M-am surprins astazi sa o revad pe Syl. Mi-a picat bine, cumva, vad ca fotografiile au darul de a te arunca intr-o valtoare de amintiri. Frumoasa fata, smart and sassy.
Enjoy her!




Ciudat e ca, desi ne adaptam mereu, un lucru ramane constant: talentul de a ridica ziduri intre noi si cei care nu fac altceva decat sa ne sufle vant in aripi. Si pe urma tot noi avem tupeul (sau naivitatea, inca nu sunt sigura) sa ne uitam mirati in jur, si sa ne intrebam de ce nu e nimeni prin jur, sa zboare alaturi de noi. Ne spunem apoi ca, aidoma corbilor, putem sa zburam si singuri, doar ca, inainte sa apucam sa ne afisam zambetul tamp al victoriei nemeritate, aripile ni se desfac, ceara din ele se topeste, si, intr-un picaj dement, ne revedem toate erorile si ororile de pana atunci. Si, cu doar o secunda inainte de a ne face creierii zob, ne cuprind regretele si remuscarile si am vrea sa putem da timpul inapoi, sa ne spargem zidurile inainte de a le cladi, si sa ne intindem aripile alaturi de cei care ne-au suflat vant in ele.

Tu nu ai sa imi cunosti niciodata limitele. Pentru ca eu nu mai am limite. Nu mai sunt o femeie obisnuita, cu prejudecati si principii, nu mai sunt ceea ce stiam sa fiu.
Nu am limite, si stiu ca nu o sa mai am vreodata. Zi dupa zi, flash dupa flash, picatura dupa picatura, imi modelez corpul si fiinta dupa o lentila care imi sfredeleste carnea cu o insistenta bolnavicioasa. Nu stiu unde, de-a lungul drumului, m-am transformat. Ma hranesc cu sticla, imi potolesc setea cu sunete surde de shutter, imi ascut simturile in ritm de flash declansat.
Mai sunt reala, sau am devenit pe parcurs o inventie a luminilor si a umbrelor? Si daca e asa, mai vreau oare sa fiu reala? Aici nu exista oboseala, nu exista somn, nu exista timp sau spatiu. Aici suntem doar eu si tu, roade ale unor imaginatii debordante. Aici e doar o bruma de aer pe care sa o respiram, e doar apa picurand frenetic din par, e doar piele maslinie si ochi inchisi.
Uneori ma intreb daca nu e mai simplu sa fii o masa plastica, intr-o vitrina Valentino, sa flirtezi cu o alta masa plastica dintr-o vitrina Max Mara, sa ai sticla care te apara de intemperii, de orice fel ar fi ele, si, desigur, ai plasticul prin care nimic nu poate penetra. Nimic uman, cel putin.


Copyright 2006-2007 Alina Vasilescu - http://ame-lia.blogspot.com/ - alina.vasilescu@gmail.com. Toate textele si imaginile aflate pe acest site sunt proprietatea autorului si nu pot fi folosite integral sau partial fara permisiunea acestuia, in concordanta cu legea nr 8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe.