Ochii care nu se vad, se uita

Exceptie fac ochii negri. Ochii negri nu prea se uita.

De doua zile imi citesc jurnalele din generala si liceu. E extraordinar de amuzant, si in acelasi timp, e extraordinar de trist. E amuzant pentru ca realizez ca exista cateva cuvinte care m-ar putea carateriza pentru ceea ce eram atunci, si toate descriu stari patologice, si trist pentru ca imi dau seama ca aproape nu o cunosc pe fata aia.

Dar nu despre asta era vorba. Era vorba de ochii negri. Mama, mama, rau m-au mai chinuit pe mine ochii negri. Primul jurnal care mi-a picat in mana a fost cel inceput in clasa a sasea. Jurnal cu lacat si cheita, bine ca intre timp am renuntat la masura asta de siguranta, altfel ar fi trebuit sa ma apuc de lock-picking. Ce trairi, ce emotii, ce sa va povestesc? M-am topit patru ani de zile de dragul lui M., niciodata nu stiam daca ma baga in seama, de ce ma baga in seama, daca ii place si lui de mine, azi imi placea, maine il uram, un rollercoaster demn de Disneyland, I tell you :))

Cativa ani mai tarziu, o alta agenda. Una fara lacat de data asta. Credeam ca descoperisem eu un loc mai sigur pentru depozitat jurnalul. Pana la primele pagini scrise de mama mea :)) Dar asta e o paranteza. Ei, daca in generala ma chinuiam eu rau de tot sa intru in contact cu persoana mea, in liceu m-am descoperit. O femeie nebuna. Patologic. Serios. O femeie care in prima faza nu vedea altceva decat P., doar ca P. nu indeplinea conditia obligatorie pentru zbucium sufletesc: ochii. Avea ochi caprui. Asa ca nu e de mirare ca 20 de pagini mai tarziu gasim astfel de afirmatii: P. ma enerveaza. Dupa care, oh, dear Lord! Il descoperim pe R., cu cei mai negri ochi care exista pe planeta, frumos de pica, inabordabil, ce mai? Reteta succesului. Sau nu. Paginile care ii sunt dedicate, si sunt muuuulte, credeti-ma, se intind pe un an de zile bun, sunt pline de nedumeriri si de dileme si de dorinte ascunse si de dureri si intrebari fara raspuns. I-am scris chiar si o scrisoare, pe care printr-un miracol nu i-am dat-o. I-am citit lui Jules din ea. Mi-a zis sa ma bat pe umar ca nu i-am dat-o, which I did.

Stiti ce mi-ar place mult de tot? Mi-ar placea sa citesc jurnalele altora, in care scrie despre mine. Ma intreb, daca eu acum ma percep ca fi fost o femeie nebuna, oare cum ma percepeau cei cu care intram in contact? :))

PS: Negri, negri si pana la urma am ajuns la albastri :D