Friday, Bloody Friday

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D

Si mai e ceva...

Mama, tu stii ca iarna tu esti marea mea?

Purple Bastard

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Cand tu taci

Am dormit ingrozitor de prost asta-noapte. Am visat numai tampenii. M-am trezit, m-am aruncat sub dus, incercand sa spal urmele viselor. Nu mi-a iesit. Am luat o bucatica de ciocolata. Speram sa imi indulceasca un pic gustul de metal. Nu mi-a iesit nici aia. Mi-am cautat telefonul ca sa trimit un sms simplu: "Esti ok?" si nici aia nu mi-a iesit.

Si am inteles brusc ceva: tacerea nu se spala, nu se indulceste, si nu se scrie. Tacerea se tace pana nu mai doare.

La rêveuse et le rêveur

Mi-am schimbat numele blogului. Am tot stat si m-am gandit zilele astea de ce se numeste blogul meu "Pushed". Pentru ca nimeni nu ma poate impinge sa fac ceva. Nimeni in afara de mine. Insa eu stiu ca trebuie sa fac asta.

Asa ca m-am hotarat sa imi schimb numele blogului. Am devenit Amelia, La rêveuse. Pentru ca asta imi place mie cel mai mult sa fac. Sa visez cu ochii deschisi, sa fac si sa desfac vise, sa ma joc cu visele mele si ale altora, si mai ales, sa stiu ca viata mea e as dreamy as I want it to be.

Sure enough, seasons change

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!

THE Cookie

Photo by Alecu Grigore

Prieteniile se nasc fie din interes, fie prin concursul unor imprejurari. A mea cu Jules s-a nascut datorita unor imprejurari. I used to dispise her. Mi se parea o muratura infatuata. Pe vremea cand eu eram cea mai mare muratura infatuata. Am crescut, ne-am REcunoscut, si astazi mi-e draga, asa de draga ca mi-as dori uneori sa pot muta muntii din loc pentru ea.

E exact asa cum i-a spus Alecu in poza de mai sus: Moody. Cand Jules e furioasa, ar fi bine sa fugi din calea ei. Cand e molcutza, e cel mai bun om, cand e trista, i se increteste buza de jos, si cand i se cojeste nasul din varii motive, e clar o scuza buna pentru doliu mondial :))

Pentru ea nu exista gri. Exista alb sau negru si totul se filtreaza prin sentimentele ei. E egoista pana in panzele albe cand vine vorba de ceea ce da si ceea ce primeste in schimb. Adica niciodata Jules nu va fi prinsa cu garda jos, dand tot de la ea si neprimind nimic in schimb. Are o putere analitica ciudata. O paraseste in momentele critice, doar pentru a i se intoarce la apogeul crizei si pentru a ii servi at its best. Are un sense of fashion de invidiat, de multe ori cand o vad langa alte femei ma gandesc involuntar la Madame Chanel: "Style is style, either you have it, or you don't".

Accepta sa i se spuna nu. Nu ii place, dar accepta. Si nu suporta sa i se vorbeasca de sus. Si bine face. She is sparkling smart and sparkling beautiful. So beautiful incat barbatii roiesc in jurul ei. And she has the most amazing talent to pick the most inappropriate for her. Luckily, mai are a friend or two sa o traga de maneci cand e cazul.

In alta ordine de idei, Jules is on my speed dial. Si mi-ar placea sa fie tot acolo si peste 20 de ani. And that is totally up to both of us :p

Cookie, glad to have you around!

PS: Edited, dupa ce am postat am vazut ca pe youtube la embed imi scria "Enable delayed cookies" :)) Da, she is always late :)))

La Jolie

Sau Dana. Care mi-a placut de cand a intrat prima oara in firma. Olteanca pur-sange, rade mult si tare, are maaaari dileme daca e mai indragostita de sotul ei sau de Wentworth Miller.

Habar nu am cum de mi-a picat cu tronc atat de repede. Suntem nu diferite, suntem de-a dreptul diametral opuse. Imi place ca se consuma pentru tot felul de nimicuri, imi place ca si-a creat o lume a ei in care se simte bine, imi place ca a invatat valoarea adevarata a lucrurilor si imi place ca nu se sfieste sa spuna "Ce draguta esti astazi!"

Danseaza pana cade epuizata si ii place muzica sarbeasca. Era sa cred ca e manelista din acest motiv! :))

Am o polita neplatita la Dana. Sper sa se incalzeasca vremea repede, ca sa ma pot achita de ea. Abia astept!!!

Jolie, glad to have you around!

