Despre lasitate si oportunism, intr-o forma delicata

Ceea ce a fost o zi extrem de ciudata se incheie apoteotic cu un post extrem de violent. Mi s-a spus de N ori sa nu postez cand sunt nervoasa, uite ca azi am ignorat acest sfat si postez cu tensiunea la maxim.

As vrea sa stiu cine naibii a inventat notiunea de "a doua sansa"? La ce naiba ne trebuie o a doua sansa? Ca sa ce? Ca sa ni se demonstreze doar ca am avut dreptate din prima? Ca sa putem sa spunem la sfarsit "Ti-am acordat o a doua sansa si ai irosit-o?". E o tampenie. E o bufonerie care ne transforma in lasi si oportunisti pe noi toti cei care acordam si cerem o a doua sansa.

Serios acum. E culmea tupeului sa CERI o a doua sansa? De ce? Nu puteai sa faci lucruri bine din prima? De ce naibii ti-as mai acorda o a doua sansa? Oamenii NU SE SCHIMBA. Asta e un lucru pe care ar fi bine sa ni-l tatuam pe creier. Oamenii doar se modeleaza, se muleaza. O femeie usoara nu va fi niciodata o mama si o sotie model, ii vor bantui mereu ganduri prin creieras, un alcoolic niciodata nu va fi SOBER, ci doar unul care va bea un pahar cand i se va oferi prima ocazie. Deci: de ce ai acorda o a doua sansa unui om care, de o vreme buna, nu face altceva decat sa iti demonstreze ca nu merita o a doua sansa?

Aaaa, da, cum era sa uit? "Toata lumea merita o a doua sansa". NUUUU. Nimeni nu merita nimic. Sa ne fie clar. Nu meritam lucrurile care ni se intampla, fie bune, fie rele. Ele se intampla pur si simplu prin concursuri de circumstante. Dar nu meritam ceea ce ni se intampla. Nu e nici un merit al meu ca acele chipuri dragi mie nu imi mai sunt aproape, nu e nici un merit al meu ca locuiesc intr-o casa frumoasa, si in mod sigur nu e nici un merit al meu o a doua sansa. Mi s-a oferit ocazia sa demonstrez ca sunt worthwhile, as face bine sa o fructific din prima.

Trei femei extrem de dragi mie de cateva zile incoace se tot lupta cu aceasta a doua sansa. Cu toatele imi sunt dragi, sunt cele mai dragi prietene ale mele, si pe toate trei le vad cu mintea incetosata de aceasta a doua sansa. Bai, serios, nu e cazul. Spargeti-va naibii farfuriile alea goale, nu va da nimeni nimic la bufet. Si in plus, mai sunt si alte locuri unde puteti manca. For free. All you can eat.

Argh, mai bine m-as culca...

Blank

Pentru ca nu are absolut nici o relevanta despre cine si pentru cine vorbesc, in randurile urmatoare voi trai viata cuiva drag mie.

De o vreme buna, m-am apucat de squash. Mi s-a parut aproape amuzant la inceput. Dar incepe sa ma cam plictiseasca peretele ala previzibil. Mingea se intoarce din inertie. Peretele nu schiteaza nici un gest, nici macar nu ajuta mingea sa se intoarca, ba dimpotriva, ii si reduce viteza (e o chestie de fizica aici, dar eu am terminat filologia). Deja devine de-a dreptul frustrant sa ma tot uit la mine cum alerg si transpir alergand ca nebuna, dupa care ma uit in fata si vad... BLANK...

Cam tot pe atunci m-a apucat pofta de trufe, si am descoperit ceea ce eu credeam ca e o cofetarie cu delicatese. Merg zilnic pe acolo. Ma asez la coada. Mereu e o aceeasi doamna in fata mea, niciodata nu vad ce i se serveste. Ma enerveaza madama asta. Iau si eu o tava si o farfurie si ma indrept spre casa, sperand ca pe traseu cineva imi va pune si mie o trufa in farfurie. Ajung la casa, platesc zilnic sume indecente, ma gandesc ca probabil sunt nebuna daca pot sa cheltui atat de mult pentru pofta mea de trufe, ma uit in farfurie si vad... BLANK...


Iar seara, cand ajung acasa, asudata de la squash si infometata de la cofetaria cu trufe, mi-arunc hainele de pe mine si imi exfoliez sub dus nemultumirea zilnica de a fi asudata si infometata. Ma intind obosita in pat, imi intorc privirea spre perna din dreapta si vad... BLANK...

Si mai ca imi vine sa imi spun ca m-am saturat de atata BLANK in jurul meu. Dar stii ce? In loc de squash, as putea alerga. Asa sigur s-ar schimba mereu peisajul. Sau as putea inota. Asa as ramane curata si macar apa opune rezistenta. Si stii ce? Nu vreau sa mananc trufe. Milka de la ABC-ul din colt s-ar putea sa fie de ajuns. Si daca la ABC nu au Milka, sigur au la OMV. Si perna... Perna alba din dreapta nu mi-a fost niciodata dusman. Si nici plapuma rece.

