Buona morte, amaro mio

"Buona notte, amore mio."

Azi dimineata am aflat ca s-a stins din viata Lucio Dalla. Am crescut cu Dalla, am crescut cu Caruso. Si nu mai e. Nici el, nici... Unde naiba mergeti toti?

Nu mai e nimic asa cum era acum cativa ani. Decorul e acelasi, actorii sunt tot mai putini, tot mai mici, tot mai impovarati. Am numarat duminica. Nu mai inteleg nimic. Eram sapte cu totii. Eram sapte si eram magnifici. Acum suntem patru. Daca am putea functiona cu procentaje, nu cred ca suntem nici macar patru, fiecare dintre noi e ciuntit. Si ai crede ca daca timpul trece, procentele se reintregesc. Ai crede ca te refaci, ca iti ajunge sa stii ca ai in tine ceva din cei ce nu mai sunt, ca e suficient ca sa iti creasca aripile la loc. Mare minciuna. Mare, mare prosteala. Nu e asa, sa nu ii ascultati. Nu exista ceara care sa lipeasca penele la loc.

Nu-mi pot pune gandurile in ordine suficienta ca sa pot fi coerenta. Nu imi pot aduna toate bucatile de amintiri ca sa pot zugravi un tablou complet. Dar, cumva, in mine, toate au sens si toate sunt acolo unde trebuie sa fie. In mine e bine si e cald si e liniste. In mine au cu totii loc.

"Buona morte, amaro mio".

Payé, balayé, oublié

Cat de usor se achita, se matura, se uita tristetile...

Daca zilele trecute eram bittersweet, azi ma simt like a spoiled little brat. :D Intotdeauna sunt lucrurile marunte cele care contribuie la starile astea. Fie ele joie de vivre, fie ele spleen, tot din lucruri mici vin. Un mesaj, un mail alert, un "Buna dimineata frumoasa mea", un "Baby" mormait somnoros, si uite cum toate la un loc m-au facut azi molcutza si spoiled. Ma gandesc sa ii spun intr-un fel starii asteia. Poate o sa ii spun "the French mood". Visez numai cafenele cu ferestre mari, incalzite de un soare de Ianuarie, miros de ceai, palton caldut si moale, si Edith.

Ce matin, pour vous, milords et miladies, va stiti voi care sunteti, la Mome:

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passéA
vec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux
Balayés mes amours
Avec leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Car ma vie
Car mes joies
Aujourd'hui
Ça commence avec toi...

Pentru cei de care vreau sa imi amintesc

Pot trai fara tine? [...] Vreau nu sa-mi amintesc de tine, ci sa-ti traiesc viata, sa fiu tu, sa iubesti si sa palpiti prin mine, fiecare gest al meu sa fie unul de-al tau, glasul meu sa fie al tau. Vreau sa ma sterg, sa dispar ca sa pui tu stapanire pe mine, vreau ca bunatatea ta neobosita si vesela sa-mi inlocuiasca pe de-a-ntregul bietele mele ambitii, obosita mea vanitate. As vrea sa-ti port doliul urland pana la ultima rasuflare, smulgandu-ni hainele si parul din cap, acoperindu-ma cu cenusa, dar [...] am devenit experta in a refuza indignarea si a suporta durerea, nu mai am glas ca sa tip.
(Isabel Allende - Paula)

Nu sunt cuvintele mele, insa intamplator azi, cand mi-am dorit sa imi amintesc, mi-a cazut pasajul acesta sub ochi, si nu mi-am mai putut lua mintea de la el.

Frezia mea alba

Frezia mea alba probabil ca a devenit doar tzarana intre timp. Frezia mea alba nu a putut sa faca ce mi-as fi dorit sa faca. Frezia mea alba nu a deschis spre mine ochii care m-au privit cu drag timp de 22 de ani. Frezia mea alba nu a vrut sa faca venele sa se lege, frezia mea alba nu a stiut cum sa faca sangele sa curga.

Pot doar sa sper ca mireasma freziei mele albe a adus un strop de alinare si de liniste. Nu am sa stiu cu siguranta niciodata.

Buona notte, amaro mio...

Come on you raver, you seer of visions

De ce nu am ascultat eu Floyd de asa de multa vreme? Mi-era dor sa ma rascoleasca prin toate venele, sa ma doara capul si sa ametesc, sa imi vina sa rad si sa plang in acelasi timp.