BigBro

Prin alianta. Ciudata alianta. De sange nu am avea cum, ca deh, de la bruneta cu ochi negri, pana la blond cu ochi albastri e cale cam lunga :))

So, BigBro sau Paul. Ne cunoastem de un an. Un an si o luna ca sa fix mai exacti. Si de cand ne cunoastem, a devenit as protective as a big brother.

Paul e genul de om pe care il pui pe rana. Vorba blanda, mereu acolo sa te asculte, cu un dar absolut fantastic sa te scoata din sarite in doi timpi si trei miscari, si cu cel mai binevoitor "Ce faci, tzuska?" din lume. A real darling copilul asta.

De la 600 km distanta, m-a facut mereu sa rad. de la 600 km distanta, mi-a tinut spatele si mi-a mai oblojit din rani cand am dat cu capul. And I am utterly thankful for that.

Allegedly, seman cu sor-sa. Am vazut si eu in poze. E frumoasa de mori sor-sa. Asa ca nu mi se pare ca seman cu ea. :))

Uite, Paul, avand in vedere ca in 6 a fost ziua ta de nastere, I am taking this opportunity sa iti urez again La Multi Ani! De fapt nu, nu iti urez la multi ani. Iti urez exact atatia ani cat ai nevoie to make it count. Daca or fi 20 sau 60 sau 80, ramane de vazut. Stiu insa ca ai sa profiti de fiecare portita pe care o sa o ai sa storci tot ce poti din viata. You are a fighter, si stiu ca toate lucrurile urate din ultimul an nu te-au pus la pamant. Stiu ca ai puterea sa mergi mai departe.

Si, pentru ca e posibil ca circumstantele sa fie de asa natura incat cei 600 de km sa se transforme in vreo 1.200, as putea foarte bine sa iti urez tot binele din lume. God speed!

Glad to have you around, BigBro!

Ciao, ce mai faci?

Bogdan e un om mare. Mare din toate punctele de vedere. Mare de stat, mare la suflet, mare la minte. A real American Gangsta :D

Nu e acelasi Bogdan cu Omu' cu Paru' Rosu. Nu e acelasi Bogdan nici cu my precious Stardust Fairy. Se pare ca oamenii cu numele asta sutn deosebiti. Mai am inca unul pe lista, urmeaza cat de curand si el :D

Revenind la Bob (da, incercam sa ii spunem Bob ca sa il deosebim de restul, desi e greu de confundat cu oricine altcineva). Bob stie exact care este replica cea mai buna pentru agatat femei in club. Nu, nu e "Si tie ti se pare ca batista asta miroase a cloroform?", ci "Ciao, ce mai faci?" You had me at hello, ca sa zic asa. Bob insa stie foarte bine ca acelorasi femei dimineata le va spune: "Asta a fost sex magic. Ne-am tras-o, acum dispari!"

Pe Bob nu l-am suportat cand l-am cunoscut. Mi s-a parut a fi un arogant si un infatuat, complet gratuit. Insa cu timpul am descoperit ca Bob isi cerne astfel oamenii din jurul lui. Rezisti, you are in, dai inapoi, mai bine, il scutesti de efortul de a iti da cu flit. Bob e cel care m-a invatat ca trebuie sa fii destept ca sa poti sa fii rautacios. Tot el m-a invatat si ca nu e nimeni pe lumea asta mai important decat sufletul tau, si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Bob are un ras sanatos si un tupeu de zile mari. Bob nu se sfieste sa imi spuna: "Ai fost la cosmetica? Nu se vede!". Bob e in continuare in cautarea femeii ideale, desi stie ca ideala e luata deja, thank you very much :))))

Pe scurt, Bob are 208 cm in inaltime si cam tot atata in agerime si in marimea sufletului. Glad to have you around, Bob!

Omu' cu Paru' Rosu

Photo by Alecu Grigore

Sau THE Dude.

Omu' cu paru' rosu face parte din acea categorie de oameni pe care iti vine sa ii pocnesti de dragi ce iti sunt. Dude e rozosin somon, dude citeste mult si imi recomanda carti frumoase si calde, dude asculta muzica buna si vede o mie de filme.

Dude bea vin rosu sec si mananca branza care pute a sosete. And he does them all very well.

Dude e probabil unul dintre cei mai smart oameni pe care ii cunosc, si probabil si one of the laziest. Dar nu pot sa spun ca ma supara acest fapt, pentru ca ma uit la mine si imi dau seama ca suntem FIX pe aceeasi lungime de unda.

Dude e the most wicked and twisted mind, cu replici atat de acide ca fac pana si vitriolul sa para apa de ploaie, cu o minte atat de ascutita de ti-e mai mare dragul, si cu the cutest way to make things better: he simply goes silent for a while. And then it is all back to normal and peachy.