Si totusi, de ce nu fac toate astea? De ce ma rezum la a imi infiera zilele cu stigmatul asta? Eu merit altceva. Eu sunt ROGVAIV. Blankul NU.

Probabil ca fix O persoana a inteles povestea mea. Mi-a placut sa traiesc viata altcuiva pret de un post. And I sooooo hope ca povestea asta sa se incheie asa cum am vrut eu. ROGVAIV si Blank pur si simplu nu merg in aceeasi propozitie, darling...

Awww

This is the official Aww of the Day :D

Din cand in cand ti se mai intampla si lucruri frumoase. Din cand in cand zambesti si cu ochii. Din cand in cand un prieten se mai gandeste la tine cand vede un elefant albastru cu o funda cu inimoare roz pe trompa (inca nu sunt sigura ca asta e un lucru bun, hmmm, Jules, care to enlighten me on the connection?).

Mi se pare ca sunt tot mai putini oamenii astia. Mi se pare ca nu mai am cui sa fac un cadou dragut, venit spontan, mi se pare ca nu mai am cui sa arat prostioare dragute care ma amuza. I le arat lui Ale, care mai face bahzah de mine din cand in cand (thanks, boo), i le arat mamei mele (pentru ca in vocabularul meu exista omniprezenta propozitie: "Uite mama!" si i le arat lui Jules (pentru ca e vie). Paranteza la paranteza: cand spun ca e vie, ma refer la putin mai mult decat sensul propriu al cuvantului. Vii suntem cu totii, desi spiritele ne sunt cel putin letargice, daca nu in coma sau moarte. Ok, that was just a teetsy bitsy morbid, dar e real. Baygons acum.

Sa revenim la lucrurile frumoase. Vin dintr-un weekend in care mi-am luat ramas bun de la primul chip pe care mi-l amintesc din copilarie. Mi-am luat ramas bun de la cea care mi-a cusut un fluture mare galben pe camasuta de noapte, de la cea care mi-a tricotat de 5 ori un acelasi pulover, de la cea care m-a pus sa scriu cate o pagina de "a mic de mana" si "A mare de mana" pana cand alfabetul mi-a devenit prieten. Vin dintr-un weekend in care ar fi trebui sa fiu prezenta la un eveniment mult mai fericit, un weekend in care ar fi trebuit sa sarbatoresc aniversarea dragului meu drag, weekend in care ar fi trebuit sa chefuiesc cu Dannyelle.

Feelingul ca sunt intr-un film prost inca imi da tarcoale. Senzatia de emptiness si loneliness persista si acum.

Dar uite ca apare asta mica si elefantelul ei albastru si brusc imi risipeste temerile. Oamenii care iti sunt dragi vor fi mereu one phone call away. There is no way you can be alone and lonely in this world.

Sencs, cookie :*

Four Weddings and a Funeral

Cam asta ar fi bilantul pe anul acesta. Tocmai cand speram sa treaca fara nici un eveniment nasol. Eh well, pare-se ca socoteala de acasa chiar nu se potriveste deloc cu cea din targ, dovada si poza de mai jos.

De fapt si de drept, postul asta nu este despre funeral, nu este nici despre weddings, ci mai degraba despre cateva maaaaari nedumeriri ale mele, si anume:

1. Cum a ajuns fotograful nr 1 sa fie DJ?

2. Cum a ajuns fotografa nr 2 sa fie modeala?

3. Cum a ajuns mirele sa fie fotograf?

Daca are cineva cate un raspuns viabil, please feel free to share :D

Praga & Regensburg

Cica e bine sa iti lasi pozele la fezandat inainte sa le prelucrezi/publici. Pai le-am lasat la fezandat cam un an. Oare ajunge? Imi dau seama ca e o profanare sa adun poze din doua orase atat de frumoase intr-un singur post, insa adevarul este ca nu vreau sa le mai tin pentru mine. Pentru ca daca nu vad ACUM lumina zilei toate, voi mai astepta inca un an pana sa le postez.

Drept pentru care, here they are, Praga (octombrie 2007) si Regensburg (martie 2008).

Enjoy!

Faux Pas

Mi se tot spune ca sunt a naibii. Mda, probabil ca am o gena nativa a rautatii in mine, care nu ma lasa sa respir fara sa isi scoata putin la iveala dracosenia. Dar pe cuvant ca nu vreau sa fiu asa rautacioasa. Atat de mult mi-ar placea sa fiu the nice girl everybody wants to talk to! Insa pur si simplu nu pot, pentru ca ma izbesc zilnic de atat de multe faux-pas-uri, incat pur si simplu the evil side of me nici macar nu se mai oboseste sa stea ascunsa, e mereu acolo, cu glontul pe teava (asta ca sa citez un mare ganditor in viata).

Serios acum, nu ar fi lumea asta mai frumoasa daca serviciile a fi de calitate? Nu ar fi lumea mai linistita daca nu am avea parte de prost gust si comportamente badarane? N-am fi cu totii mai fericiti daca am invata semnificatia cuvantului "TACT"? Pentru cei care nu stiu despre ce vorbesc, take a look.