Cred ca aveam vreo 10 ani cand am auzit prima oara Shine on You Crazy Diamond. Ii placea mult de tot tatalui meu, si mai tarziu am aflat ca si maica-mea era inenbunita dupa piesa asta. Au mai trebuit sa treaca aproape vreo 10 ani ca sa pricep si eu de ce.

Nu am mai postat de mult playlisturi. Nu stiu de ce. Ei, asta mi-e playlistul pentru azi. DOAR melodia asta. Probabil printre foarte putinele ale lui Pink Floyd care pot fi ascultate separat de restul albumului.

Ah, si mai am o recomandare. Daca cumva va ajunge shuffle-ul pe Floyd, va sugerez sa dati next, pentru ca daca prindeti un On the Run de exemplu, nu o sa intelegeti nimic, si o sa va muscati venele.

Enjoy!

De Anul Nou

Desigur ca am vrea sa credem ca anul asta o sa fie mai bun decat cel care a trecut. Pai daca s-ar si respecta acest rationament, asta ar insemna ca toti o ducem exponential mai bine de la un an la altul. Ceea ce nu e neaparat adevarat.

Desigur ca ne punem cate o dorinta de Anul Nou, si o facem atat de generala, incat orice se poate mula ca sa corespunda acelei dorinte. Mi-am dorit anul trecut ca in 2007 sa fiu linistita. Da, desigur ca am avut momente de liniste, si as fi putut sa imi spun ca mi s-a indeplinit dorinta, insa e cam redundant sa spui ca ti s-a indeplinit dorinta raportand doar la momente singulare. Acum, daca ma gandesc in urma, 2007 nu a fost deloc un an linistit pentru mine, ba as putea spune chiar dimpotriva: e ceva vreme de cand nu am mai avut un an asa de agitat si de plin de evenimente.

Nu mi-am pus nici o dorinta de Revelion. Vreau sa ma surprinda 2008. Desigur ca pana spre sfarsitul anului voi uita ca nu mi-am dorit nimic, o sa imi inventez pe loc o dorinta desprinsa din intamplari reale, si imi voi spune, mandra de mine .

Bunch of crap, daca ma intrebati. Revelioanele nu sunt facute ca sa ne punem dorinte, nici ca sa fim alaturi de cei dragi, nici ca sa ne spunem cuvinte frumoase, nici ca sa avem vreo revelatie. Revelioanele sunt facute sa mananci, sa bei si sa te aduni cu amici pe care nu i-ai amesteca nici intr-o mie de ani intr-o seara normala. Pentru ca stii ca nu se potrivesc si ca nu au ce sa caute impreuna. Revelioanele sunt ca sa iti aminteasca de cat de singur esti de fapt, Revelioanele sunt ca sa iti amintesti de tot sau de toti pe care i-ai pierdut, Revelioanele sunt de fapt o noapte ca oricare alta. Only lonelier.

Mama mea a fost singura acasa de Revelion in acest an. Si cred ca o invidiez. Cred ca mi-ar fi placut sa stau cu ea si cu Boo, sa inchinam un pahar de sampanie la 00:00, si sa ne uitam la un film nice, cu luminitele rosii si aurii de pe brad in fundal.

Mda, all in all, cred ca incep sa intru in criza pre-30, MULT prea devreme, si nimeni si nimic nu ma mai multumeste. E 2 Ianuarie si deja m-am plicticit de anul asta. Deja am chef de vara, de soare, de apa, de iesit, de plecat prin tot felul de locuri. Deja m-am plictisit de lucru, desi nici nu am inceput inca. See, exact ce ziceam, nu ma mai multumeste nimic.

M-am gandit mai devreme ca as putea sa scriu o carte. Cu conditia sa imi pot organiza ideile si gandurile. Sa vedem daca asta m-ar multumi...

Out, for the night.

Bilant

La sfarsit de an, nu am sa imi fac bilantul pe 2007. Ar fi prea multe de spus, prea multe locuri de prezentat, o groaza de intamplari care mi-au marcat anul si nenumarate emotii pe care in nici un caz nu am cum sa le reproduc in cuvinte.

