Question

Cat de mult ar trebui sa ma urasc ca sa imi iau un barbat pe a carui mama sa nu o inghit?
Sa vina in casa mea si sa nu ma pot duce la baie ca soacra curata morcovi acolo, sa nu pot sa stau pe net ca tre sa socializez cu soacra, sa nu pot sa stau prea mult prin oras ca sa nu o las singura acasa?!

Gizas!!!!

Note to self: Intai vezi cum te intelegi cu soacra, si apoi marita-te!

Si ca tot veni vorba, asta mica cred ca a innebunit, chiar se marita!!! De ieri imi tot spun: OMG OMG OMG!!! Cred ca nu e foarte sanatoasa la cap fata, i-am zis si ei, but then again, ce dracu sa ii faci si inimii, ca aia fix de ratiune nu mai tine cont de la un punct incolo. And still, ma gandesc ca poate ar fi spre binele tuturor daca am putea sa ne punem un sistem de frana la sentimente. Un fel de discharging equipment, care sa scoata din tine cantitatea de sentimente necesara ca sa nu mai fii subiectiv in decizii.

Desi cred ca not being able to be fully aware and objective este tocmai the fun part of love. Ajungi sa razi si tu de tine cand te analizezi din afara si vezi ce ineptii ai fost in stare sa debitezi si cat de gresit ai putut sa judeci unele situatii. I wouldn't know. I keep hiding away, I keep denying, I keep laughing at it. Though, I know the bitch is right behind my back, I know she eats her way to everything I am, she crawls up my brain.

Pleaca de aici Amelio, ai nevoie de aer, de apa, de soare. Du-te la mare!

PS: To my sweet L., all my best, all the happiness in the world, all the love she deserves!

Natural Tendancy

This goes back... 6 years. Quoting: "You'll always have a natural tendancy to cuteness and sweetness. But I guess you already know that."

Well, I may have known that, and that guy may have known that, but, apparently there are other natural tendancies neither him, nor I, ever imagined.

Ieri, am ajuns la Laura, nici macar nu stiu exact cum am ajuns acolo, cert e ca s-a speriat fata. Mi-a spus ca de la o vreme parca nu mai sunt eu, ca sunt teribil de nervoasa si de stresata, ca nu ma mai concentrez din cauza altor griji, ca nu mai rad cum stiu eu. Ja, well, sa zicem ca de la o vreme nu am avut cele mai prielnice conditii ca sa rad? Sau poate ca e doar o scuza ieftina, ca sa nu fiu nevoita ca am si tendinta naturala sa oversize-ui orice, sa ma implic mai mult decat ar fi cazul, si sa ma consum nervos pentru tot. Desi stiu ca ar trebui si stiu si cum ar trebui sa imi dozez energia, refuz cu incapatanare sa fac asta.

Alaltaieri seara, mi-am petrecut ceasurile libere la birou. A fost prima oara cand am facut asta, si sper sincer sa fi fost si ultima oara. Nu vreau sa ajung o workaholica, nu vreau sa imi folosesc toata energia si concentrarea aici. Imi dau seama ca faptul ca postez de la birou nu mai auta defel sa imi sustin cauza :))

Timp de doua zile am alergat ca o psihotica sa rezolv o chestie care putea sa fie atat de simpla de fapt... Insa probabil ca dca nu complic cumva lucrurile nu sunt eu. De parca nu mi-ar placea sa traiesc fara stres. De parca nu as avea reflexe daca nu sunt sub stress. De parca neuronii mei ar refuza faca sinapse in cazul in care simt un pic de relaxare.

Dar poate ca pe de o parte e ok ca ma implic. Adica stiu ca sunt maxim focusata pe ce ma intereseaza. A, pe dracu, nu e nici pe departe asa. Focusing entirely on on thing makes me miss the big picture. And I do not want to miss the big pictue, cuz tis' so nice!!!

Bottom line, am I turning into a naturally tendancied stressed out workaholic?! :((

Breeder of Unnatural Thoughts

Lord forgive me, for I have sinned. Pai cum Doamne iarta-ma sa nu pacatuiesti cand te uiti la Joaquin Cortez? Silvi, baby, cum ai reusit sa il ratezi IAR?

Fii atenta, daca numa inseala ochii, asta e Alicia Keys. Mi-e deja antipatica. How dares she take away the only joy my poor eyes still have?

Jur ca omul asta e capabil sa imi cauzeze cele mai pacatoase si nesanatoase ganduri. He has the moves, he has the attitude, all in all, ce altceva ti-ai mai putea dori de la un barbat?

Ma duc sa ma spovedesc in cel mai scurt timp, this guy has risen my deepest darkest thoughts...

PS: Stiu ce poti sa iti doresti mai mult de la un barbat. Some realism for a change...

NA-NA

Faina esti, Amelio! Uberfaina. (Nu rade, bey, inca e folosit cu intentie :)) )

Nah bine ca postez de doua ori in aceeasi zi. Moama, cat sunt de tare, ma ia cu ameteli deja.

Pai vroiam numai sa imi prezint omagiile si eterna recunostinta doamnei NANA, care azi isi aniverseaza a 48-a vara. Uau, asta mica se apropie de alt prag. Cat de tare, oare o sa fie o babutza simpatica, sau o sa ma bat cu ea zi de zi? :)) La Multi Ani, mam-mea, sa iti traiasca fii-ta! :))

Da mah, da, nu ma carai atata, me loves you very very much. :X:X:X:X

Pupa-te-as.

PS: Da, mooooor si dupa tamroana. Oh, god of lenses, please forgive the sheer ignorance of this chaotic woman. She never meant to be disrespectful, she just wasn't "wide" enough earlier. :P

Overview

Super week-end. Toate trenurile au trecut peste mine. Mucho dolor. Fisico.

