Spectaculera

Daca ar fi sa descriu lumea asa cum o vad eu in decembrie, ar fi o conversie alb-negru, cu 45 pe rosu, 10 pe verde si 60 pe albastru. E un spectacol de tonuri de gri, un circ cu acrobati mici si albi care cad in gol, fara coarda de asigurare, pana se zdrobesc de frunti aplecate, de maini inrosite de frig si de trotuarele alunecoase. Umbrele care aluneca pe strazi, desi se definesc ca siluete umane, nu sunt altceva decat cortine, trambuline si franghii pentru micii trapezisti albi.

Probabil ca nu ati facut niciodata exercitiul acesta de imaginatie. Va invit sa dati play, sa inchideti ochii, sa va imaginati gustul de mere si scortisoara si sa imi vedeti spectacolul de decembrie. Who enters my spectaculera?

Faux-Pas de Noiembrie

Asa cum Martie e luna martisoarelor, Decembrie e luna cadourilor, Noiembrie a devenit oficial luna datului cu batzul in balta.

Mi-ar lua cel putin vreo 15.00o de cuvinte sa va explic cum am dat eu cu batzul in balta, dupa care altii au preluat aceasta indeletnicire. Ceea ce insa pot sa va spun sigur este ca atunci cand dai cu batzul in balta, se vor stropi toti din jurul tau. Inclusiv tu. Iar daca nu ai haine de schimb pentru toata lumea, prosoape si uscatoare de par, fii sigur ca va curge destula apa pe Dunare pana sa se usuce toti cei pe care i-ai stropit. Plus ca sun sanse maxime sa ramana cu sosetele umede mereu. Faux-pas.

Pana revenim la sentimente mai bune, sa ratacim putin prin campiile cu capsune. Am auzit ca pe acolo nu sunt nici baltzi, nici betze :D

Look out!

"When I get to the bottom I go back to the top of the slide, Where I stop and turn and I go for a ride, Till I get to the bottom and I see you again"

Have a great Tuesday, dear darlings!

Acopera-mi inima cu ceva?

De o saptamana imi spun in fiecare zi "a venit toamna". De luni ploua fara incetare, din cand in cand mai scapara cate o raza de soare printre nori, dar adevarul e ca toamna chiar a venit. E octombrie, era si normal sa vina. Miroase a ploaie mai tot timpul, pielea mi-e mai mereu acoperita cu lana moale si calduroasa, dimineata imi caut sosetele groase cu ochii tot mai mici. Ceai negru cu lapte si vin fiert, filme, muzica si prieteni. Asa va fi toamna mea.

Fara nici o legatura, o melodie care mie mi-e foarte draga si pe care o simt de toamna:

Lina

In urma cu mai bine de un an, am cunoscut-o pe Lina. Alecu a luat-o la o sedinta de test, dupa care am cunoscut-o si eu. A invatat multe de atunci. Nu mai are nevoie sa ii spui de la A la Z ce are de facut, se misca natural si usor in fata aparatului.

Duminica am iesit cu Lina la dezmortit oase, aparate si inspiratie. Habar nu am daca mi-a iesit sau nu, cert e ca mi s-a deschis apetitul mai tare decat pana acum.

PS: Multumesc, Alecu, for the priceless help! :p

(N)UD in 5 minute

Cateva cadre de la Intalnirea Fotografica de Toamna, editia 2009, Poiana Marului, Caras -Severin.

Copyright - Radu Grindei & Alecu Grigore - 2009

Multumiri Sinpro Plus pentru sprijinul acordat.

Nota: Pentru a viziona clipul in varianta HD, CLICK AICI

(N)UD

Mimesis, mimesis, dar fara Katharsis???

A avea locatie, a avea modele, a avea tot ceea ce tine de partea tehnica sunt conditii necesare, dar nu suficiente pentru a pune mana pe aparat si a scoate ceva demn de mentionat.

Nu as fi crezut asta pana nu am invatat-o pe pielea mea. As fi jurat ca indiferent de conditii, la orice ora, sunt in stare sa scot un cadru decent, avand toate conditiile mentionate mai sus. Ei bine, nu e asa. Mi s-a demonstrat in urma cu doua saptamani. Nici Irenne, nici Aida nu au reusit sa ma scoata din pana inspiratioLALA. Nici eu nu am reusit. Si dupa ce jumatate de ora am tras vreo 40 de cadre pe care le-am sters unul cate unul, am decis ca e mai bine sa stau pe bara. Asta e, irosire totala de locatie si de modele, insa prefer sa sterg tot, decat sa ma multumesc cu porcarii. You are only as good as your worst photograph, nu?

Pe de alta parte, o iesire inopinata s-a dovedit a fi un setting ideal pentru un cadru care recunosc ca imi place mult.

Morala? 99% Mimesis, 1% Katharsis. Now THAT makes a whole!

Sogni di Rock'n Roll

Uneori asa imi simt amintirile: ca niste vise de rock'n roll. Daca cineva mi-ar spune intr-o zi: "Stii, viata ta e cumplit de plictisitoare si de lipsita de orice aroma", cred ca as incepe sa mor cate putin din ziua aceea. Nu stiu sa traiesc fara emotii, fara freamat, fara galagie, agitatie, culori, sunete, gusturi si miresme. Nu stiu cum e sa nu te trezesti in fiecare zi fara sa te intrebi: "Astazi ce mi se va mai intampla?"

Mi-amintesc de un an care se intampla in urma cu ceva vreme. Mi-e atat de prezent si de viu in memorie, incat cred ca l-as putea recrea zi cu zi. A fost probabil cel mai tumultuos an, cea mai nesigura si mai zapacita perioada din viata mea. A fost anul cand am refuzat sa imi recunosc mie ca m-am indragostit, a fost anul cand mi-am alergat talpile dintr-un oras in altul la ore mici, cand am zarit primele raze ale diminetii pe sosele, cand am strabatut mii de km alaturi de un om care nu are decat viteza a cincea si m-am intrebat zi de zi daca pot sa tin pasul. A fost anul cu cele mai multe nopti nedormite, anul cand mi-am crescut coeficientul de dactilografiere de la 30 la 90 de cuvinte pe minut, anul cand puteam sa scriu un sms fara sa ma uit la telefon, anul cand am ascultat mai mult rock ca oricand.

Imi spun acum ca au fost valurile tineretii. Ma gandesc ca a fost o nebunie, ca am fost inconstienta si nechibzuita. Dupa care imi dau seama ca daca ar fi sa o iau de la capat, probabil as face la fel. Mi-e oarecum dor de zilele acelea. Mi-ar place ca fiecare zi a mea sa fie la fel de tumultuoasa ca acelea. Imi dau seama ca intre timp am crescut si ca impreuna cu mine mi-a crescut si sufletul si toata indragosteala aia s-a transformat in cu totul altceva, mai mare si mai adanc. Iar visele mele s-au metamorfozat si ele. S-au facut o opera desavarsita pe care mi-o cant in note de rock'n roll, ca sa nu le uit aroma intepatoare. Aroma diminetilor pe sosele.

