Boardgames - Where Friendships go to Die

Nu ne plac defel jocurile collaborative. Trebuie sa fie bataioase, sa ne certam, sa ne luam de cap si sa ne juram unii altora ca nu vom mai juca acel joc niciodata. De cele mai multe ori ne tinem de cuvant, asta daca luam in cosiderare faptul ca "niciodata" inseamna de fapt "pana data viitoare cand vom juca acelasi joc".

Colectia de boardgames a inceput acum 400 de ani, cu un Risk imprumutat. Care inca este in posesia noastra, se pare ca proprietara nu il revendica. Si de acolo, serile linistite cu o carte in mana sau in fata televizorului la un film (de calitate indoielnica, mai nou), s-au transformat in seri de "Cum sa faci pact cu EL? Stii bine ca o sa te atace si o sa te scoata de pe harta!". Am jucat foarte mult Risk. Nu imi amintesc sa fi castigat vreodata, cel putin nu cand e si Alecu la masa. Dar nu conteaza. As pierde oricand o partida de Risk doar ca sa ma mai cert putin cu oameni de care, de altfel, imi este extrem extrem de drag.

Insa nu despre Risk e vorba aici. Risk-ul doar a dat tonul. Au urmat rand pe rand, Activity, Scrabble, Saboteur, Mystery Express, Settlers of Catan, Fresco, Jenga, Dixit, Ticket to Ride, Small World, Diplomacy. Sunt refreshing si iti pun la incercare o parte a creierului tau care nu credeai ca exista, sau daca stiai ca exista, in mod sigur nu mai functiona de ceva vreme. Timp de o ora, o ora si jumatate, poti sa fii ceea ce iti doresti, fara sa te mai chinuie stressul zilnic. Poti sa fii un inspector undercover, poti sa fii un soldat care apara cu indarjire Ukraina, poti sa fii un fotograf care investigheaza o crima, poti sa aberezi cat vrei tu pe baza unor cartonase frumos pictate, poti sa iti arunci de pe umeri orice fel de povara.

Se spune ca nu ne oprim din joaca atunci cand imbatranim, ci imbatranim atunci cand ne oprim din joaca. Sper sa nu se intample prea curand asta, si daca vom reusi sa avem o colectie precum cea din imagine, voi fi extrem de incantata. Asta va insemna ca nu vom imbatrani niciodata!

Raise Your Glass!

Pentru 2011, pentru voi toti, pentru ca we will never be anything but loud!
I love you all!

Be Italian!

Mi-ar place sa traiesc in Italia. Glamour, clasa, stil, locuri superbe, muzee, cladiri ametitoare, cafea extraordinara, muzica incredibila, Venezia si Ligabue :D

Am atat de multe povesti care ma leaga de Italia, de Venezia cu precadere, incat daca ar fi sa le astern pe toate aici, as posta zilnic timp de un an si tot nu as reusi sa le fac dreptate tuturor. Doua dintre ele insa imi sunt dragi in mod deosebit. Una in care, cot la cot cu the Cookie, am reusit sa ratam tot intr-o zi, insa pe aceea o pastram pentru sarbatori, si inca una despre Walter Berton si extraordinarele lui lucrari.

Februarie, soare moale si 16 grade. O zi aproape ireala pentru o laguna batuta de vanturi din toate cele patru zari, si inca si pe timp de iarna. Asa ca ne-am scos caciulile, ne-am scos manusile, ne-am descheiat paltoanele si am luat-o in pas saltat spre piateta de langa Ponte dell'Accademia. O piateta superba, micuta, ticsita de terase mici si cochete, de la care miroase intr-una a cafea. De cum am intrat in piateta ne-a atras atentia o taraba colorata. Ne-am dus glont spre ea, si am descoperit un perete intreg de pluta pe care erau prinse cu ace de gamalie picturile lui Walter Berton. Walter ne-a salutat politicos, ne-a intrebat ce anume ne-ar place si a inceput sa ne povesteasca despre tehnica folosita. Nu am auzit nimic din ce ne-a spus. Ma uitam la el fascinata. Mi-am dat seama ca acest Walter era intruchiparea imaginii fanteziei mele despre ceea ce trebuie sa insemne un pictor: o bascuta verde pe cap, un fular infasurat strans in jurul gatului, manusi fara degete, cu mansetele indoite si camasa iesita din pantaloni. Sa nu ma intelegeti gresit, nu descriu aici un om murdar, ci un om curat, ingrijit, si extrem de bland.