Sa nu cumva sa uit, atb to M&F, abia astept sa vad cum o sa fie za baby. Ca daca o sa aiba ochii ei si gura lui, o sa franga a shitload of hearts.

Very much fun, I am starting to love weddings. Which kinda freaks me out, ca deh, poate ca la un moment dat o sa vina si timpul meu. Still, cred ca mai am timp pentru planuri.

Notes to self:
1. NU iti invita toate rudele, sunt plictisitori, formali si etichetatori, o sa te enerveze la culme si o sa iti strice nunta de tot.
2. NU iti angajezi fanfare sau suflashi, sunt de prost gust.
3. NU te lasa furata, o sa il puna pe mire sa faca tot felul de tampenii ca sa te aduca inapoi.
4. Daca totusi te fura, pocneste-i pe aia care te-au furat daca te duc inapoi pentru o sticla de whisky.
5. NU vrei muzica populara de nici un fel.
6. Verifica-i pe toti la intrare. Orice shoseta alba pleaca acasa fara drept de apel. La fel si in cazul sclipiciului din par.

Buuun, then again, de parca nu mi-ar fi fost de ajuns ca m-am facut praf in week-end alergand dupa miri cu L-u', ieri ma mai pune draq sa ma urc in tren si sa ma duc la shachira shachira.

Uber mediatizat, sonorizare foarte ok, DJ-ul din deschidere ar fi facut toti banii, had I actually paid a dime to get in there, intarziere enorma cauzata probabil de o rupere de un mare fel a staf-ului fetii, show de show, live misto de tot, rock sanatos, unduiri exagerate, scuturat din pectorali exceedingly obnoxious, medie de varsta undeva sub limita legala, fete isterice, barbati care mai de care mai machisti, tipand din fundul plamanilor: "Aaaaaaim on tunait, iu nou mai hips dont lai". En general, un eveniment care prin concursul imprejurarilor a fost ok. Call me cheap-shit, dar NU, nu ar fi meritat 80 RON.

As pune o poza, ceva, dar n-am avut voie. Ca deh, piratam imaginea fetii... Bine, e clar ca ainostri nu se dezmint defel, nu se puteau abtine sa nu faca poze cu telefoane sau compacte mici mici. Tare mi-ar fi placut sa ii vad ca raman fara ele, poate ar fi fost o solutie sa ne invatam si noi cum e cu regulile astea.

Notes to self:
1. Nu esti bine la cap daca te urci in tren on a ten minute notice.
2. Nu esti bine la cap daca iti vine ideea sa ma suni ca sa ma urc in tren with a ten minute notice.
3. Daca ai stat 2 zile pe 12 cm, in a treia zi ia-ti dracu in picioare flip-flops.
4. Nu poti sa spui ca ai fi in stare sa dai 200 Eu pe sandalele proastei aleia, si sa fii si convinsa ca ai face asta... (still, superbe exemplare :drooling: )
5. Nu te pune pe iarba daca stai deja cu un inceput de intercostala. N-o sa te ajute sa scapi de ea, ba dimpotriva...
6. Nu mai scrie atata pe blog, iar o sa ti se faca morala :))

All in all, fain de tot week-endul asta, with many special thanks to the starter of it :D

PS: Moooor dupa L-u' ala!!!

happy hour

disclaimer: titlul clar nu are nici o legatura cu ce e mai jos.

de pe la orele 14:00 incoace mi s-au adunat in cap o groaza de idei, si pe drum de la birou spre casa mi-am spus: "nu, amelio, n-ai sa bloghezi azi." m-am culcat in mod expres, tocmai ca sa NU fiu tentata sa deschid compul si sa ma apuc. n-a ajutat prea mult. mai mult decat atat, somnul ala de 45 de minute a fost cea mai proasta idee pe care as fi putut sa o am. am visat non-stop si m-am trezit mai extenuata decat eram.

perfect.

inevitabilul s-a produs, nu ca m-as fi asteptat la altceva. iata-ma in fata monitorului, incercand sa scriu indeajuns de repede ca sa nu cumva sa pierd vreo idee. chestie care oricum se va intampla, whatsoever.

de ce imi spuneam "n-ai sa bloghezi azi."? pentru ca e enervant ca in ziua in care ai citit o groaza de bloguri sa te apuce si pe tine cheful de scris. ce naiba, atata vana nu ai incat sa scrii atunci cand vrei tu, nu cand subliminalul iti dicteaza sa o faci?! aparent, nu ai... e addictive blogul, si nu am vrut sa accept asta, pana cand m-a pus dracu sa le citesc pe ale unora. inutil sa o mai spun, raidul pe net de dimineata s-a extins brusc de la 3-4 site-uri la vreo 12-13... fapt care imi dauneaza mult, avand in vedere ca imi scade cumplit timpul efectiv de lucru. which is uncool, according to the guys with wide desks and large windows... n-am sa insist prea mult pe ideea asta, horhe has done a great job synthesizing the marrow of it.

long story short, inca sunt ciupalata ca nu se pune ca literatura :))

punctul doi. in timp ce imi cautam scuze lamentabile pentru care bloghez at the moment, si faceam asta in timp ce ii scriam dragului de bogdan, mi-am dat seama ca si lui vroiam sa ii spun toate astea. sper sa nu uit sa ii pun si linkul in mail... ah, si tre sa ii atasez nebunia aia de melodie. bogdane, sper ca remarci ca nu iti mai scriu in miez de noapte, ba dimpotriva, mi se pare ca e ilegal de devreme. nu mai stiu daca template-ul asta afiseaza ora, daca nu, iti spun eu, e 19:14 just now. probabil ca o sa te intrebi cum de mailul e asa de scurt. eh, intelegi tu repede :) mi-ar fi placut sa fii astazi de fata la o discutie pe care am avut-o cu un coleg. ar fi putut sa fie o polemica pe cinste daca nu mi-ar fi fost atat de lene sa il desfiintez. imi povestea foarte convins cum pe el nu il impresioneaza femeile, si cum nu a favorizat niciodata o femeie care i-a zambit frumos. si ma gandeam invariabil: "bogdane, unde esti tu, bogdane?" te-ar fi amuzat, pe cuvant.

punctul trei. ce bine ca e doar punctul trei. de vreo juma de ora ma tot gandesc daca e sau nu e cazul. pai cam e cazul, avand in vedere ca niciunde altundeva nu mai pot sa fac asta. Happy Birthday!!! ce cretin suna sa spui asta cuiva care clar nu are cum sa vada, sa auda, sa simta... dar direct innebuneam daca nu i-o spuneam. nu m-am dus sa il vad. nu stiu de ce. maica-mea tocmai e la el, s-a dus cu restul familiei. iar o sa fiu facuta cu ou si cu otet ca nu ma prezint la meetingurile de familie. yeah well, gimme a fucking break, chiar nu aveam chef azi sa ma duc acolo. ca sa fac ce? ca sa sarbatoresc?!?! whoo-fuckin-hoo, let's party!!!! nu vreau sa ma duc acolo, okay? pur si simplu nu vreau! get a grip on yourself and get over it! multzam. anticipat. si evident inutil, ca oricum smardoiala tot mi-o iau.

4. patru? ja, macar numaratoarea nu am incurcat-o :D tre sa imi dau un premiu pentru asta :D
de ce spui, chiquito, ca sunt rea mah?!?!?!? ca nu sunt. cred. adica nah, e drept ca pot sa fiu rautacioasa at times, dar nu sunt REA prin definitie. hai mah, serios acu, nu sunt REA. sper. o tanti rea nu asculta la ora asta gianna nannini. again, bogdan, grazie tante per accendere la luce. :*
plus ca nici macar nu imi plac oameni rai. decat cei inteligenti si ascutiti. si un pic intepatori. si incomozi. si funny guys. si asta nu e rau.
asa ca nu sunt rea.
mean people suck! nice people... :))

mama, acu sar de la o idee la alta. aseara m-a vizitat o fosta colega de GENERALA for god's sake!!! si pe langa ca mi-a facut un pic capul calendar, printre altele imi declara ca nu ii plac barbatii destepti. inca incerc sa patrund sensul acestei declamatii. teama de a nu fi overpassed? nevoia de a domina? hell knows, oricum mie mi se pare cel putin la fel de ciudat ca si cum as zice eu ca urasc pantofii cu toc. nici nu pot divaga prea mult pe tema asta, m-a suprins prea tare sa aud o asemenea afirmatie.

nah acu unde naiba imi sunt ideile? vezi, bogdan, dupa cum spuneam, nu imi ia mult sa imi pierd sirul ideilor. in mod sigur e vina lui Where You End care mi-a alergat all day long prin winamp. cred ca a mers pe repeat de vreo 30 de ori pe putin. tre sa iti dau si asta, s-ar putea sa iti placa. desi e prima oara cand am indoieli serioase...

nu am avut o zi tocmai usoara la birou. m-am incapatanat sa nu ma las doborata de somn sau de greata care mi s-a instalat pe la 10 dimineata si nu prea m-a lasat decat acu vreo juma' de ora. si, in timp ce bombaneam cu mainile pe tastaura, injurandu-mi la modul cel mai elegant colaboratorii, dorindu-mi sa dinamiteze cineva fabrica, desigur cand e perfectly safe, amuzandu-ma la adresa mea ca nu sunt capabila sa ii explic unui slovac unde trebuie sa duca o nenorocita de hartie, imi mai cadeau ochii din cand in cand pe niste foi pe care mi le listasem cu scopul precis de a le citi pret de o tigara. nu mi-a iesit deloc, si ma felicit oarecum ca nu am facut-o. pe scaunul de bioru insa, parea al dracu de paradoxal sa vad non-stop in fata ochilor "How To Forget Life Sucks". am luat hartiile si mi le-am aruncat in geanta. baaad idea. acu m-au deprimat teribil. da' imi trece, ca m-a facut tata fata descurcareata :D

hai ca m-am intins rau de tot.

lalelele sunt pentru papa. niciodata nu am priceput de ce ii placeau lalelele. eu nu le vad poezia. insa nu ma pot pune in calea fericirii lui.



ps: multzam si tie ca m-ai iluminat

lentila si eu

daca ne ascundem in spatele principiului morbid ca "errare humanum est", niciodata nu ne vom corecta greselile. si tot in baza abstractizata si hiper extrapolata a acestui principiu, ne vom spune ca asta e scuza pentru care avem inhibitii, care, de ce sa nu o spunem, uneori ne surprind si pe noi.

de cand ma stiu mi-a fost teama de o groaza de lucruri. cu timpul insa, si sub impulsul momentului, sau prin concursul imprejurarilor, m-am vazut nevoita sa imi cam depasesc majoritatea temerilor. mi-era teama sa vorbesc in fata unui auditoriu, nici o problema, primele examene scolastice orale m-au fortat sa ma asez in fata oglinzii si sa imi sustin disertatiile. mi-era teama de intuneric, asa ca o ratacire in cimitir pe la 10 seara m-au lecuit si de asta. mi-era teama de durere, m-am dus sa ma operez.