La Mia Serenissima Venezia

Este deja al treilea an cu o luna februarie deosebita. Este al treilea an cand imi parasesc corpul de zi cu zi si ma incarnez in ceva mai presus de mine, intr-o fiinta care respira prin culoare, muzica si strazi pavate.

Este al treilea an cand mi-am petrecut un sfarsit de saptamana senzational in Venezia. La Serenissima Venezia. Desi deja cunosc cotloanele cele mai ascunse ale Veneziei, nu ma pot satura de ea. Toate cele 6 simturi se ascut cand ajungi acolo, ratiunea nu mai are nimic de-a face cu realitatea de acolo, cuvintele nu iti mai ajung, picioarele urla de durere si de bucurie in acelasi timp, obosesti si te bucuri ca ai obosit dupa o zi intreaga de colindat strazile cu pietre mari, ochii te dor de la atata culoare, urechile ti-au inghetat din cauza vantului taios de februarie care strabate neobosit laguna, pielea ti-e mereu putin incretita de aerul umed, in timp ce gura iti soarbe cu nesat un ristretto si inca unul si inca unul. Si in ciuda oboselii, esti asa cum scrie mare pe toate cladirile din oras. Serenissima.

Nu prea e just fata de minunata Venezie sa incerci sa o povestesti in cuvinte care cu siguranta nu au cum sa cuprinda tot ceea ce simti acolo. Poate e mai bine sa o lasam asa. Va bene cosi. Senza parole.

Cand am sa fiu mare...

De dimineata m-au luat la rost Pupu si Marmo. Pupu m-a batut la cap sa mai scriu ceva pe blog, Marmo m-a batut la cap sa mai pun niste poze. Asa ca hai sa ii multumim pe amandoi.

Tocmai am coborat pana la vecinii de la Profi pentru o mini-aprovizionare cu materie prima pentru bolognese. Nu stiu cat de mult am vorbit despre asta, sau mai bine zis DACA am vorbit despre asta, insa zona in care am placerea sa rezid este colorata. Foarte colorata. Nu as fi rasista si nu as avea nici o problema cu ei daca ar sti sa taca din gura si daca ar avea un pic de bun-simt. Insa le lipseste cu desavarsire. Se plang ca sunt asupriti si ca oamenii ii desconsidera, insa nu fac nici cel mai mic efort sa depaseasca acest stigmat. Si a naibii sa fiu daca nu ii detest mai mult pe zi ce trece.

O progenitura din aceasta rasa in spatele meu la casierie. Dupa ce ma imbranceste de vreo doua ori incercand sa isi faca mai mult loc la coada, elucubreaza: "Io cand o sa fiu mare, o sa sparg o banca. Si o sa ii impusc pe toti. O sa le zic si o sa ii impusc. Hahaha". Mie instant a inceput sa mi se plimbe prin cap reclama aceea cu copiii care spun ce vor cand o sa fie mari: "Eu vreau sa fiu domnisoara!", "Eu vreau sa fiu Schumacher!", si ma intrebam cum s-a incadra si "Eu vreau sa sparg o banca" acolo. Ei bine, nu, nu s-ar incadra. Asteptam, speram la o reactie din partea mamei. Care mama pare-se ca era prea ocupata sa isi adune toate cele 5 vlastare pe langa ea, ce sa ii mai faca si morala copilului atomic? Tot ce a putut sa spuna a fost: "Vrei o Cola?"

Mi s-a facut greata. Mi-e teama sa deschid televizorul, pentru ca am sa dau de vreo Naomi, Nikita, OTV All Stars, si am sa fug. Intr-o zi voi fugi din tara asta. Sa nu va intrebati de ce.

Si pentru ca am fost destul de acra, hai sa va mai indulcesc putin cu niste poze, vechi vechi, dar care intamplator inca imi plac :D Enjoy!

The Generation Gap

Fosta mea profesoara de engleza din liceu ne innebunea de cap cu "the generation gap". Pe atunci, mi se parea ca abereaza. Aveam un prieten cu 8 ani mai mare decat mine, parintii mei il cunosteau bine, relatia mea cu ai mei era excelenta, deschisa si permisiva, bunicii mele ii faceam cadou produse cosmetice pe care chiar le folosea, asa ca in universul meu perfect ma intrebam unde naiba e gap-ul asta mare intre generatii?

Ani mai tarziu mi s-a raspuns la intrebare. Printr-un concurs de imprejurari, am cunoscut un om deosebit. Un om de varsta mamei mele, care insa sta cu mine la masa si radem la aceleasi glume, vedem aceleasi filme pe youtube, avem pareri, uneori contradictorii, insa discutiile noastre se poarta mereu pe picior de egalitate.

Ei, de la o vreme, am inceput sa ii cunosc si prietenii acestui om. Prietenii din aceeasi generatie cu el, sau chiar mai in varsta. Si ma innebunesc acesti prieteni ai lui. Intotdeauna, la prima intalnire, ma simt ca si cum mi-ar face un X-Ray pe loc. Toti, fara exceptie, au incercat sa ma domine prin prisma varstei si a experientei de viata, toti au avut dorinta (satisfacuta sau nu) sa imi puna la incercare capacitatea de a lega coerent 3 propozitii intr-o fraza, toti au dorit sa stie totul despre mine dintr-o singura privire.

Si ma intreb de unde naibii vine aceasta dorinta. Singurele rapsunsuri viabile pe care le pot gasi sunt:
1. Fie generatia 50-60 sufera de complexe majore de inferioritate derivate din faptul ca o tanara de 26 de ani in 2009 are acces mult mai repede la mult mai multa informatie decat au avut ei, informatie pe care eu o pot acumula cu un click, iar ei au acumulat-o cu sudoarea fruntii, in ani de zile. (Fac aici o paranteza, am toata stima si respectul pentru ei si pentru anii pe care i-au petrecut invatand lucruri, insa nu am de gand sa ma simt prost pentru ca eu pot acumula acele informatii in jumatate de ora.)

2. Fie sunt o prezenta absolut fascinanta, inca de la primul contact vizual, si toti isi doresc sa imi patrunda chintesenta in cel mai scurt timp posibil. (Fac si aici o paranteza, mi se pare foaaaarte putin probabila aceasta varianta, deoarece sunt intr-un moment de very low self-esteem si nu cred ca as putea sa fascinez vreodata pe cineva.)

Daca a gasit cineva raspunsul la intrebarea mea, va rog eu mult de tot, spuneti-mi si mie.

PS: Decat sa performeze ecografii pe viu, nu mai bine ne-ar povesti lucruri? Pentru ca sunt convinsa ca toti oamenii astia au atat de multe de spus, lucruri interesante, povesti frumoase, pe care nici 3 zile de google search nu o sa mi le gaseasca.

- Sus! Acum!

"- Cum adica vin cainii?
- Uite-asa, pur si simplu, vin cainii! Sus, toata lumea!"