Sunt insa unele lucruri care merita spuse: merita sa va amintesc tuturor ca avem cu totii asa mare nevoie de parinti... Nu ne dam seama de asta mai niciodata, decat poate in momentele in care suntem noi cu gandurile noastre. Eu am simtit asta cand am impodobit bradul cu mama mea buna. Mi-a fost bine acasa, cu ea. Mi-a lipsit papa, mi-a lipsit ultima ora tarzie din noapte cand am impodobit bradul cu el, insa am inteles ca nu pot sa imi leg existenta de amintiri pe care stiu ca nu am sa le mai pot reinvia vreodata. Am sarit de la o idee la alta. Tipic, stiu, boo. Simteam nevoia sa spun asta.

In alta ordine de idei, i-am facut mamei blog. Abia astept sa o citesc, mama scrie asa de frumos. Sper doar sa aiba puterea sa isi publice gandurile.

Si nu in ultimul rand, am si eu o dorinta pentru anul care vine: vreau sa fie toti cel putin asa de fericiti pe cum imi doresc eu sa fie. Toti o merita din plin. Mi-am schimbat complet atitudinea fata de oameni, si vreau din tot sufletul sa li se intample cele mai frumoase lucruri.

Gata, hai, La Multi Ani tuturor, happiness, merriness, peacefulness.

Papa

Cica papa a publicat anul asta...

HA!

Sixth of July

There I was, on a July morning,
Looking for love...

Thought it was gonna be different this year. Boy, was I wrong. Same void, same hole, same emptiness. Same old corner in me, bleeding over and over again. Same old questions, same old lack of any trace of answer.

Same old missing you...

Colturi

Fiecare colt al camerei poarta urmele unui ieri mai mult sau mai putin indepartat. Oriunde m-as uita, e o amintire, o clipa care isi cere dreptul sa ramana acolo. O carte sorbita tarziu in noapte, o papusa imbracata cu hainute minuscule crosetate cu infrigurare in zile de iarna, un album cu poze cu o fetita mica si grasunica, cu mainile infipte adanc intr-un tort cu frisca, un ursulet de plus care a adormit cuminte pe aceeasi perna, un sfesnic care de ani de zile adaposteste ceara topita a ultimei seri de Ajun cand am impodobit bradul impreuna.

Mai stii? Ti-amintesti ora 2 dimineata? Stiu ca nu ne era somn defel, si am dat bot in bot la o tigara, ne-am inteles din priviri si ne-am apucat sa impodobim bradul. Si mama radea din dormitor, spunandu-ne ca probabil suntem singurii indeajuns de sariti de pe fix, incat sa impodobim un brad in toiul noptii. Si pe urma, dupa ce l-am terminat, am adormit amandoi in lumina mica a beculetelor.

E ciudat, inca imi mai pot aminti toate astea. Ma intreb insa daca o sa fii la fel de prezent si peste cativa ani. Sau imi va ramane doar o imagine care se va zbate sa ramana dincolo de retina? Sau nu va mai fi nici aia? Poate tot ce va ramane va fi doar o idee a ta, a existentei tale, a anilor mei alaturi de tine, a vorbei tale blande, a apostrofarilor, a zambetelor de mandrie ca fata ta a mai facut cate ceva.

Tot ce e in casa asta imi aminteste de tine, scaunul pe care stau de noptile in care plangeam inabusit, cu ochii in monitor, cautand un dram de sprijin, canapeaua din sufragerie de concertele de la Viena, din ziua de Anul Nou, masa din bucatarie de zgomotul zarurilor aruncate, baia inca mai are mirosul after-shave-ului tau. Si nu vreau sa le las sa mi se stearga din memorie. Vreau sa te am viu (ironic, nu?!), omniprezent si atotputernic. Asa cum mi-ai fost mereu.

Rollercoaster

Aseara nu aveam in cap decat: "So, this is what it's like to sit back and enjoy the ride!"

Azi nu ma gandesc decat how much death really sucks...

My Immortal

I'm so tired of being here
Suppressed by all my childish fears
And if you have to leave
I wish that you would just leave
'Cause your presence still lingers here
And it won't leave me alone
These wounds won't seem to heal
This pain is just too real
There's just too much that time cannot erase

Pentru simplul motiv ca brusc mi s-a facut un dor teribil de tati. Si pentru ca My Immortal m-a dus de langa el exact atunci cand nu trebuia.
Iknow I should have been there to hold his last breath. I know I should have had more courage. I know I shouldn't have run away.