spre surprinderea mea insa, ma gasesc acum in fata unui mic obstacol, pe care uneori mi-e greu sa il depasesc. uneori ma inhiba lentila. si nu pot sa inteleg defel motivul pentru care mi se intampla asta. mi se pare anormal sa te inhibe lucruri pe care le iubesti, oarecum chiar stupid sa iti fie teama de un obiect atat de inofensiv. de cele mai multe ori, inainte sa ma vad in fata lentilei, mi-e capul plin de idei, de attitudes, de poses, de regii. cand ma vad insa in fata ei, ceva in mine se blocheaza. si desi stiu exact ce trebuie sa fac, corpul si fata mea refuza sa ma asculte. incerc sa imi impun sa imi relaxez mintea, insa probabil tocmai asta e problema. nu ar trebui sa imi impun nimic. ar trebui sa fiu relaxata de la a la z. ar trebui sa am capacitatea sa o ignor, sa nu o simt ca ma aproape arde.

poate ca pe considerentul asta, de cele mai multe ori evit privirea direct in lentila. caut un alt punct, caut un sprijin sa imi ancorez privirea, caut reperul caruia sa ii arat ce am in cap. numai ca nu intotdeauna imi iese. si atunci ma infurii, nu ma mai relaxez defel, nu mai imi vine nimic natural, sunt nemultumita de rezultatul pe care inca nu l-am vazut. si desigur ca am si dreptate. mi se demonstreaza ulterior.

oare ceaiul verde ar face the magic trick?

http://www.photo.net/photodb/photo?photo_id=4558719

vasco rossi

e ho guardato dentro un'emozione
e ci ho visto dentro tanto amore
che ho capito perchè non si comanda il cuore
e va bene così...senza parole

amelia crede ca poate sa vada adanc intr-un sentiment. amelia inca e indeajuns de cu picioarele pe pamant ca sa stie ca nu are cum sa explice vreodata cuiva de ce uneori nu trebuie sa spui nimic. se intelege totul mult prea limpede dintr-o simpla privire.

mi-a spus mie amelia ca nu ii mai trebuie cuvinte. stiu ca minte, nici ea nu se crede. uneori ii mai trebuie si ei cuvinte. in zilele cand se simte de 16 ani are nevoie de cuvinte. azi insa nu. azi s-a dat de trei ori peste cap si s-a facut introspectiva. si cand a vazut cam ce mocneste in ea, si-a spus ca numai oamenii ingusti sau orbi nu vad asta.

amelia radiaza azi de fericire, desi admite si ea ca nu prea i se intampla sa aiba zile la fel de proaste ca asta. insa radiaza pentru ca si-a vazut interiorul.

si da, vasco, amelia iti multumeste pentru iluminare.

e bine asa...
fara cuvinte.

un instant

il faut que je sache maintenant si la montagne se courbait pour me laisser passer.

sois sage, cherie, sois sage au moins jusqu'a quand la montagne sera devant toi.

aproape

desigur ca fiecare avem momente cand ne uitam sacadati la monitor si radem ca prostii citind cate ceva. inevitabil, toti cei din jurul tau isi vor spune ca ai mari probleme cu mansarda, si se vor uita un pic cu compasiune la tine. macar de ar stii de ce razi asa de bine. iti vine sa le faci o schema simplificata, insa pe urma iti spui "bai, povestea asta nu are nici un farmec daca nu e spusa de la a la z". apoi te gandesti "stai, vreau oare sa le spun toata povestea?" si cantarind optiunile, te trezesti ca momentul te-a depasit de mult, si orice gen de explicatie acum ar fi redundanta. (tare de tot cuvantul asta, parca e un balon).

focus, baby, focus, ca nu despre asta era vorba. spuneam...? asa, spuneam ca razi ca prostu' de unu' singur cu ochii in monitor. pai azi madame amelia se regaseste citata cu o chestie pe care a emulat-o intr-un discurs despre culpabilitate, adevar si omisiune (a nu se citi nicicum altfel). evident ca nu am cum sa reproduc intreaga discutie, desi e tentant. da' nu ma tine memoria... convenabil, zic!

asa ca ma gandesc ca ar fi cel mai simplu sa pornesc un mini dictionar explicativ, care promit solemn ca se va updata, de fiecare data cand voi mai gasi cate o explicatie demna de mentionat. sa incep insa cu termenul care se cere definit. porneste totul de te absolva de orice vina. pai sa vedem cazuistica:

1. "Dragule, nu s-a intamplat aproape nimic"
a) "Am un standard teribil in a aprecia infidelitatea, si daca mi-am tras-o cu ala si nu mi-a placut, e ca si cum nu te-as fi inselat."
b) "Un one-night stand nu inseamna mare lucru, e ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic"
c) "Adica si ce daca m-ai prins cu delictu' in mana? Nu e de parca aveam de gand sa fac ceva cu el..."

2. "Esti aproape perfect pentru mine"
a) "E vai de steaua ta, dar dintr-un motiv sau altul imi convine sa stau pe langa tine."
b) "Esti al dracu de gingas si pui niste intrebari cretine, la care ma obligi sa mint cu nerusinare."
c) "Sunt chiar atat de tembela incat sa imi imaginez ca perfectiunea ar exista, insa sunt si destul de rationala ca sa vad ca mai ai de lucru pana acolo"

3. "Aproape te iubesc" (acu intre noi fie vorba, tre sa fii cretina rau sa spui asta, dar e o posibilitate demna de mentionat)
a) "Sunt o naiva care crede ca dragostea are gradatii. Simt ceva pentru tine si nu stiu exact ce, asa ca am debitat ineptia asta. Tine?"
b) "Te-as iubi pe de-a-ntregul daca nu mi-ar fi teama ca o sa imi razi in nas. Asa ca ma ascund frumos dupa o replica amuzanta, usurata ca am spus ce vroiam si tu nu te-ai prins."
c) "Mai fa dracu si tu un gest cat de mic, ca poate te-as iubi de tot, da' nu imi vine"

4. "Aproape te-am iertat"
a) "Da, in visele tale cele mai frumoase. Mai taraste-te putin, imi face prea mare placere sa te vad asa."
b) "Te-am iertat de mult, dar fac pe interesanta"
c) "Nu, nu te-am iertat, si nici nu am de gand sa o fac vreodata!"