Si cainii galopeaza in continuare spre noi, lasa un nor de praf in urma lor, vin latrand din toti rarunchii. Si noi alergam cu totii, ne repezim pe niste scari usor instabile, ne facem sandalele praf, insa ce mai conteaza? Fugi de frica. O frica primordiala, o denumesti "teroare" in mintea ta, iti lasi naibii poseta, aparatul, TOT in urma si fugi sus pe scari. Cainii pleaca in final, insa invatatura cea mai de pret din aceasta experienta este urmatoarea: Nici o locatie care arata bine pe dinafara nu e lipsita de paznici. Si daca sunt paznici, au caini. Daca cumva NU sunt paznici, sigur s-au aciuat pe acolo caini vagabonzi. Infometati. Si nici o locatie nu arata ATAT de bine incat sa te risti sa mai mergi si a doua oara pe acolo dupa ce ai alergat ca nebunul sa scapi de caini vagabonzi.

Astfel incat, am decis. Am nevoie de locatii fara caini, fara paznici. Am nevoie de acces in locatii fotogenice. Daca e cineva care stie unde le pot gasi si cu cine trebuie sa vorbesc pentru asta, va rog sa ma anuntati.


PS: "Ale: mda, vad ca nici o vorba despre cum m-ati lasat cu ochii-n soare". Da, asa este. L-am lasat pe Alecu cu ochii in soare. Cu o geanta foto nu tocmai usoara, un trepied, o blenda si doua bucati posete de femei in care incap cel putin cate o chiuveta si o masina de spalat.
TOOOOOWYYYY! :D

Povesti de miercuri

Imi place sa ies singura in oras. Imi place sa ascult povestile oamenilor de la terase, imi place sa imi imaginez, doar privindu-i, cum traiesc ei si ce simt. Ieri a fost o zi prolifica. Am trei povesti noi. Nu sunt povesti vesele si fericite, dar sunt importante.

1. Povestea lui Luca
Luca are vreo 4 ani. Sta cu tatal lui la terasa unei cafeterii din centru. Pare un copil fericit. E preocupat de jocul cu sarpe de pe telefonul tatalui. Mult mai preocupat de sarpe decat de tatal lui care incearca sa primeasca o aprobare de la copil de a merge in weekend la munte. Cu Oana. Care Oana il iubeste mult pe Luca. Si care vrea sa mearga cu Luca si cu tatal lui la munte. Inteleg repede ca Oana nu e mama si ca probabil e una din zilele de vizita ale tatalui. "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun, in timp ce Luca decreteaza: "Da, vreau sa mergem la munte, dar ciocolata nu ii dau!". Mi-ar place sa il intalnesc pe Luca peste vreo 15 ani si sa il intreb despre weekendul la munte cu Oana. Si nu mi-as dori sa imi raspunda: "Mda, care din ele era Oana?"

2. Povestea blondei cu bucle si bluza inflorata.
Am trecut pe langa cabinetul unei doamne doctor ginecolog. La intrare, o fata frumoasa, blonda, buclata, cu o bluza inflorata care mi-a atras privirile. Fata plangea cu sughituri. M-am gandit ca ar putea fi vorba de o sarcina nedorita, tinand seama de locul unde plangea fata. Mama tragea cu sete dintr-o tigara care ii tremura in mana, si ii repeta tatalui: "Taci! Opreste-te! Inceteaza!". Cavalcada tatalui era insa mult prea dezlantuita ca sa se mai poata opri: "Cine dracu te-a facut asa curva ordinara?". "80% dintre familii sunt disfunctionale", imi spun din nou, si imi doresc sa ma intalnesc cu fata blonda cu bucle si bluza inflorata peste 10 ani, sa o intreb care e cel mai mare regret al vietii ei si sa imi spuna "Nici unul. Ti-o prezint pe fiica mea. Are 10 ani."

3. Povestea dragostei. Din vremea holerei.
Pe pervazul vitrinei unei librarii dormea un barbat, cu mana pe vitrina. In dreptul mainii lui era expus un volum din "Dragoste in vremea holerei". Poate era o pura coincidenta, poate pur si simplu asa adormise, poate era atat de beat incat nici nu stia unde se afla. Ma intrebam unde ii e familia. Dupa care mi-am amintit ca 80% dintre familii sunt disfunctionale. Mi-ar fi placut sa il trezesc si sa il intreb de ce s-a oprit acolo. Si da, mi-ar fi placut sa imi spuna o poveste care sa inceapa cu "Astept de mai bine de jumatate de veac ocazia sa imi reinnoiesc juramantul de eterna fidelitate si dragoste vesnica."

Acestea sunt povestile mele de miercuri. Dupa cum spuneam, nu sunt vesele, insa recunosc ca m-au facut sa inteleg cat de mult am, cat de bine e sa fi intr-o minoritate de 20%, si cat de fericita sunt de fapt. Si probabil ca in acel moment am devenit ciudata orasului: singura femeie care zambea pe strada.

Faux-Pas

Atunci cand stai pe scaunul stomatologului, incerci sa te gandesti la orice altceva decat la ceea ce se intampla in acel moment. Asta am facut si astazi, numai ca astazi nu am reusit sa ma setez decat pe faux-pas. Faux-pas ale mele. Sa vedem:

1. De cate ori am avut divergente temporare cu cineva, am fost furioasa si am exprimat pareri din cele mai colorate despre persoana respectiva. Da, imi asum dreptul sa spun ce imi vine la gura atunci cand sunt nervoasa, fara a simti fundamental lucrurile respective. Ceea ce nu cred ca e bine. Well, spank me, I am bad. De fiecare data cand a existat o situatie de genul asta, clar ca am picat prost. Cel caruia m-am destainuit cu nervii si dracii mei mereu a considerat sa aduca la cunostinta targetului ce am iterat eu. Situatie de unde nu mai ai cum sa iesi onorabil. Buuuun.

2. De cate ori cineva mi-a povestit ceva despre altcineva, m-a pus dracul sa imi exprim parerea. Desi nu e nevoie. Desi din partea mea fiecare este absolut liber sa isi traiasca viata exact asa cum doreste. Nu ma afecteaza direct, nu e problema mea. Insa gura mea nu stie sa taca. Gura mea trebuie sa exprime o parere. Interlocutorii mei mereu au simtit nevoia sa impartaseasca si altora parerea mea. De parca ar fi cuvantul vreunui profet. Astfel incat toti cei despre care am spus la un moment dat ceva naspa, au aflat. Take it back daca poti. Nu, nu poti. Nu ai cum sa iesi onorabil nici de aici. Ce e funny e ca niciodata, dar NICIODATA cand spui ceva bun despre cineva care nu e de fata, nu se va afla. Nuuuuuu. Buuuuuun.