Faux Pas-ul saptamanii:
Media Galaxy (da, nu ma sfiesc sa le spun numele, cred ca e national stiut ca presteaza servicii de cocos). Doresc sa achizitionez un aspirator pentru tanti care e indeajuns de draguta sa imi intretina apartamentul curat. Nu ma pricep la aspiratoare. My better half nici atat. Drept pentru care, intr-un acces de buna-dispozitie, la intrebarea "Ce aspirator doriti sa cumparati?", eu raspund ca o panseluta: "ROZ".

Si eu ca Dono ma apuc sa glumesc cu oameni carora cred ca le-a fost extirpat nervul rasului. Donsoara ma masoara de sus pana jos, dupa care cu o privire pe care i-o arunci unui gandac de bucatarie ma intreaba: "Dumneavoastra va alegeti aspiratoul dupa culoare?!"

Aceasta este secunda exacta cand am inceput sa vad in fata ochilor scene de groaza, intocmai ca Ally McBeal. Ma vedeam sarind ca o leoaica pe ea, sfasiindu-i gatul cu coltii, lingandu-mi boticul satisfacuta in timp ce ea saraca se zbate muribunda sub labele mele. Nu am facut asta, in schimb rautatea din mine a iesit la suprafata si i-am suierat fetii printre dinti: "Avand in vedere ca il va folosi MENAJERA MEA, DA, imi permit sa imi aleg aspiratorul dupa culoare." Un fel de "mori in bezna, tu esti o nenorocita de vanzatoare care nu va avea vreodata o menajera".

Pe cuvant ca mi-a parut rau dupa aceea. Mi-am dat seama ca am fost un fel de Cruella DeVil, insa mi-a trecut imediat ce domnisoara in loc sa imi ARATE accesoriile unor aspiratoare m-a chemat sa imi arate POZELE accesoriilor pe cutie, dupa care m-a intrebat extrem de ofuscata daca tin neaparat sa imi faca si proba aspiratorului inainte de a semna certificatul de garantie. Avea dreptate Jules, mare pacat ca nu se lucreaza pe comision...

Concluzia faux pas-ului saptamanii: Daca lucrezi in servicii, incearca sa inveti sa vorbesti frumos cu clientii tai. Vei intalni tembeli, dobitoci, nesimtiti, oameni mici, oameni limitati, oameni amuzanti, oameni de treaba, oameni normali. Cu toti va trebui sa ai TACT.

Si cu asta, cred ca tocmai am inceput o noua serie de posturi pe blog. Pentru ca pur si simplu simt ca intr-un fel sau altul, faux pas-urile trebuie amendate. This is my way of doing it.

Pentru cei de care vreau sa imi amintesc

Pot trai fara tine? [...] Vreau nu sa-mi amintesc de tine, ci sa-ti traiesc viata, sa fiu tu, sa iubesti si sa palpiti prin mine, fiecare gest al meu sa fie unul de-al tau, glasul meu sa fie al tau. Vreau sa ma sterg, sa dispar ca sa pui tu stapanire pe mine, vreau ca bunatatea ta neobosita si vesela sa-mi inlocuiasca pe de-a-ntregul bietele mele ambitii, obosita mea vanitate. As vrea sa-ti port doliul urland pana la ultima rasuflare, smulgandu-ni hainele si parul din cap, acoperindu-ma cu cenusa, dar [...] am devenit experta in a refuza indignarea si a suporta durerea, nu mai am glas ca sa tip.
(Isabel Allende - Paula)

Nu sunt cuvintele mele, insa intamplator azi, cand mi-am dorit sa imi amintesc, mi-a cazut pasajul acesta sub ochi, si nu mi-am mai putut lua mintea de la el.

Sole Has no Eyes

Sometimes I feel like going home
You swear you'll never let things go by again.
Sometimes I miss the rain and snow
And you'll never toe the party line again
And when the east wind blows
Sometimes I feel like going home

Am I happy, am I sad, am I good, am I bad?

Fantasia

Nu vreau sa ma iau la tranta cu limitele mele. Ultima oara cand ne-am incercat puterile, m-au cam trantit limitele. La propriu. De gresie. Yes, it did leave a mark.

All in all, sunt cam obosita. Tot ce mi-ar trebui acum ar fi vreo saptamana in care sa nu fac altceva decat... wait, o saptamana in care sa nu fac, punct. O saptamana in care sa dorm cat am chef, sa ma plimb, sa stau pe fotolii de cafenele cu dim light, sa ma incalzesc cu winter tea, sa mi se umple narile cu miros de scortisoara si coji de portocale, sa imi admir pantofii strivind sub varful de lac o ultima ramasita a verii. Dar toate acestea nu se vor intampla. Cel putin nu acum. Mai vorbim peste 2 saptamani despre asta, si daca INCA voi avea un singur adjectiv in cap, care sa descrie ritmul meu, si anume HECTIC, cel mai probabil iar ma voi lua la tranta cu limitele.