5. "Arati aproape perfect, iubita!"
a) "Esti cat China"
b) "Esti cat Dunarea"
c) "Esti si urata, pe langa ca esti cat China"

daca e ceva ce credeti ca merita precizat, please, feel free to.

asa incat, oricand va vine sa folositi cuvantul "aproape" ganditi-va ca poate mai e cineva care il foloseste si stie aproape la fel de bine ca si voi ce implicatii are. aproape te absolva de orice vina pe care aproape o ai pentru ca aproape nu ai gandit mai deloc cand ai facut/spus ceva. ceea ce nu stie insa aproape nimeni e ca acest "aproape", si daca nu te absolva de orice vina, aproape o face uitata.

careful, boys and girls.

to my quoter,
urs truly,
amelia

in loving memory

Daddy's Little Girl
Paints the world With her magic wand...




astazi am senzatia ca pot sa mut muntii din loc. si pentru ca sunt sigura ca pot sa fac asta, azi am ceva numai pentru tine. these are just for dad. pentru tine, pentru ca tie iti place lumea in culorile in care ti-o desenez eu, pentru ca inca mai am bagheta magica. si, desi acum nu mai depasesc contururile desenate intr-o carte de colorat, ca deh, tehnologic, bagheta mea magica acum se numeste hue/saturation, stiu ca inca iti mai place lumea in culorile in care ti-o pictez eu.









ps: Daddy's Little Girl nu mai exista. decat undeva adanc in mine, si undeva la 2 metri sub. Daddy's Little Girl inca mai sunt eu, insa pentru nimeni altcineva decat papa.

blog

nici o poza azi, nici un fel de filosofie de ora 21:00. sunt furioasa. sunt teribil de furioasa.

am descoperit aseara ca mi-a disparut blogul. nu, nu asta, nu fiti blegi. mai aveam eu unul de mi-era tare drag de el. da mah, ala in care mai citeai si tu. eh, de vreo luna nu am mai intrat acolo. aseara mi-a venit geniala idee sa imi iau de acolo posturile. si am constatat cu stupoare ca NU MAI E. unde dracu mi-ati pus blogul mah?! mi-ati aruncat asa, fara sa spuneti nimic, tot ce aveam eu acolo? ma gandesc ca nu era foarte greu pentru ei sa ia blogurile active, sa faca o arhiva pt fiecare si sa le trimita fiecaruia. ca deh, mi-am mai varsat si eu amarul pe acolo. si poate ca mi-ar fi placut sa mai citesc from time to time.

pfoai, ma simt ca si atunci cand mi-a aruncat maica-mea din greseala un jurnal. nu i-am vorbit o saptamana. nu ca as fi stiut ca m-a suparat, ci pentru ca asa era la moda. sa te superi pe parinti pentru orice. eh, tura asta ce mama naibii sa fac? sa ma supar pe ag? oh, da, ar fi o super rezolvare. sa ii dau un mail si sa ii spun ca m-am ofuscat ca nu m-a anuntat ca se duce dracu sectiunea weblogs? sa ii spun ca ma asteptam la tratament preferential, ca eu nu scriam la el decat pe blogs?

mama, cat imi e de ciuda... plus ca mi se pare de prost gust rau de tot. nu ii iei omului gandurile si feelingu' si pe urma le arunci la gunoi. eu imi vreau blogul inapoi!!!

huo!

settings

sunt setata mai bine decat orice Swiss-made wrist-watch. sunt creata ca sa rezist. cum se zicea: "designed to love, built to last". eh, sa zicem ca sunt aici ca sa raman. nu am de gand sa iti tatuez asta pe frunte, cred ca se vede de la o posta. i am here to last, i am here to win this.

te infurie asta? te infurie sa ma vezi mergand mai departe? te infurie ca nu am nevoie de nimeni? te infurie ca sunt singura care se ajuta? te infurie ca nu plang? te infurie ca imi trec secundele fara intarzieri?

TAF.

nu e problema mea, nu esti tu secundarul meu, nu esti tu bateria mea. nici macar cureaua de pe incheietura nu esti. nici macar firida de abur de sub cadran nu esti.

nu imi esti spin in coaste, nici lacrima in colt de ochi, nici perpetuu, nici discontinuu. nu imi esti nimic. mi-esti rece sub perna cand imi mai bantui noaptea. si mi-esti la doi metri in fata cand mi te smiorcai.

TAF AGAIN.

esti mai concentric decat concentricitatea, esti mai limitat decat limita, si niciodata nu ai sa vezi cerul daca iti uiti mereu inima pe pamant. esti maine si poimaine daca vrei, dar nu esti niciodata azi. si daca nu esti azi, mersi frumos, i think i'll pass any tomorrow, any always.

My friend, Munchausen

Munchausen Syndrome by Proxy (MSbP), definiton = a caregiver feigns or induces an illness in another person, usually her or his child, to gain attention and sympathy as the "worried" mother or father.

Incepe sa ma sperie abundenta de simptome ale acestui magnific sindrom. Le regasesc zilnic in spatele unor oameni aparent calculati si rationali. On a daily basis, imi revizuiesc integul sistem analitic si senzorial, pentru ca nu cumva sa imi scape vreun detaliu, si sa ma gasesc cu garda jos cand cineva va incerca sa imi induca acea "boala". ultimul lucru de care am nevoie, once the broken heart has been mended by itself, e cineva care sa vina cu un leucoplast ingalbenit de rivanol, si sa mi-l lipeasca pe atrii. E un tratament invaziv, cine naiba poate sa aiba pretentia sa iti rupa echilibrul si pe urma sa vina cu rivanolul in varf de leucoplast sa te faca bine? Hell, nu asa functioneaza.