God knows, I was afraid. I knew I was leaving his side for the last time, and still I was afraid to stay.

I am sorry. I am sorry I wasn't there. I am sorry I couldn't do anything.

Still...

Father Figure

Se spune ca daca iti doresti ceva indeajuns de tare, se va intampla. Bun, si cum se procedeaza daca iti doresti ceva absolut imposibil de realizat?

In circumstantele date, s-a creat cadrul propice ca sa imi ridic urmatoarea intrebare: "Who's gonna walk ME down the isle?"

happy hour

disclaimer: titlul clar nu are nici o legatura cu ce e mai jos.

de pe la orele 14:00 incoace mi s-au adunat in cap o groaza de idei, si pe drum de la birou spre casa mi-am spus: "nu, amelio, n-ai sa bloghezi azi." m-am culcat in mod expres, tocmai ca sa NU fiu tentata sa deschid compul si sa ma apuc. n-a ajutat prea mult. mai mult decat atat, somnul ala de 45 de minute a fost cea mai proasta idee pe care as fi putut sa o am. am visat non-stop si m-am trezit mai extenuata decat eram.

perfect.

inevitabilul s-a produs, nu ca m-as fi asteptat la altceva. iata-ma in fata monitorului, incercand sa scriu indeajuns de repede ca sa nu cumva sa pierd vreo idee. chestie care oricum se va intampla, whatsoever.

de ce imi spuneam "n-ai sa bloghezi azi."? pentru ca e enervant ca in ziua in care ai citit o groaza de bloguri sa te apuce si pe tine cheful de scris. ce naiba, atata vana nu ai incat sa scrii atunci cand vrei tu, nu cand subliminalul iti dicteaza sa o faci?! aparent, nu ai... e addictive blogul, si nu am vrut sa accept asta, pana cand m-a pus dracu sa le citesc pe ale unora. inutil sa o mai spun, raidul pe net de dimineata s-a extins brusc de la 3-4 site-uri la vreo 12-13... fapt care imi dauneaza mult, avand in vedere ca imi scade cumplit timpul efectiv de lucru. which is uncool, according to the guys with wide desks and large windows... n-am sa insist prea mult pe ideea asta, horhe has done a great job synthesizing the marrow of it.

long story short, inca sunt ciupalata ca nu se pune ca literatura :))

punctul doi. in timp ce imi cautam scuze lamentabile pentru care bloghez at the moment, si faceam asta in timp ce ii scriam dragului de bogdan, mi-am dat seama ca si lui vroiam sa ii spun toate astea. sper sa nu uit sa ii pun si linkul in mail... ah, si tre sa ii atasez nebunia aia de melodie. bogdane, sper ca remarci ca nu iti mai scriu in miez de noapte, ba dimpotriva, mi se pare ca e ilegal de devreme. nu mai stiu daca template-ul asta afiseaza ora, daca nu, iti spun eu, e 19:14 just now. probabil ca o sa te intrebi cum de mailul e asa de scurt. eh, intelegi tu repede :) mi-ar fi placut sa fii astazi de fata la o discutie pe care am avut-o cu un coleg. ar fi putut sa fie o polemica pe cinste daca nu mi-ar fi fost atat de lene sa il desfiintez. imi povestea foarte convins cum pe el nu il impresioneaza femeile, si cum nu a favorizat niciodata o femeie care i-a zambit frumos. si ma gandeam invariabil: "bogdane, unde esti tu, bogdane?" te-ar fi amuzat, pe cuvant.

punctul trei. ce bine ca e doar punctul trei. de vreo juma de ora ma tot gandesc daca e sau nu e cazul. pai cam e cazul, avand in vedere ca niciunde altundeva nu mai pot sa fac asta. Happy Birthday!!! ce cretin suna sa spui asta cuiva care clar nu are cum sa vada, sa auda, sa simta... dar direct innebuneam daca nu i-o spuneam. nu m-am dus sa il vad. nu stiu de ce. maica-mea tocmai e la el, s-a dus cu restul familiei. iar o sa fiu facuta cu ou si cu otet ca nu ma prezint la meetingurile de familie. yeah well, gimme a fucking break, chiar nu aveam chef azi sa ma duc acolo. ca sa fac ce? ca sa sarbatoresc?!?! whoo-fuckin-hoo, let's party!!!! nu vreau sa ma duc acolo, okay? pur si simplu nu vreau! get a grip on yourself and get over it! multzam. anticipat. si evident inutil, ca oricum smardoiala tot mi-o iau.