Ne-am uitat la lucrarile lui minute in sir. Le-am fi luat pe toate. La un moment dat, cand parea ca nu vom mai depasi impasul alegerii, eu trageam spre o lucrare care reprezenta Canalul Grande la rasarit, iar Alecu spre niste detalii de pe un pod, dintr-un colt ne-a sarit in ochi EA: o litografie superba, un contur fin al basilicii San Marco, evident neterminata, insa absolut sclipitoare. Ii lipseau atat de multe, si totusi, nu mai era nevoie de nimic in plus. Am vrut-o din secunda cand am vazut-o. L-am intrebat pe Walter daca ne mai poate face inca una care sa arate la fel. Ne-a invitat sa ne asezam la o cafea la una din terase si sa il lasam jumatate de ora.

Asa ca am luat inca un latte macchiato, probabil al cincilea pentru ziua aceea, si am stat cuminti. Langa noi, un papusar tocmai isi asezase "menajeria" si isi incepuse spectacolul cu o papusa fara fata. Mai incolo putin, o tanara chinezoaica iti scria numele cu niste buretei desenand tot felul de dragoni si delfini, pentru doar cateva monede. Mi-a trecut acea jumatate de ora prin toti porii, am filtrat-o prin toate emotiile posibile si imposibile, am savurat-o din plin si la capacitate maxima. M-am simtit de-a lor, m-am simtit libera si fara vreo apasare, am simtit ca nu e nimic pe lumea asta care sa imi poata strica acea zi. Mi-am luat si jumatatea de Puntea Suspinelor de la Walter si am plecat din piateta cu lumea intreaga in palma mea.

Asta e povestea lui Walter, caruia nu pot decat sa ii multumesc pentru frumusetile pe care ni le-a daruit, dar si pentru acea jumatate de ora in care am inteles ca nu e nimic pe lumea asta mai frumos ca momentele cand ti-e cald in suflet, dintr-un motiv sau altul.

This is NOT the Winter of Our Discontent

Vine iarna, vine iarna, vine frigul si ceata si ploile si intr-un final si zapada. Insa mai presus de toate astea, vine anotimpul ceaiurilor negre cu lapte, al paturilor moi si al lucrurilor frumoase!

Ah, I soooo cannot wait!!!

Circular

Imi pun tot felul de intrebari despre cum evolueaza destinele oamenilor. Desi nu prea cred eu in chestia asta cu "de ce ti-e scris nu scapi", mi se pare fascinant cum pare ca ne invartim in cerc.

Am iesit la ceai cu fetele. Fetele mele din scoala generala. Fetele cu care am impartasit prima mea iubire, fetele cu care am fost in tabara, la filme, la cofetarii, fetele cu care am ascultat Ambra si Laura Pausini, fetele cu care am fumat prima tigara. Si mi-am dat seama ca nu mai avem mai nimic in comun. Vietile noastre s-au dus in directii atat de diferite, si totusi, 2 ceaiuri si 2 ore mai tarziu, mi-am dat seama ca inca mai avem povesti sa ne spunem, inca mai avem lucruri de care sa radem, inca ne simtim bine una cu cealalta. E ca si cum m-as fi intors in timp. E ca si cum m-as invarti in cerc, ne-am despartit cu 14 ani in urma, doar pentru a ne intoarce una la cealalta.

