De brat cu strainii

Eram pe punctul de a spune ca nu stiu exact de la ce a pornit asta. Ei, stiu exact de la ce a pornit. Insa, contrar unor posibile asteptari, tema in discutie nu este "cat de mult se schimba oamenii intr-o relatie amoroasa", ci "cat de mult se schimba oamenii."

Mi-a luat ceva vreme sa recunosc ca pana si eu ma schimb, functie de om, conjunctura, circumstante. Dar de la a te adapta pana la a suferi transformari radicale, mi se pare o cale teribil de lunga si absolut inutil de parcurs. Oamenii ar trebui sa te iubeasca pentru tine, nu pentru ce ai putea fi tu, dupa ce isi pun ei amprenta asupra ta. Culmea e ca toti iti spun cu o nonsalanta dezarmanta cat de mult te apreciaza pentru ceea ce esti, dar... DAR.... Inevitabil apare un "dar". Dupa mine, ar trebui sa se declare o zi de sarbatoare mondiala pentru "DAR". "Dar" nimic. Sunt fix asa cum am fost ieri, as aprecia daca si tu, si ea, si ei ati fi maine exact asa cum sunteti azi, nu va cer nici un fel de eforturi, eu pe cuvant cava iubesc pe toti in forma actuala. Mie imi plac mult defectele si slabiciunile voastre. Si va mai spun un secret: astea va fac umani.

M-a surprins azi sa aud un foarte taios "Tie nu iti mai pasa de mine". Eu ii spun santaj emotional gratuit. Pentru ca imi vine greu sa cred ca mai exista unii care sa plece urechea la asa ceva. Ei bine, acel "Tie nu iti mai pasa de mine", m-a facut sa realizez ca tocmai oamenii pe care ii iubesti cel mai mult pe lumea asta, se vor schimba cel mai mult. Se vor face apa si pamant, si aer si foc, vor mistui tot in cale si vor sadi flori inaintea ta. Si asta fara sa le-o ceri. Te vor ridica si te vor cobori dupa bunul lor plac. Vor fi dimineata insorita si frigul crud al noptii, iti vor da aripi si poate ti le vor lipi cu ceara.

Si uite-asa, dupa zile, saptamani, luni,... ani (?!), te trezesti in miezul unei nopti si realizezi ca mergi de brat cu un strain, pe o cale pe care nu o mai cunosti, cu niste dorinte si sperante care nu stiai ca sunt ale tale, si cu un rucsac in spate in care iti pastrezi in tacere suspinele si lacrimile pentru tot ceea ce ai visat vreodata pentru tine. Nu mai stii cine esti, stii doar ca toti s-au transformat in tine si pentru tine si te simti ca o mica hoata de suflete, pe care nu ai vrut niciodata sa le furi, dar te-ai trezit cu ele in maini.

O sa am mereu grija de ele, promit. O sa le tin la cald, o sa le spun povesti si o sa le crosetez botosei si bavetici. Si cand vor vrea sa plece de la mine, am sa le las. Si pe cei care le vor lua inapoi am sa ii iubesc la fel de mult. Sau mai mult. Mai vad eu.