Imi place uneori sa spun ca traiesc in doua universuri paralele. Imi omor celula cu celula trupul in universul in care ma intalnesc zi de zi cu alte fete descompuse. Ce bine ca s-au inventat cosmeticele! Insa, in acelasi timp, imi renasc atomii in mica mea lume aflata dincolo de tangibil. Am avut-o dintotdeauna, insa nu am stiut niciodata sa mi-o definesc.
Azi insa mi-am gasit latitudinea si longitudinea. Si, asa cum toate lucrurile mari au o rezolvare simpla, mi-au fost de ajuns sa inteleg...
Am pamantul in care mi-am infipt radacinile cu greu. E acelasi pamant in care imi cresc iarba si pomii cu fructe, si imi sadesc zi de zi vise nespuse si indraznete. Am aerul care imi sufla usor in frunze si imi aduce povesti din departare. Uneori, cand imi deschid aripile, imi sufla puternic sub ele, si ma conduce oriunde as vrea sa ajung. Am focul care imi face corpul sa vibreze si sangele sa clocoteasca in vine. Am apa care mi se aseaza mica si limpede pe petale, imi spala lacrimile si imi creste comori nebanuite din ramuri uscate.
Da, suntem liberi sa alegem daca vrem sa traim inmormantandu-ne zi de zi cate putin din noi, sau cu certitudinea ca exista a Gaea numai a noastra.
Tu mi-esti Gaea. Nimeni nu va stii asta vreodata, pentru ca nu e nimeni aici, in afara de noi.
PS: Multumesc inca o data, Alex, pentru poza.
16 comments:
Imi place despre felul cum iti poti exprima lucrurile interioare. Te face feminina, umana, vie.
Sunt acrit de comunicarea biologica cu cei din jur...
Mi-ar placea foarte mult daca ai si semna postul. In alte ordine de idei, multumesc. :p
Ce face ca lucrurile banale pentru unii sa fie spuse in soapte sensibile pentru altii?
Cum se face ca poti spune cu sentiment, in multe nuante, si fara sa fii judecat - tocmai acele lucruri ...? pe care altii nu le asculta pentru ca nu le-au gandit vreodata...
E mult zgomot in jur - desprinzi cate un fir si ...dai inapoi. Isi striga nevoile, nebunia, prostia, pretentiile...
Nu. sunt convins ca exista oameni care au flori la ferestrele sufletului. E viata acolo, inauntru...
risc sa ajung offtopic. sau sa imprim o nota prea personala unor siple randuri voite a pleda pentru ceva e stiut ca nu are chip comun.
La cati e felul lor de a fi? Fara sa fie un exercitiu sau de pe urma unei rani... sa poti sa rostesti firesc lucruri pe care cam toti altii nu le au in fire...
Nu sunt un romantic. Dar cunosc valoarea...
uh. ai vrut nume... si stiu ca se apropie ziua cand vom zice "incantat de cunostinta"...
Sper ca iti dai seama ca ma intriga commentul tau la maxim. Daca intr-adevar gandesti ceea ce scrii, mi-ar placea sa ne spunem "Incantat de cunostinta".
Multumesc inca o data, ma maguleste sa ma vad "citita" de oameni care poate ca mai au o unda de umanitate in ei.
Te pricepi bine la intins firul discutiei...
Numim umanitatea ca pe un ingredient, sau insusire, si ne pricepem sa o cautam la semeni intocmai cum chinezii verificau portile trupului... dar, esista un adevar in aceasta privinta...
Umanitatea e o resursa - epuizabila si regenerabila (accept-o ca pe o eticheta sub care se intrevad sensibilitatea, creativitatea, comunicarea, perspicacitatea...)
Nu fac pionierat in directia asta, si mi-e difici sa vorbesc "at crossroads" cand inca nu s-a ivit un subiect de dezbatut - zic asta cu sentimentul penibilitatii ca ma frec moneda doar pe o parte... ramanand la aceasta neasteptata curtoazie epica.
Exista un moment din viata cand inavam sa traim cu noi insine. Insa se suprapune cu experimentul de a avea pe cineva alaturi... Ce e mai usor?
Sau e despre cum sa luam lucrurile cu rabdare ca sa nu se risipeasca pasiunea?
Intrevad raspunsuri... insa nimic nu se compara cu cele rostite de cineva cu atata sensibilitate introspectiva, asadar...
Desigur ca intrevezi raspunsuri. Ar fi multe de spus, insa nu e in nici un caz locul. Cauta-ma pe altundeva, nu cred ca o sa iti fie foarte greu sa dai de mine.
Imi impartaseam propriile dileme. Te implicam si pe tine in propria-mi... introspectie.
Curtam soptirea invalurita in jurul astui bob de nisip pus de tine. Am pus si eu unul, dar nu a stat in aceeasi lumina... nu te-a prins in ganduri la impartasit...
Sa migrez pe alte subiecte ale blog-ului tau?
Imi convine distanta. Parfumul tau se transmite prin soapte. E un parfum de femeie scaldata in spirit turnat de muze prin venele-ti proprii din cele interioare. Ale creatiei. Si nu unul de trup, ca cel dorit de al tau iubitul.
Ma semetesc in decentza caci nu pasesc in jurul a ce nu se cuvine.
Nu vreau sa fie o farsa. Iti cinstesc in vorbe al tau spirit, ca pe o harfa ce stie a raspunde... Raman la cuvinte nu fapte. Aici e "altundeva" deocamdata.
... si daca tu dai de mine degraba? Nu o sa strici aceasta mica vraja?