Pana atunci insa, imi permit luxul ca macar in seara asta sa raman in Fantasia. Sit back and enjoy the ride.

This Ain't Goodbye, It's Au Revoir!

A murit Richard Wright. A murit Stefan Iordache. A murit Ilarion Ciobanu. A murit Bernie Mac. Andrea Pinifarina. Ruslana Korshunova. Heath Ledger. Yves Saint Laurent. Sydney Pollack. Colea Rautu. Monica Lovinescu. George Pruteanu. Sir Arthur C. Clarke. Luciano Pavarotti.

Au plecat dintre noi. Sunt oameni care au lasat ceva in urma lor. Sunt oameni carora merita sa le spui macar in gand "Odihneste-te in pace!".

Dar noi, ca in reclama, betmen, betmen. Ce facem? Transmitem priveghiuri si inmormantari in direct, ne doare fix la doi metri in fata ca omul cere expres sa nu se stie de ce boala sufera, lasam enshpe mii de commenturi cu "RIP" pe site-uri care plang de ti se rupe tie sufletul de cat de rau ii doare pe bietii jurnalisti, ne punem statusuri la messenger cu "RIP ...cine o fi".

Saptamana asta va fi una a desteptilor, presimt. Saptamana asta voi da numai de iubitori de teatru si film, care probabil ca nu l-au vazut vreodata pe Iordache jucand LIVE, si iubitori de Pink Floyd, care se vor da rotunzi cu maaarea dragoste pe care o poarta acestei formatii. Si vor lasa commenturi cu versuri ale lor (de preferat din The Great Gig in the Sky, ca NBC asta au folosit-o ca titlu pe stirea despre disparitia lui Wright si e coooool).

Uof. Pacat, maaare pacat. Ca sa citez un banner pe care l-am vazut mai devreme "Un PET dispare in 800 de ani. Cretinii niciodata. Desi sunt biodegradabili".

Oamenii mici

Am mai povestit eu mai demult de oamenii astia. Energofagii. Oamenii mici, care se hranesc cu energia ta si care se micesc pe zi ce trece, desi in proprii lor ochi cresc intr-o zi cat altii in zece.

Oamenii mici sunt acei oameni carora pur si simplu le place sa te faca sa te simti de rahat, si daca reusesc sa mai atinga si pe altii in acest quest, nici o problema, e just more energy for them to feed on.

Insa, dupa cum bine spunea Capreta, what goes around comes around. Si desi stiu ca nu e bine, si nu e frumos ca spun si ca gandesc asta, atunci cand roata se va intoarce, eu voi fi acolo si voi rade.

Si pentru ca nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, tin pe aceasta cale sa imi cer scuze de la Ancu, the most innocent collateral intr-o disputa stupida, din care nimeni altcineva decat rautatea genetica nu a avut de castigat. Ancule, if you are ever going to read this, although I doubt it, vreau sa stii ca mi-esti draga si ca nu ai meritat sa ti se intample nimic din ceea ce s-a intamplat. Nu a fost vina ta, nu ai fost tu cauza, si cu atat mai mult, nu ar fi trebuit sa auzi nimic din toata povestea asta. Imi pare rau, really, truly, honestly. :(

Acestea fiind spuse, am incheiat inca un capitol din viata mea. Cel care se numea "TEAM - Together Everyone Achieves More". Mda, team my ass... Ptiu!

O mana de om

Da, in fond si la urma urmei, asta e ceea ce va ramane: o mana de om. O mana din tot ceea ce femeia aceasta extraordinara a fost vreodata.

"Sa te fereasca Dumnezeu de tot ce e rau pe lume si sa aiba grija de tine. Sa nu fi rea, sa fii buna, si chiar daca altii te dusmanesc, tu sa nu ii dusmanesti pe ei." Mda, stiu ca ar putea suna ca niste versuri de manea sau de poezie patriotica. Insa pentru mine sunt doar cuvintele cele mai de pret acum. Si imi doresc si ma rog cu toata fiinta mea sa nu fie acestea ultimele cuvinte, ultimul sfat pe care il primesc de la EA.

Sunt zile in care ma intreb daca stiu sa ma rog, daca e bine ceea ce spun, daca stiu sa cer si sa multumesc. Habar nu am. Stiu doar ca tot ceea ce imi doresc e ca EA sa fie din nou ceea ce a fost. Desi stiu ca nimeni, oricate puteri ar avea, nu mi-o poate da inapoi. Insa nu imi pierd speranta. Nici macar nu stiu la ce sper. La o minune? Mi-a trecut. Accesul la informatie nu prea imi mai permite sa cred in minuni. La o eliberare? Poate. Poate pentru EA, poate pentru mama, poate pentru mine.

Atat de multe ganduri mi se invalmasesc in minte, si as vrea sa le ordonez, as vrea sa gasesc o noima si un sens pentru toate franturile astea care mi s-au incurcat printre axoni, as vrea sa imi pot lipi capat peste capat pana voi forma o franghie destul de lunga si de groasa, cu care sa ridic pe toata lumea din nenorocita asta de prapastie. Dar, dupa cum spuneam, accesul la prea multa informatie mi-a taiat si cheful de a mai impleti franghii in vis.