Cum arata un suferind de sindromul Munchausen de proximitate? Basically, pare absolut normal. La o privire mai atenta insa, se remarca o usoara intunecime a fetei, o conturare bine definita a corpului. Totul in jurul lor va straluci, fara echivoc. Oarecum te fac sa te simti ca si cum ai vana vampiri, le urmaresti semnele, si ei habar nu au.

Ceea ce nu stiu insa bolnavii de MSbP este ca nu e nevoie de prea multa pregatire ca sa ii surprinzi in mijlocul actiunii. Tot ce iti trebuie e un pic de fler, un pic de stabilitate psihica, un pic de sustinere morala de la cei care te iubesc, si desigur, acea doza de selfawareness care sa nu te lase amagita. Asa ca am putea aviza amatorii. Suntem doar o mana de oameni cei care va putem opri, dar God knows ca o sa o facem over and over again, pana va trec ideile nastrusnice.

shine on you crazy...

coloreaza-mi diminetile cu un highlighter roz
permanent.
prinde-mi la gat siraguri de margele
stralucitoare.
ascunde-mi in par agrafe in forme de stele
argintii.
pune-mi pe deget inel cu onyx de un negru
cu reflexe.
incalta-ma in tocuri
cui.
imbraca-ma in rochii
vaporoase.
poleieste-ma de sus pana jos,
fa-ma sa stralucesc asemeni carbonului



si cand voi fi papusa perfecta,
rupe-mi tocurile de la pantofi
sfasie hainele de pe mine
ciufuleste-mi parul
sterge-mi machiajul
arunca-mi toate bijuteriile



si spune-mi ca diamantele inca stralucesc pe mine...

scent of feb

mai acu ceva vreme discutam cu cineva despre mirosuri. spuneam ca am tendinta sa asociez mirosuri cu tot felul de amintiri, locuri, oameni, momente. azi am simtit un miros care m-a trimis imediat cu gandul la cateva zile atat de frumoase! ciudat. pana acum, desi inca sunt proaspete in memorie zilele respective, erau o groaza de detalii pe care nu mi le aminteam. astazi in schimb, nu reuseam nicicum sa imi amintesc the big picture, decat fragmente detailistice.

mi-am amintit marea si nisipul din cizme si din par, mi-am amintit briza racoroasa de la miezul noptii, alarma de la 6 dimineata, somnul linistit si extenuarea dinaintea lui. mi-a alergat putin prin gand si vantul puternic din larg, si strazile inguste. cladirile triste si impovarate de povesti, stralucirea si zambetele din jurul meu. mana care m-a incalzit si picurii de ploaie de pe lentila.

best regards,
j'adore by dior...

locatia: cu un pas in fata

imi dau seama ca suntem cu totii ahtiati dupa chipuri frumoase. tocmai zilele trecute ma plangeam ca vad teribil de multi oameni urati. si adevarul e ca nu ar fi atat de urati, daca ar fi doar putin mai linistiti. insa grijile si anonimatul ii preocupa atat de tare, incat uita sa mai zambeasca. mersul le e apasat, cu privirea plecata, ochii incercanati si fruntea incruntata. in coltul gurii le-au crescut mici riduri, si obrajii sunt brazdati de vant si intrebari perpetue.

nimeni nu pare sa mai stie sa se bucure de absolut nimic. cu totii traiesc atat de strangulati de asa-zisele "probleme cotidiene", incat nici macar nu mai stiu cum arata ceva frumos. daca i-as pune sa imi defineasca "frumosul", as putea sa pun pariu ca as primi ca raspuns o groaza de balbe insipide si complet incoerente. probabil ca nimeni nu mi-ar putea spune exact ce cred ei ca e "frumos". probabil ca, la fel de bine, exista o groaza de alti termeni pe care ar fi incapabili sa mi-i defineasca: "liniste", "fericire", "dragoste", "ras", "bucurie", "exaltare", "traire", "senzatie", "tremur", "placere", "G", "O". intram pe alt teritoriu, stop joc.

incerc sa ma delimitez de toti oamenii astia. in capul meu e totul foarte clar, stiu exact cine si ce conteaza pentru mine, stiu unde sa caut frumosul, stiu ca vine la mine, stiu sa simt prin toti porii, stiu sa rad si sa ma bucur. stiu sa analizez obiectiv, stiu sa ma autocritic si sa ma corectez. ma pot cenzura daca e cazul, si pot sa ating nori de cate ori vreau. stiu sa tip de fericire si sa ascult ploaia. anticipez destul de repede si ma dau inapoi daca ceva nu imi e pe plac.

nu am mai spus asta nimanui pana acum: cand eram mica, mi-era foarte frica de ignoranta. imi petreceam foarte mult timp cu copii mai mari decat mine, care stiau mult mai multe. si mereu aveam senzatia ca sunt in urma lor. ma simteam mica si proasta. din cauza asta, am invatat sa scriu si sa citesc cu mult inainte de vreme, am mancat carti pe paine si am invatat ca nebuna tot timpul. m-am zbatut sa ajung undeva, m-am transformat iar si iar, m-am luptat. ma mai intreb uneori de ce toate astea? de ce e neaparat sa fiu altfel? de ce neaparat trebuie sa ma delimitez de comunii astia? de ce nu ma pot conforma?


cam multe idei si cam incoerent asezate. nu am timp de pierdut cu aranjarea in pagina. ideea de baza e simplu, si de abia azi-noapte am primit un raspuns singular la toate intrebarile astea invalmasite:

nimic nu ti se ofera pe de-a-ntregul daca nu esti cu un pas in fata.