3. Nu mai suport sa fiu tampon. Toata viata mea am fost tampon. Daca doi oameni s-au certat, eu am fost tamponul dintre ei. Si nu e funny deloc. Indiferent cat ai incerca sa fii nepartinitor, vei lua partea unuia dintre ei, si el va intelege asta. In final, cele doua parti se vor impaca pupandu-se in fund most likely, pentru ca adevarurile nu se spun niciodata pe de-a-ntregul, ci trunchiate si cosmetizate, si eu voi pica naspa. Situatie din care iarasi nu am cum sa ies onorabil.

Drept urmare, eu am decis urmatoarele: dragii mei prieteni, va rog eu mult, nu imi mai spuneti nimic despre nimeni. Daca doriti sa discutam despre voi, perfect. Daca nu, discutam despre vreme. Insa eu nu mai vreau sa stiu nimic despre viata nimanui. Hai sa le lasam tutuor libertatea sa impartaseasca ceea ce vor ei. Hai sa nu mai emitem pareri, hai sa nu mai dam cu presupusul.

Pe aceasta cale, doresc si sa imi cer scuze public de la toti cei despre care am emis vreodata pareri. La modul cel mai serios. Nu ma intereseaza ce faceti, cum faceti, cum rationati si ce trairi aveti. Nu am dreptul sa emit pareri despre voi. Drept urmare, imi cer scuze. Faux-pas, pur si simplu faux-pas. :(

Uite, mama!

Ziua cand nu voi mai spune "Uite, mama!" va fi cea mai saraca si cea mai nenorocita zi a vietii mele.

Ma intreb, oare mamele stiu ca ele ne dau amintiri pentru toata viata? Oare ele stiu ca noi incepem de la ele si ne incheiem tot cu ele? Stie mama mea oare ca numarul ei de telefon e contactul meu in cazuri de urgenta? I-am spus eu oare mamei mele vreodata ca nu exista nimeni pe lumea asta care sa stie sa imi descreteasca fruntea si sa imi stearga lacrimile prin telefon? A inteles ea oare ca mama e mama, cu lucrurile sfinte nu te joci?

Mama mea buna, sunt atat de multe lucruri pe care nu ti le-am spus. Si nici nu ti le voi spune vreodata, pentru ca inca nu s-au inventat cuvintele potrivite care sa rosteasca tot ceea ce e in inima unui copil. Dar imi doresc asa de mult ca tu sa stii deja lucrurile acelea!

Cum sa iti umpli timpul cand LITERALMENTE nu faci nimic

Iei de la Mordechai leapsa lasata pe banca :D

Daca eram o luna as fi fost Septembrie cu siguranta.

Daca eram o zi a saptamanii as fi fost vineri.

Daca eram o parte a zilei as fi fost rasaritul.

Daca eram un animal marin as fi fost mamifer carnivor in mod sigur, si in nici un caz necrofag :D

Daca eram o direcţie as fi fost dreapta.

Daca eram o virtute as fi fost plictisitoare rau de tot.

Daca eram o personalitate istorica as fi fost Marie Antoinette.

Daca eram o planeta as fi gravitat in jurul unui Soare.

Daca eram un lichid as fi fost apa de ploaie de vara.

Daca eram o piatra as fi lovit mereu pe cine nu trebuie.

Daca eram o pasare ar fi fost nasol. As fi fost intr-o colivie.

Daca eram o planta as fi fost un copac fara umbra.

Daca eram un tip de vreme as fi fost ploaie de vara.

Daca eram un instrument muzical as fi fost muzicuta.

Daca eram o emotie as fi fost mereu pe obrajii tuturor. Si de bucurie si de tristete.

Daca eram un sunet as fi fost sunetul respiratiei tale in urechea mea stanga.

Daca eram un element as fi fost hidrogen.

Daca eram un cantec as fi fost Who Wants to Live Forever.

Daca eram un film as fi locuit intr-un Hasselblad.

Daca eram o carte as fi fost Lorelei.

Daca eram un personaj de fictiune as fi fost Rada.

Daca eram un fel de mancare as fi fost greu de inghitit si de digerat. Cam ca acum.

Daca eram un oras as fi fost Venezia.

Daca eram un gust eram otet balsamic.

Daca eram o aroma as fi fost cafea cu lapte dimineata.

Daca eram o culoare as fi fost roz. In mod sigur.

Daca eram un material probabil ca as fi fost in.

Daca eram un cuvant as fi fost Alfa.

Daca eram o parte a corpului as fi fost degetele de la maini.

Daca eram o expresie a feţei as fi fost :D.

Daca eram o materie de scoală as fi fost limba romana.

Daca eram un personaj de desene animate as fi fost Sailor Mars.

Daca eram o forma as fi fost pentagon.

Daca eram un număr as fi fost 4.

Daca eram o masina as fi fost mica si a dracu.

Daca eram o haina as fi fost o caciula de blana alba.

Si daca ma ducea putin capul, nu completam leapsa asta pe recviemul lui Mozart. Las si eu leapsa deschisa, cine pofteste sa se infrupte. :D

Te iubesc atat de...

Inca nu sunt sigura daca melodia asta se vrea a fi un pamflet. Cert e ca mi-a luminat ziua. Ceea ce va doresc si voua. Pentru ca va iubesc atat de... :))

Of all the gin joints...

Uneori asa ma simt si eu. Daca exista o sansa CAT de mica sa mi se intample ceva nasol, asa va fi. Daca ma intreaba cineva, cred ca as putea sa enumar cel putin 4-5 ghinioane majore, pe care ma tot intreb cum am reusit sa le adun. La examenul de economie de la Bac, eram morcovita, era UN capitol pe care nu il invatasem: somajul. Take a wild guess ce mi-a picat? Somajul, desigur.

La limba romana oral, mi-am spus: "Numai Zodia Cancerului si O scrisoare pierduta sa nu imi pice". Well, subiecul 1 de pe bilet: caracterizati un personaj la alegere din Zodia Cancerului; subiectul doi: comentati paragraful urmator, desigur din O scrisoare pierduta.

La admiterea in facultate, am fost prima. Prima sub linia de locuri fara taxa, desigur. La o sutime fata de cel dinaintea mea.

Recent mi-a extras stomatologul o masea. Am facut alveolita. Cica 2% din cei care sufera extractii fac alveolita. Eu sunt 1%. Celalalt 1% tot eu o sa fiu, la urmatoarea extractie. Sunt sigura.

"S-ar putea", "E posibil", "Exista o mica sansa sa..." pur si simplu nu exista pentru mine. Daca exista cea mai mica posibilitate sa se intample ceva, mie mi se va intampla. Pentru ca, nu-i asa, Murphy nu doarme. Mama lui.

In ceea ce ii priveste pe Julius si Phillip Epstein, doresc sa le multumesc ca au inclus in scenariul lor si celebra: "Of all the gin joints in all the towns in all the world, she walks into mine". Asa ma simt si eu.

Thank you, Fortuna, ca nu ma lasi sa uit ca existi!