Astea sunt doar cateva dintre motivele pentru care sunt mai mult decat happy ca il cunosc pe omul asta. Oh da, era sa uit, dude are cea mai misto nazi-jacket in the history of nazi-jackets. Si mi-o da sa o imbrac cateodata. :D

Long story short, dude, glad to have you around!

The Stardust Fairy

Photo by Alecu Grigore

M-am hotarat sa incep de astazi o serie de posturi (scurta, ce e drept) despre prietenii mei. Regula e simpla: one post, one friend. Explicatia acestei serii este de asemenea simpla: indiferent de circumstante, vreau sa mi-i amintesc mereu asa cum ii simt acum: dragi si apropiati.

Astazi, The Stardust Fairy. Adica Bogdan. Numit astfel pentru ca mai nou a descoperit like the uberdorky game, in care se afla pe o nava, intr-un univers imaginar, si face brokeraj. Cu stardust, cred eu, ca deh, ce altceva ai putea sa vinzi si sa cumperi intre stele? :D

Bogdan probabil ca e the geekiest guy I know. Si asta nu e deloc un lucru rau. Cred ca e singurul dintre prietenii mei pe care pot sa il rog sa imi scrie din memorie un cod de html. Si mai e si casual-smart, ca sa zic asa. Atat de funny incat stiu ca orice intalnire cu el se va lasa cu hohote de ras. Bogdan e singurul om pe care il cunosc care recunoaste Genius - Orasul trist dupa primele acorduri. Bogdan rade des. Si sincer. Si are o mansarda deliciously cozy. :D

Bogdan are si doua maaaaari carente: unu - nu ii place fundul meu and I am currently working on that, si doi - nu are prietena. And I have noooo idea why.

Logstory short, acesta e primul dintre prietenii mei. Mentionez ca nu am ales o ordine anume, Bogdan a fost primul pentru simplul motiv ca tocmai ce m-am vazut cu el. Si da, am ras.

Glad to have you around, Bogdan!

Payé, balayé, oublié

Cat de usor se achita, se matura, se uita tristetile...

Daca zilele trecute eram bittersweet, azi ma simt like a spoiled little brat. :D Intotdeauna sunt lucrurile marunte cele care contribuie la starile astea. Fie ele joie de vivre, fie ele spleen, tot din lucruri mici vin. Un mesaj, un mail alert, un "Buna dimineata frumoasa mea", un "Baby" mormait somnoros, si uite cum toate la un loc m-au facut azi molcutza si spoiled. Ma gandesc sa ii spun intr-un fel starii asteia. Poate o sa ii spun "the French mood". Visez numai cafenele cu ferestre mari, incalzite de un soare de Ianuarie, miros de ceai, palton caldut si moale, si Edith.

Ce matin, pour vous, milords et miladies, va stiti voi care sunteti, la Mome:

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passéA
vec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux
Balayés mes amours
Avec leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Car ma vie
Car mes joies
Aujourd'hui
Ça commence avec toi...

You're my Sunshine

M-am reintors la a fi the old me. Am redevenit reflexiva, asa cum ma stiu dintotdeauna. Si nu sunt neaparat convinsa ca e un lucru bun, pentru ca de fiecare data cand devin reflexiva, descopar monstri. Sper sa fie altfel de data asta.

M-am gandit foarte mult la prieteni zilele acestea si am dezbatut problema cu cativa dintre ei. Desigur ca e un subiect perimat si probabil overrated, insa stiu in aceeasi masura ca e un subiect pentru care imi voi face intotdeauna timp.

Am avut cateva zbuciumari recent, am avut cateva suparari pe care le-am sters cu buretele, dupa cum bine stiam ca o voi face, insa nu am reusit sa ma setez sa NU imi pun anumite intrebari. Se stie ca prieteniile se nasc fie din interes, fie datorita conjuncturii. Se stie si faptul ca cele nascute din interes nu au cum sa supravietuiasca. Imi place sa cred ca nu am prieteni interesati. Si daca am, si imi citesc postul, ii rog sa nu ma mai caute never ever. N-am ce sa va dau, si la my perfect little life nu renunt :))

Insa ma incapatanez sa cred ca prieteniile nascute datorita conjuncturii sunt pasibile sa supravietuiasca frumos. Dar stau si ma intreb oare in cate prietenii de genul acesta am investit mai mult decat ar fi fost cazul? Din nou ma incapatanez sa cred ca in nici una (da, stiu ca ar fi trebuit sa scriu "niciuna" conform noului DOOM, I guess I am old fashioned :P). Vreau sa stiu ca am prieteni carora le pot spune "I love you and I missed you on New Year's night", "Nu, nu ai dreptate", "Imi pare rau, am gresit fata de tine", "Esti deplasat si ma jignesti", "You are wrong", "Am vazut un elefant mov si vroiam sa il impart cu tine", "Te-am sunat doar pentru ca vroiam sa te aud", "You're my sunshine".