geronimo

ma vad inchistata intr-un fel de colivie tare simpatica, cu niste ingrijitori care tin neaparat sa ma hraneasca zilnic si sa ma lase sa imi fac exercitiile de zbor, desigur, legata cu o franghiuta de piciorus, sa nu cumva sa nu ma mai intorc, primesc apa rece si curata de trei ori pe zi. si toti astia stau si se uita ca prostii la mine, de parca as fi singura zburatoare din matricea lor. ma simt oarecum ciudat cu atatia spectatori pasivi, insa incep asa incet sa ma obisnuiesc cu privirile lor usor tampe.

da, poate ca uneori mi-e frica sa imi desfac aripile, da, poate ca stiu ca e furtuna si ca poate ar fi mai comod in colivie, da, poate ca stiu ca exista pradatori pe acolo, dar hell, strang din dinti, strig in mine "GERONIMO", si ma arunc. stiu ca nimeni niciodata nu va fi in stare sa ma opreasca. habar nu au cum. GERONIMO ma ghideaza. GERONIMO imi e ratiune, simtire, atingere. GERONIMO imi e vant sub aripi si saltea la aterizare.

GERONIMO e doar al meu.

Crez profan

Cred in Lumina care a invins noaptea
Cred in Speranta care ne hraneste constant
Cred Puterea pe care o regasesc in mine zi de zi
Cred in Linistea primaverii
Cred in Soarele de duminica
Cred in Caldura din noi
Cred in Lacrimile din coltul ochiului stang
Cred in Zambetul de joi seara
Cred in Mana de sub degetele mele
Cred in Dragostea care imi mocneste mereu in pleoape
Cred in Tristetea noptilor
Cred in Dorinta de a merge mai departe
Cred in Maine, ca si cand ar fi ultima zi
Cred in Amintirile unui ieri destul de indepartat
Cred in Legaturile cu radacinile
Cred in Gandurile pe care nu le pot oprima
Cred in Degetele care alina dureri
Cred in Buze arse de soare
Cred in Fluturii de pe perete
Cred in Mine, in Tine, in El, in Ea, in Noi, in Voi, in Ei, in Ele.

Interview

- When's the last time you questioned your existence?
- Two seconds ago.
- Why do you keep asking yourself questions you'll never have any answer for?
- Because I have no idea how to stop asking myself these questions.
- How do you feel?
- Half-empty.
- How about now?
- Half-full.
- Are you happy?
- Within admittance of heart-bearings.
- Do you feel lonely?
- At times.
- Are you alone?
- Never.
- Do your eyes shed tears?
- More than legal.
- Do you love?
- Incesively.
- Deep?
- When permitted.
- On the inside?
- With all my being.
- Do you have doubts?
- I sincerely doubt ever NOT having any doubts.
- Are you afraid?
- Petrified. Terrified. Mortified.
- Do you shiver?
- Conditionally.
- On the inside?
- Always.
- Do you laugh?
- Mostly at life.
- Do you laugh?
- Always.
- On the inside?
- Body and soul.
- Where are you?
- Anywhere needed.
- Who are you?
- Anyone needed.
- Do you pray?
- Constantly. Faith is what does not desert me.

love of my life

nu am idee cum au inceput sa curga randurile astea. m-a lovit dorul, de fapt. dorul de persoana care acum e atat de departe de mine... stiu ca ar trebui sa o simt aproape, stiu ca e mereu langa mine orice as face, insa totusi, e atat de departe.

ne despart niste kilometri, destul de multi la numar uneori, alteori par la o aruncatura de bat. dar e de parca ar fi tot timpul aici, e de parca astept din moment in moment sa ma sune, sa imi sune la usa, sa ne intalnim, sa o luam la pas pe strazi, fara vreo tinta anume.

imi lipseste atat de mult uneori, incat ma sufoca. imi lipseste sa ii spun "I love you", imi lipseste sa ii spun "You mean the world to me", imi lipseste sa ma tina de mana, sa ii plang pe umar, sa ma sprijine.

astept in fiecare zi cu sufletul la gura, astept sa mi se spuna "asta e ziua cand vin acasa". si ziua nu mai vine.

I MISS YOU!!!!

Bilingual

nu stiu care e motivul randurilor care urmeaza...

anyways, with loving regards, to the one that makes my face radiate with afterglow and my thighs quiver in anticipation of deep penetration that gets me high.



The only aphrodisiac I need is your voice
Hearing you speak my name
Beckoning me to answer
Telling me you want me
So I tell you that you're the answer to every question
I've ever had about love
Without words I use my tongue to tell the tale of us
Tracing your shadowscape
Kneeling before you my eyes feast upon your masculinity and
All its divinity and I praise you
Because all of that is for me
I begin to indulge myself of your delicacies
Digesting semi-sweet dark chocolate decadence as it melts
Dripping down my chin
Your taste is something
Godiva couldn't re-create
Needing every atom of your anatomy
Necessity is placed upon me knowing you are the source of my serendipity
Dipping in and out of me stroking more than my consciousness
Subconsciously I find myself rewinding our love scenes
In my daydreams
Seeing that face you make when you're making me cum
And it makes me want you right there and then
Thinking of you in inappropriate places I get
Tingling sensations in private locations
Where I wish to be caught between a rock and your hard place
As wetness develops my legs begin to open
And my spot turns to a backdraft
And all I want you to do is extinguish it
You know my body like the back of your hands
And touch me and send me into ecstacy
My thighs quiver in anticipation of deep penetration which gets me high
Body rising
Sweating
Panting
Make-up melting
Pulling my hair and
Scratching my back
I get a temporary case of Tourettes
Because all I can say are four letter words in a four octave-range screaming your name
Aye papi, eres tan grande y tan duro y me lo das tan bueno,
Tu eres mi pecado mortal, comelo otra vez....
You fucking me makes me bilingual
I see your tongue pink between your lips and I want it between mine
And I struggle
As you lick torturing me
I try to get away but
Not really...
Running out of room begging for more up against the wall that has been scuffed by my stilletos
Again
You pry apart my thighs and tell me to be still
And I willingly submit to you because
I love the way you dominate me
Demanding that I cum for you so I do as I'm told
You've molded me so I'm good to no-one else but you
You've conquered this once orgasmicless world and multiplied it
Again and Again
My face radiates with after-glow
My pillow scented by you
A fragrance which haunts me
My room smells of the best sex
Covered in body prints and finger prints and you above me
Your name written indelibly upon my body in your genetic history
You fucking me makes me bilingual.