4. patru? ja, macar numaratoarea nu am incurcat-o :D tre sa imi dau un premiu pentru asta :D
de ce spui, chiquito, ca sunt rea mah?!?!?!? ca nu sunt. cred. adica nah, e drept ca pot sa fiu rautacioasa at times, dar nu sunt REA prin definitie. hai mah, serios acu, nu sunt REA. sper. o tanti rea nu asculta la ora asta gianna nannini. again, bogdan, grazie tante per accendere la luce. :*
plus ca nici macar nu imi plac oameni rai. decat cei inteligenti si ascutiti. si un pic intepatori. si incomozi. si funny guys. si asta nu e rau.
asa ca nu sunt rea.
mean people suck! nice people... :))

mama, acu sar de la o idee la alta. aseara m-a vizitat o fosta colega de GENERALA for god's sake!!! si pe langa ca mi-a facut un pic capul calendar, printre altele imi declara ca nu ii plac barbatii destepti. inca incerc sa patrund sensul acestei declamatii. teama de a nu fi overpassed? nevoia de a domina? hell knows, oricum mie mi se pare cel putin la fel de ciudat ca si cum as zice eu ca urasc pantofii cu toc. nici nu pot divaga prea mult pe tema asta, m-a suprins prea tare sa aud o asemenea afirmatie.

nah acu unde naiba imi sunt ideile? vezi, bogdan, dupa cum spuneam, nu imi ia mult sa imi pierd sirul ideilor. in mod sigur e vina lui Where You End care mi-a alergat all day long prin winamp. cred ca a mers pe repeat de vreo 30 de ori pe putin. tre sa iti dau si asta, s-ar putea sa iti placa. desi e prima oara cand am indoieli serioase...

nu am avut o zi tocmai usoara la birou. m-am incapatanat sa nu ma las doborata de somn sau de greata care mi s-a instalat pe la 10 dimineata si nu prea m-a lasat decat acu vreo juma' de ora. si, in timp ce bombaneam cu mainile pe tastaura, injurandu-mi la modul cel mai elegant colaboratorii, dorindu-mi sa dinamiteze cineva fabrica, desigur cand e perfectly safe, amuzandu-ma la adresa mea ca nu sunt capabila sa ii explic unui slovac unde trebuie sa duca o nenorocita de hartie, imi mai cadeau ochii din cand in cand pe niste foi pe care mi le listasem cu scopul precis de a le citi pret de o tigara. nu mi-a iesit deloc, si ma felicit oarecum ca nu am facut-o. pe scaunul de bioru insa, parea al dracu de paradoxal sa vad non-stop in fata ochilor "How To Forget Life Sucks". am luat hartiile si mi le-am aruncat in geanta. baaad idea. acu m-au deprimat teribil. da' imi trece, ca m-a facut tata fata descurcareata :D

hai ca m-am intins rau de tot.

lalelele sunt pentru papa. niciodata nu am priceput de ce ii placeau lalelele. eu nu le vad poezia. insa nu ma pot pune in calea fericirii lui.



ps: multzam si tie ca m-ai iluminat

in loving memory

Daddy's Little Girl
Paints the world With her magic wand...




astazi am senzatia ca pot sa mut muntii din loc. si pentru ca sunt sigura ca pot sa fac asta, azi am ceva numai pentru tine. these are just for dad. pentru tine, pentru ca tie iti place lumea in culorile in care ti-o desenez eu, pentru ca inca mai am bagheta magica. si, desi acum nu mai depasesc contururile desenate intr-o carte de colorat, ca deh, tehnologic, bagheta mea magica acum se numeste hue/saturation, stiu ca inca iti mai place lumea in culorile in care ti-o pictez eu.









ps: Daddy's Little Girl nu mai exista. decat undeva adanc in mine, si undeva la 2 metri sub. Daddy's Little Girl inca mai sunt eu, insa pentru nimeni altcineva decat papa.