Ideile astea nu au un inceput si in mod sigur nu au nici sfarsit. Poate ca intr-o zi voi gasi curajul si energia necesara sa imi asez aici toate gandurile. Pe de alta parte insa, cine va fi aici sa le primeasca? Cine le va intelege si le va lua acasa, intr-o cutiuta de lemn cu miros de santal, cine le va privi cu ochi blanzi si cine le va mangaia cand se vor sufoca de dor? Probabil ca nimeni. Probabil ca tot in cutiuta mea de lemn vor ramane pana cand suflul meu va deveni el insusi o amintire...

Jules Wants to Play

"Memoria este fictiune. Alegem ce e mai stralucitor si ce e mai intunecat, ignorand ceea ce ne face sa ne rusinam, si astfel tesem covorul amplu al vietii noastre."

Mi s-a spus sa nu postez cand sunt nervoasa. Ceea ce am si facut. Nu am postat ieri. Astazi in schimb ma simt mult mai detasata, and just because Jules Wants to Play, mi-am adunat gandurile, si le-am sintetizat in primele doua si ultimele doua randuri ale acestui post.

Daca cineva reuseste sa inteleaga ceva de aici, e amazing, pentru ca postul acesta e ATAT de non-sens, incat ma uimeste si pe mine :))

older and reedited

"Traiesc printre nuante difuze, mistere umbrite, incertitudini; tonalitatea potrivita pentru a-mi povesti viata seamana mai curand cu accea a unui portret in sepia..."

That's it then

Your account has been deleted. Goodbye!

Si uite asa am renuntat la contul de Flickr. Cred ca era timpul.
Moving on, noi idei, noi orizonturi, noi varste.
All grown up now, renuntam la ceea ce a insemnat inceputuri.
Concepts and props, here I come :D

Nu-mi plac nuntile

Da, nu imi plac nuntile noastre. Din o mie de motive, pe care nu o sa ma apuc sa le insir aici.

Vreau sa fiu invitata la o nunta asa sau asa. Vreau sa nu imi mai fie servite 6 feluri de mancare, sa nu fie furata mireasa, sa nu se strige darul, sa nu faca mirele si nasul striptease, sa nu fie camere video si invitati cu aparate foto.

De fiecare data cand mai apare cate un job de nunta, ma acresc si ma fac ca un arici pentru ca stiu ca o sa fie naspa. Oricat de frumosi ar fi mirii, oricat de dragi mi-ar fi, oricat de misto prieteni ar avea, per total nunta va fi naspa.

Insa de fiecare data, cand ajung acolo si ma apuc de treaba, ma cuprinde un sentiment (probabil tipic feminin) de dulcegarie si ma gandesc "Uite mah, si la astia, ce frumosi sunt ei si ce fericiti" si cumva vreau sa fac ziua aceea sa conteze pentru ei.

A fi fotograful secundar la o nunta are niste avantaje de nedescris. In timp ce fotograful principal e uneori fortat (muahaha) sa faca si nenorocitele alea de poze cu maimutza (le stiti, pozele pe care daca le puneti in slideshow, doar invitatii de langa miri se schimba, mirii raman inerti in aceeasi pozitie), fotograful secundar isi ia tele-ul in spinare si porneste la vanatoare. Nu trebuie sa le ceri sa fie atenti la tine, nu ai nevoie sa iti zambeasca, nici macar nu vrei sa stie ca esti acolo. Din spatele un 135mm esti la o distanta tampon indeajuns de mare ca "subiectul" sa nu se simta privit si sa nu iti pozeze. Si cred ca de la 135mm incolo poti sa vezi adevaratele emotii si sentimente, cele pe care un 12-24 nu le va surprinde niciodata.

Asa ca pot sa spun ca sunt norocoasa. Ei nu stiu niciodata ca eu sunt acolo. Eu insa stiu exact unde sunt ei, si, cu un strop de rabdare, se vor intampla acele cadre de care mie mi-e drag pana peste poate.

Cuvant inainte

Fara vreun sens anume, doar franturi din prefata a ceea ce azi se numeste "THE Story of my Life", sau o demonstratie ca uneori lucrurile nu se intampla decat daca le vrei cu adevarat.

Ea: ce tre sa faca o fata daca vrea ceva de la tine?
El: vrei un "how to in 10 pasi " ?! =))
Ea: i dare you.
El: why r u doing this ?
Ea: poate ca e doar momentul, sau poate ca e tacerea de pana acum. nici eu nu as stii sa iti spun asta. stiu poate mai bine decat oricine ca nu esti un tip impulsiv (ca altii din dialogul asta :P), insa nu pot sa nu intreb acum: cat chemistry este? :P
El: chemistry este, dar nu stiu de cat ai nevoie sau ce vrei de la chestia asta
Ea: ceea ce vreau de fapt, e probabil o confirmare a faptului ca nu degeaba ma simt bine in compania ta
El: eu ma simt bine in compania ta de multa vreme, iar 'chatul' asta se indreapta vertiginos catre o imposibilitate de continuare pe mail, n-ai zice ?
[insert boring bla bla here]
Ea: ti-e dor de mine? :">
El: but r u asking the right questions ?! :D
Ea: nici o intrebare nu e mai buna decat "ti-e dor de mine" :">
El: imi potolesc setea de tine

Pffff

Mai e cineva fan al melodiei asteia? :D:D:D

Oldies but goldies

Am depanat zilele trecute amintiri cu Dannyelle.
Si mi-am dat ca majoritatea amintirilor pe care le am din acea perioada, sunt legate de cateva melodii. Here they are:

Dannyelle: hai mah nu ai gasit pe nimeni sa-mi ia locul?