Un mare noroc am si eu pe lumea asta:

Sleep, sweetie

Toata ziua mi-a fost setata pe muzica. Madalina are nevoie de o melodie romaneasca frumoasa pentru dansul mirilor. Asa ca am inceput sa sap. Laura Stoica - Mai frumoasa, Zob si Mara - Cantec de dragoste, Dan Balan - Despre tine cant, Simona Nae - Coji de portocala, Pasarea Colibri - 2000 de ani, Adela Popescu - Mai ramai, O-zone - Oriunde ai fi.

Dupa care a aparut Julez cu melodii despre prietenie. Cica vrea sa isi faca si un CD. Drept pentru care mi-am stors creierii si cu melodii despre prietenie: Joe Cocker - With a Little Help From My Friends, Savage Garden - Crash & Burn, Sophie Ellis Bextor - Today the Sun's On Us, Creed - With Arms Wide Open,

Si ca sa imi inchei ziua muzicala magistral, am ales pana la urma dintre toate piesele de mai sus... fix niciuna. Pentru ca azi a fost o singura melodie care a revarsat in mine liniste. Enjoy the most wonderful lovesong in the history of lovesongs (o sa imi treaca si obsesia asta desigur, anual descopar cate un lovesong care e THE lovesong. Totusi, am impresia ca Sleep will make it to my top ten :D)

Despre dragoste si alte nenorociri

Ieri a fost o zi proasta. Foarte proasta. Nici astazi nu e mai stralucita, insa azi am programare la "Nenea Bzzz - Bzzz" sa ma scape de dureri.

Am ajuns in fata blocului, cu gandurile amortite de durere. Acolo, un domn de o varsta respectabila, urla dupa colt (si ma veti scuza pentru limbaj): "Treci aici in pizda ma-tii, misca-te, futu-ti gura ta, vino AICI ACUUUUM!". Alecu gandeste cu voce tare: "Asta e un bunic?" Desigur ca nu ma pot abtine sa nu imi ridic acelasi semn de intrebare, ma cobor din masina cu gandul sa il pun la respect daca CHIAR urla in acel hal dupa nepotel sau nepotica. Trantesc portiera, imi pregatesc in gand discursul si pornesc hotarata spre el. Cotesc dupa colt si ma blochez. La 20m distanta, intr-o oarecare raza de siguranta, o doamna. O doamna bine imbracata, pantofi curati, taior deux-pieces cu pantalon, camasa alba curata si cu gulerul bine calcat, cu o poseta pe umar, cu mainile incrucisate si cu o privire care trada teama, desi atitudinea pe care doamna incerca sa o afiseze era una de sfidare. Aha, am descoperit deci tinta futaiurilor in gura. Perfect.

Discursul pregatit brusc nu se mai potriveste, toate acele "batran tampit si fara inima", "dar nepotul cu ce e de vina ca tu esti alcoolic?", parca s-au evaporat din capul meu. Am tacut si am mers inainte.

Cu fiecare pas pe care il faceam mi se derula un film trist in cap. Un film in care doamna respectiva indura betiile unui nenorocit de ani de zile, in tacere, un film in care niciodata personajul masculin nu va spune "Here's lookin' at you, kid", ci va da peste cap o stampla de vodka doaaar de dragul arsurii de pe esofag, un film in care serile nu inseamna o lumanare aprinsa pe masa, o cina gatita acasa si un vin bun, ci mai degraba o lada de bere, un meci de fotbal, eructatii si flatulatii cu 1000rpm, si o perna uda de lacrimi, mototolita in pumni, o mie de intrebari fara raspuns, un film prost si trist, un film ipocrit in care amandoi pretind ca totul este bine si ca viata lor este normala, atat de ipocrit incat ea probabil ca inventeaza scuze pentru sotul ei deja din reflex, in fiecare dimineata, chiar daca nu e nevoie. Stie ca o sa fie nevoie cat de curand. Un film atat de ipocrit incat el isi injura sotia la betie dupa care cand se trezeste isi cere iertare si ii cumpara un buchet de flori invelit in staniol ieftin.

Inchizand usa blocului in urma mea, m-am intrebat de ce nu am intervenit. M-am intrebat de ce nu am chemat Politia sa il ia de acolo, de ce nu am trimis-o pe femeie acasa. Am inteles de ce: pentru ca filmul ala, prost, trist, ipocrit, cum o fi el, e filmul lor. E filmul pe care ei si l-au ales, e singurul film in care stiu sa joace, e filmul vietilor lor, e filmul lor de dragoste si de... alte nenorociri.

I'm a Bomb Creator...

... I'm fighting and I don't know why

Traiesc cu convingerea ca oamenii isi creeaza singuri tristetile, mahnirile, nemultumirile. Si de fiecare data dau vina pe altcineva. Nimeni nu pare sa fie dispus sa isi asume propriile esecuri, hell, majoritatea nu isi asuma nici macar raspunderea propriilor cuvinte, daramite esecurile :))

Nu fac nici eu exceptie de multe ori. Desi m-am educat sa fiu cat se poate de rationala, am momente cand devin si eu propriul meu sabotor. Si nimeni nu stie sa ma saboteze mai bine decat mine. Merit un premiu pentru cat de bine ma sabotez si cat de adanc pot sa cad in galeata cu amaraciune. Si de fiecare data ma enervez pe mine. Asa ca sunt double mohorata: pe de-o parte pentru ca mi se pare ca traiesc tragediile unei lumi intregi adunate in mine, si pe de alta parte pentru ca imi dau seama ca e o stare self-inflicted.

Ma lupt cu tot felul de monstri din mine, tac si mocnesc, ma zvarcolesc si ma rasucesc cu capul in perna si mi-este absolut clar ca nu exista nici o modalitate sa ies din acea stare. Si nu, nu poate sa ma scoata nimeni altcineva decat my little own self. Creez dinamite si bombe cu ceas pe care mi le arunc singura in brate, incerc sa le arunc si pe urma realizez ca au toate forma de boomerang, le prind, le arunc iarasi, tot mai hasty, doar-doar vor exploda in aer.

Nu stiu daca trebuie sa ma bucur ca sunt constienta de lucrurile astea sau sa ma intristez ca inca nu sunt indeajuns de stapana pe mine, astfel incat sa imi dresez toate gandurile negre away?

PS: Note to self: acest post a fost scris la modul general, sunt prea moale astazi ca sa pot sa fiu amarata. Amaraciunea are nevoie de energie. Si eu nu am. Acest PS este scris pe de-a-ntregul pentru mine, in caz ca peste 3 luni voi reciti postul si ma voi intreba ce naibii aveam? :))

Friday, Bloody Friday

Am asa de multa energie azi, incat as putea alerga cu flacara olimpica de la un capat la celelalt al lumii. De cand am ajuns la lucru caut rock, vreau sa ascult rock, am nevoie de rock, nu vreau sa fiu blue, nu vreau sa fiu molcutza, nu vreau sa fiu sad sub nici o forma a tristetii, vreau sa fiu titirez. Sa alerg, sa bat cinciul cu orizontul si sa vin inapoi, sa trag cuiele grenadelor si sa ma joc volei cu ele, sa ma duelez cu cowboy si arabi, sa le amestec tuturor martiniurile si sa le dau pe gat unul dupa altul, sa imi lipesc urechile de sufletele tuturor si sa ma joc sotron cu toate tristetile lor.

