea sa vad ca afara era soare caldut, moale. Pasii parca deja se succedau mai usor, iar gandurile negre incepeau sa mi se risipeasca, padam-padam.

Am vazut din nou povesti in jurul meu, povestile oamenilor mult prea impovarati de ei insisi, povestile copiilor cu ghiozdane mai mari decat ei si cu tenisi prafuiti, povestea femeii de afaceri cu tocuri cui si ochi tristi, povestea barbatului care foaaarte probabil tocmai pleca de la amanta, dupa cat de atent se uita in dreapta si in stanga la iesirea din bloc. Povesti de care mi-a fost dor in tot timpul asta, si nici macar nu mi-am dat seama. Povesti pe care nu le voi mai neglija de aici inainte.

Am sa imi fac un target. Cel putin o zi pe saptamana am sa ies din casa, cu castile in urechi, si am sa merg fara tinta, sa imi umplu tolba cu povesti. Am sa fiu usoara ca un fulg (ma rog, asa, sufleteste vorbind, ca fizic, mai e ceva vreme pana acolo :P) Am sa imi scutur fruntea de orice ganduri care mi-ar impovara-o si am sa le zambesc trecatorilor. Chiar daca vor spune ca sunt putin dusa cu capul. Nu conteaza. Conteaza doar sa ne hranim sufletele cu ce ne face fericiti, nu?

No comments:

Daca ai ajuns sa citesti asta, esti PREA curios!!!

Copyright 2006-2007 Alina Vasilescu - http://ame-lia.blogspot.com/ - alina.vasilescu@gmail.com. Toate textele si imaginile aflate pe acest site sunt proprietatea autorului si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.