Heat

never get attached to anyone or anything you can’t ditch in 30 seconds when you feel the heat around the corner.”

cred ca flagelul caruia ne subordonam cu totii e incapacitatea de a rezista tentatiilor.

ca e acul din vena, mouse-ul sub deget, degetul pe shutter, sau cineva care iti zapaceste mintile, procesul e intotdeauna acelasi. incepe incet, cu o oarecare indiferenta defensiva. iti lasi o marja de eroare destul de mare, ca sa eviti riscul unei dezamagiri de proportii, in cazul in care subiectul fierbintelii tale nu manifesta acelasi interes.

apoi, treptat, incepi sa vezi reactii, le iei ca atare, si le analizezi pe urma in linistea ta, pana cand totul capata un sens in capul tau. de aici pana la abandon complet nu mai e nici macar jumatate de pas. de fapt, ai facut totul dinainte sa primesti vreun feed-back. putin iti pasa ce riscuri implica.

si pana la urma urmelor, oare e chiar atat de rau sa fii incapabil sa te debarasezi de ceva sau cineva in 30 de secunde, atunci cand simti “caldura” dupa colt?

bubble shooter

ce mult imi plac zilele in care pot sa nu fac nimic, si totusi, sa fac atat de multe. mi se pare ciudat cum timpul capata cu totul alte dimensiuni cand esti cu oameni dragi. incepi sa nu te mai plangi dimineata ca alarma aia nenorocita iar ti-a facut creierii praf, incepe sa nu te apese greata provocata de o foame crunta pe la ora 10 dimineata, ti se pare ca toate lucrurile din jurul tau sunt acolo doar pentru ca li s-a spus din start ca tu esti cea careia trebuie sa i se supuna.

libertatea de miscare imi da o senzatie ciudata de siguranta. desi stiu ca nu sunt acasa, desi nu e nimeni care sa ma protejeze, sunt oarecum singura printre oameni necunoscuti, niciodata si niciunde nu ma simt mai in siguranta decat afara din oras. poate ca imi e usor teama de orasul asta. am senzatia ca inghite si ultima farama de energie pe care o am. insa in secunda in care l-am lasat in afara usii de vagon, incepe sa imi creasca totul in mine.

afara de aici, pot sa fac orice. sunt stapana mea, nimeni nu imi cere socoteala, o dau doar cui vreau si atat cat vreau. nu ma va judeca nimeni, si daca o va face, ma va preocupa exact atat de mult cat ma preocupa in momentul de fata flagelul neonazismului.

daca vreau, pot sa fac si baloane de sapun.

epidermic

Oamenii sunt creati ca sa ii atingi. Si cei mai multi dintre ei nici macar nu stiu asta. Poate ca nimeni vreodata nu s-a gandit ca tactilul este cel mai de pret simt pe care il avem.

Din varful degetelor a inceput totul. Cineva indeajus de puternic si-a intins mana si a dat viata. Mai tarziu, din varful degetelor am invatat sa cerem ceea ce vrem. Bebe mic sau adult in toata regula, mereu ne-am cerut drepturile si ne-am plans amarul din varful degetelor. Am ridicat degetul amenintator catre cel care ne-a incretit fruntea, am coborat degetele pe obrajii celor care ne-au alinat tristetile, am alunecat cu varfurile pe pleoapele care au plans langa noi.

Mereu tematoare, mereu alunecoase, mereu curioase, au dezmierdat si au explorat tot ce le-a iesit in cale. Uneori obosesc. Uneori sunt triste. Uneori ma dor de cata tristete s-a adunat sub ele. Uneori ma exalta pentru cata senzualitate au atins.

As putea sa imi ascult degetele povestind 24/7. Stiu ca intotdeauna vor avea ceva sa imi povesteasca, ceva nou, ceva frumos. Si fac asta de cate ori am ocazia. E un exercitiu simplu, odata inceput, de la un moment dat devine reflex. Devine obsesiv. Si cand imi simt degetele ca vor sa imi vorbeasca, le asez cuminti, stau in prelungirea lor, si le ascult.

Povestea lor de astazi a fost una de dor. Plang nebunele astea mici ca nu au mai atins de mult pe cineva cald. Hmmm...

mat

E ziua in care ideile imi stau agatate de axoni si punct. Sinapsele ma curenteaza, in cazul in care se fac, si degetele imi alearga fara vreo coerenta pe taste.
Stiu ca nu trebuia sa fac asta acum
Stiu insa si ca trebuia sa o fac.
Stiu si ca vroiam sa o fac.

Stiu ca am multe lucruri pe care vreau sa le spun, insa stiu la fel de bine ca nu azi e ziua aceea.
Astazi sunt pur si simplu sedata. Nu datorita miracolelor farmaceuticii, nici datorita culturii vreunor plante. E datorita zambilei.

Astazi sunt sah-mat, oricat m-as stradui...