Astfel incat, pornind de la aceste premise, imi invit toti prietenii (care stiu ca in majoritate imi rasfoiesc blogul din cand in cand) sa imi intareasca banuiala ca nu am investit degeaba in ei. Mda, mi-ar placea sa ma trezesc maine dimineata si sa gasesc cateva mailuri de comment alert, insa mi-e teama ca as suferi o usoara dezamagire. Asa incat, pentru ca am invatat sa ma menajez, imi rog prietenii sa imi dea saptamana asta un telefon sau un mesaj, just because it's Wednesday. Stiu ca ma expun riscului MAJOR sa am niste dezamagiri monstruoase, insa stiu si ca ma expun posibilitatii MAJORE sa am surprize foarte placute.

Fingers crossed for me now.

Fereastra mea de iarna

S-a dus iarna mea. S-au dus sarbatorile, s-a dus linistea si calmul, s-a dus ceaiul negru cu lapte servit in miezul zilei pe canapele comode de cafenele, s-a dus "Nu mi-e somn"-ul de la 3 dimineata, s-a dus "Buna dimineata"-ul de la amiaza, s-au dus barfele cu fetele si halatul de baie purtat ca uniforma zi dupa zi dupa zi.

De maine reincepe anotimpul gri si rece...

Oare poate fereastra mea de iarna sa imi pastreze calde trairile?

Despre lasitate si oportunism, intr-o forma delicata

Ceea ce a fost o zi extrem de ciudata se incheie apoteotic cu un post extrem de violent. Mi s-a spus de N ori sa nu postez cand sunt nervoasa, uite ca azi am ignorat acest sfat si postez cu tensiunea la maxim.

As vrea sa stiu cine naibii a inventat notiunea de "a doua sansa"? La ce naiba ne trebuie o a doua sansa? Ca sa ce? Ca sa ni se demonstreze doar ca am avut dreptate din prima? Ca sa putem sa spunem la sfarsit "Ti-am acordat o a doua sansa si ai irosit-o?". E o tampenie. E o bufonerie care ne transforma in lasi si oportunisti pe noi toti cei care acordam si cerem o a doua sansa.

Serios acum. E culmea tupeului sa CERI o a doua sansa? De ce? Nu puteai sa faci lucruri bine din prima? De ce naibii ti-as mai acorda o a doua sansa? Oamenii NU SE SCHIMBA. Asta e un lucru pe care ar fi bine sa ni-l tatuam pe creier. Oamenii doar se modeleaza, se muleaza. O femeie usoara nu va fi niciodata o mama si o sotie model, ii vor bantui mereu ganduri prin creieras, un alcoolic niciodata nu va fi SOBER, ci doar unul care va bea un pahar cand i se va oferi prima ocazie. Deci: de ce ai acorda o a doua sansa unui om care, de o vreme buna, nu face altceva decat sa iti demonstreze ca nu merita o a doua sansa?

Aaaa, da, cum era sa uit? "Toata lumea merita o a doua sansa". NUUUU. Nimeni nu merita nimic. Sa ne fie clar. Nu meritam lucrurile care ni se intampla, fie bune, fie rele. Ele se intampla pur si simplu prin concursuri de circumstante. Dar nu meritam ceea ce ni se intampla. Nu e nici un merit al meu ca acele chipuri dragi mie nu imi mai sunt aproape, nu e nici un merit al meu ca locuiesc intr-o casa frumoasa, si in mod sigur nu e nici un merit al meu o a doua sansa. Mi s-a oferit ocazia sa demonstrez ca sunt worthwhile, as face bine sa o fructific din prima.

Trei femei extrem de dragi mie de cateva zile incoace se tot lupta cu aceasta a doua sansa. Cu toatele imi sunt dragi, sunt cele mai dragi prietene ale mele, si pe toate trei le vad cu mintea incetosata de aceasta a doua sansa. Bai, serios, nu e cazul. Spargeti-va naibii farfuriile alea goale, nu va da nimeni nimic la bufet. Si in plus, mai sunt si alte locuri unde puteti manca. For free. All you can eat.

Argh, mai bine m-as culca...

Blank

Pentru ca nu are absolut nici o relevanta despre cine si pentru cine vorbesc, in randurile urmatoare voi trai viata cuiva drag mie.