In alta ordine de idei, ma gandesc la dragul meu drag, pe care l-am cunoscut tot cu vreo 14 ani in urma. Si ne-am indepartat apoi, doar pentru a ne regasi, apriga regasire as spune. :)) Din nou, ma invart in cerc.

Ma intreb, oare chiar totul e circular? Oare exista un punct in viata cand te vei izbi de fiecare din oamenii pe care i-ai lasat in urma? In mod cert nu e vorba de involutie, in mod cert nu se pune problema de stagnare. De acea ma intriga asa de mult ciclicitatea asta. Am certitudinea ca forma Pamantului nu are nimic de-a face cu asta. Am de asemenea certitudinea ca nici muzica sferelor pe care o auzea Eminescu nu are nimic de-a face cu asta. Atunci ce ne face sa ne intoarcem mereu de unde am plecat?

Despre lucrurile simple

De cateva zile, Nana insista sa imi spuna ca bucuria vine din lucruri simple. Ma gandesc des la asta, tot mai des in ultima vreme. Mi se pare ca am devenit un fel de burete care absoarbe totul. Orice lucru, cat de mic, cat de simplu, il iau si il asez cuminte in cutia mea de valori. Nu conteaza daca e o zi ploioasa, daca e un aer de munte sau o carte buna. Conteaza doar ca sunt lucruri simple, de care stiu ca am uitat multa vreme sa ma bucur.

Vezi tu, prietene, cu totii stim teoria ca trebuie sa te bucuri de lucrurile simple, cu totii am spus macar o data ca e maine ne vom opri sa mirosim iarba, si de fapt nici unul nu am facut-o. Si nici nu o sa o facem vreodata, pana atunci cand anumite lucruri ne vor fi negate, atunci cand dintr-un motiv sau altul nu vom putea sa le mai facem. Din acest punct de vedere, ma pot considera norocoasa de fapt: mi-e atat de frica de lucruri care probabil imi vor lipsi, incat nu mai las nimic sa treaca pe langa mine. Azi m-am surprins numarand masini rosii la semafor. Maine probabil am sa ma bucur de mirosul de Coccolino, iar vineri, cu putin noroc, am sa ies la soare si am sa ma uit la ultimele flori de magnolie, pana imi vor lacrima ochii de la lumina.

Va urez noapte buna acum, cu vise frumoase. Astept comentarii de la voi, spuneti-mi care e cel mai recent lucru simplu de care v-ati bucurat?

Faux-Pas de Noiembrie

Asa cum Martie e luna martisoarelor, Decembrie e luna cadourilor, Noiembrie a devenit oficial luna datului cu batzul in balta.

Mi-ar lua cel putin vreo 15.00o de cuvinte sa va explic cum am dat eu cu batzul in balta, dupa care altii au preluat aceasta indeletnicire. Ceea ce insa pot sa va spun sigur este ca atunci cand dai cu batzul in balta, se vor stropi toti din jurul tau. Inclusiv tu. Iar daca nu ai haine de schimb pentru toata lumea, prosoape si uscatoare de par, fii sigur ca va curge destula apa pe Dunare pana sa se usuce toti cei pe care i-ai stropit. Plus ca sun sanse maxime sa ramana cu sosetele umede mereu. Faux-pas.

Pana revenim la sentimente mai bune, sa ratacim putin prin campiile cu capsune. Am auzit ca pe acolo nu sunt nici baltzi, nici betze :D

Look out!

"When I get to the bottom I go back to the top of the slide, Where I stop and turn and I go for a ride, Till I get to the bottom and I see you again"

Have a great Tuesday, dear darlings!

Acopera-mi inima cu ceva?

De o saptamana imi spun in fiecare zi "a venit toamna". De luni ploua fara incetare, din cand in cand mai scapara cate o raza de soare printre nori, dar adevarul e ca toamna chiar a venit. E octombrie, era si normal sa vina. Miroase a ploaie mai tot timpul, pielea mi-e mai mereu acoperita cu lana moale si calduroasa, dimineata imi caut sosetele groase cu ochii tot mai mici. Ceai negru cu lapte si vin fiert, filme, muzica si prieteni. Asa va fi toamna mea.