Well, NU.

Si nici nu am chef sa gasesc pe altcineva. Pentru ca ceea ce am crescut in mine pentru tine nu prea se poate smulge din radacini si muta in alt ghiveci. Pentru ca ceea ce esti tu pentru mine nu a mai fost nimeni niciodata, si stiu ca nici nu o sa mai fie.

Mi-ai tinut pachetele de tigari, ai ars hartii in chiuveta cot la cot cu mine, am facut calcule pe calendar, ai ascultat Ambra cu mine, ai tipat pe Camisra - Let Me Show You cot la cot cu mine, am baut vodka din acelasi pahar over and over again, te-am spalat pe cap, ti-am imbracat bluzele si mi-ai imbracat fustele, m-ai acoperit cand m-am dus la Rares, pfff, sa mai continuu?

Ti-e destul de clar ca nimeni nu are cum sa iti ia locul?

PS: Did I ever tell you how much I love you?

Celei care mi-a dat viata

Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cea care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!...

Sa iti dea Dumnezeu atata liniste incat sa te trezesti intr-o dimineata si sa iti spui: "Astazi mi-e bine". Sa iti dea Dumnezeu atata putere incat sa muti muntii din loc atunci cand va fi nevoie. Sa iti dea Dumnezeu atata bunatate incat sa le dai mana si celor care azi ti-o musca.
La Multi Ani, Mama mea buna, si multumesc, multumesc pentru ca scriu azi aceste randuri.

Efcinci - page cannot be displayed

"Asta face parte din categoria "

Cam multi reprezentanti ai speciei asteia lately. Incep sa am filme gen "The Net", cineva o sa imi fure intr-o zi identitatea si o sa se foloseasca de ea, si eu nu o sa mai pot nici macar sa imi ridic o carte de la Oficiul Postal nr 1. :))

Bai, deci seriously, ce e cu specia asta care isi umple timpul traind viata altora? Stai de dimineata pana seara cu degetul pe efcinci pe toate site-urile pe unde stii ca iti activeaza "idolul", il gugalesti de 7000 de ori si esti convins ca there is MORE to it, sapi, ii cauti prietenii, stai de vorba cu ei, asudezi all day long incercand sa patrunzi mai adanc.

La modul cel mai serios, eu zic ca e cazul sa incepeti sa va vedeti de viata voastra. Error. E cazul sa incepeti sa va construiti o viata a voastra. Pentru inceput va sugerez ALT+F4+U in loc de F5 :D Mega efect, I swear, cea mai tare chestie inventata de Microsoft :D

In alta ordine de idei, isn't it fun to watch the struggle for knowledge of others? :D

Fluyendo

If at night, when you cover the day's scratches with somebody's skin, you know you are at home, hang on to that skin as long as you can. Life doesn't play fair, and you might just wonder where did all the amazingness go.

Yo estoy dentro de las sombras

If in the morning, when the first ray of light touches your eyes, you wish for the night to come back, so you can linger in the arms of your lover, hang on to that ray.
Sufriendo, fluyendo dentro de ti

If all your dreams, hopes, wishes, sighs, shivers, fevers, are all subdued to the presence of someone in your life, you have been blessed. I don't usually vote for it, but yes, ladies and gentlemen, this time I do. I vote for love.

Besando la tierra
Llevantando te
Fluyendo dentro de ti
Atraves de ti
Cuando te lavantas
Cuando estas triste
Cuando lloras con la lluvia

Oooooh, Monday Monday

Current mood: Extremely pissed
Reason: Hairdryer malfunction
Status: Looking like a fkin bichon
Forecast: Shitty day aaalllll the way

Romanta fara Muzica

Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga, [...]
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Si pana la urma, ce as vrea sa spun? Sunt atat de multe... As vrea sa ii multumesc ca m-a facut ceea ce sunt azi, sa ii spun ca nimeni nu mi-a mai dat mere rase de cand m-am mutat de la ea, ca nu e nimeni pe pamant care sa fi desfacut de atatea ori un pulover, doar pentru ca ei nu i se parea ca o sa imi placa asa, ca nu stie nimeni sa imi faca taietei cu varza asa ca ea, ca nu imi place ca parul ii miroase a solutie de permanent, ca mor de dragul ei cand o vad cum se aranjeaza cand merge in oras, ca mi-e draga pana peste poate cand spune "Io zic".