Nu cred ca se cade sa ma implic in introspectiile care respira prin alti pori decat ai mei. Ar fi mult prea vulgar din partea mea, si nu mi-as permite o asemenea marlanie.
Insa e oarecum linisitor sa imi regasesc rasuflarea in alte celule decat ale mele. Iti multumesc pentru ganduri, insa nu cred ca e nimic din candoarea muzelor in mine. Cred mai degraba ca mi-e simplu sa traiesc. Lucru pe care nu multi il mai pot face.
Ma gandesc tot mai serios sa te public pe blog. Un DA sau NU ar fi de ajuns.
Ma simt penibil si neputincios.
Penibil pentru ca am incercat sa provoc sentibilitatea din tine, dar nu am obtinut acea noua lirica, iar vorbele mele acum par gratuite, intocmai ca un compliment aruncat in neant.
Neputincios, pentru ca nu am reusit sa transmit detasarea necesara. Am recitit posturile anterioare. Nu mai stiu ce sa indrept. Le vad ca pe niste resturi, din care poate cineva ar scormoni dupa 2-3 vorbe mai matasoase...
Fa ce vrei cu acele randuri. Sunt stanjenit de situatie, nu de ele.
Poate reusesti tot tu sa mai faci o gaura in cer fara sa manii zeii, doar sa mai luceasca odata perlele din tarana...
Nu ar trebui sa te simti nici penibil, si nici stajenit. E foarte simplu. Sensibilitatea din mine nu trebuie provocata. Ea e acolo, mocneste si izbucneste din cand in cand, atunci cand e ea sigura ca nu o se se transforme intr-un pucnt vulnerabil numai bun de exploatat. A NU se intelege ca in cazul de fata s-ar simti amenintata.
Nu mi-ar placea sa te simti penibil, pentru ca pana la urma scopul blogului acestuia a fost sa constuie un spatiu in care sa imi las mintea si trairile sa se astearna libere. Faptul ca ai gasit in el ceva ce iti vorbeste, e un mega bonus pentru mine, si nu poate decat sa ma bucure.
Nu e nimic de indreptat in posturile de mai sus. Nu e cazul. Stii ce ma gandeam? Cred ca mi-ar place sa iti citesc un blog al tau. Cred ca ar fi reconfortant si pentru tine sa te asterni pe "hartie".
Si nu in ultimul rand, intotdeauna voi mai face o gaura in cer fara sa manii zeii, pentru ca, vezi tu, zeii se dau in vant dupa cei care le violeaza intimitatea. Si imi vor tine mereu cate un colt de cer mai fragil.
Astept sa te mai citesc, imi face mare placere.
I shoot the flower and the perfume spreaded against me.
Instinct nepriceput. O floare rupta va mai da parfum? Cui dar?
Flowers are made to be shot at, to be torn apart, to be violated. It is their cosmic duty to serve our senses. So yes, it will share her perfume.
Numere pare. Asa gasesc topicul asta, ca o remiza intr-un joc care din capul locului nu are parteneri egali. Desi subiectul s-a speriat demult, imi iau avant impotriva cifrei si rastorn echilibru.
Oamenii is ca niste nuci de cocos.
Exterior sugestiv, nu? Insa la unii reusesti sa ajungi la miez, si... merita.
De ce ai ales aici sa oferi din tine fara sa ceri nici un efort celor care te sorb?
Ma tradez usor. De fapt incerc sa iti bag bobul de nisip sub carapace. Ma uit si pe celelalte topicuri ale tale...
Dar cum altfel? Caci nu se cumpara, nu e de imprumutat, nu se poate cere. Si atunci cum pot sa fac papusile din jurul meu sa simta si sa vorbeasca ca tine?
Ma gandeam la flori, la parfumul lor. Poate de aia il fac... ca sa acopere pestilenta din jur. Sau vidul. Nu de aia arunci si tu?
Desigur ca te tradezi usor.
Nu numar ping-urile si pong-urile. Si cu atat mai putin nu dau din mine fara sa cer nimic celor care respira prin mine. Cer mult, inimaginabil de mult. Si e nevoie de mult din mine ca sa primesc macar pe jumatate din cat consider eu ca ar trebui sa primesc.
Ti-am mai spus ca sunt o egoista, meschina si rea. Si nu vreau ca nici o papusa sa respire aidoma mie. Nu vreau sa emane nimeni acelasi parfum, nu vreau sa clipeasca nimeni la fel, nu vreau sa isi scuture nimeni tigara ca mine. Vreau sa fiu doar eu, asa cum ma scutura ploile, asa cum stiu sa fiu.
Nu cauta surogate in papusile din jur. Nu te vor izbavi.
Eu sunt ca vantul care bate spre tine. Zi sa ma opresc si parfumurile vor inceta. Nu de tot, doar pentru clipa asta. A mea.
Capriciul este dumnezeul oricarei femei. Chiar si al celei mai feminine dintre toate. Oare ce ofranda nu e de prisos?
Crezi ca nu stiu ca prin vorbele mele nu adaug nimic la cele toate ale tale?
Dar fie ca un hot, sau ca un musafir dorit - am ravnit si am intrat. Ce mai conteaza sfarsitul, cand clipa e masura pe care culeg acorduri?
Tu chiar ridici coloane prin fiecare post. Imi dai noi colturi prin care sa te alerg. Dar sa raman in umbra? Vanez o noua clipa. Sa nu mi te arat?
Alearga-ma cat vei dori, nu ostenesc niciodata. Si pana la urma vanatul cel mai vulnerabil e cel mai iscusit vanator.
Post a Comment