Fara nici o legatura, o melodie care mie mi-e foarte draga si pe care o simt de toamna:

(N)UD in 5 minute

Cateva cadre de la Intalnirea Fotografica de Toamna, editia 2009, Poiana Marului, Caras -Severin.

Copyright - Radu Grindei & Alecu Grigore - 2009

Multumiri Sinpro Plus pentru sprijinul acordat.

Nota: Pentru a viziona clipul in varianta HD, CLICK AICI

Faux-Pas

Atunci cand stai pe scaunul stomatologului, incerci sa te gandesti la orice altceva decat la ceea ce se intampla in acel moment. Asta am facut si astazi, numai ca astazi nu am reusit sa ma setez decat pe faux-pas. Faux-pas ale mele. Sa vedem:

1. De cate ori am avut divergente temporare cu cineva, am fost furioasa si am exprimat pareri din cele mai colorate despre persoana respectiva. Da, imi asum dreptul sa spun ce imi vine la gura atunci cand sunt nervoasa, fara a simti fundamental lucrurile respective. Ceea ce nu cred ca e bine. Well, spank me, I am bad. De fiecare data cand a existat o situatie de genul asta, clar ca am picat prost. Cel caruia m-am destainuit cu nervii si dracii mei mereu a considerat sa aduca la cunostinta targetului ce am iterat eu. Situatie de unde nu mai ai cum sa iesi onorabil. Buuuun.

2. De cate ori cineva mi-a povestit ceva despre altcineva, m-a pus dracul sa imi exprim parerea. Desi nu e nevoie. Desi din partea mea fiecare este absolut liber sa isi traiasca viata exact asa cum doreste. Nu ma afecteaza direct, nu e problema mea. Insa gura mea nu stie sa taca. Gura mea trebuie sa exprime o parere. Interlocutorii mei mereu au simtit nevoia sa impartaseasca si altora parerea mea. De parca ar fi cuvantul vreunui profet. Astfel incat toti cei despre care am spus la un moment dat ceva naspa, au aflat. Take it back daca poti. Nu, nu poti. Nu ai cum sa iesi onorabil nici de aici. Ce e funny e ca niciodata, dar NICIODATA cand spui ceva bun despre cineva care nu e de fata, nu se va afla. Nuuuuuu. Buuuuuun.

3. Nu mai suport sa fiu tampon. Toata viata mea am fost tampon. Daca doi oameni s-au certat, eu am fost tamponul dintre ei. Si nu e funny deloc. Indiferent cat ai incerca sa fii nepartinitor, vei lua partea unuia dintre ei, si el va intelege asta. In final, cele doua parti se vor impaca pupandu-se in fund most likely, pentru ca adevarurile nu se spun niciodata pe de-a-ntregul, ci trunchiate si cosmetizate, si eu voi pica naspa. Situatie din care iarasi nu am cum sa ies onorabil.

Drept urmare, eu am decis urmatoarele: dragii mei prieteni, va rog eu mult, nu imi mai spuneti nimic despre nimeni. Daca doriti sa discutam despre voi, perfect. Daca nu, discutam despre vreme. Insa eu nu mai vreau sa stiu nimic despre viata nimanui. Hai sa le lasam tutuor libertatea sa impartaseasca ceea ce vor ei. Hai sa nu mai emitem pareri, hai sa nu mai dam cu presupusul.

Pe aceasta cale, doresc si sa imi cer scuze public de la toti cei despre care am emis vreodata pareri. La modul cel mai serios. Nu ma intereseaza ce faceti, cum faceti, cum rationati si ce trairi aveti. Nu am dreptul sa emit pareri despre voi. Drept urmare, imi cer scuze. Faux-pas, pur si simplu faux-pas. :(

Te iubesc atat de...