De o vreme buna, m-am apucat de squash. Mi s-a parut aproape amuzant la inceput. Dar incepe sa ma cam plictiseasca peretele ala previzibil. Mingea se intoarce din inertie. Peretele nu schiteaza nici un gest, nici macar nu ajuta mingea sa se intoarca, ba dimpotriva, ii si reduce viteza (e o chestie de fizica aici, dar eu am terminat filologia). Deja devine de-a dreptul frustrant sa ma tot uit la mine cum alerg si transpir alergand ca nebuna, dupa care ma uit in fata si vad... BLANK...

Cam tot pe atunci m-a apucat pofta de trufe, si am descoperit ceea ce eu credeam ca e o cofetarie cu delicatese. Merg zilnic pe acolo. Ma asez la coada. Mereu e o aceeasi doamna in fata mea, niciodata nu vad ce i se serveste. Ma enerveaza madama asta. Iau si eu o tava si o farfurie si ma indrept spre casa, sperand ca pe traseu cineva imi va pune si mie o trufa in farfurie. Ajung la casa, platesc zilnic sume indecente, ma gandesc ca probabil sunt nebuna daca pot sa cheltui atat de mult pentru pofta mea de trufe, ma uit in farfurie si vad... BLANK...


Iar seara, cand ajung acasa, asudata de la squash si infometata de la cofetaria cu trufe, mi-arunc hainele de pe mine si imi exfoliez sub dus nemultumirea zilnica de a fi asudata si infometata. Ma intind obosita in pat, imi intorc privirea spre perna din dreapta si vad... BLANK...

Si mai ca imi vine sa imi spun ca m-am saturat de atata BLANK in jurul meu. Dar stii ce? In loc de squash, as putea alerga. Asa sigur s-ar schimba mereu peisajul. Sau as putea inota. Asa as ramane curata si macar apa opune rezistenta. Si stii ce? Nu vreau sa mananc trufe. Milka de la ABC-ul din colt s-ar putea sa fie de ajuns. Si daca la ABC nu au Milka, sigur au la OMV. Si perna... Perna alba din dreapta nu mi-a fost niciodata dusman. Si nici plapuma rece.

Si totusi, de ce nu fac toate astea? De ce ma rezum la a imi infiera zilele cu stigmatul asta? Eu merit altceva. Eu sunt ROGVAIV. Blankul NU.

Probabil ca fix O persoana a inteles povestea mea. Mi-a placut sa traiesc viata altcuiva pret de un post. And I sooooo hope ca povestea asta sa se incheie asa cum am vrut eu. ROGVAIV si Blank pur si simplu nu merg in aceeasi propozitie, darling...

Awww

This is the official Aww of the Day :D

Din cand in cand ti se mai intampla si lucruri frumoase. Din cand in cand zambesti si cu ochii. Din cand in cand un prieten se mai gandeste la tine cand vede un elefant albastru cu o funda cu inimoare roz pe trompa (inca nu sunt sigura ca asta e un lucru bun, hmmm, Jules, care to enlighten me on the connection?).

Mi se pare ca sunt tot mai putini oamenii astia. Mi se pare ca nu mai am cui sa fac un cadou dragut, venit spontan, mi se pare ca nu mai am cui sa arat prostioare dragute care ma amuza. I le arat lui Ale, care mai face bahzah de mine din cand in cand (thanks, boo), i le arat mamei mele (pentru ca in vocabularul meu exista omniprezenta propozitie: "Uite mama!" si i le arat lui Jules (pentru ca e vie). Paranteza la paranteza: cand spun ca e vie, ma refer la putin mai mult decat sensul propriu al cuvantului. Vii suntem cu totii, desi spiritele ne sunt cel putin letargice, daca nu in coma sau moarte. Ok, that was just a teetsy bitsy morbid, dar e real. Baygons acum.

Sa revenim la lucrurile frumoase. Vin dintr-un weekend in care mi-am luat ramas bun de la primul chip pe care mi-l amintesc din copilarie. Mi-am luat ramas bun de la cea care mi-a cusut un fluture mare galben pe camasuta de noapte, de la cea care mi-a tricotat de 5 ori un acelasi pulover, de la cea care m-a pus sa scriu cate o pagina de "a mic de mana" si "A mare de mana" pana cand alfabetul mi-a devenit prieten. Vin dintr-un weekend in care ar fi trebui sa fiu prezenta la un eveniment mult mai fericit, un weekend in care ar fi trebuit sa sarbatoresc aniversarea dragului meu drag, weekend in care ar fi trebuit sa chefuiesc cu Dannyelle.

Feelingul ca sunt intr-un film prost inca imi da tarcoale. Senzatia de emptiness si loneliness persista si acum.

