Povesti de miercuri

Imi place sa ies singura in oras. Imi place sa ascult povestile oamenilor de la terase, imi place sa imi imaginez, doar privindu-i, cum traiesc ei si ce simt. Ieri a fost o zi prolifica. Am trei povesti noi. Nu sunt povesti vesele si fericite, dar sunt importante.

1. Povestea lui Luca
Luca are vreo 4 ani. Sta cu tatal lui la terasa unei cafeterii din centru. Pare un copil fericit. E preocupat de jocul cu sarpe de pe telefonul tatalui. Mult mai preocupat de sarpe decat de tatal lui care incearca sa primeasca o aprobare de la copil de a merge in weekend la munte. Cu Oana. Care Oana il iubeste mult pe Luca. Si care vrea sa mearga cu Luca si cu tatal lui la munte. Inteleg repede ca Oana nu e mama si ca probabil e una din zilele de vizita ale tatalui. "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun, in timp ce Luca decreteaza: "Da, vreau sa mergem la munte, dar ciocolata nu ii dau!". Mi-ar place sa il intalnesc pe Luca peste vreo 15 ani si sa il intreb despre weekendul la munte cu Oana. Si nu mi-as dori sa imi raspunda: "Mda, care din ele era Oana?"

2. Povestea blondei cu bucle si bluza inflorata.
Am trecut pe langa cabinetul unei doamne doctor ginecolog. La intrare, o fata frumoasa, blonda, buclata, cu o bluza inflorata care mi-a atras privirile. Fata plangea cu sughituri. M-am gandit ca ar putea fi vorba de o sarcina nedorita, tinand seama de locul unde plangea fata. Mama tragea cu sete dintr-o tigara care ii tremura in mana, si ii repeta tatalui: "Taci! Opreste-te! Inceteaza!". Cavalcada tatalui era insa mult prea dezlantuita ca sa se mai poata opri: "Cine dracu te-a facut asa curva ordinara?". "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun din nou, si imi doresc sa ma intalnesc cu fata blonda cu bucle si bluza inflorata peste 10 ani, sa o intreb care e cel mai mare regret al vietii ei si sa imi spuna "Nici unul. Ti-o prezint pe fiica mea. Are 10 ani."

3. Povestea dragostei. Din vremea holerei.
Pe pervazul vitrinei unei librarii dormea un barbat, cu mana pe vitrina. In dreptul mainii lui era expus un volum din "Dragoste in vremea holerei". Poate era o pura coincidenta, poate pur si simplu asa adormise, poate era atat de beat incat nici nu stia unde se afla. Ma intrebam unde ii e familia. Dupa care mi-am amintit ca 80% dintre familii sunt disfunctionale. Mi-ar fi placut sa il trezesc si sa il intreb de ce s-a oprit acolo. Si da, mi-ar fi placut sa imi spuna o poveste care sa inceapa cu "Astept de mai bine de jumatate de veac ocazia sa imi reinnoiesc juramantul de eterna fidelitate si dragoste vesnica."

Acestea sunt povestile mele de miercuri. Dupa cum spuneam, nu sunt vesele, insa recunosc ca m-au facut sa inteleg cat de mult am, cat de bine e sa fi intr-o minoritate de 20%, si cat de fericita sunt de fapt. Si probabil ca in acel moment am devenit ciudata orasului: singura femeie care zambea pe strada.