Am asa de multa energie azi, incat de jumatate de ora ascult doar Floyd. Cica rock psihedelic. Nu stiu, bai, eu i-as spune astazi rock Magne-B6 :))

Hai, enjoy si voi, I certainly am enjoying it :D

Si mai e ceva...

Mama, tu stii ca iarna tu esti marea mea?

Purple Bastard

Ancu, the loveliest purple bastard you have ever seen. Kudoz to Arle, el a descoperit-o :))

Ancu e probabil the kindest person I know. Nu ar striga la tine, nu ti-ar zice nici sa te dai mai incolo. Inca ma intreb ce ar face daca s-ar urca o tarantula pe ea. Probabil ar sta pana i-ar trece dihaniei cheful de plimbare, fara sa ii faca nimic. Eu cred ca nu e normala. Nu poti sa fii asa de kind.

Ancu e so so smart, ca ma uimeste uneori. She knows everything. Si daca nu stie, she has enough hacking skills sa iti spuna in 5 minute. Adica she can actually google, spre deosebire de multi altii.

Ancu likes good music, good movies, si mai ales, Ancu likes good books. Cheltuie sume indecente pe carti, and I just love her for that.

Si lucrul care ma face sa o iubesc cel mai tare, e ca stie sa asculte. Are niste urechi de elf cand e vorba de ascultat. I se ascut, i se intind, i se lungesc, si te asculta FIX atat cat ai tu nevoie sa aberezi. Chiar daca asta inseamna ca a doua zi va sta la birou cu ochii lipiti de somn. E refreshing si relaxing. E ca un perpetuum mobile, ca un pendul la care nu te poti abtine sa nu te uiti.

All in all, Ancu e exact pansamentul de care orice rana are nevoie, I strongly recommend her.

Glad to have you around, you purple bastard! :))

Cand tu taci

Am dormit ingrozitor de prost asta-noapte. Am visat numai tampenii. M-am trezit, m-am aruncat sub dus, incercand sa spal urmele viselor. Nu mi-a iesit. Am luat o bucatica de ciocolata. Speram sa imi indulceasca un pic gustul de metal. Nu mi-a iesit nici aia. Mi-am cautat telefonul ca sa trimit un sms simplu: "Esti ok?" si nici aia nu mi-a iesit.

Si am inteles brusc ceva: tacerea nu se spala, nu se indulceste, si nu se scrie. Tacerea se tace pana nu mai doare.

La rêveuse et le rêveur

Mi-am schimbat numele blogului. Am tot stat si m-am gandit zilele astea de ce se numeste blogul meu "Pushed". Pentru ca nimeni nu ma poate impinge sa fac ceva. Nimeni in afara de mine. Insa eu stiu ca trebuie sa fac asta.

Asa ca m-am hotarat sa imi schimb numele blogului. Am devenit Amelia, La rêveuse. Pentru ca asta imi place mie cel mai mult sa fac. Sa visez cu ochii deschisi, sa fac si sa desfac vise, sa ma joc cu visele mele si ale altora, si mai ales, sa stiu ca viata mea e as dreamy as I want it to be.

Sure enough, seasons change

Oh it's all good. Sunny day, peaceful thoughts, quiet mind. Asa imi place sa fiu. Asa imi place sa imi petrec zilele. Cu soarele in fereastra, cu muzici pentru mine, cu degetele pe tastatura, cu ochii pe ceas. Mi-am recitit postul de ieri. Stupid si neavenit. Imi cer scuze pe aceasta cale de la voi, cei care nu imi meritati acreala si fierea de moment. Nu am sa il sterg, va ramane acolo marturie a crizelor mele de personalitate, carora vad ca incep sa le fac fata cu brio.

Mi-a spus cineva ca sunt kind. Habar nu am daca sunt kind. Insa sunt at peace. With myself, with my dear darlings, with my soul and my mind. Sper doar ca nimeni nu a fost harmed in aceasta scurta incursiune in propria-mi dilema existentiala.

Insa, dupa cum mult prea bine spune Sophie, sure enough, seasons change, but don't let today get lost, 'cause today the sun's on us. Atat de rar am feelingul ca the sun really IS on me, incat nu imi mai permit sa il las sa se abata de la mine.

Am o stare de bine. I need to keep it like that. Need to work on some kind of dreamcatcher care sa tina la distanta all the negative vibes care mi-ar putea afecta karma. Asa ca daca aveti negative vibes indreptate spre mine, prepare them to meet their doom :))

BRB

Am intrerupt for a while seria de posturi cu si despre prieteni. A intervenit o urgenta, my world has been shattered. Revin la reflux. Suntem in plin flux acum. And the high tide alters my perception on reality. Asa de rau ca imi vine sa sterg toate postarile anterioare. Una cate una.

Dar pentru ca nu reactionam under pressure, I shall refrain from deleting or posting. Faux-pas, Amelia, faux-pas.

Sunt in somaj tehnic. Adica prezenta, dar totusi absenta.

The Ally-phant lufs u

Mai nou, de cate ori aud single-ul nou al Madonnei, ma gandesc la Dana, pentru ca da, I always love her more miles away. Dana nu mai e pe langa mine de 4 ani in cap. Si pe cuvant ca de multe ori o simt ca si cand ieri ar fi plecat din tara. Discutiile noastre sunt din ce in ce mai rare, nu ne nimerim defel pe mess. Insa de cate ori vorbim, e totul asa de natural, de parca intre noi nu ar sta mii de kilometri si multi din ei pe apa:
-"Cum esti blondo?"
-"Tot blonda."

Dana mi-a fost simpatica de cand am cunoscut-o. Asta se intampla in urma cu vreo 10 ani. Am facut cele mai mari tampenii cot la cot cu Dana, ar fi inutil sa le reiterez pe toate. Dar va las sa va reamintiti de Dana din Iulie 2008 si Aprilie 2006.

In urma cu vreo 9 ani, Dana m-a botezat. Mi-a spus "the Ally-phant". Cred ca de atunci mi-au ramas dragi elefanteii. Da, Cookie, in special daca sunt mov cu batistuta cu inimioare :)). Un singur lucru ar mai fi de spus despre Dana: ea este cea alaturi de care am invatat cum e sa ai o prietena care sa nu isi doreasca tot ceea ce ai tu si care raspunde la telefon si la 2 a.m., care te acopera in toate tampeniile pe care le faci si te trage de urechi cand calci aiurea. Deci nu pot sa ii fiu decat recunoscatoare.

Dannyelle, glad to have you around!