Dar uite ca apare asta mica si elefantelul ei albastru si brusc imi risipeste temerile. Oamenii care iti sunt dragi vor fi mereu one phone call away. There is no way you can be alone and lonely in this world.

Sencs, cookie :*

Four Weddings and a Funeral

Cam asta ar fi bilantul pe anul acesta. Tocmai cand speram sa treaca fara nici un eveniment nasol. Eh well, pare-se ca socoteala de acasa chiar nu se potriveste deloc cu cea din targ, dovada si poza de mai jos.

De fapt si de drept, postul asta nu este despre funeral, nu este nici despre weddings, ci mai degraba despre cateva maaaaari nedumeriri ale mele, si anume:

1. Cum a ajuns fotograful nr 1 sa fie DJ?

2. Cum a ajuns fotografa nr 2 sa fie modeala?

3. Cum a ajuns mirele sa fie fotograf?

Daca are cineva cate un raspuns viabil, please feel free to share :D

Praga & Regensburg

Cica e bine sa iti lasi pozele la fezandat inainte sa le prelucrezi/publici. Pai le-am lasat la fezandat cam un an. Oare ajunge? Imi dau seama ca e o profanare sa adun poze din doua orase atat de frumoase intr-un singur post, insa adevarul este ca nu vreau sa le mai tin pentru mine. Pentru ca daca nu vad ACUM lumina zilei toate, voi mai astepta inca un an pana sa le postez.

Drept pentru care, here they are, Praga (octombrie 2007) si Regensburg (martie 2008).

Enjoy!

Faux Pas

Mi se tot spune ca sunt a naibii. Mda, probabil ca am o gena nativa a rautatii in mine, care nu ma lasa sa respir fara sa isi scoata putin la iveala dracosenia. Dar pe cuvant ca nu vreau sa fiu asa rautacioasa. Atat de mult mi-ar placea sa fiu the nice girl everybody wants to talk to! Insa pur si simplu nu pot, pentru ca ma izbesc zilnic de atat de multe faux-pas-uri, incat pur si simplu the evil side of me nici macar nu se mai oboseste sa stea ascunsa, e mereu acolo, cu glontul pe teava (asta ca sa citez un mare ganditor in viata).

Serios acum, nu ar fi lumea asta mai frumoasa daca serviciile a fi de calitate? Nu ar fi lumea mai linistita daca nu am avea parte de prost gust si comportamente badarane? N-am fi cu totii mai fericiti daca am invata semnificatia cuvantului "TACT"? Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, take a look.

Faux Pas-ul saptamanii:
Media Galaxy (da, nu ma sfiesc sa le spun numele, cred ca e national stiut ca presteaza servicii de cocos). Doresc sa achizitionez un aspirator pentru tanti care e indeajuns de draguta sa imi intretina apartamentul curat. Nu ma pricep la aspiratoare. My better half nici atat. Drept pentru care, intr-un acces de buna-dispozitie, la intrebarea "Ce aspirator doriti sa cumparati?", eu raspund ca o panseluta: "ROZ".

Si eu ca Dono ma apuc sa glumesc cu oameni carora cred ca le-a fost extirpat nervul rasului. Donsoara ma masoara de sus pana jos, dupa care cu o privire pe care i-o arunci unui gandac de bucatarie ma intreaba: "Dumneavoastra va alegeti aspiratoul dupa culoare?!"

Aceasta este secunda exacta cand am inceput sa vad in fata ochilor scene de groaza, intocmai ca Ally McBeal. Ma vedeam sarind ca o leoaica pe ea, sfasiindu-i gatul cu coltii, lingandu-mi boticul satisfacuta in timp ce ea saraca se zbate muribunda sub labele mele. Nu am facut asta, in schimb rautatea din mine a iesit la suprafata si i-am suierat fetii printre dinti: "Avand in vedere ca il va folosi MENAJERA MEA, DA, imi permit sa imi aleg aspiratorul dupa culoare." Un fel de "mori in bezna, tu esti o nenorocita de vanzatoare care nu va avea vreodata o menajera".

Pe cuvant ca mi-a parut rau dupa aceea. Mi-am dat seama ca am fost un fel de Cruella DeVil, insa mi-a trecut imediat ce domnisoara in loc sa imi ARATE accesoriile unor aspiratoare m-a chemat sa imi arate POZELE accesoriilor pe cutie, dupa care m-a intrebat extrem de ofuscata daca tin neaparat sa imi faca si proba aspiratorului inainte de a semna certificatul de garantie. Avea dreptate Jules, mare pacat ca nu se lucreaza pe comision...

