ce mult imi plac zilele in care pot sa nu fac nimic, si totusi, sa fac atat de multe. mi se pare ciudat cum timpul capata cu totul alte dimensiuni cand esti cu oameni dragi. incepi sa nu te mai plangi dimineata ca alarma aia nenorocita iar ti-a facut creierii praf, incepe sa nu te apese greata provocata de o foame crunta pe la ora 10 dimineata, ti se pare ca toate lucrurile din jurul tau sunt acolo doar pentru ca li s-a spus din start ca tu esti cea careia trebuie sa i se supuna.
libertatea de miscare imi da o senzatie ciudata de siguranta. desi stiu ca nu sunt acasa, desi nu e nimeni care sa ma protejeze, sunt oarecum singura printre oameni necunoscuti, niciodata si niciunde nu ma simt mai in siguranta decat afara din oras. poate ca imi e usor teama de orasul asta. am senzatia ca inghite si ultima farama de energie pe care o am. insa in secunda in care l-am lasat in afara usii de vagon, incepe sa imi creasca totul in mine.
afara de aici, pot sa fac orice. sunt stapana mea, nimeni nu imi cere socoteala, o dau doar cui vreau si atat cat vreau. nu ma va judeca nimeni, si daca o va face, ma va preocupa exact atat de mult cat ma preocupa in momentul de fata flagelul neonazismului.
daca vreau, pot sa fac si baloane de sapun.
No comments:
Post a Comment