Corbii nu zboara singuri

Who we are never changes
What we are never stops changing.

Ciudat e ca, desi ne adaptam mereu, un lucru ramane constant: talentul de a ridica ziduri intre noi si cei care nu fac altceva decat sa ne sufle vant in aripi. Si pe urma tot noi avem tupeul (sau naivitatea, inca nu sunt sigura) sa ne uitam mirati in jur, si sa ne intrebam de ce nu e nimeni prin jur, sa zboare alaturi de noi. Ne spunem apoi ca, aidoma corbilor, putem sa zburam si singuri, doar ca, inainte sa apucam sa ne afisam zambetul tamp al victoriei nemeritate, aripile ni se desfac, ceara din ele se topeste, si, intr-un picaj dement, ne revedem toate erorile si ororile de pana atunci. Si, cu doar o secunda inainte de a ne face creierii zob, ne cuprind regretele si remuscarile si am vrea sa putem da timpul inapoi, sa ne spargem zidurile inainte de a le cladi, si sa ne intindem aripile alaturi de cei care ne-au suflat vant in ele.

And the raven, never flitting,
Still is sitting, still is sitting...