Concluzia faux pas-ului saptamanii: Daca lucrezi in servicii, incearca sa inveti sa vorbesti frumos cu clientii tai. Vei intalni tembeli, dobitoci, nesimtiti, oameni mici, oameni limitati, oameni amuzanti, oameni de treaba, oameni normali. Cu toti va trebui sa ai TACT.

Si cu asta, cred ca tocmai am inceput o noua serie de posturi pe blog. Pentru ca pur si simplu simt ca intr-un fel sau altul, faux pas-urile trebuie amendate. This is my way of doing it.

Pentru cei de care vreau sa imi amintesc

Pot trai fara tine? [...] Vreau nu sa-mi amintesc de tine, ci sa-ti traiesc viata, sa fiu tu, sa iubesti si sa palpiti prin mine, fiecare gest al meu sa fie unul de-al tau, glasul meu sa fie al tau. Vreau sa ma sterg, sa dispar ca sa pui tu stapanire pe mine, vreau ca bunatatea ta neobosita si vesela sa-mi inlocuiasca pe de-a-ntregul bietele mele ambitii, obosita mea vanitate. As vrea sa-ti port doliul urland pana la ultima rasuflare, smulgandu-ni hainele si parul din cap, acoperindu-ma cu cenusa, dar [...] am devenit experta in a refuza indignarea si a suporta durerea, nu mai am glas ca sa tip.
(Isabel Allende - Paula)

Nu sunt cuvintele mele, insa intamplator azi, cand mi-am dorit sa imi amintesc, mi-a cazut pasajul acesta sub ochi, si nu mi-am mai putut lua mintea de la el.

Sole Has no Eyes

Sometimes I feel like going home
You swear you'll never let things go by again.
Sometimes I miss the rain and snow
And you'll never toe the party line again
And when the east wind blows
Sometimes I feel like going home

Am I happy, am I sad, am I good, am I bad?

Fantasia

Nu vreau sa ma iau la tranta cu limitele mele. Ultima oara cand ne-am incercat puterile, m-au cam trantit limitele. La propriu. De gresie. Yes, it did leave a mark.

All in all, sunt cam obosita. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi vreo saptamana in care sa nu fac altceva decat... wait, o saptamana in care sa nu fac, punct. O saptamana in care sa dorm cat am chef, sa ma plimb, sa stau pe fotolii de cafenele cu dim light, sa ma incalzesc cu winter tea, sa mi se umple narile cu miros de scortisoara si coji de portocale, sa imi admir pantofii strivind sub varful de lac o ultima ramasita a verii. Dar toate acestea nu se vor intampla. Cel putin nu acum. Mai vorbim peste 2 saptamani despre asta, si daca INCA voi avea un singur adjectiv in cap, care sa descrie ritmul meu, si anume HECTIC, cel mai probabil iar ma voi lua la tranta cu limitele.

Pana atunci insa, imi permit luxul ca macar in seara asta sa raman in Fantasia. Sit back and enjoy the ride.

This Ain't Goodbye, It's Au Revoir!

A murit Richard Wright. A murit Stefan Iordache. A murit Ilarion Ciobanu. A murit Bernie Mac. Andrea Pinifarina. Ruslana Korshunova. Heath Ledger. Yves Saint Laurent. Sydney Pollack. Colea Rautu. Monica Lovinescu. George Pruteanu. Sir Arthur C. Clarke. Luciano Pavarotti.

Au plecat dintre noi. Sunt oameni care au lasat ceva in urma lor. Sunt oameni carora merita sa le spui macar in gand "Odihneste-te in pace!".

Dar noi, ca in reclama, betmen, betmen. Ce facem? Transmitem priveghiuri si inmormantari in direct, ne doare fix la doi metri in fata ca omul cere expres sa nu se stie de ce boala sufera, lasam enshpe mii de commenturi cu "RIP" pe site-uri care plang de ti se rupe tie sufletul de cat de rau ii doare pe bietii jurnalisti, ne punem statusuri la messenger cu "RIP ...cine o fi".

Saptamana asta va fi una a desteptilor, presimt. Saptamana asta voi da numai de iubitori de teatru si film, care probabil ca nu l-au vazut vreodata pe Iordache jucand LIVE, si iubitori de Pink Floyd, care se vor da rotunzi cu maaarea dragoste pe care o poarta acestei formatii. Si vor lasa commenturi cu versuri ale lor (de preferat din The Great Gig in the Sky, ca NBC asta au folosit-o ca titlu pe stirea despre disparitia lui Wright si e coooool).

Uof. Pacat, maaare pacat. Ca sa citez un banner pe care l-am vazut mai devreme "Un PET dispare in 800 de ani. Cretinii niciodata. Desi sunt biodegradabili".