Inca nu sunt sigura daca melodia asta se vrea a fi un pamflet. Cert e ca mi-a luminat ziua. Ceea ce va doresc si voua. Pentru ca va iubesc atat de... :))

Of all the gin joints...

Uneori asa ma simt si eu. Daca exista o sansa CAT de mica sa mi se intample ceva nasol, asa va fi. Daca ma intreaba cineva, cred ca as putea sa enumar cel putin 4-5 ghinioane majore, pe care ma tot intreb cum am reusit sa le adun. La examenul de economie de la Bac, eram morcovita, era UN capitol pe care nu il invatasem: somajul. Take a wild guess ce mi-a picat? Somajul, desigur.

La limba romana oral, mi-am spus: "Numai Zodia Cancerului si O scrisoare pierduta sa nu imi pice". Well, subiecul 1 de pe bilet: caracterizati un personaj la alegere din Zodia Cancerului; subiectul doi: comentati paragraful urmator, desigur din O scrisoare pierduta.

La admiterea in facultate, am fost prima. Prima sub linia de locuri fara taxa, desigur. La o sutime fata de cel dinaintea mea.

Recent mi-a extras stomatologul o masea. Am facut alveolita. Cica 2% din cei care sufera extractii fac alveolita. Eu sunt 1%. Celalalt 1% tot eu o sa fiu, la urmatoarea extractie. Sunt sigura.

"S-ar putea", "E posibil", "Exista o mica sansa sa..." pur si simplu nu exista pentru mine. Daca exista cea mai mica posibilitate sa se intample ceva, mie mi se va intampla. Pentru ca, nu-i asa, Murphy nu doarme. Mama lui.

In ceea ce ii priveste pe Julius si Phillip Epstein, doresc sa le multumesc ca au inclus in scenariul lor si celebra: "Of all the gin joints in all the towns in all the world, she walks into mine". Asa ma simt si eu.

Thank you, Fortuna, ca nu ma lasi sa uit ca existi!

Un mare noroc am si eu pe lumea asta:

Sleep, sweetie

Toata ziua mi-a fost setata pe muzica. Madalina are nevoie de o melodie romaneasca frumoasa pentru dansul mirilor. Asa ca am inceput sa sap. Laura Stoica - Mai frumoasa, Zob si Mara - Cantec de dragoste, Dan Balan - Despre tine cant, Simona Nae - Coji de portocala, Pasarea Colibri - 2000 de ani, Adela Popescu - Mai ramai, O-zone - Oriunde ai fi.

Dupa care a aparut Julez cu melodii despre prietenie. Cica vrea sa isi faca si un CD. Drept pentru care mi-am stors creierii si cu melodii despre prietenie: Joe Cocker - With a Little Help From My Friends, Savage Garden - Crash & Burn, Sophie Ellis Bextor - Today the Sun's On Us, Creed - With Arms Wide Open,

Si ca sa imi inchei ziua muzicala magistral, am ales pana la urma dintre toate piesele de mai sus... fix niciuna. Pentru ca azi a fost o singura melodie care a revarsat in mine liniste. Enjoy the most wonderful lovesong in the history of lovesongs (o sa imi treaca si obsesia asta desigur, anual descopar cate un lovesong care e THE lovesong. Totusi, am impresia ca Sleep will make it to my top ten :D)

Friday, Bloody Friday

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D

Purple Bastard

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Cand tu taci

Am dormit ingrozitor de prost asta-noapte. Am visat numai tampenii. M-am trezit, m-am aruncat sub dus, incercand sa spal urmele viselor. Nu mi-a iesit. Am luat o bucatica de ciocolata. Speram sa imi indulceasca un pic gustul de metal. Nu mi-a iesit nici aia. Mi-am cautat telefonul ca sa trimit un sms simplu: "Esti ok?" si nici aia nu mi-a iesit.

Si am inteles brusc ceva: tacerea nu se spala, nu se indulceste, si nu se scrie. Tacerea se tace pana nu mai doare.

Sure enough, seasons change

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!