Mi-e destul atat. Restul de ani am sa ii port in mine pana in ziua Z, cand am sa-i aduc ofranda doamnei.

Diamonds are a Girl's Best Friend

I did not get real diamonds this year. Dar a fost o zi frumoasa. Am avut langa mine toate diamantele de care as fi putut sa am nevoie. I had my dearest friends with me, I had my mom and I had boo. Si uneori astea sunt toate diamantele de care ai nevoie.

Bine. I admit. Astea si the uber cute, adorable, lovely, priceless, collateral. I know. Deep down inside I am really shallow. But I cannot help but loving my precious gifts :D

Towy...

Si ca sa nu ma dezmint:

A kiss on the hand may be quite continental,
But diamonds are a girls best friend.
A kiss may be grand but it,
Won't pay the rental on your humble flat,
Or help you at the automat.
Tiffany's... Cartier...
Black Star, Frost, Gorhom... Talk to me Harry Winston tell me all about it...

Mustruluiala de luni

Hello.
Is there anybody in there?
Just nod if you can hear me.
Is there anyone home?

Relax.
I need some information first.
Just the basic facts:
Can you show me where it hurts?

Pentru ca tot mi s-a facut morala ca nu mai postez de ceva vreme, here you go, dude, make some sense out of this: mi-a venit mie ideea geniala ca as putea sa imi fac o harta cu toate locurile unde ma doare. Cu autobahn, cu drumuri nationale, cu drumuri secundare. Cum ti se pare?

Frezia mea alba

Frezia mea alba probabil ca a devenit doar tzarana intre timp. Frezia mea alba nu a putut sa faca ce mi-as fi dorit sa faca. Frezia mea alba nu a deschis spre mine ochii care m-au privit cu drag timp de 22 de ani. Frezia mea alba nu a vrut sa faca venele sa se lege, frezia mea alba nu a stiut cum sa faca sangele sa curga.

Pot doar sa sper ca mireasma freziei mele albe a adus un strop de alinare si de liniste. Nu am sa stiu cu siguranta niciodata.

Buona notte, amaro mio...

Come on you raver, you seer of visions

De ce nu am ascultat eu Floyd de asa de multa vreme? Mi-era dor sa ma rascoleasca prin toate venele, sa ma doara capul si sa ametesc, sa imi vina sa rad si sa plang in acelasi timp.

Cred ca aveam vreo 10 ani cand am auzit prima oara Shine on You Crazy Diamond. Ii placea mult de tot tatalui meu, si mai tarziu am aflat ca si maica-mea era inenbunita dupa piesa asta. Au mai trebuit sa treaca aproape vreo 10 ani ca sa pricep si eu de ce.

Nu am mai postat de mult playlisturi. Nu stiu de ce. Ei, asta mi-e playlistul pentru azi. DOAR melodia asta. Probabil printre foarte putinele ale lui Pink Floyd care pot fi ascultate separat de restul albumului.

Ah, si mai am o recomandare. Daca cumva va ajunge shuffle-ul pe Floyd, va sugerez sa dati next, pentru ca daca prindeti un On the Run de exemplu, nu o sa intelegeti nimic, si o sa va muscati venele.

Enjoy!

How?

Cand stii ca ai ftt-o, how do you say you are sorry?

2007 RoudUp

Am mari lapsusuri in ceea ce priveste anul care a trecut. Poate pentru ca a zburat incredibil de repede.

Noroc cu Cata sa imi mai amintesca de unele zile insorite :D

Din cufar

Cand eram mai mica, imi doream foarte multe lucruri in ceea ce privea viitorul meu. Mi-am dorit mult de tot sa invat sa vorbesc frumos, mi-am dorit sa scriu poezii, mi-am dorit sa pictez, mi-am dorit sa cant, sa dansez, sa vorbesc multe limbi straine si sa ajung sa folosesc asta in tarile aferente, mi-am dorit sa fiu in centrul atentiei mereu, si, daca s-ar fi putut, la scara larga.

Evident ca nu mi-a iesit tot din ce mi-am dorit. Doamnei Vancu ii voi multumi mereu pentru ca m-a invatat ce inseamna limba romana, pentru ca mi-a pus carti in mana, si pentru ca m-a incurajat mereu sa citesc. Bine, pentru citit am de multumit si familiei, pentru ca de mica mi-au cumparat tone de carti.

Am scris si poezii. Mi-e si teama sa le mai citesc acum, le-am lasat acasa, mamei mele, desi cred ca si ea ar rade cu lacrimi daca le-ar reciti acum. Eh, dezamagiri de adolescenta, impinse la cote maxime. Suferinte, ce mai! :)) Cu pictatul am lasat-o mai moale, ca deh, la mine oamenii erau o chestie ovala pe post de cap, un bat mai lung care reprezenta trunchiul, si inca patru bete mai scurte, care cica erau membrele. Inutil sa mai spun ca eram mereu pe muchia corigentei la desen in scoala... De cantat am cantat in cor, in generala, si pe urma, cat m-au tinut plamanii, sub dus, sau in masina cu fetele, plecand de la bac :)) Fals, evident. Cu cantatul inca mai insist, desi zaresc priviri vadit speriate de trilurile mele. Afoni, desigur :))

De dansat, inca mai dansez. Prin casa. Ca prin cluburi nu mai ajung, dorm dusa pe cand se deschide un club... Asta este, intre timp cica m-am facut fata de cariera (asa se spune cand iti iei un job ca sa iti platesti facturile), si dorm dusa la orele la care studentii abia ce incep sa chefuiasca.