Oamenii mici

Am mai povestit eu mai demult de oamenii astia. Energofagii. Oamenii mici, care se hranesc cu energia ta si care se micesc pe zi ce trece, desi in proprii lor ochi cresc intr-o zi cat altii in zece.

Oamenii mici sunt acei oameni carora pur si simplu le place sa te faca sa te simti de rahat, si daca reusesc sa mai atinga si pe altii in acest quest, nici o problema, e just more energy for them to feed on.

Insa, dupa cum bine spunea Capreta, what goes around comes around. Si desi stiu ca nu e bine, si nu e frumos ca spun si ca gandesc asta, atunci cand roata se va intoarce, eu voi fi acolo si voi rade.

Si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, tin pe aceasta cale sa imi cer scuze de la Ancu, the most innocent collateral intr-o disputa stupida, din care nimeni altcineva decat rautatea genetica nu a avut de castigat. Ancule, if you are ever going to read this, although I doubt it, vreau sa stii ca mi-esti draga si ca nu ai meritat sa ti se intample nimic din ceea ce s-a intamplat. Nu a fost vina ta, nu ai fost tu cauza, si cu atat mai mult, nu ar fi trebuit sa auzi nimic din toata povestea asta. Imi pare rau, really, truly, honestly. :(

Acestea fiind spuse, am incheiat inca un capitol din viata mea. Cel care se numea "TEAM - Together Everyone Achieves More". Mda, team my ass... Ptiu!

O mana de om

Da, in fond si la urma urmei, asta e ceea ce va ramane: o mana de om. O mana din tot ceea ce femeia aceasta extraordinara a fost vreodata.

"Sa te fereasca Dumnezeu de tot ce e rau pe lume si sa aiba grija de tine. Sa nu fi rea, sa fii buna, si chiar daca altii te dusmanesc, tu sa nu ii dusmanesti pe ei." Mda, stiu ca ar putea suna ca niste versuri de manea sau de poezie patriotica. Insa pentru mine sunt doar cuvintele cele mai de pret acum. Si imi doresc si ma rog cu toata fiinta mea sa nu fie acestea ultimele cuvinte, ultimul sfat pe care il primesc de la EA.

Sunt zile in care ma intreb daca stiu sa ma rog, daca e bine ceea ce spun, daca stiu sa cer si sa multumesc. Habar nu am. Stiu doar ca tot ceea ce imi doresc e ca EA sa fie din nou ceea ce a fost. Desi stiu ca nimeni, oricate puteri ar avea, nu mi-o poate da inapoi. Insa nu imi pierd speranta. Nici macar nu stiu la ce sper. La o minune? Mi-a trecut. Accesul la informatie nu prea imi mai permite sa cred in minuni. La o eliberare? Poate. Poate pentru EA, poate pentru mama, poate pentru mine.

Atat de multe ganduri mi se invalmasesc in minte, si as vrea sa le ordonez, as vrea sa gasesc o noima si un sens pentru toate franturile astea care mi s-au incurcat printre axoni, as vrea sa imi pot lipi capat peste capat pana voi forma o franghie destul de lunga si de groasa, cu care sa ridic pe toata lumea din nenorocita asta de prapastie. Dar, dupa cum spuneam, accesul la prea multa informatie mi-a taiat si cheful de a mai impleti franghii in vis.

Ideile astea nu au un inceput si in mod sigur nu au nici sfarsit. Poate ca intr-o zi voi gasi curajul si energia necesara sa imi asez aici toate gandurile. Pe de alta parte insa, cine va fi aici sa le primeasca? Cine le va intelege si le va lua acasa, intr-o cutiuta de lemn cu miros de santal, cine le va privi cu ochi blanzi si cine le va mangaia cand se vor sufoca de dor? Probabil ca nimeni. Probabil ca tot in cutiuta mea de lemn vor ramane pana cand suflul meu va deveni el insusi o amintire...

Jules Wants to Play

"Memoria este fictiune. Alegem ce e mai stralucitor si ce e mai intunecat, ignorand ceea ce ne face sa ne rusinam, si astfel tesem covorul amplu al vietii noastre."

Mi s-a spus sa nu postez cand sunt nervoasa. Ceea ce am si facut. Nu am postat ieri. Astazi in schimb ma simt mult mai detasata, and just because Jules Wants to Play, mi-am adunat gandurile, si le-am sintetizat in primele doua si ultimele doua randuri ale acestui post.

Daca cineva reuseste sa inteleaga ceva de aici, e amazing, pentru ca postul acesta e ATAT de non-sens, incat ma uimeste si pe mine :))

older and reedited

"Traiesc printre nuante difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivita pentru a-mi povesti viata seamana mai curand cu accea a unui portret in sepia..."