THE Cookie

Photo by Alecu Grigore

Prieteniile se nasc fie din interes, fie prin concursul unor imprejurari. A mea cu Jules s-a nascut datorita unor imprejurari. I used to dispise her. Mi se parea o muratura infatuata. Pe vremea cand eu eram cea mai mare muratura infatuata. Am crescut, ne-am REcunoscut, si astazi mi-e draga, asa de draga ca mi-as dori uneori sa pot muta muntii din loc pentru ea.

E exact asa cum i-a spus Alecu in poza de mai sus: Moody. Cand Jules e furioasa, ar fi bine sa fugi din calea ei. Cand e molcutza, e cel mai bun om, cand e trista, i se increteste buza de jos, si cand i se cojeste nasul din varii motive, e clar o scuza buna pentru doliu mondial :))

Pentru ea nu exista gri. Exista alb sau negru si totul se filtreaza prin sentimentele ei. E egoista pana in panzele albe cand vine vorba de ceea ce da si ceea ce primeste in schimb. Adica niciodata Jules nu va fi prinsa cu garda jos, dand tot de la ea si neprimind nimic in schimb. Are o putere analitica ciudata. O paraseste in momentele critice, doar pentru a i se intoarce la apogeul crizei si pentru a ii servi at its best. Are un sense of fashion de invidiat, de multe ori cand o vad langa alte femei ma gandesc involuntar la Madame Chanel: "Style is style, either you have it, or you don't".

Accepta sa i se spuna nu. Nu ii place, dar accepta. Si nu suporta sa i se vorbeasca de sus. Si bine face. She is sparkling smart and sparkling beautiful. So beautiful incat barbatii roiesc in jurul ei. And she has the most amazing talent to pick the most inappropriate for her. Luckily, mai are a friend or two sa o traga de maneci cand e cazul.

In alta ordine de idei, Jules is on my speed dial. Si mi-ar placea sa fie tot acolo si peste 20 de ani. And that is totally up to both of us :p

Cookie, glad to have you around!

PS: Edited, dupa ce am postat am vazut ca pe youtube la embed imi scria "Enable delayed cookies" :)) Da, she is always late :)))

La Jolie

Sau Dana. Care mi-a placut de cand a intrat prima oara in firma. Olteanca pur-sange, rade mult si tare, are maaaari dileme daca e mai indragostita de sotul ei sau de Wentworth Miller.

Habar nu am cum de mi-a picat cu tronc atat de repede. Suntem nu diferite, suntem de-a dreptul diametral opuse. Imi place ca se consuma pentru tot felul de nimicuri, imi place ca si-a creat o lume a ei in care se simte bine, imi place ca a invatat valoarea adevarata a lucrurilor si imi place ca nu se sfieste sa spuna "Ce draguta esti astazi!"

Danseaza pana cade epuizata si ii place muzica sarbeasca. Era sa cred ca e manelista din acest motiv! :))

Am o polita neplatita la Dana. Sper sa se incalzeasca vremea repede, ca sa ma pot achita de ea. Abia astept!!!

Jolie, glad to have you around!

BigBro

Prin alianta. Ciudata alianta. De sange nu am avea cum, ca deh, de la bruneta cu ochi negri, pana la blond cu ochi albastri e cale cam lunga :))

So, BigBro sau Paul. Ne cunoastem de un an. Un an si o luna ca sa fix mai exacti. Si de cand ne cunoastem, a devenit as protective as a big brother.

Paul e genul de om pe care il pui pe rana. Vorba blanda, mereu acolo sa te asculte, cu un dar absolut fantastic sa te scoata din sarite in doi timpi si trei miscari, si cu cel mai binevoitor "Ce faci, tzuska?" din lume. A real darling copilul asta.

De la 600 km distanta, m-a facut mereu sa rad. de la 600 km distanta, mi-a tinut spatele si mi-a mai oblojit din rani cand am dat cu capul. And I am utterly thankful for that.

Allegedly, seman cu sor-sa. Am vazut si eu in poze. E frumoasa de mori sor-sa. Asa ca nu mi se pare ca seman cu ea. :))

Uite, Paul, avand in vedere ca in 6 a fost ziua ta de nastere, I am taking this opportunity sa iti urez again La Multi Ani! De fapt nu, nu iti urez la multi ani. Iti urez exact atatia ani cat ai nevoie to make it count. Daca or fi 20 sau 60 sau 80, ramane de vazut. Stiu insa ca ai sa profiti de fiecare portita pe care o sa o ai sa storci tot ce poti din viata. You are a fighter, si stiu ca toate lucrurile urate din ultimul an nu te-au pus la pamant. Stiu ca ai puterea sa mergi mai departe.

Si, pentru ca e posibil ca circumstantele sa fie de asa natura incat cei 600 de km sa se transforme in vreo 1.200, as putea foarte bine sa iti urez tot binele din lume. God speed!

Glad to have you around, BigBro!

Ciao, ce mai faci?

Bogdan e un om mare. Mare din toate punctele de vedere. Mare de stat, mare la suflet, mare la minte. A real American Gangsta :D

Nu e acelasi Bogdan cu Omu' cu Paru' Rosu. Nu e acelasi Bogdan nici cu my precious Stardust Fairy. Se pare ca oamenii cu numele asta sutn deosebiti. Mai am inca unul pe lista, urmeaza cat de curand si el :D

Revenind la Bob (da, incercam sa ii spunem Bob ca sa il deosebim de restul, desi e greu de confundat cu oricine altcineva). Bob stie exact care este replica cea mai buna pentru agatat femei in club. Nu, nu e "Si tie ti se pare ca batista asta miroase a cloroform?", ci "Ciao, ce mai faci?" You had me at hello, ca sa zic asa. Bob insa stie foarte bine ca acelorasi femei dimineata le va spune: "Asta a fost sex magic. Ne-am tras-o, acum dispari!"

Pe Bob nu l-am suportat cand l-am cunoscut. Mi s-a parut a fi un arogant si un infatuat, complet gratuit. Insa cu timpul am descoperit ca Bob isi cerne astfel oamenii din jurul lui. Rezisti, you are in, dai inapoi, mai bine, il scutesti de efortul de a iti da cu flit. Bob e cel care m-a invatat ca trebuie sa fii destept ca sa poti sa fii rautacios. Tot el m-a invatat si ca nu e nimeni pe lumea asta mai important decat sufletul tau, si ii sunt recunoscatoare pentru asta.

Bob are un ras sanatos si un tupeu de zile mari. Bob nu se sfieste sa imi spuna: "Ai fost la cosmetica? Nu se vede!". Bob e in continuare in cautarea femeii ideale, desi stie ca ideala e luata deja, thank you very much :))))

Pe scurt, Bob are 208 cm in inaltime si cam tot atata in agerime si in marimea sufletului. Glad to have you around, Bob!

Omu' cu Paru' Rosu

Photo by Alecu Grigore

Sau THE Dude.

Omu' cu paru' rosu face parte din acea categorie de oameni pe care iti vine sa ii pocnesti de dragi ce iti sunt. Dude e rozosin somon, dude citeste mult si imi recomanda carti frumoase si calde, dude asculta muzica buna si vede o mie de filme.

