Ziua cand nu voi mai spune "Uite, mama!" va fi cea mai saraca si cea mai nenorocita zi a vietii mele.
Ma intreb, oare mamele stiu ca ele ne dau amintiri pentru toata viata? Oare ele stiu ca noi incepem de la ele si ne incheiem tot cu ele? Stie mama mea oare ca numarul ei de telefon e contactul meu in cazuri de urgenta? I-am spus eu oare mamei mele vreodata ca nu exista nimeni pe lumea asta care sa stie sa imi descreteasca fruntea si sa imi stearga lacrimile prin telefon? A inteles ea oare ca mama e mama, cu lucrurile sfinte nu te joci?
Mama mea buna, sunt atat de multe lucruri pe care nu ti le-am spus. Si nici nu ti le voi spune vreodata, pentru ca inca nu s-au inventat cuvintele potrivite care sa rosteasca tot ceea ce e in inima unui copil. Dar imi doresc asa de mult ca tu sa stii deja lucrurile acelea!
Mama mea buna, sunt atat de multe lucruri pe care nu ti le-am spus. Si nici nu ti le voi spune vreodata, pentru ca inca nu s-au inventat cuvintele potrivite care sa rosteasca tot ceea ce e in inima unui copil. Dar imi doresc asa de mult ca tu sa stii deja lucrurile acelea!
5 comments:
...asa cum mama stie sa ti descreteasca fruntea si sa iti stearga lacrimile prin telefon, ar intelege tot ce vrei sa-i spui,pentru ca "mama e mama,cu lucruri sfinte nu te joci"...
Eu te-am crescut copilă, mereu să fii iubită,
Pleci mâine-n viaţa dură şi plină de mistere ...
Să ştii să ierţi greşeala de-ai să te simţi rănită
Şi să-ţi continui drumul prin fapte efemere
Din suflet ţi-am dat viaţă să poţi pleca în lume,
Prin laptele de mamă iubiri ţi-am picurat
Şi la răscruci de drumuri când întrebări vei pune,
Voi fi mereu acolo, necondiţionat.
Privesc cum creşti copilă şi cum te fură viaţa...
Prin trandafiri te pierde, dar ai grijă la spini !
E visul roz şi dulce, dar îşi ascunde faţa,
Căci drumul ce te-aşteaptă e plin cu mărăcini
Pe vârfuri să-ţi duci paşii şi să te-nalţi spre stele
Purtând doar fericirea pe umerii tăi mici
Iar dorul când îţi vine, de-aici braţele mele
Te-or ajuta copilă, de jos să te ridici...
Vreau să îţi las în suflet o inimă şi-un soare,
Căci va veni şi vremea când eu mă voi fi dus...
Atunci vei fi străină, doar Dumnezeu cel mare
Te va avea în grijă, te va veghea de sus...
Şi dacă voi fi înger, voi coborî o clipă,
Să-ţi mângâi în somn părul, ca-n vremuri ce-au apus ...
Tot respectul.
citind randurile tale... am cazut rau pe ganduri (incerc acum sa ma ridic de pe ele)
stau si ma gandesc ca, nu i-am mai spus mamei ce simt pentru ea demult.... sau poate niciodata.
Tot asa cum mi se pare absolut "natural", "intrinsec" ca mama (si a mea) sa imi descreteasca fruntea, sa imi stearga lacrimile, sper sa si existe o conexiune "ancestrala" care sa faca inutila comunicarea verbala. (care limiteaza extrem de mult... ingradeste si minimizeaza ceaa ce simtzim)Sper ca asa cum mama "simte" cand sufar... cand sunt vesel... cand rad... cand plang... sper ca asa "simte" ceea ce inseamna ea.
Ce trist ar fi daca m-as insela....
Stii ce mi se pare mie aiurea rau, Cristi? Ca ne asternem gandurile astea pe hartie, pe un blog, le simtim, ne temem, avem nesigurante si incertitudini, tristeti si framantari. Dar nu suntem in stare s ale verbalizam. Iti dai seama cat de simplu ar fi totul daca le=am spune ce simtim?
mi s-a facut pielea de gaina cand am citit...si dupa poezia mamei tale mi s-au strans niste lacrimi in coltul ochilor... mare dreptate ai! :)
Post a Comment