Mi-am mai scos din gaura cu limbile straine si cu tarile, am avut maaaarele noroc sa gasesc un companion la fel de ahtiat dupa nou ca si mine :D

Unde vroiam sa ajung de fapt? Ma gandeam ca e ciudat cat de multe dorinte aduni intr-un cufar, si cat de putine din ele se materializeaza vreodata. E din cauza ca nu putem sa ni le indeplinim, sau pur si simplu din cauza ca nu mai prezinta nici un interes pentru noi? Crestem mari si incepem sa rationam si atunci cand ne dorim ceva?

Anul trecut, in decembrie, o alta mare dorinta a mea era sa ajunga in acel cufar. Azi insa, m-am razgandit. Poate merita sa ii mai dau o sansa. Poate nu e totul pierdut. Si, drept urmare, scot la mezat unul din puisorii acelei dorinte ale mele. Nu e o capodopera, insa uitandu-ma azi la fotografie, mi s-a parut ca respira un pic altfel fata de ultima oara cand am vazut-o. Maybe it's just me, dar inca nu sunt gata sa imi pun aparatul de fotografiat in cufar.

PS: Da, imi doream sa fiu in centrul atentiei. Si as minti daca as spune ca nu e asa. De fapt, a fost asa dintotdeauna. Totul e sa stii in centrul atentiei cui vrei sa fii. Aia cu "la scara larga" e pure crap. Ma indoiesc sincer ca Tarantino m-ar distribui intr-unul din filmele lui fucked up, asa ca mi-am rearanjat prioritatile. :D

De Anul Nou

Desigur ca am vrea sa credem ca anul asta o sa fie mai bun decat cel care a trecut. Pai daca s-ar si respecta acest rationament, asta ar insemna ca toti o ducem exponential mai bine de la un an la altul. Ceea ce nu e neaparat adevarat.

Desigur ca ne punem cate o dorinta de Anul Nou, si o facem atat de generala, incat orice se poate mula ca sa corespunda acelei dorinte. Mi-am dorit anul trecut ca in 2007 sa fiu linistita. Da, desigur ca am avut momente de liniste, si as fi putut sa imi spun ca mi s-a indeplinit dorinta, insa e cam redundant sa spui ca ti s-a indeplinit dorinta raportand doar la momente singulare. Acum, daca ma gandesc in urma, 2007 nu a fost deloc un an linistit pentru mine, ba as putea spune chiar dimpotriva: e ceva vreme de cand nu am mai avut un an asa de agitat si de plin de evenimente.

Nu mi-am pus nici o dorinta de Revelion. Vreau sa ma surprinda 2008. Desigur ca pana spre sfarsitul anului voi uita ca nu mi-am dorit nimic, o sa imi inventez pe loc o dorinta desprinsa din intamplari reale, si imi voi spune, mandra de mine .

Bunch of crap, daca ma intrebati. Revelioanele nu sunt facute ca sa ne punem dorinte, nici ca sa fim alaturi de cei dragi, nici ca sa ne spunem cuvinte frumoase, nici ca sa avem vreo revelatie. Revelioanele sunt facute sa mananci, sa bei si sa te aduni cu amici pe care nu i-ai amesteca nici intr-o mie de ani intr-o seara normala. Pentru ca stii ca nu se potrivesc si ca nu au ce sa caute impreuna. Revelioanele sunt ca sa iti aminteasca de cat de singur esti de fapt, Revelioanele sunt ca sa iti amintesti de tot sau de toti pe care i-ai pierdut, Revelioanele sunt de fapt o noapte ca oricare alta. Only lonelier.

Mama mea a fost singura acasa de Revelion in acest an. Si cred ca o invidiez. Cred ca mi-ar fi placut sa stau cu ea si cu Boo, sa inchinam un pahar de sampanie la 00:00, si sa ne uitam la un film nice, cu luminitele rosii si aurii de pe brad in fundal.

Mda, all in all, cred ca incep sa intru in criza pre-30, MULT prea devreme, si nimeni si nimic nu ma mai multumeste. E 2 Ianuarie si deja m-am plicticit de anul asta. Deja am chef de vara, de soare, de apa, de iesit, de plecat prin tot felul de locuri. Deja m-am plictisit de lucru, desi nici nu am inceput inca. See, exact ce ziceam, nu ma mai multumeste nimic.

M-am gandit mai devreme ca as putea sa scriu o carte. Cu conditia sa imi pot organiza ideile si gandurile. Sa vedem daca asta m-ar multumi...

Out, for the night.