Dude bea vin rosu sec si mananca branza care pute a sosete. And he does them all very well.

Dude e probabil unul dintre cei mai smart oameni pe care ii cunosc, si probabil si one of the laziest. Dar nu pot sa spun ca ma supara acest fapt, pentru ca ma uit la mine si imi dau seama ca suntem FIX pe aceeasi lungime de unda.

Dude e the most wicked and twisted mind, cu replici atat de acide ca fac pana si vitriolul sa para apa de ploaie, cu o minte atat de ascutita de ti-e mai mare dragul, si cu the cutest way to make things better: he simply goes silent for a while. And then it is all back to normal and peachy.

Astea sunt doar cateva dintre motivele pentru care sunt mai mult decat happy ca il cunosc pe omul asta. Oh da, era sa uit, dude are cea mai misto nazi-jacket in the history of nazi-jackets. Si mi-o da sa o imbrac cateodata. :D

Long story short, dude, glad to have you around!

The Stardust Fairy

Photo by Alecu Grigore

M-am hotarat sa incep de astazi o serie de posturi (scurta, ce e drept) despre prietenii mei. Regula e simpla: one post, one friend. Explicatia acestei serii este de asemenea simpla: indiferent de circumstante, vreau sa mi-i amintesc mereu asa cum ii simt acum: dragi si apropiati.

Astazi, The Stardust Fairy. Adica Bogdan. Numit astfel pentru ca mai nou a descoperit like the uberdorky game, in care se afla pe o nava, intr-un univers imaginar, si face brokeraj. Cu stardust, cred eu, ca deh, ce altceva ai putea sa vinzi si sa cumperi intre stele? :D

Bogdan probabil ca e the geekiest guy I know. Si asta nu e deloc un lucru rau. Cred ca e singurul dintre prietenii mei pe care pot sa il rog sa imi scrie din memorie un cod de html. Si mai e si casual-smart, ca sa zic asa. Atat de funny incat stiu ca orice intalnire cu el se va lasa cu hohote de ras. Bogdan e singurul om pe care il cunosc care recunoaste Genius - Orasul trist dupa primele acorduri. Bogdan rade des. Si sincer. Si are o mansarda deliciously cozy. :D

Bogdan are si doua maaaaari carente: unu - nu ii place fundul meu and I am currently working on that, si doi - nu are prietena. And I have noooo idea why.

Logstory short, acesta e primul dintre prietenii mei. Mentionez ca nu am ales o ordine anume, Bogdan a fost primul pentru simplul motiv ca tocmai ce m-am vazut cu el. Si da, am ras.

Glad to have you around, Bogdan!

Payé, balayé, oublié

Cat de usor se achita, se matura, se uita tristetile...

Daca zilele trecute eram bittersweet, azi ma simt like a spoiled little brat. :D Intotdeauna sunt lucrurile marunte cele care contribuie la starile astea. Fie ele joie de vivre, fie ele spleen, tot din lucruri mici vin. Un mesaj, un mail alert, un "Buna dimineata frumoasa mea", un "Baby" mormait somnoros, si uite cum toate la un loc m-au facut azi molcutza si spoiled. Ma gandesc sa ii spun intr-un fel starii asteia. Poate o sa ii spun "the French mood". Visez numai cafenele cu ferestre mari, incalzite de un soare de Ianuarie, miros de ceai, palton caldut si moale, si Edith.

Ce matin, pour vous, milords et miladies, va stiti voi care sunteti, la Mome:

Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passéA
vec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux
Balayés mes amours
Avec leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait, ni le mal
Tout ca m'est bien égal
Non, rien de rien
Non, je ne regrette rien
Car ma vie
Car mes joies
Aujourd'hui
Ça commence avec toi...

You're my Sunshine

M-am reintors la a fi the old me. Am redevenit reflexiva, asa cum ma stiu dintotdeauna. Si nu sunt neaparat convinsa ca e un lucru bun, pentru ca de fiecare data cand devin reflexiva, descopar monstri. Sper sa fie altfel de data asta.

M-am gandit foarte mult la prieteni zilele acestea si am dezbatut problema cu cativa dintre ei. Desigur ca e un subiect perimat si probabil overrated, insa stiu in aceeasi masura ca e un subiect pentru care imi voi face intotdeauna timp.

Am avut cateva zbuciumari recent, am avut cateva suparari pe care le-am sters cu buretele, dupa cum bine stiam ca o voi face, insa nu am reusit sa ma setez sa NU imi pun anumite intrebari. Se stie ca prieteniile se nasc fie din interes, fie datorita conjuncturii. Se stie si faptul ca cele nascute din interes nu au cum sa supravietuiasca. Imi place sa cred ca nu am prieteni interesati. Si daca am, si imi citesc postul, ii rog sa nu ma mai caute never ever. N-am ce sa va dau, si la my perfect little life nu renunt :))

Insa ma incapatanez sa cred ca prieteniile nascute datorita conjuncturii sunt pasibile sa supravietuiasca frumos. Dar stau si ma intreb oare in cate prietenii de genul acesta am investit mai mult decat ar fi fost cazul? Din nou ma incapatanez sa cred ca in nici una (da, stiu ca ar fi trebuit sa scriu "niciuna" conform noului DOOM, I guess I am old fashioned :P). Vreau sa stiu ca am prieteni carora le pot spune "I love you and I missed you on New Year's night", "Nu, nu ai dreptate", "Imi pare rau, am gresit fata de tine", "Esti deplasat si ma jignesti", "You are wrong", "Am vazut un elefant mov si vroiam sa il impart cu tine", "Te-am sunat doar pentru ca vroiam sa te aud", "You're my sunshine".

Astfel incat, pornind de la aceste premise, imi invit toti prietenii (care stiu ca in majoritate imi rasfoiesc blogul din cand in cand) sa imi intareasca banuiala ca nu am investit degeaba in ei. Mda, mi-ar placea sa ma trezesc maine dimineata si sa gasesc cateva mailuri de comment alert, insa mi-e teama ca as suferi o usoara dezamagire. Asa incat, pentru ca am invatat sa ma menajez, imi rog prietenii sa imi dea saptamana asta un telefon sau un mesaj, just because it's Wednesday. Stiu ca ma expun riscului MAJOR sa am niste dezamagiri monstruoase, insa stiu si ca ma expun posibilitatii MAJORE sa am surprize foarte placute.

Fingers crossed for me now.

Fereastra mea de iarna

S-a dus iarna mea. S-au dus sarbatorile, s-a dus linistea si calmul, s-a dus ceaiul negru cu lapte servit in miezul zilei pe canapele comode de cafenele, s-a dus "Nu mi-e somn"-ul de la 3 dimineata, s-a dus "Buna dimineata"-ul de la amiaza, s-au dus barfele cu fetele si halatul de baie purtat ca uniforma zi dupa zi dupa zi.

De maine reincepe anotimpul gri si rece...

Oare poate fereastra mea de iarna sa imi pastreze calde trairile?